Articole

Poeme

Boeme pandemice

Alter ego

Necunoscutul te-mbrățișează rece

cu largi ocoluri,

și vrei să scapi,

ieșind ades din tine,

tu cauți arta, zici,

să ți-o aduci aproape,

să nu lași vremea

să te îngroape pe furiș.

Ca o golgotă

se pune-n drumul tău,

că vrea să muști în sânge

versul

cât mai adânc,

să te convingi că viața

e un chezaș ce vrea chirie,

iar zdrobul ei, sisific,

nu poate să te-ngroape,

cât crezi în luminița

ce șfichiuie tunelul

și te așteaptă

să-i pui inel zălog,

iar nunta…,

va veni încet-încet

să-ți poarte viu alaiul

în ziua când raiul va fi și al tău.

                        Descătușare

Într-o dimineață oarecare

mi-au înmugurit mâinile

și-au înflorit

în miresme albe

până în depărtări.

Apoi seva a coborât spre inimă

și ea a început să bată

în ritm de sarabandă

încât se auzea

până la marginea timpului.

Încet-încet ca o liană

a îmbrățișat gravitația

sărutându-i sânii

și mai jos

în căderea ei

a prins rădăcini.

Și dintr-odată m-am trezit

pom înflorit…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.