La Editura Eikon din București a apărut, în 2022, volumul intitulat În căutarea lui Urmuz. Cartea este semnată de Anagaia, pseudonim utilizat de distinsa profesoară Ana Olos de la Centrul Universitar Nord din Baia Mare. De-a lungul timpului, aceasta a dedicat numeroase studii operei urmuziene, la care s-a reîntors periodic. Drept consecință, lucrarea de față sintetizează o experiență exegetică de un sfert de veac. Nota autoarei reconstituie maniera în care s-a declanșat interesul pentru opera autorului Paginilor bizare. Ana Olos (Anagaia) mărturisește că Urmuz a fost pentru ea un personaj misterios, în care regăsea întreaga absurditate a lumii în care trăia. În plus, aici a identificat și ironia necesară pentru a supraviețui. Lectura prozelor din Addenda scrierilor lui Gheorghe Ciprian și ediția îngrijită de Sașa Pană în 1970 a Paginilor bizare au constituit primele întâlniri ale exegetei cu opera urmuziană. A urmat cunoscuta monografie a lui Nicolae Balotă, care s-a transformat rapid într-o referință majoră în sfera urmuzologiei. Autoarea recunoaște că a fost cuprinsă de o puternică frustrare în 1983, când nu a putut participa la centenarul organizat la Muzeul Literaturii, unde a avut loc și o expoziție de pictură a lui Mihai Olos.
În 1992, am devenit coleg cu Ana Olos la Facultatea de Litere și Științe a Universității din Baia Mare. În 1996, la Editura Panteon din Piatra Neamț, am publicat o ediție a scrierilor lui Urmuz, a cărui operă redusă ca număr de pagini era parcă făcută pentru economia de piață. La data respectivă, nu bănuiam că această lucrare va fi cea care va declanșa exegezele distinsei colege de la catedra de limba engleză. Drept consecință, într-un răstimp foarte scurt, au apărut două scurte „introduceri în urmuzologie” purtând insolita semnătură Anagaia: Pelicanul și babița (1998), respectiv Pâlnia și Stamate (1999). Din păcate, în ciuda valorii lor, studiile nu s-au bucurat de difuzarea pe care o meritau. A fost momentul în care Ana Olos și-a asumat pseudonimul Anagaia. A urmat o perioadă în care, datorită activității sale de la catedră (inițierea unui interesant masterat de Studii canadiene), autoarea a abordat, cu predilecție, operele scriitorilor canadieni.
Dincolo de preocupările adiacente ale exegetei, pasiunea pentru opera lui Urmuz a rămas o constantă. Un alt moment important care a dinamizat activitatea Anei Olos a fost apariția ediției critice realizate de Ion Pop în 2012. Cunoscutul editor și interpret al avangardei românești a reușit să pătrundă în subteranele textelor și să aducă numeroase informații noi privind biografia misterioasă a lui Demetru Dem. Demetrescu-Buzău. Dar imaginația adesea debordantă a Anagaiei a fost stimulată și de cartea publicată în 2014 de către Constantin Cubleșan, în care cunoscutul istoric literar clujean trece în revistă exegeții operei urmuziene.
Recenta lucrare publicată de către Ana Olos conține trei secțiuni ample. Primul capitol reunește o serie de articole publicate în revista Curtea de la Argeș. Ele țin de activitatea recentă a urmuzoloagei. Începând cu ianuarie 2021 până în toamna anului următor, autoarea s-a numărat printre colaboratorii rubricii „Urmuziana” a cunoscutei publicații. Gestul echivalează cu recunoașterea oficială a preocupărilor exegetei și cu intrarea ei în categoria urmuzologilor de prim rang. Materialele nu au fost aranjate în ordine cronologică, ci într-o incitantă serie tematică. Ana Olos comentează cu acribie ediția realizată de Ion Pop și propune o nouă lectură a Fuchsiadei. O lectură extrem de bogată în idei și în referințe livrești, ceea ce vorbește despre orizontul cultural remarcabil al profesoarei. Rămân interesante și trimiterile la existențialistul Sören Kierkegaard, precum și cele la scriitorul italian Giovanni Papini.
Cea de a doua secțiune a cărții grupează o serie de studii publicate după 2014 în alte două publicații: Nord Literar din Baia Mare și Acolada din Satu Mare. Este vorba de articole în care Ana Olos încearcă să deconspire noi fațete ale acestui Sfinx al literelor românești care este Urmuz. Dintre bogatele sugestii furnizate, merită să reținem interesanta paralelă realizată între autorul Paginilor bizare și Baudelaire.
În sfârșit, Addenda cărții reunește două studii mai vechi, dar care nu și-au pierdut actualitatea. Este vorba despre Urmuz și povestea poveștilor, respectiv Pâlnia și Stamate – ghici ghicitoare ce-i.
În căutarea lui Urmuz este o carte incitantă, care reușește să atragă atenția prin bogatele ei referințe culturale și prin numeroasele ipoteze ingenioase pe care le propune pe parcursul investigațiilor. Și cum misterul scriitorului nu a fost deconspirat integral, detectivul Anagaia (alias Ana Olos) lasă să se înțeleagă faptul că cercetarea încă nu s-a încheiat.
+ There are no comments
Add yours