O vacă albă în curtea închisorii

Așa începe filmul iranian Le pardon/Iertarea. Cu o vacă albă, imobilă, în curtea unei închisori. De fapt, titlul original e Odă vacii albe, pornind de la Coran: sacrificiul unui animal poate revela identitatea unui asasin. Avem de-a face cu o imagine recurentă, în registru oniric, cu tonalități angoasante.

Soțul Minei e condamnat la moarte. Fetița lor e mută. Implacabilul. Moartea. Mina rămâne văduvă și încearcă să reziste loviturilor vieții. E clar că „văduvele, câinii și drogații nu sunt bine văzuți”. După un an, justiția revine. Omul ucis – soțul Minei – era nevinovat. Viața ei e total bulversată. Vrea o reabilitare publică. Deodată apare un binefăcător. Cine e acest Reza? Incredibil! Tocmai judecătorul responsabil de execuția soțului. Mina nu știe, acceptă câteva favoruri, se mută la el în chirie… Oare prin atitudinea sa generoasă își cere Reza iertare? Lucrurile evoluează, iar adevărul nu întârzie. Cum va reacționa Mina? Nu veți ghici… Nimic previzibil.

Adiere de Corneille, dar și de cineastul iranian Farhadi. Fabulă morală cu tragic politic și familial. Filmul e regizat de Behtash Sanaeeha și de Maryam Moghadam. În realitate, soț și soție. Ea (Maryam) deține rolul principal. O revelație. Sobrietate. Muzica aproape lipsește. Fără excese. Atmosferă apăsătoare. Filmul denunță fără echivoc societatea iraniană. Religia e un paravan pentru injustiție: „A murit pentru că a fost voia Domnului”. Condiția feminină. În Iran, filmul de față e interzis. Că e prea tragic ori pentru că e incomod? Și unde ar fi raza de speranță? Iată, fetița iubește filmele, se instruiește. Poate că arta îi va arăta altă cale. Deocamdată vedem cum fierbe laptele, într-o secvență tensionată. Vaca albă stă în curtea închisorii. Dinspre tragedia antică vine un suflu revanșard.