Mircea Popa – Premiul revistei „Caiete Silvane”

Estimated read time 7 min read

Cea de-a XVI-a ediție a Zilelor revistei „Caiete Silvane”, desfășurată în perioada 28-29 martie 2024, a reunit, ca în fiecare an, oameni de cultură al căror destin e indisolubil legat de publicația care va sărbători curând 20 de ani de existență și de apariție lunară neîntreruptă. Pentru al treilea an la rând, unul dintre momentele culminante ale evenimentului a fost acordarea premiului revistei unei personalități marcante a culturii. După prof. univ. dr. Ion Pop și Horia Bădescu, care au deschis seria premiaților, a fost rândul omului de cultură care a aniversat, în 29 ianuarie, 85 de ani de existență și peste șase decenii de activitate în slujba culturii: Mircea Popa.

 

De cele mai multe ori, un premiu literar e o formă de validare a unei opere, a unui scriitor, într-un context în care a reușit să se diferențieze semnificativ de contemporanii săi. Alteori, un premiu e mult mai mult decât o certificare a calității operei, iar în discursul laudatio, rostit cu prilejul înmânării Premiului „Caiete Silvane”, menționam alte motive care justifică, îndreptățesc acordarea unui premiu: o formă de manifestare a aprecierii caracterului inovativ al operei sau inițiativelor în domeniul culturii, o formă de manifestare a recunoștinței pentru contribuția adusă la creșterea prestigiului publicației sau instituției care decernează premiul.

Un parcurs profesional de excepție a îndreptățit, întâi de toate, premierea domnului Mircea Popa. Absolvent al Facultății de Filologie din Cluj-Napoca, secția română-istorie, ca șef de promoție, Mircea Popa devine, la trei ani de la absolvirea facultății, cercetător la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu”, Cluj-Napoca, filială a Academiei Române, după o perioadă în care a lucrat ca profesor în Bihor și muzeograf în Timișoara. Cei 46 de ani de activitate în cadrul prestigioasei instituții nu au constituit decât o infimă parte a carierei, căci Mircea Popa și-a asumat numeroase alte responsabilități de-a lungul timpului. Președinte al Despărțământului Cluj al „Astrei”, președintele Federației Ortodoxe Române, vicepreședinte al Asociației Române de Istorie a Presei, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj – sunt doar câteva dintre funcțiile ocupate care l-au recomandat pentru prezența în numeroase jurii, la concursuri de profil, dar și pentru a fi declarat cetățean de onoare al orașelor Blaj, Beiuș, Cluj-Napoca și al localităților cu rezonanță biografică, Popești și Lazuri de Beiuș (localitatea natală). Distincțiile primite constituie o altă dovadă a aprecierii unanime: Premiul „Nicolae Iorga” al Academiei Române, pentru volumele de corespondență ale lui George Bariț, Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler (2003), Ordinul pentru Învățământ în grad de comandor (2004).

Menționam că inițiativele inedite, care și-au dovedit, în timp, perenitatea și valoarea inovativă a operei sunt alte argumente solide care au susținut premierea lui Mircea Popa. Calitatea de profesor universitar la Facultatea de Istorie și Filosofie din cadrul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, în perioada 1991-1994, unde a predat cursuri de Istoria presei, Istoria literaturii române, Istoria culturii din Transilvania, Istoria cărții și a tiparului sau cea de profesor universitar la Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia i-au permis să coordoneze și să publice importante lucrări științifice, să îndrume studenți și doctoranzi. Inițiator al Școlii Doctorale de la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, Mircea Popa a reușit să coaguleze un colectiv didactic ce s-a remarcat prin calitatea doctoranzilor și a evenimentelor științifice organizate. Peste 20 dintre cele 40 de teze de doctorat susținute de doctoranzii profesorului Mircea Popa au fost publicate, multe dintre ele fiind premiate de diverse filiale ale Uniunii Scriitorilor sau de alte instituții.

Că a fost o viață întreagă un om al arhivelor, fervent cercetător, istoric literar o demonstrează opera impresionantă atât sub aspectul prolificității, cât și sub aspectul descoperirilor, al varietății preocupărilor sau al fundamentărilor teoretice.

Ca istoric literar, Mircea Popa a scos la lumină documente inedite ce vizează viața, activitatea sau opera unora precum Goga, Agârbiceanu, Blaga, Pillat, Coposu, Eugen Barbu, Petru Dumitriu sau Victor Papilian, în volume precum Ion Agârbiceanu, constelația realului (2013, ediția a II-a), Victor Papilian, eseu monografic (2008), Lucian Blaga, Perspective transilvănene (2018). Reconfigurarea istoriei fabulei românești s-a realizat prin descoperirea primului fabulist român, în persoana lui Nicolae Oțălea, al cărui volum, în exemplar unic, a fost descoperit de istoricul literar în arhivele BCU Cluj.

Un loc aparte în preocupările umaniste îl ocupă studiul presei, fie că e vorba de presa clujeană, blăjeană, mehedințeană, românească din Transilvania, în volume precum Istoria presei românești literare din Transilvania (1980), Presa de ieri și de azi (2011), 170 de ani de presă românească clujeană (2014) sau chiar de studiul monografic al unor reviste precum „Astra” sau „Steaua mării”. Lor li se adaugă cele peste 10 volume ce panoramează literatura diasporei, dintre care am putea menționa studiile dedicate lui Vintilă Horia și Grigore Cugler-Apunake.

Volumele de critică literară, ce urmăresc evoluția genurilor și a speciilor literare – Spații literare (1974), Tectonica genurilor literare (1980), Aspecte și interferențe iluministe (1991), De la Iluminism la pașoptism (2005), Continuități (2010), au fost un fericit preambul al amplelor lucrări lexicologice, unele distinse cu premii importante: Sociologia romanului românesc (finalizată cu lucrarea De la N. Filimon la G. Călinescu, Ed. Minerva, 1982), Dicționarul cronologic al romanului românesc de la origini până în 1989 (Ed. Academiei, 2004, Premiul Uniunii Scriitorilor) și Dicționarul romanului tradus în România (Ed. Academiei, 2005, Premiul Filialei din Cluj al Uniunii Scriitorilor) și a colaborat la elaborarea celor șapte volume ale Dicționarului general al literaturii române (2004-2008) de sub conducerea acad. Eugen Simion, precum și a altor opt dicționare: Scriitori români (1978), Dicționarul scriitorilor români, vol. I-V (1994-2002), 100 cei mai mari scriitori români (2002), Dicționarul personajelor din teatrul lui I.L. Caragiale (2003), Dicționarul personajelor din teatrul lui Lucian Blaga (2005), Dicționarul biografic al literaturii române, I-II (2006), Personalități clujene (2007), Dicționar ilustrat (2007), Elite clujene contemporane (2014).

Am lăsat, intenționat, la final o altă direcție ce poate fi identificată în opera lui Mircea Popa, mai precis ceea ce am putea numi geocritica. Numeroase volume surprind realități culturale din cele trei zone pe care le-am putea considera spații-matrice: Bihorul natal, Clujul care l-a adoptat și Alba-Blaj, ca vatră culturală marcantă. Putem menționa De la Samuil Vulcan la Iosif Vulcan. O panoramă a scrisului din Bihor până în 1918 (2018), Repere bihorene (2020), Ferestrele Clujului (2014), Repere astriste în cultura blăjeană (2023).

Pe harta toposurilor de suflet credem că s-a așezat și Sălajul, dacă avem în vedere seria de articole publicate în revista „Caiete Silvane” și introduse, alături de alte studii ce vizează trecutul și prezentul cultural al județului, în volumul Momente culturale silvane, apărut în 2015, la Editura „Caiete Silvane”, Zalău și Editura „Școala Ardeleană”, Cluj-Napoca.

Omul, profesorul, autorul, personalitatea culturală Mircea Popa au, cu siguranță, un numitor comun generos. Aș enumera doar câteva dintre constantele, dominantele ce transpar ușor, după un dialog sau după lectura unei cărți ce-i poartă semnătura: acribia, abnegația, profunzimea, verticalitatea, franchețea și probitatea.

 

La mulți ani, domnule Mircea Popa!

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours