Mircea Eliade și ezoterismul

În 2002 a apărut studiul lui Marcel Tolcea intitulat Eliade, ezotericul, care propunea o nouă perspectivă asupra operei cunoscutului scriitor. Într-o notă din debutul cărții, autorul atrăgea atenția asupra faptului că lucrarea are la bază teza de doctorat intitulată Literatură și ezoterism. Mircea Eliade și René Guénon, elaborată în perioada 1992-1997. În 2012, a apărut o ediție revăzută și adăugită a studiului. La un deceniu de la publicarea cărții, exegetul a resimțit nevoia aducerii la zi a bibliografiei și a întregirii sau chiar a rescrierii unor capitole. Deosebit de importantă se dovedește introducerea cărții, în care Marcel Tolcea vorbește despre semnificațiile titlului și despre principalele noutăți aduse de lucrarea sa. Exegetul recunoaște că, în ceea ce privește titlul cărții sale, a oscilat între o serie de versiuni precum Mircea Eliade și ezoterismul sau Mircea Eliade și René Guénon. Un titlu care putea reflecta mult mai fidel „și transformările, și camuflările, și revenirile, și aluviunile bibliografice” prezente în opera scriitorului era Eliade, palimpsest. Marcel Tolcea recunoaște că a optat pentru forma Eliade, ezotericul deoarece „are o stilistică publicitară, persuasivă mai eficientă”.

În esență, lucrarea abordează trei aspecte distincte ale operei eliadiene dintr-o perspectivă inedită, anticipată deja în titlu. Înainte de toate, Marcel Tolcea dorește să evidențieze numeroasele legături secrete dintre opera teoretică a lui Eliade și proza sa „ideologică”: Secretul doctorului Honigberger, Noaptea de Sânziene și Nouăsprezece trandafiri. La acestea se adaugă romanul neterminat Viață nouă. În vederea realizării acestui deziderat, exegetul pornește de la observația – prezentă și la alți exegeți – că „Eliade a exprimat în literatura sa ceea ce a spus, mai mult sau mai puțin camuflat, în opera sa teoretică”. O altă noutate a lucrării constă în fascinația manifestată de Eliade în perioada interbelică „față de paradigma ezoterică a unor gânditori cum ar fi René Guénon și Julius Evola”. Este vorba de simbolismul centrului, conceptul de tradiție, inițierea sau alchimia. Cea de a treia noutate a exegezei vizează unghiul din care se urmărește adeziunea lui Mircea Eliade la legionarism. Marcel Tolcea nutrește convingerea că acest lucru nu poate fi înțeles fără să se țină cont de „metafizica dreptei”, așa cum a fost ea elaborată de Julius Evola și de René Guénon. Pe urmele lui Sorin Alexandrescu, exegetul observă „confuzia politicului cu mitul” la Eliade, apropierile dintre „mit, gândire simbolică, pe de o parte, și atitudine ideologică, pe de altă parte”.

Interesante se dovedesc ideile exprimate de către Marcel Tolcea în subcapitolul intitulat De ce despre ezoterismul lui Mircea Eliade. Mai întâi, criticul îi inventariază pe scriitorii români care se pretează unei investigații de tip ezoteric/ocult și constată că numărul acestora este destul de generos: Dimitrie Cantemir, Creangă, Eminescu, Hasdeu, Macedonski, Sadoveanu, Mateiu Caragiale, Ion Barbu. Despre fiecare s-au scris deja numeroase lucrări de referință. Drept consecință, ar fi fost dificil să depășească unele exegeze semnate de Vasile Lovinescu, Alexandru Paleologu, Alexandru Cizek, Ioan Petru Culianu sau Radu Cernătescu, care au studiat problemele legate de prezența ezoterismului în literatura română. Ceea ce l-a îndemnat pe Marcel Tolcea să se oprească tocmai la opera lui Mircea Eliade a fost faptul că, la jumătatea anilor ’70, l-a cunoscut, la Jimbolia, pe părintele Mihail Avramescu, scriitorul de avangardă de odinioară și editorul revistei tradiționaliste „Memra” (1934-1935) la care a colaborat și Mircea Eliade. Fostul scriitor de avangardă a fost cel care i-a dezvăluit exegetului de mai târziu „un Eliade abstrus, fascinat de inițiere și ezoterismul tradițional, cu lecturi, în tinerețe, la zi din René Guénon și emulii acestuia, Evola sau A.K. Coomaraswamy”. Este vorba despre un Eliade mai puțin întâlnit în exegezele care i-au fost dedicate. Pregătindu-și teza de doctorat, exegetul descoperea tot mai vădit semnele „unui Eliade guénonizant, ezoteric”. Pe parcursul documentării sale, criticul a înțeles că literatura autorului Domnișoarei Christina nu poate fi înțeleasă deplin fără cunoașterea operei sale științifice. De aici tentativa de a identifica ecourile guénoniene în scrierile de tinerețe ale scriitorului. În ceea ce privește viziunea ezoterică a lui Eliade, ea pornește – observă Marcel Tolcea – chiar de la conceptul de „camuflare”, „adică de ascundere, de ocultare, care stă la baza sistemului său de înțelegere a raportului dintre sacru și profan în lumea modernă”. Studiind opera științifică a lui Eliade, Marcel Tolcea ajunge la concluzia că acesta nu a fost atât un istoric al religiilor, cât un metafizician croit după modelul Nae Ionescu.

Altă dată, exegetul încearcă să explice relația lui Eliade cu tradiționalismul. În acest sens, Marcel Tolcea menționează influența pe care a exercitat-o René Guénon asupra intelectualilor români interbelici. Alături de Mircea Eliade, sunt amintiți Mihail Avramescu, Mihai Vâlsan, Anton Dumitriu, Vintilă Horia, Vasile Lovinescu, André Scrima. În ceea ce privește influența lui Guénon asupra culturii române, Marcel Tolcea identifică două direcții distincte. Pe de o parte, criticul remarcă existența unei lecțiuni doctrinare, reprezentată de Marcel Avramescu, Mihai Vâlsan, Vintilă Horia, André Scrima și, parțial, Eliade. Cea de a doua direcție este una de tip recuperativ și mizează pe „o hermeneutică a istoriei și/sau folclorului”, numită de Marcel Tolcea o „hermeneutică revanșardă”. Principalii reprezentanți ai acestei direcții sunt Vasile Lovinescu și Mircea Eliade.

Introducerea pertinentă este urmată de cinci secțiuni ample: Mircea Eliade și René Guénon – avatarurile lui hombre segreto, Mircea Eliade și poetica metaliterară, Agarttha și avatarurile Centrului Ascuns al lumii în Secretul doctorului Honigberger, Noaptea de Sânziene sau despre etica metafizică a istoriei și Simbolismul metafizic al teatrului în Nouăsprezece trandafiri.

Eliade, ezotericul este o carte incitantă, în care Marcel Tolcea ne propune o nouă abordare a operei autorului Nopții de Sânziene.