(din Baza de date a Bibliotecii Județene I.S.Bădescu Sălaj)
Notă: Serviciul bibliografic al Bibliotecii Judeţene I.S. Bădescu Sălaj, adună materiale pentru cuprinderea în Baza de date a județului Sălaj și reactualizarea informațiilor cuprinse în dicţionarul biobibliografic: Sălaj – Oameni şi Opere. Îi includem în acest proiect pe toţi cei care au contribuit la dezvoltarea social-culturală a judeţului (literatură, istorie, geografie, știință, tehnică, muzică, artă, sport etc.), indiferent de naţionalitate. Baza de date se completează permanent (bibliografic_bjs@yahoo.com).
Gudea Nicolae – preot, 1 decembrie 1950; Taloș Mirel – politician, scriitor, 3 decembrie 1973; Bancea Gheorghe – profesor, 4 decembrie 1969; Tököly Vajk – profesor, poet, 11 decembrie 1978; Breban Ludovica – economist, 13 decembrie 1964; Deaconescu Claudiu Marius – artist plastic, 13 decembrie 1968; Moraru Maria – profesoară, 14 decembrie 1942; Băcueț-Crișan Avram Dan – arheolog, 15 decembrie 1972; Ősz Csaba – actor, regizor, 18 decembrie 1951; Bejinariu Ioan – cercetător științific, 18 decembrie 1967; Mureșan Daniel – jurnalist, 19 decembrie 1966; Boha Claudia Viorica – profesoară, 21 decembrie 1972; Zsombori Erzsebét – pictor, 23 decembrie 1949; Rusu Diana – profesoară, 23 decembrie 1985; Borzási István – preot, 25 decembrie 1960; Mureșan Ana-Maria – profesoară, 25 decembrie 1975; Ciumărnean Carmen Iulia – scriitoare, 27 decembrie 1974; Contraș Cristian – prozator, 28 decembrie 1964; Pop Dănuț – profesor, 30 decembrie 1962; Brazdău Ovidiu – psiholog, 31 decembrie 1975.
Dănuț Pop – 60 de ani de la nașterea istoricului
Pop, Dănuț – profesor, istoric. N. la 30 decembrie 1962, în Zalău.
Viața și activitatea: absolvent al Facultății de Istorie și Filosofie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (1994). A obținut doctoratul în anul 2000, cu teza Cultură și societate în județul Sălaj (1918-1940). În perioada 1981, 1983-1987 a fost muncitor la Întreprinderea de Anvelope Zalău. A urmat cursurile Școlilor UTC la Cluj-Napoca (1985) și București (1986-1987). În perioada 1988-1989 a fost secretar al Comitetului Municipal Zalău al UTC, iar după absolvirea facultății a fost muzeograf (1994), cercetător științific (1995), cercetător științific principal (1997) la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău (1994-1999). A fost directorul Direcției Județene Sălaj a Arhivelor Naționale, iar în prezent este șef serviciu la Arhivele Naționale ale României – Serviciul Județean Sălaj. A fost cadru didactic asociat la Universitatea Babeș-Bolyai,Colegiul Universitar Zalău (1999-2001) și la Universitatea Vasile Goldiș Filiala Baia Mare (2005-2007). A participat la numeroase sesiuni de comunicări științifice din țară și a organizat mai multe săli muzeale și expoziții. Premii: Diplomă de Onoare Oameni de seamă ai Sălajului (Zalău, Biblioteca Județeană Sălaj, 2012) ș.a. Colaborări: Acta Mvsei Porolissensis, Actualitatea Sălăjeană, Alma Mater Porolissensis, Arhivele Prahovene, Graiul Sălajului, Sălajul Orizont, Magazin Sălăjean, Jandarmeria Ardeleană ș.a.
Opera: Cultură și societate în județul Sălaj (1918-1940) (Zalău, Ed. Caiete Silvane, 2000), Biserica și societatea în Sălaj. Protopopiatul Ortodox Românași (Zalău, Ed. Caiete Silvane, 2002). Coautor: Camera de Comerț și Industrie a Județului Sălaj. Schiță monografică (Zalău, Ed. Tehnoprint, 2000), Prefecții județului Sălaj. O istorie în documente (Zalău, Ed. Caiete Silvane, 2007); pliant Ip și Treznea – localități martir ale neamului românesc (Zalău, 1995). Volum colectiv: Istoria Sălajului în „Caiete Silvane” – articole apărute între 2005 și 2021,vol. I-II (Zalău, Ed. Caiete Silvane, Colecția Memoria, 2022), editor, în colaborare: Marea Unire și Sălajul. Contribuții documentare. Arhivele Naționale ale României. Serviciul Județean Sălaj (Zalău, Ed. Caiete Silvane, Colecția Restituiri, 2018), Gavril Câmpeanu, Cartea mea. Amintiri și gânduri bune (culeasă din manuscris, din colecțiile Arhivelor Naționale ale României. Serviciul Județean Sălaj, Zalău, Ed. Caiete Silvane, colecția Restituiri, 2021).
Comemorări
Vasile Avram – 20 de ani de la moartea etnologului
Avram, Vasile – etnolog. N. 17 iunie 1940, Lemniu, comuna Letca – m. 12 decembrie 2002, Nicula (jud. Cluj).
Viața și activitatea: a urmat cursurile primare în satul natal, iar cele gimnaziale și liceale la Dej. A absolvit Facultatea de Filologie din Cluj (1967). A obținut doctoratul în etnologie la Universitatea București, cu teza Mit și religie în tradiția românească (1998). A fost profesor la Universitatea Lucian Blaga, director al Direcției pentru Cultură a Județului Sibiu, director al Muzeului Dumbrava Sibiului, profesor la Universitatea Vasile Goldiș filialele din Baia Mare, Satu Mare, Zalău și la Facultatea de Jurnalistică din Sibiu. În perioada 1987-1990, 2000-2001 a fost redactor la revista Transilvania, iar în anul 2002 a fost editorul revistei Cetatea literară – revista scriitorilor români de pretutindeni. Post-mortem: medalie de aur, jubiliară, pentru o valoroasă operă dăruită culturii române; placă comemorativă dezvelită de Universitatea Lucian Blaga Sibiu și Biblioteca Județeană Astra, Sibiu. A colaborat la: Tribuna, Informația Harghitei, Transilvania, Astra, Memoria ethnologica, Porolissum, Tribuna Sibiului, Opinia publică, Dimineața, Continent, Renașterea, Curierul de Transilvania, Casa, Cetatea literară, Gazeta de Duminică ș.a.
Opera: Spirala (București, Ed. Cartea Românească, 1987, ediția a 2-a necenzurată), Legat la ochi (Nicula, Ed. Ecclesia, 2007), Zeul din labirint (Sibiu, 1989, reeditare 1992), Constelația magicului (Năsăud, Universitatea Creștină, 1994), Anima dr. Telea – Timp și destin la Noul Român (Sibiu, 1996), Cărțile eptimahice (Sibiu, 1996), Anima dr. Telea – Timp și destin la Noul Român (Sibiu, 1996, ediția a 2-a, Nicula, Ed. Ecclesia, 2006), Creștinismul cosmic – o paradigmă pierdută? (Sibiu, Ed. Saeculum, 1999), iar postum, prin grija soției sale, Felicia Avram, au fost editate: Călătorii de sâmbătă (Nicula, Ed. Ecclesia, 2004), Elegiile Orhideei (Nicula, Ed. Ecclesia, 2004), Interviu transfinit. Mircea Ivănescu răspunde la 286 de întrebări ale lui Vasile Avram (Nicula, Ed. Ecclesia, 2004), Fiul Apocrif (Nicula, Ed. Ecclesia, 2005), Chipurile divinității. O hermeneutică a modelelor teofanice în spațiul sud-est european (ortodox) (Baia Mare, Ed. Ethnologica, 2006), Legat la ochi (Nicula, Ed. Ecclesia, 2007), Terra Mirabilis (Baia Mare, Ed. Ethnologica, 2010), Roata stelelor (Nicula, Ed. Ecclesia, 2010), Vasile Avram, omul şi opera: din Lemniu la Nicula – un ocol prin lume (Baia Mare, Ed. Ethnologica, 2011). Traduceri: Rainer Maria Rilke – Elegiile din Duino (Nicula, Ed. Ecclesia, 2007). Prezent în: Studii de Istorie a Filosofiei Românești, vol. al II-lea (București, Ed. Academiei Române, 2007), precum și în antologii: Eternități de o clipă; prozatori sibieni (Sibiu, Ed. InfoArt Media, Centrul Cultural Interetnic Transilvania, 2010); Piața aurarilor (Sibiu, Ed. Perenna, 2008), Dicționarul etnologilor români (București, Ed. Saeculum, 2001) ș.a.
Vasile Vetișanu – 10 ani de la moarte
Vetișanu, Vasile – profesor. N. 29 aprilie 1935, Mălădia – m. 1 decembrie 2012, Șimleu Silvaniei.
Viața și activitatea: a urmat clasele primare în satul natal (1941-1944), Liceul Teoretic Simion Bărnuțiu din Șimleu Silvaniei (1946-1948), iar după desființarea acestuia, în anul 1948, s-a transferat la Liceul Teoretic din Zalău. În anul 1950 a fost exclus din liceu pe motive politice. S-a întors în satul natal, iar în anul 1954 și-a reluat studiile liceale. În anul 1955-1956 și-a depus dosarul literar pentru Școala de Literatură Mihai Eminescu din București. Deși dosarul a fost admis, V. Vetișanu a fost respins din motive politice, tatăl său fiind considerat chiabur. Timp de doi ani a urmat Școala Tehnică Alimentară la București. Pentru a putea urma cursurile unei facultăți, în anul 1956, a fost înfiat de o familie săracă, fără copii, schimbându-și numele din Mocanu în Vetișanu. S-a înscris din nou pentru admitere la Facultatea de Filosofie, dar s-a lovit de același sistem birocratic. A urmat Școala Tehnică de instructori culturali, la terminarea căreia a fost repartizat instructor cultural la Casa de Cultură din Carei (1957). A fost recomandat de regiunea Baia Mare pentru anul școlar 1959-1960 și i s-a admis dosarul la Facultatea de Filosofie din București, secția Pedagogie, iar în anul 1961 s-a transferat la secția Filosofie a aceleiași facultăți, pe care a absolvit-o în anul 1964, fiind repartizat la Institutul de Filosofie al Academiei Române. A participat la numeroase acțiuni organizate de institut. A făcut parte din numeroase asociații culturale din țară și străinătate. În anul 1975, în urma restructurării Institutului de Filosofie și nefiind membru PCR, a fost transferat la Institutul de Etnografie și Folclor. A obținut doctoratul în anul 1974 cu teza Poziții spiritualiste în filosofia românească. Ioan Petrovici. A predat cursuri și a ținut seminarii la Universitatea București (1974), la universitățile Hyperion (1992), Titu Maiorescu (1994), Universitatea Creștină din Năsăud (1991). A activat în cadrul Universității Spiru Haret din București și a fost președintele Fundației Social-Culturale Menumorut cu sediul la Șimleu Silvaniei și Mălădia, filială în București. În anul 1990 a fost ales director al Institutului de Etnografie și Folclor, pe care l-a reorganizat și i-a dat o altă dimensiune și alte valențe, punându-se accent pe cercetarea în teren. Așa a luat ființă Centrul de Cercetare a Culturii Tradiționale pentru județele Bihor, Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Sălaj, cu sediul în Șimleu Silvaniei, centru pe care l-a condus. A luat parte, în această perioadă, la sesiuni de comunicări științifice, congrese, simpozioane naționale și internaționale. După revoluția din 1989, la care a participat direct, a devenit senator în Parlamentul României (1992-1996) și deputat (1996-2000), îndeplinind diferite funcții: secretar al Comisiei de Cultură a Senatului, președinte al Comisiei pentru Cinstirea și Sprijinirea Eroilor Revoluției Române din Decembrie 1989, președinte al grupului PNȚCD din Senat (1995), având numeroase intervenții. Premii: Premiul Simion Bărnuțiu al Academiei Române (1981). Colaborări: Ramuri (Craiova), Revista de filosofie, Viața românească, Revista de etnografie și folclor, România literară, Luceafărul, Ethnologica, Contemporanul, Flacăra, Femeia, Manuscriptum, Dreptatea, Timpul Capitalei, Orizont (Timișoara), Familia (Oradea), Tomis (Constanța), Acta Mvsei Porolissensis, Clopotul (Botoșani), Graiul Maramureșului (Baia Mare), Cronica sătmăreană (Satu Mare), Crișana (Oradea), Analele Muzeului de la Sighet;a editat Axa, Gazeta de Duminică. Serie nouă, Gazeta Mălădiei, Gazeta Șimleului.
Opera: Progresul uman și tradiții culturale (București, Ed. Științifică, 1973), Idealul uman și valorile vieții – Vasile Pârvan (București, Ed. Albatros, 1983), Deschideri filosofice în cultura tradițională (București, Ed. Eminescu, 1991); eseuri: Elogiul eroismului (București, Ed. Albatros, 1973), Rădăcini (Roma, Nagard, 1981), Cronica Codicelui de la Ieud (București, 1995); monografii etnografice: Cartea Șimleului (București, Ed. Litera, 1985), Cartea Ieudului. De la începuturi până în zilele noastre (Oradea, Ed. Nova, 1995); ediții îngrijite:B.P Hașdeu – Scrieri filosofice (1975), Radu Tomoioagă – Personalități și tendințe în perioada pașoptistă (1978), Ioan Petrovici – Metafizica și cultura (rămasă în manuscris la Ed. Junimea, Iași).
Hajdu Attila – 10 ani de la moartea medicului
Hajdu Attila – medic stomatolog, artist plastic, prozator. N. 5 aprilie 1945, Cluj – m. 5 decembrie 2012, Târgu Mureș.
Viaţa şi activitatea: absolvent al Facultăţii de Medicină din Târgu Mureş (1969). Medic stomatolog la Sărmăşag (1969-1971), din anul 1972 la Spitalul Orăşenesc din Şimleu Silvaniei. A debutat ca pictor şi sculptor în anul 1970. Membru al curatoriului Fundaţiei Báthory István, al Asociaţiei Szilágy din Zalău, al Societăţii Muzeului Ardelean. Premii: placheta A kő marad a Fundaţiei Báthory István (2007), premiul Petri Mór (2010). Colaborează la: Szilágyság, Romániai Magyar Szó, Hepehupa.
Opera: volume publicate: Szilágysomlyói orvosok (Medicii din Şimleu Silvaniei) (Şimleu Silvaniei, 1992), A Kos jegyében születtem (M-am născut în zodia Berbecului) (Şimleu Silvaniei, 1999), Egy óra boldogság (O oră de fericire) (Cluj-Napoca, Művelődés, 2001), A kereszt (Crucea) (Zalău, Ed. hepeARThupa, 2003), Képes Mesék (Zalău, Ed. hepeARThupa, 2005), Save as, mentés másképp (Zalău, Ed. hepeARThupa, 2008), A földbevájt hit (nuvele, 2009), Képzőművészeti album (2009), A halál mosópora (Şimleu Silvaniei, 2011), Pixel art – Gallery (grafică pe calculator, 2011); volume colective: Szilágysági magyarok (Maghiarii din Sălaj) (Bucureşti, Ed. Kriterion, 1999), A 750 éves Szilágysomlyó (Şimleu Silvaniei la 750 de ani) (şi redactor, Şimleu Silvaniei, 2001), Tíz éves az Ipp Art alkotótábor (redactor cu Szabó Attila) (Zalău, 2006), Szilágysági magyarok (antologie) (redactor, Şimleu Silvaniei, Ed. hepeARThupa, 2012), Megpróbáltatásom stációi (proză, 2012). Expoziţii personale de artă plastică: Şimleu Silvaniei (1972, 1976, 1988, 1990, 1998, 2002, 2008), Zalău (1998, 2008), Cluj-Napoca (1999). Expoziţii de grup de artă plastică: Şimleu Silvaniei (1976, 1979, 1980, 1984, 1986), Zalău (1975, 1976, 1995), Salonul de iarnă al medicilor – Cluj (1973-1980, 2007), Expoziţia foto a medicilor – Bucureşti (1984), Diaporáma – Tuşnad (1985), Expoziţia artiştilor din Sălaj – Budapesta (1991), Zalău (1995), Ipp Art (2000-2009, anual). Are sculpturi şi plăci memoriale expuse în locuri publice: Meditaţie (statuie, Şimleu Silvaniei, 1987), Placă memorială dr. Mártonfi István (aluminiu, Casa Mártonfy, Şimleu Silvaniei, 1995), Placă memorială Millecentenáriumi Emléktábla (bronz, Biserica Reformată, Şimleu Silvaniei, 1996), Placa memorială Szent István (parohia reformată, Şimleu Silvaniei, 2000). Cele mai importante fotomontaje realizate: Éhség (Foamea), Száll a kakukk fészkére, Delirium tremens.
+ There are no comments
Add yours