Parodie de Lucian Perța: Angela Maxim

Estimated read time 1 min read

Muzeul veșniciei

(după poezia Parcul veșniciei)

Din bârfele din jur ce nu au scuză

Am înțeles că mulți vizitatori

Ce mi-au văzut muzeul, mă acuză

Că-i doar un parc cu lucruri vechi și flori.

Din loc în loc, pe foi îngălbenite,

Trecutu-n poezii* se-nfățișează,

Sunt poezii poate cândva citite

Că-n versuri line de Crăciun, vibrează.

Turiști… elevi… străini… vin o mulțime

În colțul meu de Răstolț la muzeu,

Aici, în mica noastră Românie

El pată de culoare e mereu.

Se scutură spre toamn-aici castanii,

De primăvară însă pregătiți,

Spre veșnicie numărându-și anii,

Îi veți simți… aici de-o să veniți!

Dar rog seriozitate… nu oricine

Binevenit e-aicea… cum să zic…

Un parodist, de exemplu, dacă vine,

Castanii doar vedea-va și… nimic!

*Cuvintele scrise cu bold reprezintă sau fac referire la titluri de volume ale autoarei.

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours