Spre surprinderea mea, îmi dau seama că filosofia lui Blaga răspunde celor trei întrebări formulate de Kant(1). La întrebarea ce pot să știu, Blaga a răspuns că nimic. La întrebarea ce trebuie să fac, filosoful român a răspuns că trebuie să creez cultură, în oricare domeniu al culturii, căci toate au aceeaşi valoare. Iar la întrebarea ce pot să sper, a răspuns că, din moment ce nu există viaţă după moarte, nu pot să sper nimic.
Există comentatori care îl consideră pe Blaga filosof raţionalist. Stăniloae era dezamăgit că filosofia blagiană nu anunţă un nou ev mediu (religios), ci „ea e o apariţie tardivă a trecutului raţionalist, individualist şi antispiritualist”(2). Noica a argumentat repetat că „filosofia lui Blaga” este „una raţională”, „filosofia lui Blaga e una autentică, pentru că e raţională(3). Şi aş vrea să insist asupra cuvîntului «rațional» la capătul atîtor interpretări care au găsit misticism, religiozitate, prea multă intervenţie a «misterului», în filosofia lui Blaga, şi nu au perceput cîtă raționalitate este. Există o deosebire a filosofiei care hotărăşte totul: deosebirea dintre intelect și rațiune. Filosofia începe de la această regăsire. […] Raţiune înseamnă conştiinţa unei ordini”(4).
Știm că Blaga considera întreaga realitate drept iraţională, iar rațiunea ca aparţinînd omului şi numai omului. Dar mai ştim că preţuia ieşirea din rațiune, intelectul numit de el ec-static şi rezultatele acestuia. Așa cum pe un chimist care lucrează cu otrăvuri nu-l poţi considera, din cauza obiectului muncii, un otrăvitor, nici pe Blaga, care a lucrat cu conceptul unei realităţi iraționale, nu-l putem considera – nu-l pot nici eu – iraţionalist, ci raţionalist. A fost un raţionalist cu nostalgia și dorul saltului din rațiune în inspiraţie, cred eu.
Blaga a vorbit despre intelectul ec-static, dogmatic, care formulează dogme sau minus-cunoaştere. Ţinînd cont de trăsăturile pe care le atribuie Blaga unui enunţ dogmatic (antinomic, antilogic sau metalogic, se referă la un mister, e în fapt o antinomie transfigurată, se află în dezacord total cu înţelegerea etc.), care sînt „dogmele” pe care le-a formulat filosoful? Cred că are o singură dogmă, postulată ca atare: aceea că există două direcţii de cunoaştere. Dintre toate postulatele lui Blaga, acesta pare a se apropia cel mai mult de statutul de „dogmă”. Celelalte postulate (axiome) ale sale, privind chestiuni mari şi o puzderie de chestiuni de detaliu, nu îndeplinesc condiţiile de a fi numite dogme, căci, deși contrafactuale, sînt logice, nu metalogice. „Marele Anonim”, de pildă, nu e decît un alt nume pentru Dumnezeu, cu trăsături reformulate în conformitate cu fizica extrem-contemporană lui Blaga. Alte postulate, cum ar fi antropogeneza lui, deşi stranii și chiar false din punct de vedere factual, aparţin unei ordini mitice, dar nu sînt și dogmatice în sensul dat de filosof termenului. Blaga a operat cu multe elemente contrafactuale, adică greșite; de pildă, este fals că la început fiinţa umană a fost conştientă și abia apoi a primit cadou inconştientul; este fals că animalele construiesc civilizaţii; este fals că la început a fost civilizaţia şi abia apoi a început și cultura (ceea ce noi despărţim în doi termeni şi îi considerăm opuși, civilizaţia și cultura, au fost atunci, demult, la formarea omului, realităţi neseparate). Dar aceste aserţiuni ale lui Blaga nu sînt totuși dogme în sens de aserțiuni antilogice, ci numai afirmaţii false material. Aşa că Blaga, marele teoretician al minus-cunoaşterii/al dogmei, a formulat în vastul său sistem filosofic numai dogma despre minus-cunoaștere, încununată cu afirmaţia că există două direcţii de cunoaștere, plus-cunoașterea și minus-cunoașterea.
*
Deosebit de eclectică din punctul de vedere al surselor, bogată în contradicții imanente lăsate nerezolvate, filosofia lui Blaga este și una dintre cele trei filosofii româneşti – alături de aceea a lui Conta şi de aceea a lui Noica – care are un sistem filosofic. Un sistem, nu o încercare de sistem. Unul întins, cum am mai spus, pe mai mult de 2.500 de pagini. Tăcutul Blaga, „magul tăcut”, cum i-a spus un fost student de-al lui, s-a dovedit deosebit de locvace în scris.
Deoarece pune la temelia existenţei un factor spiritual, Marele Anonim sau Dumnezeu, filosofia lui Blaga este idealistă (deci nu materialistă) şi spiritualistă. Deoarece imaginează o cosmogeneză cu faze ordonate, este o filosofie deterministă. Deoarece crede că omul este creatura Marelui Anonim, combinată din diferențiale în așa fel încît acţiunile lui de cunoaștere și creație să nu pună în pericol echilibrul lumii şi centralismul existenței, este o filosofie finalistă. Deoarece filosoful ne spune că de fapt nu cunoaștem, deoarece o cenzură irevocabilă între real şi cuvînt falsifică startul actului cognitiv, iar cenzura transcendentă şi frînele stilistice stau între noi și realitate, filosofia blagiană este agnostică. Deoarece pune la temelia lumii un factor prim, o „transcendenţă”, una inaccesibilă gnoseologic, Blaga aparține epocii transcendentiste a filosofiei universale. Deoarece şi-a canalizat el însuși filosofia în mitosofie, narațiunea lui Blaga a avut și are exact condiția pe care pe care autorul însuşi i-a conferit-o: aceea a unui mit, pe cît de alambicat, pe atât de sumbru. Deoarece naraţiunea pe care o creează are numeroase analogii şi puncte de contact cu situaţii biblice, mitosofia blagiană este o uriașă anamorfoză filosofico-teologică, o evidentă şi frumoasă erezie creştină.
Dacă așa ceva poate și reușește cultura noastră în filosofie, dacă acesta este nivelul ei filosofic superlativ, asta sîntem. Și cred că este bine s-o știm.
Note:
1 Kant, Critica rațiunii pure, p. 601.
2 Stăniloae, Poziţia dlui Lucian Blaga, p. 99.
3 Noica, „La o antologie filosofică Blaga”, în Steaua, 1985, în ldem, Istoricitate și eternitate, p. 176.
4 Noica, „Sistemul lui Lucian Blaga în lumina veacului XX”, în Viața românească, 1985, în Idem, Istoricitate şi eternitate, p. 181.
Fragment din volumul „Filosofia lui Blaga” de Marta Petreu, apărut la Editura Polirom, Iași, 2024.
+ There are no comments
Add yours