November Jazz

Dacă ar fi să împărțim muzica după nivelul de percepție al publicului, am spune că există muzică ușoară (de divertisment) și muzică grea (cultă). La începutul secolului trecut, jazzul era o muzică a maselor, o muzică de dans. În timp, genul a evoluat, iar azi asimilăm jazzul mai degrabă cu muzica cultă, bineînțeles cu formele ei postmoderne. În Statele Unite, chiar și în Europa vestică, jazzul a parcurs toate etapele de dezvoltare, asimilarea fiind la un nivel de masă. În România a ajuns târziu, nemaifiind o muzică pentru toată lumea, în comunism fiind chiar o formă de protest. Genul a fost pe plac unui public cu o cultură muzicală solidă, cultură trecută prin clasic, progresiv sau electronic. Cred că azi ascultătorii se împart în două categorii: cei ce ascultă constant, interesați de tot ce e nou în domeniu, și cei cantonați în nostalgia dixieland-ului sau a swing-ului.

După această sumară introducere în domeniu, important este ce s-a întâmplat la Zalău. În aceeași lună, prima ediție a unui festival internațional și un concert fabulos al lui Lucian Ban. Două evenimente organizate de Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj, cu care s-ar mândri orice oraș din România. Două zile de festival cu sala plină, când oamenii devin mai buni și înțeleg ce înseamnă iubirea prin sunet. Te încarci cu dragoste, devii mai bun, faci orașul mai frumos. Un festival înseamnă muzică vie, atât pentru public, cât și pentru artiști. Când asculți un artist pe scenă, te îndrăgostești de artist și de muzica lui. Simți omul din artist, energia lui, emoția lui, te conectezi într-un fel anume cu omul ce e în fața ta.

Jazzul e o formă de libertate, de exprimare, de poezie; nu e doar muzică, e un mod de viață, un fel de a gândi și a te exprima. Poate e singura muzică în care aceeași partitură poate fi cântată seară de seară, dar diferit de fiecare dată. E revolta emoției împotriva reprimării.

Tamir Miler, David Simon, Daphna Levy, Pasha Fedotov, Antonia Dragomir, Soso Popovski Trio și, nu în ultimul rând, Lucian Ban & Mat Maneri, au fost artiștii care au făcut un noiembrie de poveste la Zalău. Iar ultimii doi ne-au arătat simbioza dintre libertate și folclor, plasându-ne în noțiunea de etno-jazz, cu ajutorul unui album de excepție.

Nu cred că jazzul va muri vreodată. E o exprimare mult prea frumoasă pentru a pieri.