Ședința de cenaclu din 11 aprilie 2024 l-a avut ca invitat pe profesorul și scriitorul Ion Pițoiu-Dragomir, care a citit două grupaje lirice, unul distingându-se prin caracterul novator și inedit, o nouă specie pe care o propune, și anume menutin, un poem alcătuit din nouă versuri, fiecare vers fiind compus dintr-un singur cuvânt. Alice Valeria Micu remarcă profilul histrionic al autorului. Dincolo de referințele culturale, care sunt pentru cunoscători, abundența detaliilor oferă chei de interpretare. Imaginile se succed ca într-o proiecție 3D, totul este sinestezic, toate simțurile sunt stimulate liric. Menutinul, remarcă poeta Alice Valeria Micu, este arta unui artizan, a unui sculptor care își stilizează propria creație. Ion Pițoiu-Dragomir esențializează până la atom, unele poeme sunt filosofice, la altele sonoritatea se apropie de proverb. Noutatea grupajului constă în faptul că fiecare exemplar este un poem în sine și substanța acestor versuri este fascinantă, însă se impune stabilirea unor reguli clar definite, menționează scriitorul Viorel Tăutan. Daniel Săuca regăsește în acest grupaj temele vechi ale poetului într-o nouă viziune, mai șlefuită, și surprinde o maturizare lirică. În ceea ce privește noua specie pe care ne-o propune Ion Pițoiu-Dragomir, este doar un poem cu formă fixă, derutant din punct de vedere compozițional, pentru că există prea multe întrepătrunderi de abordări lirice, conchide Daniel Săuca. Voichița Lung apropie stilul poemelor de teatrul existențialist, de dramaturgia lui Marin Sorescu.
Primul grupaj de versuri este mai degrabă o sinteză a temelor și motivelor din volumele precedente, observă pertinent scriitorul Marcel Lucaciu, care îl regăsește în prezenta selecție pe poetul „săltărețelor cratime”, remarcând deopotrivă aspectul ludic al textelor. Admirația poetului pentru poezia clasică este recognoscibilă în grupajul Pitiei. Ion Pițoiu-Dragomir scrie în manieră neoclasică, fiind evidentă admirația pentru mit, pentru zeități. Poemele sunt lucrate în filigran, iar această proprietate se formează după un îndelungat exercițiu al scrisului. Al doilea grupaj se distinge prin concizie și oferă lectorului un regal de poezie. Poetului îi place să caute sensurile ascunse ale cuvintelor, îi plac jocurile de cuvinte, îi place să stilizeze și îi plac de asemenea măștile poetice.
ZORII MENUTINULUI
| * * * la întâlnirea cu Dante toate umbrele înălţau pancarte străvezii | * * * spinteci focul vestal cu alt surâs; tu numeri nimicul… | * * * am învăţat iertarea Doamne ca un cântec mereu rămurind |
| * * * „uraaa!” şi toţi savurăm acadele pătrate aromând a cucută | * * * edilul nostru cumpără numai tramvaie de ucis poeţii; remember | * * * în Allmirana împleteam cozi cosânzene lângă agrafa lui Oedip |
| * * * ca bobul de muştar: firul de iarbă cruce este! | * * * „trăieşti Albul din pământul înnegrit?” strălucea poemul printre schije | * * * intrase în statuia de apă; alături ielele dresau scorpioni |
| * * * cuvântul trecea munţii desculţ; macii ieşeau din urme în-roşind… | * * * în vals ea devine aripă fulgurantă precum eşarfa lunii… | * * * din lifturile orizontale (premiu contumaciv!) ciugulim adesea firimiturile soarelui |
| * * * juram cu alt poem; gerul argintea catalige pentru boemi | * * * „căutaţi cuvântul şi în cerul din iarbă?” întreba proscrisul | * * * Brooklyn fără poduri- ca şerpii fără diplome de asceţi… |
| * * * bucuria decorează camera nu tencuieşte casa; ieşirea din iad… | * * * genunchii – pentru rugă… în ei glonţul devine mărul Evei | * * * idolii de câlţi- ca miceliul: nuntesc doar cu umbrele… |
| * * * trăim un azi din viitorul ce înfiază cicatrici translucide… | * * * din crucea de lemn sfinţii mei părinţi mângâie cerul | * * * „Daaaaa!” şi ironiza piatra sângerată; soarele înseca la-crime sterpe… |
| * * * sunt nimic? nu ni-meni?!… fac buchete urletele voastre toate! | * * * bijuteriile o smulgeau din îmbrăcăminte; privirile sâsâiau în jur… | * * * îl lapidau isteric; lacrimi nu scrijeleau obrajii lui solari |
| * * * cu urmele tale pe nisip soarele face selfie întruna | * * * „îmi retez – acum – piciorul!”… nu cu pi-cio-rul vo-tezi tu! | * * * în Allmirana refugiul între furnicile roşii pastelează estetica eşuării… |
