Poeme de Geo Galetaru

Cineva întoarce cheia în ușă

lucrurile simple

se desfășoară de la sine

dacă ai arunca un chibrit aprins

pielea unui tigru s-ar înconjura de vrăbii

rămâi în spatele ușii

cu fața spre prietenii care pleacă

într-o bună zi

te vei pierde de-a lungul șinelor de cale ferată

vei așeza pietrele într-o ordine exemplară

pe pieptul vecinului mort la amiază

da

lucrurile simple

se desfășoară de la sine

doar să spui un cuvânt

când trec copiii cu bicicletele de mână

spre liniștea din spatele morilor de vânt

să aștepți să se facă seară

în casele care suportă orice

chiar și această fugă în picioarele goale

printre farfurii și corpuri întunecate

(cineva întoarce cheia în ușă

e o dinastie a prafului)

Toate au scop și direcție

din când în când să întrebăm

cine cade

cine se ridică

unde pleacă femeia aceea cu plete de ploaie

și cu o portocală în mână

ce ușă se închide

ce secret se ascunde între coperțile galbene ale zilei

fructele verii la marginea utopiei

o umbrelă deasupra unui surâs involuntar

privirea ce sfâșie distanțele ca pe niște cortine fragile

retorica pașilor în arhivele unei modernități obosite

toate au scop și direcție

respiră un aer de care te apropii cu timiditate

ca o umbră care-și caută jucăria pierdută

toate au scop și direcție

se-adună-n silaba ce-ți explodează în față

și totul va fi atât de departe

atât de aproape

În absența noastră

felia de pâine

un triumf al vieții impudice

nimeni nu-ți impune nimic

chiar dacă traiectoriile decenței sunt sigure

și păianjenul din beci

își face gimnastica de dimineață

într-un anonimat ambițios

ceva se schimbă

în acest metabolism al ratării zilnice

e vorba despre așteptări și confuzii

despre drumuri pe care le psihanalizezi în singurătate

departe de seducția gloriei și-a pastilei de seară

(aducem mereu argumente

pentru ceea ce se întâmplă

în absența noastră)

Așa se petrec lucrurile

voi rămâne pe această bancă

și mă voi gândi

cineva pleacă mereu în altă direcție

și atunci nu mai are prieteni

nici umbră

nici încheieturile sigure

va vorbi cu gura închisă ca o pasăre-n somn

așa se petrec lucrurile

când seara vine prea devreme

în casele oamenilor de departe

și nu mai găsește decât un ecou prelungit

în spatele oglinzilor

eu duc de mână pietrele la râu

ascund monede în scorburi și sub ape

să mi se pară că oamenii se vor trezi

în fiecare dimineață

cu gura pe o pajiște înflorită

așa se petrec lucrurile

învățăm să iubim obiectele când ele nu mai există

și în locul lor punem o agrafă

o poezie

sau un copac fără frunze