Poeme de Gelu Dragoș însoțite de o parodie semnată de Lucian Perța

Despre singurătatea plecării

Printre poli inversați

În lupta cu viciile

Mă târăsc asemeni râmelor

Și orice pas fac prin netimp

Mă apropie de prăpastie.

Atunci cred că Dumnezeu

Vrea să scape de mine –

Nu vrea întoarcerea păcătosului

Ci dispariția mea cu adevărat.

Nu ar trebui să gândesc așa,

Ieri, plimbându-mă prin grădină

Am văzut un stol de păsări călătoare

Care precis se vor întoarce la primăvară…

Amintirile păcatului primordial

N-am fost iertat în primăvară

nu m-a iertat nici vara

ce să mai vorbesc de toamnă

sau iarna geroasă şi nemiloasă

căci tu nu mi-ai dăruit niciun anotimp

Amintirile noastre au împietrit

în crucea nopţilor de iarnă

îmi amintesc doar foşnetul îndelung

al rochiilor tale

nimeni împrejur

Precum pâinea se numeşte pâine

aşa şi tu te defineşti

ca o fărâmă a împietririi

amintirilor mele

Păcatul crescuse în trupul meu

iar tu nu mi-ai dăruit niciun anotimp

să fie doar al meu, al nostru…

Nedumerire

Deschizând ochii minţii

mă gândesc

cum păsări hoinare

zboară întruna

peste cărări neumblate

Privirea-mi atinge Cerul

inima-mi saltă în piept

uimirea mea devine năucă

îmi pun întrebări omeneşti

şi totul la mine e pe ducă

Aproape de mine e Cerul

stau şi mă întreb acum –

oare încotro este Nordul

iar între degete, îmi asfinţeşte

Sudul…

Voi scrie un poem pentru tine

Desăvârșită-i noaptea când te strâng în brațe

Și cu sânii tăi tineri îmi atingi bătăile inimii

Picioarele-ți cărnoase și goale se ating de mine

Și curbele trupului tău mă fac să visez… himere.

Tu ești asemeni unui vis erotic ce s-a pierdut ireal

În neant cu genunchii-ți rotunzi ca merele toamnei

Cu brațele-ți moi și lungi ca zborul pescărușilor

Și gura-ți mică așteaptând de la mine mii de săruturi.

Lasă-mă iubito acum să-mi pun palmele mele

Pe pleoapele tale, pe gâtul tău alb, lunguieț și fin

Ca zăpezile iernii siberiene de mult mai demult.

Când voi fi liniștit, voi scrie un poem pentru tine!

Parodie de Lucian Perța

Gelu Dragoș

Nedumerire

Deschid câteva reviste școlare*

și mă gândesc

cum Dumnezeu oare

se poate scrie atât de firesc

despre lucruri atât de complicate.

Privirea mi s-a oprit pe niște cică Poezii

dintr-un volum selectate,

poezii de dragoste, uimitor de vii,

scrise de-un elev în clasa a treia,

de zece ani și jumătate.

Eu am crezut mereu în Ideea

că anotimpul iubirii e, pe bună dreptate,

mai târziu și acum sunt nedumerit de aceea

și bulversat și foarte abătut

de parcă mi-am pierdut

Busola…

*Cuvintele scrise cu bold reprezintă sau fac referire la titluri de volume ale autorului.