Zeii cazanelor
În Țara Silvaniei când toamna adastă,
de când este omul aici pe pământ,
toată livada devine albastră
de câte dulci prune în toți prunii sunt.
Spre zeii cazanelor atunci, nu alți zei,
înalță tot omul o rugă adâncă,
să facă din prune ceva, ce știu ei,
compoturi, magiunuri, dar mai ales țuică.
Lumină în sânge*, aghiazmă de foc
e țuica ce iese aici, la Zalău,
se face, desigur, nu doar în ăst loc,
dar asta își are-un parfum doar al său.
Delict de iubire poți face cu ea
că e-un elixir bun la totul și toate,
poți face cu țuica oricând orice-ai vrea
că țuică să facă orice oricând poate.
Cadou când o dai sau cadou de-o primești,
mecanic al sufletului e-n clipele grele,
orice barieră cu ea izbutești
să dărâmi când e galbenă și cu mărgele.
Curgând în pahare din sticle-nstruțate,
atât pentru vii, cât și pentru morți,
de sufletul lor și iertări de păcate
sorbim din pahare cu zeii, cu toți.
Știu zeii cazanelor țuică să facă
din prune silvane, ca nimeni, mereu,
că astă licoare pe-oricine împacă,
mașină de râs sau de plâns e la greu.
Dar iată, de-o vreme, cazanele-s goale,
plecați ne sunt zeii, degeaba-i ofranda,
și trist e Sălajul și plin e de jale
că Fiscu-i mai mare decât e livada!
*Cuvintele scrise cu bold reprezintă sau fac referire la titluri de volume ale autoarei.
+ There are no comments
Add yours