Nomen atque omen – „Nume și prevestire”

Estimated read time 4 min read

Se alătură în această expresie două substantive paronime din câmpuri lexicale diferite. Sensul din dicționare („numele unei persoane poate sugera rezultatul unei acțiuni” sau „numele descrie omul”) se va lumina, sperăm, prin ilustrările pe care le aducem. Pentru originea expresiei, dicționarele trimit la comedia Persa (Persanul) a lui Plaut, una din cele douăzeci și una de comedii considerate de către filologi autentice. Noi am cules informațiile necesare din ediția integrală (în cinci volume) apărută în BPT, între 1968-1974, în traducerea lui Nicolae Teică, cu o prefață de Eugen Cizek, profesor de latină al Universității București. Acțiunea piesei se petrece la Atena. Pentru a face rost de bani, doi sclavi (Toxilus și Sagaristio) îi cer unui parazit (Saturio) îngăduința de a-i vinde fata unui negustor de sclave (Dordalus). După ce-i dezvăluie lui Saturio șiretlicul la care vor apela („îl pun pe altul s-o vândă, care poate să treacă drept străin”), acesta urmează să-și pregătească fata: Toxilos către Saturio: „copila dăscălește-ți cu dibăcie, rolul / Învaț-o ca să spună: în ce loc s-a născut, / Din ce părinți și țara de unde-a fost răpită. / Să spună că-i născută departe de Atena; / Și povestind să plângă-n hohote”. Fata își joacă bine rolul, trezind admirația celor ce o școliseră: „Șireată e și iscusită. Ce minte ageră, cum știe să dea din gură”. La întrebarea negustorului „Cum te cheamă?”, fata răspunde: „În țară, Câștigătoarea m-am numit”. Auzind replica lui Toxilus, „Un nume fără preț, un nume de cel mai bun augur” și convins fiind că fata îi va crește câștigul și că a început „sub bune auspicii ziua-aceasta”, negustorul o cumpără, dar, în scurt timp, va fi obligat s-o elibereze; „câștigătoare va fi doar pentru ea și tatăl ei”.  

Uneori, expresia apare sub forma nomen omen: „Întâmplarea mi-l scoate în cale pe mult-căutatul Țigănilă (numen omen!). Îmi promite marea cu sarea. Să vedem.” Încăpățânat în descoperirea importantului personaj Țigănilă, pădurarul locului, autorul-narator îl caută pe acesta, zile în șir, pentru „a lichida odată plictisitoarea poveste a lemnelor cumpărate de la fermă” (Petre Stoica, Însemnările cultivatorului de mărar,ediția a II-a, București, Cartea Românească, 1998, p. 52). Alteori, expresia ia o formă „hibridă”. Într-o pagină dintr-un număr recent al revistei Apostrof, sub titlul Ioan – o poveste,Nicolae Coande evocă o întâlnire a lui Ioan Es. Pop (invitat la „Scriitori în Tradem”) cu cititorii din Craiova, desfășurată în toamna lui 2012. După ce invitatul susține conferința „Lumi fără ieșire și unelte de dormit”, Nicolae Coande prezintă publicului („vin poeți, critici, retori, limbuți să-l vadă, să-l audă…”) creația poetică a invitatului, „provocat” fiind de versurile pe care Ioan Es. Pop le citește („Când citește, Ioan merge la Athos, sau muntele vine la el – e un contrast puternic între glasul său limpede și suferința ascunsă în poemele sosite ca din altă lume”). Ajuns mai târziu la întâlnire, poetul Aurelian Zisu, la rându-i, îl firitisește pe Ioan (unul dintre cei mai mari poeți), revenind apoi cu nuanțări: „Zisu spune că Ioan este nu doar un poet al unei generații (cum restrictiv, aș fi susținut eu), ci pur și simplu un mare poet. Unul care a inventat povestea în poezie. Zisu (nomen este omen – sublinierea lui N. Coande) zice că…”. O ușoară „polemică olteană” ar fi continuat cu alte completări, fiindcă n-ai cum să-i interzici lui Zisu să nu mai vorbească / să nu mai spună / să nu mai zică din moment ce-l cheamă… Zisu. Dintre textele publicate de revistele literare sub titlul In memoriam Ioan Es. Pop, evocarea din Apostrof ni s-a părut cea mai atingătoare.

Cititorii apreciază eforturile prozatorilor și ale dramaturgilor de a da personajelor un nume „motivat”, un nume care sugerează resorturile sufletești sub impulsul cărora aceștia acționează.

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours