Poeme de Diana Zlate

Mai bine mă învârt în caruselul din prater şi cred

Sunt o poetă malefică tot ce scriu

se preschimbă în cenuşa timpului în care

bunicul meu a luptat pentru rege

mă scuipă generaţia tânără care pune pe listă

ce vrea de la viaţă într-un excel îndoielnic din punctul meu de vedere

de-ar simţi lumea care fâlfâie steagul patriei fără destinaţie

că totul e atât de strâmt

încât încape într-un protest de după amiază

mă uit la mascotele care îşi fac de cap

şi vând baloane umplute cu aerul fiecăruia dintre noi

plămânii mei nu valorează

plămânii tăi sunt jucaţi la ruleta comunitară

cine mai adună toţi anii care

curg la jocuri mecanice şi nimeni nu pricepe încotro se duc

mai bine mă învârt în caruselul din prater şi cred

Azi simt şi răzbat

Sunt dispusă să lupt cu tot ce mi se împotriveşte

mi-am construit acest ring în care ajunge

ce am pierdut de la momentul în care luam notiţe pe caiete studențeşti

până la ultima internare într-o clinică de lux

aula universităţii era tot un fel de ring impregnat cu memoria maeştrilor mei

dacă ar vedea ei generaţia în care totul stă scris într-un telefon fără fir

să ridice mâna cine simte cum foşneşte o foaie şi ştie că ridul nu e decât o altă înfăţişare a ta

într-un răsărit mai înţelept

că toate hainele vorbitoare de altădată ajung acolo unde e mai multă nevoie de ele

cândva eram doar o femeie atrăgătoare
azi simt şi răzbat

Dor

Mi-e dor de povestea noastră încă nespusă și netrăită

sunt atât de prinsă în ea
încât încep fiecare dimineață așteptând-o

ești singura așteptare care nu mă obosește

uit ani întregi din viață
dar păstrez cu sfințenie o clipă care mi-a răvășit sufletul

cândva aș fi fost mai ușor de iubit
azi sunt femeia nebună pentru care o promisiune făcută în grabă

ține loc de iubire

Am rămas datoare

Am rămas datoare

să mă iau la trântă cu inteligenţa artificială în craterul acesta

pe care ni l-am săpat singuri

şi care nu e decât o planetă fără inimă

E noapte învelită în piele de lup

E noapte învelită în piele de lup dar eu încă adun frunze

am nevoie de pansamente sterile

dacă nu s-a întâmplat ieri nu înseamnă
că nu voi încerca mâine
e atât de frumoasă lumea pe care o tot presupun

aştept acest tatuaj care vorbește în locul meu
mai bine o gură în formă de linie decât una neîmblânzită ai fi zis

aşa desenează cezara

un cerc şi o linie cu două găuri în loc de ochi
până şi ea ştie că doar gaura din ochi rămâne

tu încă scrijelești tatuaje în coasta mesteacănului

eu încă aştept