Zi cu soare din luna mai. Verdeață generoasă, crudă, provocatoare. Doi muncitori repară o alee în fața Teatrului Național. Salopete albastre cu buzunare largi, unde stau cuminți câteva doze de bere. De fapt, e ora amiezii și cei doi se așază pe o bancă din stânga clădirii. Salam, roșii, castraveți, cabanos. Undeva, la etaj, se fac repetiții la operă, probabil Aida.
– Petre, tu știi când a scris Verdi Aida?
– Cum draci să nu știu? Când s-au terminat lucrările la Canalul Suez.
– Da, te pricepi… A folosit un libret de Antonio Ghislanzoni.
– La Cairo a fost atunci premiera în 1871. Taie ca lumea salamul, măi Ioane!
– Nu mai face mofturi! Atunci la premieră a cântat Antonietta Pozzoni.
– Da… o prințesă etiopiană pe cinste!
– Nici nu știi cum trec patru acte!
– Mie întotdeauna mi-au plăcut dramele romantice.
– Cred și eu! Nu mai cumpăra bere la doză!
– Iar faci mofturi? La ce film te-ai uitat aseară?
– Am avut șansa să revăd Castelul.
– Filmul lui Haneke după Kafka?
– Da. Păcat că n-a terminat romanul domnul Kafka.
– Ce n-aș da să găsesc manuscrisul complet!
– Te cred, ai câștiga o avere!
– Hai să terminăm lucrul! Ți-ai luat bilete la Amfitrionu’ lui Purcărete?
– Io primesc invitație, că nevastă-mea face curat la directorul teatrului.
– No, bine!
Un vânt ușor și parfumat atinge statuile din fața teatrului. Cei doi și-au reluat târnăcoapele. La etaj, aceeași arie de operă reluată cu avânt.
+ There are no comments
Add yours