Muzeul veșniciei
(după poezia Parcul veșniciei)
Din bârfele din jur ce nu au scuză
Am înțeles că mulți vizitatori
Ce mi-au văzut muzeul, mă acuză
Că-i doar un parc cu lucruri vechi și flori.
Din loc în loc, pe foi îngălbenite,
Trecutu-n poezii* se-nfățișează,
Sunt poezii poate cândva citite
Că-n versuri line de Crăciun, vibrează.
Turiști… elevi… străini… vin o mulțime
În colțul meu de Răstolț la muzeu,
Aici, în mica noastră Românie
El pată de culoare e mereu.
Se scutură spre toamn-aici castanii,
De primăvară însă pregătiți,
Spre veșnicie numărându-și anii,
Îi veți simți… aici de-o să veniți!
Dar rog seriozitate… nu oricine
Binevenit e-aicea… cum să zic…
Un parodist, de exemplu, dacă vine,
Castanii doar vedea-va și… nimic!
*Cuvintele scrise cu bold reprezintă sau fac referire la titluri de volume ale autoarei.
+ There are no comments
Add yours