Poem de Menuţ Maximinian

Bunica înger

Îngerul are chipul bunicii

Icoană iubită de toţi

Blândă şi liniştită

Ca pâinea lui Dumnezeu

Cu vorbe mângâietoare

Mere din sân

Şi poveşti

În care oamenii colindă cu lupii

Munţi scăldaţi în apă

Plutind printre peşti

Şi ierburi de leac

La capătul grădinii

Ea bunica înger

Păzeşte primii paşi ai nepoţilor

Până aceştia pot culege merele

Rostogolite printre amintirile din iarbă

*

Rostul lumii s-a pierdut

Îmi spune îngerul cu faţă de om

Cete de serafimi şi heruvimi

Stau cuminţi dincolo de zările ascunse de perdeaua norilor

Şi nu se arată lumii

Doar noaptea coboară la fântâni

Lăsând în urma lor urmă de argint

Ca o ninsoare luminoasă

La ceas de seară

Îngerul se retrage în pod

Să nu îl vadă lumea plângând

*

Clopotul a sunat de trei ori

Şi îngerul a venit

Cu trupul de abur

Seninul din ochi

Luminând marginile lumii

*

„Tărâmul meu e magic

Cu grădini în care se plimbă

Sub fereastra lui Dumnezeu

Îngeri şi păsări”

Spune îngerul aşezat în pomul vieţii

Flori de rai şi bulgări mari de zăpadă

Se amestecă cu verdele lumii

Vântul poartă în zare miros de cireşi în floare

Când soarele bate la poarta livezii

Apoi se risipeşte peste dealuri spre alte zări

Prin grădini risipite pe coama satului

Vorbesc în limbi ciudate cu îngerii

*

Îngerul s-a cuibărit într-un colţ al casei

Iar mâinile lui mângâie firul de lumină venit prin geam

Zâmbeşte cu sufletul mare

Bătăi de inimă

Ca într-o clepsidră încremenită în timp

Poveşti deasupra lumii

*

Arca lui Noe

Cu peşti uriaşi

Şi păsări ce stau pe cămaşa sfântului

Copiii Domnului

Coboară pe aripi de foc

Gustând din potir sfintele taine

Lumina candelelor pâlpâie în ochii sfinţilor

Purtaţi pe valuri ca ultimii muritori

Scăpaţi din ghearele păsării morţii

În braţele Maicii

Pruncul fără chip

Nezugrăvit de pictorii lumii

În mijloc

Un pom cu înger ce scutură florile cu bătăile aripilor