Boeme pandemice
Alter ego
Necunoscutul te-mbrățișează rece
cu largi ocoluri,
și vrei să scapi,
ieșind ades din tine,
tu cauți arta, zici,
să ți-o aduci aproape,
să nu lași vremea
să te îngroape pe furiș.
Ca o golgotă
se pune-n drumul tău,
că vrea să muști în sânge
versul
cât mai adânc,
să te convingi că viața
e un chezaș ce vrea chirie,
iar zdrobul ei, sisific,
nu poate să te-ngroape,
cât crezi în luminița
ce șfichiuie tunelul
și te așteaptă
să-i pui inel zălog,
iar nunta…,
va veni încet-încet
să-ți poarte viu alaiul
în ziua când raiul va fi și al tău.
Descătușare
Într-o dimineață oarecare
mi-au înmugurit mâinile
și-au înflorit
în miresme albe
până în depărtări.
Apoi seva a coborât spre inimă
și ea a început să bată
în ritm de sarabandă
încât se auzea
până la marginea timpului.
Încet-încet ca o liană
a îmbrățișat gravitația
sărutându-i sânii
și mai jos
în căderea ei
a prins rădăcini.
Și dintr-odată m-am trezit
pom înflorit…
+ There are no comments
Add yours