Menuț Maximinian, Oglinzi ale măslinului interior

Am remarcat-o, mai întâi, pe Luiza Cala prin seria de interviuri pe care le-a luat în perioada pandemiei și pe care le-a publicat în presa din Constanța, cu diverse personalități ce locuiesc sau au trecut pe la mal de mare. Membră a Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, Luiza Cala nu este doar un jurnalist a cărui peniță surprinde clipa, pentru ca mai apoi s-o așeze în cuvinte spre cititorii de presă, ci și un poet cu o sensibilitate aparte, publicând până acum nu mai puțin de 12 volume. Iată, cel de-al 13-lea, număr cu noroc, Umbra măslinului, a apărut la Editura Rocart, avându-l ca „naș” pe Călin Vlasie.

Cartea este o declarație de dragoste despre infinitul orizont ce se întinde pe apele Mării, pornind de la o geografie interioară a sufletului. Ne întâlnim cu o poezie directă, confesivă, bine strunită, o poezie scuturată de balastul timpului. Curată și sinceră. Luiza așterne pe hârtie oglinzi ale inimii, așa cum pictează pe pânză peisaje spre nemurire, fiind și artist plastic. În poezie vine cu imagini și simboluri, expresii și cuvinte ce conturează un univers al declarațiilor de dragoste.

O autodefinire a neliniștilor sufletești. O zguduire interioară a lumii. La umbra măslinului stau cei care își adapă sufletul cu frumusețea cuvintelor. Măslinul poate crește în interior, cuprinzând bătăile inimii, respirațiile omului, sau se poate înălța spre cerul speranțelor: „în liniștea din urmă /… / am poposit la umbra aceluiași măslin / jumătățile de clepsidră / își căutau echilibrul / eu le priveam doar dinăuntrul meu / afară devenisem dealul Golgotei / măslinul primise anii / ținea zările să nu se destrame / imperturbabil rodea generos / aș fi adormit pe dată / dacă măslinul nu ar fi început / poveștile uitate care m-au compus / seva măslinului / mi-a pătruns prin tălpi / s-a furișat prin vene / artere / capilare / până în moalele sufletului / acolo unde țin ascunsă cheia înțelegerii / personajele mereu altele / treceau prin scena păcatului / cu voluptatea începutului de lume / nici iertarea nu avea logică / doar compunea scenografia lumii / îmi plăceau mult tăcerile măslinului / uneori eram eu alteori eram măslinul”.

Plină de semnificație este istoria măslinului, pe care îl întâlnim în vremea profetului Moise, acum 3.500 de ani. De altfel, să știe că Israelul, Țara promisă, este descrisă în cărțile sfinte ca o țară bună, plină cu măslini. În Grădina Ghetsimani, cea plină de măslini ce se regenerează din rădăcinile de pe vremea lui Iisus, pe Muntele Măslinilor, se întâmplă fapte mari ale creștinismului. În prezența măslinilor are loc Intrarea Domnului în Ierusalim, apoi rostirea rugăciunii Tatăl Nostru sau Înălțarea la Cer. Iar în Vechiul Testament se vorbește despre puterea miraculoasă și tămăduitoare a măslinelor și a uleiului acestora, folosit apoi și la mirungere. Când lumea a fost salvată prin Arca lui Noe se vorbește și de măslin: „…și porumbelul s-a întors la Noe spre seară având în cioc o ramură verde de măslin. Atunci a cunoscut Noe că apele se scurseseră de pe fața pământului”, scrie în Vechiul Testament. Și la greci măslinul are legende aparte. La apariția unui mare oraș, Zeus, stăpânul zeilor din Olimp, a hotărât că îl va dărui acelui zeu care va aduce locuitorilor cel mai folositor dar. Lupta a fost între Poseidon, zeul mărilor, și Atena, zeița înțelepciunii. Când Poseidon a lovit cu tridentul său în piatră, a început să curgă apă sărată, în timp ce Atena a lovit cu sulița în pământ, unde a răsărit un măslin. Locuitorii orașului au ales fructele de măslin în locul apei sărate, iar Zeus a ales să ofere noul oraș zeiței Atena, de unde și numele orașului.

Metaforic, măslinul este mereu prezent pe drumul nostru: „Seva bunului măslin / șiroia pe drumul meu / erau pe harta sacră / semne știute / și multe neînțelese / … / gândul meu se foia / frunzele măslinului / îl însoțeau / foșneau înțelegătoare”.

Un fir imaginar este între poeziile ce se întrepătrund unele cu altele, prin intermediul măslinului, frunzele acestuia devenind o țesătură: „frunzele argintii ale măslinului / strălucesc / fiecare frunză are o poveste / despre altă ea / câte un eu pentru fiecare viață”.

La umbra măslinului te poți adăposti de arșița soarelui, dar poți să primești și energie pentru sufletul tău, căci măslinul știe „măsura adevărului”. Aici este locul în care „zeițe și duhuri / vin dinspre / străfundurile mele / caută acel măslin / măslinul mie dăruit / fiecare zeiță are un măslin”.

Prin versurile „uleiul ungerii este pregătit” ne amintim și de mirungere – putere spirituală dumnezeiască dată omului, renăscut prin botez, prin Taina Mirungerii, dar și de femeile mironosițe, adică „purtătoare de mir”, ce vin la Sfântul Mormânt pentru a unge trupul Mântuitorului.

Concluzia la care am ajuns citind poeziile Luizei Cala este aceea că „în oglindă se zărește alt rai”. Depinde doar de noi dacă vom păși în grădina acestui tărâm mirific adus de poezie, sau o vom lua pe cărarea întunecată. Măslinul din poezia Luizei Cala aduce speranță în viața celui care poposește în lumea poeziei: „brațele măslinului / îmi văzuseră inima descoperită / sângerând spre cer / măslinul / mă aducea înapoi / îmi suprapunea toate corpurile / în sinele meu profund”.