Nemurirea online

■ Am scris și eu despre miliardele de anonimi care au populat planeta și care au îngrășat, în uitare, pământul. Au fost uitați, așa cum vom fi și noi. Chiar dacă acum ni s-a dat un instrument de „nemurire”: internetul, rețelele sociale. Mă bucur când citesc texte care îmi confirmă, să zic așa, intuițiile. Un asemenea text, sub forma unui interviu, am citit recent în „România literară” (nr. 35/2024). Un fragment din ceea ce a declarat Mihnea Măruță: „Când vine vorba despre condiția noastră de muritori, cred că rețelele de socializare sunt, probabil, cel mai seducător mediu din toată istoria omenirii. E pentru prima dată când orice om își poate propune să nu fie uitat, și anume să subziste măcar prin intermediul Eului său virtual. Cu un simplu telefon mobil conectat la rețea, orice om poate spera să își creeze reprezentări de sine atât în memoria vie a cât mai multor necunoscuți, cât și în memoria inertă a unor computere uriașe. Conștient sau inconștient, noi toți ne dăm seama de această dublă ofertă: că ne putem «nemuri» nu doar în mințile celor apropiați (cum era până mai deunăzi), ci și prin intermediul unor oameni la care nu aveam acces până acum; și, în plus, că ne putem «nemuri» prin intermediul unor aparaturi despre care presupunem că vor funcționa și după moartea noastră. De aceea e atât de ispititoare prezența în rețea, de aceea ne obsedează cum ne percep ceilalți (adică identitatea noastră virtuală), de aceea devenim tot mai dependenți de social media: fiindcă, într-un fel foarte misterios, intuim că aceste rețele vin cu un paleativ pentru cea mai gravă afecțiune a noastră – spaima că vom muri și faptul că nu știm dacă mai există o altă lume” (romanialiterara.com). Nu știu dacă „spaima că vom muri și faptul că nu știm dacă mai există o altă lume” e o „afecțiune” și cea mai gravă din câte ar avea omul. Ispita de care amintea Mihnea Măruță nu cred că pornește de la o asemenea „problemă filosofică”, ori „teologică”. Miliardele de „nemuritori” de pe platformele online, majoritatea, nu se gândesc la asemenea „finețuri”. Și apoi, platformele cu pricina sunt deja spații manipulate de partide, influenceri, guverne, firme etc., complicând serios aproape orice încercare de hermeneutică din perspectiva menționată. Notam nu cu mult timp în urmă un gând ce nu l-am dus până la capăt, că iluzia nemuririi prin social media ține și de crearea unor uriașe baze de date cu numele (și nu numai) muritorilor de pe Pământ. În viitorul nu tocmai îndepărtat, aceste baze vor putea fi accesate. Și manipulate. Așa cum s-a scris deja („Homo Deus”, de pildă), iluzia nemuririi online nu e singura ce bântuie începutul secolului XXI. Voi reveni, probabil, asupra subiectului. Aici sau în altă parte.

■ În ton cu titlul, dar printr-o altă privire, remarc și aici: spațiul online, și nu doar pe facebook, e plin de poezie. Nu tocmai roz. Excepțiile sunt știute. Nu puțini postează mai ales pentru a se „nemuri” în lipsa oricărei validări „omenești”. Numărul de like-uri oare ține și de comentariul critic? Așa, de culoare, primim și noi grupaje de versuri de la autori din țară, destui agresivi (și nu doar). Nu mai trimiteți! Vă căutăm noi!…

■ S-a dus și poetul Ioan Moldovan. Nu țin să scriu aici un necrolog. Îmi aduc aminte cu plăcere de întâlnirile noastre, atâtea câte au fost, la Zilele „Familia” ori la Zilele „Caiete Silvane”, unde am discutat apăsat și despre „suferința” comună, a manageriatului de reviste literare/culturale. Traian Ștef: „Omul bun, dedicat prieteniei, marele poet care n-a așteptat statui, Ioan Moldovan, nu mai este…” (fb). Un pic de nemurire (chiar și online)?

■ Matei Vișniec: „România are nevoie de un elan cultural care să mobilizeze talente și vocații dincolo de diviziuni politice sau de diferențe de altă natură. 1 la sută pentru cultură ar trebui să însemne viziune pentru următorul sfert de secol. Banii nu sunt totul, dar, fără investiții în cultură, România va deveni un docil importator și consumator de industrii culturale provenind din străinătate și, mai ales, din spațiul anglo-saxon” (observatorcultural.ro). România e deja docilă… Un subiect musai de discutat!