Mircea Popa, Mitul Împăratului Traian la români

Estimated read time 8 min read

Despre latinitatea noastră s-au scris cărți întregi, s-au căutat și adus argumente noi, s-au consumat multe polemici, și s-au decantat un număr de concluzii valabile. În general, adversarii noștri au susținut că această problemă ar fi fost mai degrabă un reflex cărturăresc, o invenție a Școlii Ardelene de Blaj și mai puțin una de consens general. O carte a profesorului sălăjean, care a predat mulți ani la Köln cursul de Literatură populară, devenind un specialist de marcă în antropologia și folcloristica comparată romanică, scoate la iveală lucruri noi și neștiute, deoarece puțină lume a mai avut răbdarea și intuiția a le căuta argumentele conservate de vechi tomuri de istorie și etnografie. Cartea lui Ion Taloș care se intitulează Împăratul Traian şi conştiinţa romanităţii românilor (Ed. Școala Ardeleană, 2021) caută urmele lăsate peste vremi de amintirea marelui bărbat care l-a învins pe Decebal, cucerind Dacia, făcând ca despre eveniment să vorbească toată lumea romană, imperiul său ajungând să dețină cel mai extins teritoriu europeano-asiatic. Tocmai de aceea, ipostaza generalului victorios și a cuceritorului imbatabil a fost sortită să fie imortalizată în celebrul monument roman prin Coloana Traiana. Conștiința lumii antice a făcut din Traian un personaj glorios, demn de omagiile cele mai faste, șederea trupelor romane în Dacia oferind prilejul perpetuării numelui său în tradiția străveche a poporului român, chiar dacă ea a fost dată la lumină doar în epoca modernă a istoriei noastre. Importanța numelui a determinat nașterea mitului, nu mai puțin important prin mulțimea capetelor de daci păstrate în zestrea artistică a Romei. Pe aceste elemente, autorul cărții e de părere că multiplele forme de latinitate, prin care se exprimă moștenirea străbună romană, trebuie căutate jos, în popor, în multiplicitatea fațetelor, unghiurilor și motivelor care s-au păstrat de-a lungul timpului, care au înmugurit și rodit într-un necontenit melanj provocator, chiar dacă, în unele cazuri, simbolismul imperial a prevalat. Împăratul biruitor în multe războaie a constituit o glorie a Romei care, de la Augustus Cezar, n-a avut egal și concurent în epoca Romei imperiale. Imaginea dominantă a acestui cult, figura împăratului Traian, a devenit obiect de referință, de comparație și de măsurare valorică, obiectele și armele rămase de la el transmit ipostaza sa de Pontifex Maximus, sacerdot și Imperator glorios, recunoscut ca atare în epocă, a cărui faimă a trecut dincolo de timp și spațiu. Figura nobilă, tradiția împăratului drept, care a judecat cazuri devenite legende, au fost transmise prin viu grai în mentalul colectiv al Romei antice, perpetuându-se secole la rând ca un împărat justițiar, menit să întemeieze instituții și moduri de comportament exemplar. Tradiția scrisă și orală au păstrat vie icoana acestui legendar împărat, drept și cinstit, care a contribuit la faima modului de viață roman, devenit un model al lumii antice. Legendele și tradițiile despre mărinimia, cinstea și corectitudinea sa s-au transmis din generație în generație, fiind scoase la lumină prin anchete și chestionare, pe care etnologul Ion Taloș le-a formulat și pe răspunsurile cărora el își întemeiază demersul istoriografic. Declarațiile și mărturiile oamenilor din popor se constituie într-un corpus exemplar, repetându-se cu intensitate și în formule greu de combătut. Credem că această observație este cea dintâi care trebuie reliefată vis-à-vis de cartea lui Taloș, adică o răsturnare a vechii teorii privitoare la caracterul elitist sau exclusiv cărturăresc al latinismului.

Cea de-a doua apreciere vizează metoda de cercetare abordată, care impresionează prin minuțiozitate, prin dorința de exhaustivitate, îmbinând informația orală, luată din anchete și chestionare, cu informația istorică de bază, care face din împăratul Traian un caz de mare importanță în cadrul studiilor de antropologie culturală europeană, ca urmare a „rolului excepțional jucat de Traian în crearea Europei”, respectiv a adoptării modului de viață și civilizației romane, care a atins în timpul domniei sale parametrii cei mai înalți, punând bazele unor structuri sociale și politice respectabile, care au impus o mentalitate și un respect instituțional cu repercusiuni valoroase în timp. Viața romană a devenit o adevărată atracție pentru lumea integrată în imperiu, dar și pentru popoarele socotite „barbare” de la granițele imperiului. Progresul imens înregistrat de imperiu în timpul său s-a putut traduce prin: modernizarea orașului, construcții artistice impozante (Forul Roman, monumentul de la Adamclisi) ale podurilor, băilor, drumurilor, fortărețelor de apărare, artei războiului și diplomației senatoriale, artelor, culturii, literaturii. Societatea din timpul lui Traian a făcut progrese majore în cultivarea pământului, a vieții civile și militare, a legislației, a organizării administrative, a regulilor de viață comună. Autorul cărții relevă faptul că mărturiile directe sau indirecte despre Traian s-au perpetuat mai ales la sate, în sânul poporului de jos, care a resimțit suflul nou adus de domnia sa, suflu atestat de vestigiile arheologice impozante, dar și de cele de viață cotidiană.

Importanța deciziilor sale în procesul organizării Daciei, a statului de colonie, pe care aceasta l-a dobândit, au vizat sectoare importante din domeniul economiei, precum: exploatarea aurului, a metalelor, a sării, a marmurei, a pietrei, a lemnului etc., constituind resurse importante pentru imperiu. Avem astfel mărturii directe despre prezența drumului lui Traian, a podului lui Traian, a mesei lui Traian, a valului (limesului) lui Traian, a porții lui Traian, a pratului lui Traian, a unor mozaicuri sau tezaure numismatice etc. Alături de limba moștenită, sunt de luat în seamă bogăția inscripțiilor, a altarelor votive, a statuilor, a construcțiilor civile și militare, de la Apullum, Porolissum, Napoca, Sarmizegetusa, a monumentelor și altarelor votive ridicate sub Traian, care au contribuit la romanizarea provinciei, la adoptarea limbii învingătorului. Traian n-a tratat evenimentul cuceririi Daciei drept unul comun, oarecare, ci l-a învestit cu aura specială a unei cuceriri de importanță deosebită, marcată mai ales de bogățiile în aur obținute, oferind Romei petreceri nemaivăzute, timp de peste o sută de zile, cu întreceri și lupte la circ, spectacole de gladiatori, la care au fost antrenați dacii capturați, și duși la Roma, care au căpătat amploarea unor zile cu adevărat faste. Invocarea lui Traian, în colindul Plugușorului tradițional, ca unul care trage prima brazdă, e o dovadă în plus a intrării lui și în legendele creștine, și în alte sute și sute de legende și tradiții, constituind puncte de plecare pentru noi tradiții, obiceiuri, credințe. Mitul traianic a fost alimentat în permanență cu noi aspecte inedite, servind ca punct de plecare pentru noi creații. E vorba de legenda Domnului de Rouă, a imperatorului cu urechi de capră sau măgar, a omului de mare bunătate, respectând exemplar preceptele legilor și spiritul justiției romane, au primit noi conotații în sistemul de viață roman. A fost acordată importanță deosebită mariajului său, sau a alegerii succesorului. Faptul că a fost acceptat și de creștinism e o dovadă a măreției vieții și faptelor sale.

Acumulând cu meritorie străduință toate aceste dovezi, Ion Taloș ne oferă o cercetare în evantai, fără să neglijeze niciun aspect (sau unghi de vedere), prin care să-i prezinte personalitatea. E vorba de marea diversitate de dovezi, documente, mărturii invocate, atestând diversitate și generozitate, bogăție de forme și modele. Avem, prin urmare, o cultură de substrat, care nu poate fi ocolită. Repertoriul acestor dovezi este unul impresionant și definitoriu. Ceea ce i-a mai rămas autorului a fost urmărirea motivului literar pe care Traian l-a creat. Autorul s-a străduit să conserve cât mai bine imaginea literară a lui Traian, aruncând o nouă lumină asupra rolului jucat de Traian în oralitatea românească. Traian este mitul întemeietor. Mitul unei origini nobile, care obligă pe urmași la ridicarea la același nivel. Pe lângă faptul că este un mit fondator, el are și înțelesul de mit regenerativ, de ridicare la luptă, pentru a înlătura greaua moștenire istorică pe care am suferit-o atâția ani. Mesajul de îndemn eliberator este, poate, cel mai de seamă aspect la care reacționează conștiința românească. Această trăsătură modernă a mitului privește redeșteptarea, reînvierea neamului și a forțelor lui, și acest lucru se cuvine a fi subliniat cu deosebire. O completare a cărții cu dovezi istorice, așa cum a făcut-o Armbruster, ar fi necesară. Iar de aici la literatură, întrucât, în ciuda curentului latinist pe care l-a provocat curentul romantic al pașoptiștilor transilvăneni, promovând un etimologism ortografic exagerat, reîntoarcerea la impecabila moștenire romană s-a văzut și în organizarea armatei lui Avram Iancu, victorioasă împotriva tuturor asediatorilor.

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours