Articole

Nu te uita în sus. Nici în jos

S-a dus și 2021. La început de an nou, câteva reflecții despre ce a fost și ce ar putea să fie. Ori ce ar fi putut să fie.

PANDEMIE. Nu știu la alții cum a mers pandemia. La noi sigur a fost pandelică. Și încă mai e. Dileala politică, cauzată nu neapărat exclusiv de pandemie, s-a mai potolit spre sfârșitul anului, odată cu apariția coaliției așa-zise semafor (PSD – roșu; PNL – galben; UDMR – verde) și apariția, din spuma Europei, a PNRR, celebrul plan de redresare și reziliență (vom reveni la ce am fost și mai mult decât atât) prin care se vor injecta în venele și arterele patriei miliarde de euro. Nu, nu vaccinuri. Destui dintre noi au rămas, și în 2021, anti-vacciniști (anti-vaxxeri). Nu-i condamn. Mă îngrijorează însă violența unora dintre ei (chiar și fizică) cu care încearcă să-și impună punctul de vedere. O constatare mai veche, valabilă și pentru 2021: în spațiul public românesc câștigă cine strigă, înjură, manipulează mai tare! Evident, și în numele „libertății de exprimare”…

FILME. Demența sfârșitului de an: filmul „Don`t Look Up”. Pe facebook în sus și în jos, păreri, mii de păreri. Și nu numai în social media. L-am văzut și eu. De două ori. Nu sunt cronicar de film (vezi, în acest număr, articolul semnat de Simona Ardelean despre această peliculă), chiar dacă mă tentează de mai multă vreme o rubrică permanentă în/la care să scriu „altfel” despre miile de producții cinematografice vizionate și revăzute de-a lungul vieții. Ei bine, mi-a plăcut filmul mai ales pentru că are personaje (bine construite și mai bine jucate) și o poveste universal valabilă. Deci, povestea nu e doar despre America. Suntem și noi cu onor prezenți, firește, cu specificul post-mioritic. Ia dați, de pildă, pe facebook „știrea” că mâine va veni sfârșitul lumii, dar numai pentru România și țările…

CĂRȚI. Nu fac clasamente „la zi”. Citesc și recitesc cărți, pentru mine, după alte criterii decât data apariției. Și apoi, nu întotdeauna marketingul, publicitatea ajută cartea să fie mai bună decât e. Și la noi, în industria editorială (avem și așa ceva, chiar și cu vânzări mai reduse decât în „lumea civilizată”), sunt destule exemple când reclama e mai interesantă decât cartea. Sunt și cărți bune apărute recent de care nu vom auzi doar dacă vom face „arheologie preventivă” printre site-uri și pagini de așa-zisă socializare. 2021 a fost ciudat și din perspectiva lansărilor de carte, mai toate online. E de văzut și dacă vânzările de carte în România au crescut ori au scăzut față de anii editoriali precedenți. Dintre volumele apărute la Editura „Caiete Silvane” anul trecut, amintesc aici „Cartea mea”, jurnalul preotului Gavril Câmpeanu, fie și numai pentru dezvăluirea firească a Sălajului și Zalăului de ieri. Un ieri tot mai îndepărtat, și din perspectiva bunului-simț, al normalității. Despre titlurile editurii noastre puteți citi pe edituracaietesilvane.ro.

CULTURĂ ÎN GENERAL. Nu mai știu ce înseamnă cultura. Probabil are atât de multe semnificații încât nu mai înseamnă nimic concret. Și apoi, pandemia a accentuat o stare cu care nu sunt de acord: cultura-divertisment. Cultura ca spectacol al divertismentului. Dați o raită pe site-uri gen youtube și veți vedea ce piese muzicale de pildă sunt „prizate” de milioane de români. Ei, da, bag seamă că și în cultură, dacă e pe așa, succesul se măsoară numai după numărul de like-uri, share-uri și vizualizări… Probabil sunt depășit cu obsesiile mele despre „cultura clasică”. În ataș, un printscreen după un clip văzut, dacă sunt adevărate socotelile, de aproape 16 milioane de români. În două luni…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *