Menuț Maximinian, Episcopul pelerin, în misiune pe tărâmul vikingilor

De 15 ani, Episcopul Macarie călătoreşte pe tărâmurile vikingilor promovând Cuvântul Lui Dumnezeu. Vorbind despre frumuseţea trăirii întru Biserică şi despre braţele dumnezeieşti care ne aşteaptă să ne odihnim, Episcopul Macarie călătoreşte printre gheţari, prin apele tulburi, dar şi cu avionul, aducând mângâiere pentru românii departe de casă, dar şi pentru cei care au nevoie de cuvântul duhovnicesc, până dincolo de cercul polar. Impresionante sunt mărturiile din volumul „În misiune pe tărâmul vikingilor”, un jurnal al episcopului, apărut la Editura Polirom.

Punând fundaţia pentru Episcopia Ortodoxă Română a Europei de Nord, Episcopul Macarie a dat peste multe obstacole în misiunea sa în aceste ţinuturi ce respiră o atmosferă barbară „adânc secularizate, reci sufleteşte, ca o pustie polară”. Aici, episcopul, cu Crucea în mână, plecat să colinde la fereastra sufletului, departe de colţul de rai transilvan unde s-a născut, a luminat ţinuturile umbroase, ducând vestea cea bună a Naşterii.

Cartea aceasta este plină de consemnări miraculoase, de semnele arătate de Dumnezeu odată cu ajungerea episcopului în diaspora scandinavă, unde enoriaşii erau puţini şi reticenţi, însă blândeţea şi râvna episcopului pentru credinţa străbună i-a apropiat pe aceştia, punând temelii de biserici, dar mai ales umplându-le pe acestea cu sufletele credincioşilor.

Dacă la început credincioşii se temeau că nu vor putea susţine Biserica, mai târziu s-a constatat că „seminţele duhovniceşti nu fuseseră împrăştiate în zadar. Treptat, comunitatea euharistică a prins contur, oamenii au înţeles că preotul se va descurca prin propriile mijloace şi eforturi şi, mai ales, au redescoperit importanţa de a avea iarăşi o Biserică, de a putea participa la Sfânta Liturghie”. Aşa au apărut biserici la Stavanger, Oslo şi în câte şi mai câte alte locuri. Peste tot, părintele-episcop a dat bisericilor numele ocrotitoare ale sfinţilor români, şi a aşezat icoane la care credincioşii să se închine. Pornind cu sediul Episcopiei dintr-o mansardă din Stockholm, ajungând mai apoi într-un sat din apropiere, unde Sfânta Liturghie a fost oficiată la sediul provizoriu, în paraclis cu căprioarele la uşă, episcopul Macarie a simţit întotdeauna puterea lui Dumnezeu şi modul în care, în luminile polare, vine mângâierea părintească.

Rămâne în amintirea cititorilor povestea părinţilor Vasile şi Ana de la Spermezeu care, odată ajunşi la o vârstă venerabilă, au călătorit cu avionul la Stockholm, la întronizarea fiului lor. Văzând că aici nu sunt grădinuţe cu flori şi zarzavaturi ca pe Valea Ţibleşului, s-au mirat şi s-au întrebat cum trăiesc aceşti oameni. Mama, grijulie, şi-a întrebat copilul episcop: „Vai, dragul mamei, unde ne-ai adus?”.

Din diaspora scandinavă, episcopul va face însă un centru de ortodoxism, purtând Crucea pe ape şi „umplându-le cu sfintele şi necreatele energii dumnezeieşti înnoitoare şi binefăcătoare”.

Având alături, la început de drum, preoţi tineri „de vocaţie, jertfelnici, conştienţi de greutăţile vieţii în Ţările Nordice, şi dispuşi să-l slujească pe Hristos”, părintele-episcop ajunge să fie îndrăgit rapid de credincioşi, exemplele fiind multe, precum cel al Aglaiei Corlan, văduva ce şi-a dat toţi banii pentru ridicarea unei biserici în Sölvesborg. Bineînţeles că banii nu au ajuns decât pentru cumpărarea unui teren însă, impresionat de gestul văduvei şi, ajutat de Arhiepiscopul Pimen de la Suceava, care i-a trimis lemn, ridică o Biserică frumoasă cu hramul Sfinţilor Martiri Năsăudeni.

Multe sunt întâmplările şi de pe aeroport, şi din avion, episcopul călătorind dintr-un loc în altul săptămânal şi pentru a ajunge la un singur om, acolo unde este chemat la necaz. Omul păcii, cum l-a numit o fetiţă de trei ani, văzându-i Crucea pectorală, sau episcopul cu suflet de copil, cum îi spunea Aurel Enache, un intelectual român din diaspora, episcopul mărturiseşte că „aeroportul a fost un loc unde am simţit deseori Mâna lui Dumnezeu”, multe fiind relatările petrecute în acest spaţiu de frontieră. A luat atitudine în cazul oamenilor ce au avut nevoie, cum a fost cel al lui Gică, un român aflat pe străzi, ucis de doi adolescenţi de 14 ani, pentru care statul a făcut prea puţine, iar dreptatea nu i-a mai fost acordată, episcopul participând chiar la înmormântarea acestuia. Apoi, cazurile copiilor luaţi de la părinţi, atât de mediatizate şi la noi, şi în care părintele-episcop a avut un rol hotărâtor în întoarcerea acestora în familie. Apoi, rugăciunile pentru venirea pe lume a unor prunci, cum sunt gemenii David Mina şi Gabriel Isaac, părinţii exclamând cu bucurie: „Preasfinţite părinte, dacă aţi binecuvântat arhiereşte cu ambele mâini s-au zămislit şi s-au născut gemeni”. Copiii ce poartă nume de sfinţi sunt astăzi fotbalişti juniori la Naţionala Suediei şi băieţi de altar, „foarte cuviincioşi şi cuminţi”, după cum spune episcopul Macarie. Dumnezeu a binecuvântat această familie apoi cu încă doi copii cu nume frumoase – Luca Ilie şi Sava Macarie.

„Comunităţile noastre euharistice drept măritoare se îmbogăţesc deseori cu localnici care se alătură trupului Bisericii”, spune episcopul Macarie, cel care a botezat mulţime de localnici în credinţa ortodoxă, amintind aici foşti pastori luterani (Jonkoing şi Bergcrantz), împreună cu soţiile lor, dar şi mulţime de tineri danezi şi suedezi, purtând Evanghelia în Danemarca, cu cele 400 de insule ale ei, în Suedia, în Norvegia, pe tărâmurile urmaşilor regelui viking Harald I, episcopul Macarie are o energie aparte, credincioşii ştiind că găsesc întotdeauna la el alinarea. Necontenit se roagă pentru cei aflaţi în suferinţe, amintind aici cazurile de vindecare ale unor copii precum Ana Sofia, ce la două săptămâni a contactat un virus în spital; al lui Marcu, fiul părintelui Andrei, care a avut, la câteva luni de viaţă, aceeaşi problemă; al Teodorei, care la trei anişori a ajuns la terapie intensivă, intubată; al părintelui Laurenţiu care a început să-şi piardă luciditatea în urma infectării cu Covid; al medicului Oprică, intubat şi el şi găsindu-se într-o stare gravă şi al multor altora, puterea rugăciunii colective a episcopului împreună cu credincioşii a fost mare, astfel încât Marele Doctor i-a salvat pe toţi.

Sunt multe poveştile din jurnalul părintelui-episcop, amintind şi întâlnirea cu scriitoarea Gabriela Melinescu, al cărei duhovnic a devenit. „Mă bucur că atâţia fii şi fiice, risipiţi şi risipitori ai Maicii România au revenit, în cele din urmă, acasă, în Biserică, pentru a primi mângâiere în braţele pământeşti”, spune PSl Macarie.

Jurnalul se citeşte cu plăcere, dar şi cu luare aminte de către cei care doresc să cunoască povestea românilor din aceste ţinuturi nordice. Aducerea luminii în această zonă în care noaptea, de multe ori, răzbate asupra zilei şi în care ceața şi ploile sunt mai prezente decât soarele, oglindeşte povestea în care, purtându-şi cu nobleţe misiunea dată de Dumnezeu, episcopul Macarie scrie file de istorie pentru Biserica noastră. Şi ce este mai important, adună oamenii pentru a fi împreună sub semnul unei familii, cea de duminică.