Motto:
E drumul lung în față, ascuns sub zări și vreme
Și lungă pare calea ce-n urmă am lăsat,
Dar mergem, mergem trainic, solemni ca în poeme,
Simțind, în noi, cum creștem, curați, neîncetat!
(Nicolae Labiș)
Acum un secol, se încheia Primul Război Mondial și se pregătea Al Doilea… Nimeni nu vrea să fie sclav. Nici eu. Nici tu. Dar, într-o măsură mai mică sau mai mare, toți suntem sclavi. Mă străduiesc să fiu conștient de aceasta. Cel care nu știe sau nu acceptă realitatea, nu-i decât un sclav inconștient. Eu nu sunt supărăcios, prefer să fiu sclav conștient. Secolul 20 a fost al gulagurilor, al celulelor ermetic închise. Al izolării individului de individ. Al dării în cap a omului de către om, în numele unor ideologii mai prețioase ca omul. Secolul 21 este al celulelor larg deschise, al iluziei că suntem liberi, având la un click distanță lumea întreagă. Nu știu care dintre ele a fost/este mai minunat. În secolul 20 nu te căuta nimeni, nu te chema nimeni nicăieri; doar ca să te bage într-o celulă ori să te trimită într-un război. În secolul 21, întreaga virtualitate online te caută și te îmbie: Hai la noi! Hai la noi! La noi – ca la nimenea!… În secolul 20, cică omul se aliena în izolare, fără contacte reale cu societatea. În secolul 21, omul mai degrabă se alienează tot relaționând; îi sar capacele de-atâta relaționare! Fără aproape niciun fel de contacte reale cu societatea.
Potrivit sfinților care au tranzitat lumea până în prezent, viața înseamnă exact clipa de față. Însă majoritatea indivizilor nu mai au răbdare s-o trăiască. Spun răstit că n-au timp. De fapt, parcă vor ca timpul să treacă în mare viteză. Repede, repede, repede, tot mai repede! Spre moarte!… Mă străduiesc să fiu calm. Să mă conving că lumea nu se va sfârși într-unul din momentele mele de neatenție. Nimeni nu va suferi, nici nu va muri, dacă nu voi da un replay ori un like… Potrivit acelorași sfinți, scopul existenței umane este tocmai realizarea sinelui. Așa că mă ocup și de mine însumi. Am răbdare pentru sinele meu. Am răbdare să trăiesc. Am răbdare să citesc în fiecare zi câteva pagini de carte. M-am dumirit că este cel mai simplu și eficient mod de a medita; ceea ce înseamnă exact cultivarea sinelui. În primul rând, beletristică. De ce? Elementar: beletristica este singura care nu minte, din tot ceea ce a oferit și oferă individul pe piață, împreună cu el însuși, ca marfă.
Adevărul este interesant o singură dată: când îl aflăm. Apoi devine tot mai plictisitor, tot mai desuet. Doar sfinții și acoliții lor îl suportă până la capăt. Cu minciuna, în schimb – altă viață! Mereu proaspătă, variată, interesantă, sexy – îmbiind la dezmățuri și orgii rafinate. Nu este de mirare că majoritatea indivizilor o adoră…
Nu cred că se produce, în acest secol, nicio tragedie umană, nicio alienare, nicio incomunicabilitate. Doar niște efecte ale progresului accelerat, plus nerăbdarea de a trăi clipa, de a ne realiza sinele. Cine se va adapta va merge mai departe; ca de obicei. Caut să fiu sincer, ca tot omul din popor. Nu-mi pasă de alienarea speciei umane. Este treaba ei. Mă doare de alienarea mea. Tehnologia este bună. Internetul este bun. Telefonul mobil este și mai bun. Minciunile otrăvite ce mișună prin întreaga virtualitate sunt toxice, dar nu este obligatoriu să le iei în seamă. Niciunui nostalgic al vremurilor de odinioară nu i-ar conveni să trăiască în epoca preferată – să zicem în Cetatea medievală a Sighișoarei – fără această tehnologie. Zilnic tranzitează spațiul virtual tot felul de sfaturi înțelepte, de soluții simple: leacuri pentru vindecarea oricărei boli, rețete pentru o alimentație naturistă și un stil de viață sănătos, care să ne ajute să trăim cât mai mult. Doar motivația de a trăi – mult și bine – nu ne-o poate oferi deocamdată nimeni. Aceasta cred că este, de fapt, singura mea problemă. Și a ta. Pentru că presupune acea plictisitoare realizare a sinelui.
N-o să te mint. Dacă nu citești, în medie, cel puțin o pagină de literatură adevărată pe zi, vei deveni sclav; în cazul că nu ești deja. Nu trebuie să te sperii. Nu este ceea ce crezi. Majoritatea covârșitoare a oamenilor sunt sclavi. Așa a fost dintotdeauna. O minoritate aristocratică inteligentă – cea cu ascendent cultural-spiritual – și o majoritate de sclavi tâmpiți. Dar în ziua de astăzi situația lor s-a ameliorat mult. Aproape niciunul nu mai zace în lanțuri. Destui au conturi solide la bănci, chiar dacă stau la coada vacii, oii sau caprei. Unii sunt realmente deștepți, precum primul nostru miliardar, care a avut un final trist. Mulți îi consideră, în virtutea acestei evidențe, bogați – chiar le urmează exemplul. Depinde ce înțelege fiecare prin bogăție și sărăcie. Eu încerc să nu uit observațiile pertinente ale sfinților. Fiecare individ mănâncă la o singură masă și doarme într-un singur pat. Orice bunuri din lumea aceasta sunt simple mijloace, unicul scop adevărat fiind noi înșine. Sinele nostru. A cărui realizare scuză orice mijloace. (…)
În acest sens interpretez faimoasa frază a lui Machiavelli despre scop. Până la a fi bogat în tot felul de bunuri materiale, mai important este să fii un om exemplar. Chiar dacă azi mai ești sclav, ai oricând șansa de a evolua. Niciodată nu este prea târziu. Tot așteptând ultima clipă, este adevărat că n-o să faci mare lucru. Banii și bunurile ți le vor împărți cei rămași. Nici măcar cămașa preferată nu o vei lua cu tine, cum recunoștea de curând un fost sportiv celebru, deja miliardar, aniversând 86 de ani. Nici măcar un nasture pe buric nu vei putea lua. Însă, per total, nu este nicio tragedie. Te vei reîncarna din nou, ca să rezolvi data viitoare ce ți-a rămas neterminat acum; chiar dacă astăzi ești ateu sau nu crezi în reîncarnare. Viața este infinită. Citez și eu din ce-au spus și experimentat tipi mult mai evoluați, care m-au invitat să verific aceste adevăruri, banale pentru ei; dacă vreau să cunosc și să evoluez. Valabil și pentru tine, dacă vrei.
Când vei fi cu adevărat liber, curat și ușor, zic tipii aceia, în mod natural te vei înălța la ceruri; unde ei sigur te așteaptă. Nimeni nu i-a prins cu minciuna. Sunt programator, antreprenor și prozator. Mă străduiesc să fiu în cunoștință de cauză. Nu este ușor.
