Poeme de Anda Comșa-Chiș

Un culoar

Atâta poate retina să priceapă

stă agățată de marginea vederii:

dacă nu te văd

îți găsesc mai puține defecte

și trag cu ochiul să reglez

minuta în care lacrima

va face ravagii.

E doar un culoar în ochi:

prin el se caută încă

iubirea.

Despre morți

Adevărații morți

sunt cei care au trăit mințind

în mlaștinile învinovățirii

se calcă peste morții vii

cu tălpile curate

mi-e milă și mi-e ciudă

și am mereu o întrebare:

ceilalți de ce nu-și ridică picioarele

să capete mântuire,

să li se adauge extensii în vasele de sânge

pentru a mitui dumnezeirea?

Peisaj din pădure

Copacii își simt ghilotina după umbre

Lumina aruncă semne de întrebare

Încearcă să se lepede

Se rupe liniștea în fâșii, sângerează

De atâta nepăsare

Peisajul poartă zgardă

Să se asigure că toate porțile

Au rămas încuiate.

În partea de răsărit a pădurii

Fiecare fir de iarbă

Se scutură și începe prăbușirea.

Ceva scârțâie

Ceva scârțâie, nu ți se pare?

Sub urme de pași, umbre și cuie

Ceva nu dă bine în peisajul acesta

De frunze, șanțuri și sunete moarte.

Poate că Ceva-ul acesta

dă de bănuit cum

se înghesuie între note sparte

Ca și celelalte Ceva-uri

Să evadeze din realitate

Pentru a-i cânta în strună

Ceasornicarului.

Pașii dintre pantofi și umbre

Încă n-am îmbătrânit

deși îngerul mă bate zilnic

cu bastonul peste fapte.

Deocamdată,

mânerul ușii deschide

oglinzi multiplicate,

pașii dintre pantofi și umbre

nu se mai împacă.

Limita e clară:

nu mă mai trag de șireturi

ele oricum se subțiază

eu oricum mă imit

iar sângele pompează

tot mai multe preocupări

inutile pentru nemoarte.