Poate că sintagma cea mai detestabilă a ultimilor ani (și, vai, onorată instanță, sunt atâtea!) este distanțarea socială. Dincolo de limbajul de piatră, căci lemnul mai are viață în el și nu aș vrea să-i jignesc apartenența la această lume încă vie, stă imbecilitatea conceptului. Sper să-mi scuzați expresia, e o idiosincrazie mai veche, legată de siluirea limbajului în general și a limbii române, în special, atât de generoasă și tot mai puțin apreciată.
Conceptul de distanțare socială a fost pe atât de îmbrățișat de media, de toți factorii de influență și de populație, pe cât de mare este contradicția celor doi termeni alăturați în una dintre cele mai stranii combinații. Căci socialul conține însăși ideea de apropiere, de comunitate, de legături în interiorul unei organizații. Ce te faci, însă, că tocmai social media a fost locul unde sintagma s-a rostogolit cu o viteză amețitoare, preluată cu un tip de satisfacție stupid. Îmi amintește de elanul cu care toată lumea vorbește acum despre implementare, a prioritiza, a transparentiza, a internaliza, impactează, nelipsitul gen, similar cu „ca și cum” sau „de exemplu” și de alte asemenea. Exact acolo, în spațiul virtual, unde se presupune că oamenii sunt împreună, inclusiv cei ce se află departe din punct de vedere geografic, în acel tip de presă ad-hoc, unde fiecare participant aduce în discuție ceea ce îl preocupă, uneori fără nicio limită de intimitate (dar asta e o altă poveste), sintagma distanțare socială a fost preluată pe negândite, savurată, însușită cu o suspectă disciplină și aplicată în viața de zi cu zi. În numele ei, părinților li se reproșa că-și lasă copiii la joacă, în fața blocului, primeai reproșuri energice în mijloacele de transport în comun, asta după vreo două-trei luni în care acestea au circulat aproape goale, iar unii aplaudau gardurile amplasate într-un magazin pentru a separa două categorii de clienți. Sunt gata să risc o ipoteză și să spun că, dacă din zona oficială s-ar fi avansat ideea unor rezervații pentru cei reticenți preceptelor din jurul acestei distanțări sociale, ar fi fost destui care să-i găsească nu doar argumente, ci și justificări pentru un somn și o conștiință liniștite. Am avansat ideea și din experiența trecutului, legată de excesul de zel, dar mi se confirmă și azi, când avântul pupincurismului capătă conotații de responsabilitate socială, iar trădătorii, pârâcioșii, detractorii și sinecuriștii se lasă înveșmântați în demersul lor mizer de masca avertizorului de integritate. Vânătoarea de vrăjitoare a secolului trecut, când era de ajuns să denunți de o parte a Atlanticului că vecinul are simpatii comuniste, iar dincoace, pe plaiuri est europene, că vrea să fugă în Vest, și nefericitul delaționat era luat pe sus, pare puf de păpădie pe lângă ce se poate executa azi, când nici nu mai e nevoie de multă muncă operativă, căci toți își expun viața pe rețelele sociale, ca într-o competiție a cărei linie de sosire e mutată mereu mai departe, ca atunci când păcălești un copil să îl înveți mersul. Iluzia orizontului. Tot timpul privind peste umăr spre performanțele celuilalt, niciodată mulțumit de propriile realizări, alergătorul de cursă lungă este într-un concurs cu obstacole pe care tot el și le zămislește, într-o frustrare continuă, căutând mai binele, fără să înțeleagă un fapt simplu și firesc, precum e apa rece de izvor, că mai binele este vrăjmașul binelui.
V-ați întrebat, desigur, sau au făcut-o copiii, în lungul șir al de ce?-urilor spre deslușirea misterelor lumii, cum se face că o ceașcă are mâner, dar un pahar nu. Ei bine, ceașca tradițională are, dar cea chinezească, nu. Explicația este în convergență cu tipul lor de mentalitate: dacă este prea fierbinte la atingere, conținutul este prea fierbinte pentru a fi băut, iar o mână suportă oricum mai ușor durerea.
Mai pun alături și recurentul less is more. Adăugăm instinctiv lucruri în plus, avertismente, mânere, dar tot ne ardem gura cu ceaiul prea fierbinte, până la urmă, și asta pentru că ridicăm pereți care ne separă de răspunsuri. Soluția este mereu dincolo de inevitabilii pereți de separație, în simplitate și omenie, în solidaritate.
+ There are no comments
Add yours