Nicolae Coande, Poem pentru „Caiete Silvane”, O undiță mică, însoțit de o parodie semnată de Lucian Perța

Estimated read time 2 min read

O undiță mică

Sîntem aici pentru că atîta pot sufletele noastre acum
Dar e frumoasă călătoria pe rîu prieteni alături de noi
Ne ținem de urît cu Sorin am mîncat pește pe Dunăre
Dar nu din Dunăre îl aduc din oraș îmi spunea el
Comandasem cîte un coniac și vorbeam de sărăcia orașului
Sînt director la un palat unde nu se întîmplă mare lucru
Vara fugea în Maroc avea o iubită care l-a părăsit mai tîrziu
Abisex în Severin vara la Tanger anii în care am rîs de prostia
Care îi face pe unii măreți în istoria universală a prostiei
Nu mănînci pește de rîu e adus de la hală nici apa nu e de rîu
Ce dacă iluzia contează parcă noi trăim unde ne văd toți
Într-o zi a văzut pe o stradă în oraș cum plouă invers și a rămas o vreme
Cu fața în sus mirat că rîul se scurge în cer niciun pește pe-acolo
Doar o corabie mare din care coboară din cînd în cînd o undiță mică.

Parodie de Lucian Perța

Nicolae Coande

O undiță mică

Eram acolo pentru a mă relaxa, imediat după
Adunarea Poeților Craioveni pe malul Oltețului,
În margine* de lume, la un prieten care se ocupă
Și cu turismul, întru prosperitatea județului,
Și care, după ce că are un masterat în filozofie
Și este director la o firmă piscicolă,
Face ce face și mai are și timp să scrie poezie,
Bazându-se pe și argumentând cu ideea ridicolă
Că Dumnezeu este poet și de aceea și protector al lumii.
Acuma, nu am fost și nu sunt eu bestia
Care să-l contrazică, eu am venit la relaxare,
Am venit să pescuiesc, asta e toată chestia,
Așa că el m-a și servit imediat cu o undiță mare
Și a făcut o față mirată când i-am cerut una cu bățul mai mic,
Fiind conștient că-n actuala poluare nu o să prind nimic!

  • Cuvintele scrise cu bold reprezintă sau fac referire la titluri de volume ale autorului.

Poate nu ai vazut...