O fotografie „contra luminii”

Într-o recentă ședință a Cenaclului literar „Silvania” din Zalău, întâlnire în cadrul căreia a citit preotul-scriitor Claudiu Ionuț Boia, mi-am adus aminte de scurta incursiune făcută de mine în august 2018 la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, „cel mai însemnat loc de pelerinaj al religiei creștine” (cititorul a prezentat și pagini de jurnal din Țara Sfântă). În cenaclu am spus că nu am putut scrie niciun rând despre lăcaș, despre prezența mea în acest spațiu, pentru că era prea multă lume înăuntru. Pur și simplu, miile de pelerini mi-au inhibat apariția oricărui gând sau rând. Mi-am adus aminte și de una din fotografiile făcute atunci, în care am căutat să nu prind în cadru nicio prezență umană. Singura soluție a fost să îndrept aparatul de fotografiat înspre cupola bisericii. Lumina s-a revărsat asupra privirii mele. Bucuria singurătății, probabil. Sau măcar a unui imperfect fotograf amator ce a reușit să facă o poză „contra luminii”. Dacă aș intra într-o hermeneutică să-i zicem creștină a întâmplării, poate că blânda lumină s-a lăsat fotografiată. Poate că există alte pilde, înțelesuri. Sau, probabil, nu e nimic spectaculos, „spiritual”: am avut noroc („norocul începătorului”) ori condițiile au fost de așa natură încât au permis instantaneul. Firește, e doar o fotografie. Pe internet sunt destule mult mai bune decât cea inserată în această pagină. E poate mai interesant mecanismul nevăzut de declanșare a memoriei. Se prea poate: dacă nu participam la ședința de cenaclu amintită, nu îmi aduceam aminte de fotografie, nu exista nici acest text, și nicio felicitare în numele instituției pe care o conduc care să utilizeze ca fundal menționata poză. Altfel, îmi doresc să mă întorc, nu pe fugă, și la Ierusalim, și pentru a zăbovi meditativ… Cine știe, și pentru a face alte fotografii „contra luminii”, de care să uit apoi, până când…