Acum doi ani, când s-au împlinit 70 de ani de la moartea poetului sălăjean Alexandru Aciu, am publicat în „Caiete Silvane” (nr. 232/mai 2024), un articol retrospectiv privind activitatea literară a poetului, desfășurată până la Marea Unire, articol intitulat 70 de ani de la moarte. Alexandru Aciu (1875-1954), poetul Sălajului. Am trecut în revistă bogata sa activitate literară din presa transilvăneană, dar mai ales din cea sălăjeană, consumată în revista (nu „ziar”, cum l-au numit unii) „Gazeta de Duminecă” de la Șimleu Silvaniei, gazetă care s-a implicat în luptele dintre tradiționaliști și moderniști, iar prin Dionisie Stoica, venit de la „Foaia poporului” a lui Dimitrie Birăuțiu de la Budapesta, a încercat să facă un front comun cu mișcarea sămănătoristă de dincolo de munți, preluând o serie de colaborări literare ale acestora. Dionisie Stoica, care făcuse parte din prima redacție a „Luceafărului”, a lăsat urme adânci în procesul de impulsionare a vieții culturale sălăjene, până la plecarea sa la Marghita, ca director de bancă și întemeietor al despărțământului local al Astrei. Datorită muncii lui pe teren redacțional, foaia pe care a condus-o s-a străduit să promoveze scrisul a doi poeți locali, Veronica din Sălaj și Alexandru Aciu. Acesta din urmă, prin căsătoria cu profesoara Elena Fabian de la Beiuș, a căpătat un sprijin cultural serios în anii care au urmat, datorită faptului că soția sa, și ea autoare de producții literare, a devenit continuatoarea Clarei Maniu la conducerea Reuniunii Femeilor Române din Sălaj, închinându-i una dintre cărțile sale memorialistice, ceea ce a făcut ca atunci când Elena Aciu și-a încheiat activitatea aici, retrăgându-se după pensionare la Cluj, cei doi animatori ai vieții culturale sălăjene să fie sărbătoriți public, eveniment la care a luat parte și Iuliu Maniu. Faptul în sine este explicabil, întrucât Alexandru Aciu a îndeplinit mai multe funcții pe terenul politicii țărăniste, fiind numit prim-pretor al plasei Șimleu Silvaniei (7 mai 1919), iar mai apoi senator în primul parlament al României Mari. În această calitate a fost promovat în funcția de președinte al organizației Sălaj a Partidului Național Român, iar în anul 1927 a devenit președintele organizației Sălaj a Partidului Național Țărănesc, susținând electoral și propagandistic cauza țărănistă într-un județ cunoscut prin bogata tradiție creată de marii bărbați politici pe care i-a dat de-a lungul timpului. În paralel, pe lângă activitatea poetică, el a desfășurat și o activitate publicistică bogată, în paginile aceleiași publicații, „Gazeta de Duminecă”, care a fost reînviată după 1920 de către Ioan Deleu. Încă din primul an, el s-a remarcat prin articole care pun în lumină tradițiile democratice locale, prin articole ca George Pop de Băsești, Comemorarea oamenilor noștri, Clara Maniu, Problema anului etc. În anii următori va scrie despre Sufletul Adunării de la Alba Iulia, Imaginea juridică a Unirii de la 1 Decembrie, despre Iuliu Hossu la Șimleu sau despre propășirea Astrei sub noua conducere a lui Vasile Goldiș. Revista deschide Anul nou 1924 cu poezia An nou, an vechi (nr. 1/1924), semnată Alax, ceea ce mi-a confirmat presupunerea mai veche, că acest pseudonim îi aparține. În acești ani, activitatea poetică intră într-o nouă fază, de relevanță stilistică și metaforică mai îndrăzneață, publicând în paginile revistei un număr impresionant de poezii. Totodată, sporește și contribuția sa jurnalistică, pe teme politice și culturale, prin articole ca: După cinci ani de la Unire, Asociația cu Regele de onoare, Sărbătorirea lui Avram Iancu la Șimleu, Un nume – Iuliu Maniu, Rolul Partidului Național Român, De ce s-a aliat Iorga cu Maniu etc. Ceea ce este relevant e faptul că acum va apărea o altă semnătură, care îi aparține, cea de Al. A. Măgureanu (sau de A. Măgureanu), și se vor înmulți cazurile în care el a apelat la această semnătură, mai ales când colabora cu mai multe texte. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât începând cu anul 1927, conducerea revistei „Gazeta de Duminecă” e preluată în totalitate de el, în calitate de „proprietar și responsabil”. Din această poziție va avea șansa să sprijine direct activitatea Partidului Național Țărănesc, oferind spații tot mai generoase activității acestuia, prin texte ca: Iuliu Coroianu, Optanții și tot optanții, interviu cu Iuliu Maniu, Către alegătorii din Sălaj etc., dar și prin ridicarea nivelului de popularitate al revistei, prin atragerea de noi colaboratori, în rândul cărora s-au numărat nume ilustre din publicistica bucureșteană, precum Nichifor Crainic, Aron Cotruș, Pamfil Șeicaru, Liviu Rebreanu, Mihail Ralea, Bazil Gruia etc. Anul 1930 va fi dominat de serbările de la Șimleu Silvaniei dedicate dezvelirii bustului lui Simion Bărnuțiu și apelul Astrei pe această temă. Cu acest prilej, poetul va apela la un al treilea mod de a-și semna unele texte și anume la pseudonimul Al. A. Macarie, mod în care a semnat poezia Lui Simion Bărnuțiu,semnată Al. A. Macarie (nr. 31/1930), poezie care îi aparține cu certitudine. Este cel de-al treilea pseudonim pe care îl atribuim în premieră. Sub acest pseudonim a mai publicat, în 1929, poezia de Paști (Al învierii Soare) și, în 1933, poezia Drumuri. De remarcat că, în anul 1933, a fost prezent la serbările de la Bocșa, dedicate lui Simion Bărnuțiu, și la cele de la Bădăcin, în cinstea Clarei Maniu. S-a remarcat apoi printr-o cuvântare la deschiderea festivităților Astrei și a consemnat ridicarea unei plăci dedicate scriitorului Petre Dulfu la Tohat. A continuat munca de atragere în paginile revistei a unor scriitori cunoscuți, precum Ion Agârbiceanu, I.U. Soricu sau Octavian Goga. Se pare că, în 1932, a cochetat și cu Partidul Național Agrar al lui Goga, de vreme ce i-a publicat programul, dar, ca linie generală, a rămas credincios lui Maniu, pe care l-a omagiat, în nr. 1/1934, printr-un articol recapitulativ. E anul în care Gh. Șerban de la Cluj i-a onorat gazeta, publicând în paginile sale reportajul Ce am văzut la Bădăcin, gest urmat și de Pamfil Șeicaru, care a semnat pagini de elogiere a Ardealului, în timp ce Nae Ionescu și-a concentrat atenția pe suveranitatea națională.
Ultimul an în care mai apare „Gazeta de Duminecă” sub conducerea sa este 1937, când revista va fi sistată. În paginile ei vom descoperi însă o bogată activitate poetică (cu poezii mai vechi sau mai noi), dar și o activitate jurnalistică prodigioasă, care, în unii ani, a devenit dominantă. Așa se explică și apelul lui la pseudonime mai vechi, ca Alax, sau la altele noi, ca Al. A. Măgureanu și Al. A. Macarie, semnalate de noi acum întâia oară. Vor trebui din nou răsfoite publicațiile mai vechi, unde semnătura Alax e prezentă încă dintr-o epocă de tinerețe, pe când celelalte două sunt prezente doar în revista pe care o conduce în anii interbelici. În fine, Sălajul cultural, politic și literar interbelic își dobândește, prin prezența sa activă, un nou nivel de comunicare cu cititorii săi, ceea ce sporește profilul intelectual al personajului Alexandru Aciu în viața ținutului de care e atât de legat sufletește.
