Poeme de Ana Ardeleanu

Acasa inimii

Pe membrana memoriei,

Poţi observa două ceasuri

Bătând ora exactă:

Unul  bate ora de dimineaţă,

Celălalt bate ora de seară.

Pe care vrei să-l alegi?

Pentru a te întoarce

Acasa inimii iubit,

Lângă Ana lui Manole,

Lângă Anna Karenina

Sau Anne Frank

Şi – Dumnezeu ştie

Câte iubite tragice mai are inima ta,

La ce oră le schimbă,

La ce oră schimbă scutecele istoriei

Şi ora a mii de ani,

De când te-ai ridicat în faţa Domnului,

Din desenul Lui tandru

Ce contura cu degetul

Pe nisipul auriu, acasa inimii,

Împrumutându-ţi, pentru zile negre,

Treizeci de arginţi

Care, mai apoi,

Te-au şi vândut.

În spaţiul dintre bine şi rău

Numai aici, are timpul putere deplină, disciplină,

Ia lucrurile diafane pe palme

Şi le pune în coastă, degetul arătător.

Ăsta e locul preferat de gloanţele oarbe

Duelul poate începe, martorii sunt prezenţi,

Ochiul drept, rămas deschis,

Ţinteşte steaua din fruntea iluziei,

Iar sângele gâlgâie pe cămaşa de borangic.

Spaţiul dintre bine şi rău,

Va fi întotdeauna plin

Cu opiniile celor ce fac din asta o vendetă,

După ce îşi beau ceaiul fierbinte,

Usucă manuscrisul

Pe fruntea ce va deveni ţintă

Pentru ochii albaştri,

Descoperiţi, cu deosebită surprindere,

Ca fiind ochii reginei nopţii şi-ai crinilor regali,

Pe care se aşază diferite insecte.

Pentru Dumnezeu, nu da cu insecticid!

Printre ei, s-ar putea afla, rătăciţi,

Ochii unui înger

În a căror stare de graţie

Poţi privi fix,

Ca-n adâncul unui ocean.

Ana

Rostul naşterii mele a fost

Să mă numesc Ana.

De aici au pornit toate neliniştile,

Din cauza frumuseţii acestui nume

Ce a născocit ideea de răpire,

De însuşire a unui timp ce nu-i aparţine,

Cum nici mănăstirea

Zidită în fiecare celulă a corpului său,

Aceste bule de aur râvnite

De locotenenţi, zidari, poeţi,

Femei ajunse la vârsta măritişului.

Cărţile poştale îmi dau veşti

Despre cântecul gâtuit al cucului tânăr.

Să fie moartea lui altceva,

Decât un tors de femeie,

De veacuri cântată de cuci

Sau doar versul unei secunde

Născută din spuma mării?

Aceasta ar fi întrebarea unui întreg:

Jumate al meu, cealaltă jumate

Nu ştiu dacă are căderea de-a sta lângă mine,

Ca mire de verde.

Dacă da, atunci mâna delicată a unui sfânt

Îmi va trage poala numelui,

Cu decenţă,

Peste genunchi.

Experimentul vieţii

În fiecare dintre voi, bat îngerii din aripi

Şi-n fiecare fereastră vedem altceva,

Dar cel mai atent privim spre locul

Unde sunt judecate şi condamnate clipele

Pentru lucrurile nefăcute,

Lipsite de desăvârşire,

Pe care nimeni nu şi le doreşte,

Nici măcar vulturul

Ce stă pitit între crengi de stejar

Atent la numele proprii,

Care îl urmăresc, fără a-l vâna

Vrând să-i folosească doar simbolul

După ce îmbracă veşmintele nopţii.

Urmăreşti cu pixul

Ordinea alfabetică a celor mai buni decât tine,

Ce vor să se facă auziţi, pe fiecare pagină,

În fiecare titlu de poem, în mărgica sa roşie,

Pe care doar ochii cu talia privirii înaltă,

O primesc în cuibul gândului.