pustiu de iarnă –
hăulitul lupilor
tot mai aproape
la vânătoare –
norii pe cerul lăptos
strânși într-un caier
coboară munții
întru închinăciune
o avalanșă
tăciunii înroșiți
țiuind în vatră –
meșter făurar
fecioare trecând
prin apa Iordanului –
înmugurire
în livadă
zgomot de fierăstraie –
schimbare la față
un anotimp vine
altul e-n așteptare –
în armistițiu
spoită cu var
căsuța bunicilor –
un nou testament
străpungând văzduhul
o rândunică –
eliberare
copil pofticios
adunând în palme norii –
vată de zahăr
firișor de pir
ieșind încet din ciment –
unicul bastard
chipul iubitei
în arteziană –
noapte cu lună
la căpătâiul pădurii
fundițe albe –
florile de soc
surâsul verii –
sub razele de soare
stropii de rouă
un august dulce –
în lung și în lat
câmpuri pline de harbuji
o veveriță –
sub nucul bunicilor
pe jos numai coji
pe acoperișul de stuf
păsări în cuiburi –
lăcaș părăsit
îmbătrânire –
și iarăși prin copaci
frunze ruginii
pe prispa casei
o strachină cu coarne –
toamnă la bunici
cete de copii
colindă în lung și-n lat –
Isus S-a născut
+ There are no comments
Add yours