Articole

Poem de Silvia Bodea Sălăjan

În vremea aceea

 

Cerul era mai senin ca niciodată

Și printre zăpezile viscolite de vânt

Se țesea strălucirea genunii nerodite și reci

Așteptând geneze ce se nasc din Cuvânt

 

Am văzut îngerii stând la cina de taină

Unde soarele-și picura lumina în Graalul cel sfânt

Și crucea martiriului de pe Golgota lumească

Peste spinii coroanei s-a frânt

 

Să nu mă dai ispitei șarpelui și nu mă zidi

Striga femeia de pe tronul de crini

Nu-mi da povara atâtor tăceri

Ci dă-mi din comorile Tale

Nemăsurate lumini

Să pot să-mi cresc fiii în pacea eternei grădini

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.