Marin Pop, Victor Deleu în Marele Război și la Marea Unire (II)

A doua zi, 8 iunie 1917, „măreția serbărilor a atins culmea” la Iași, capitala României refugiate. Conform programului, activitățile au fost împărțite în două: 1) Depunerea jurământului și masa comună; 2) Serbarea publică din Piața Unirii și defilarea prin străzile orașului.

Dimineața, la ora 10, a avut loc depunerea jurământului voluntarilor ardeleni și bucovineni în fața regelui Ferdinand I al României, prin care se oficializa intrarea lor în rândurile armatei române. La acest act sărbătoresc, „cel mai mare și mai sfânt în viața unui ostaș”, pe lângă regele Ferdinand, regina Maria și ceilalți reprezentanți ai Familiei Regale, au participat Mitropolitul Moldovei, Pimen, președinții celor două Camere ale parlamentului, prim-ministrul Ion I.C. Brătianu, ministrul de Război, Vintilă Brătianu, ministrul de Interne, Al. Constantinescu și alți miniștri, generalii armatei române, în frunte cu Prezan, Petala și Vasilescu etc. Remarcăm prezența misiunilor militare ale aliaților, în frunte cu generalul francez Henri Berthelot și generalul rus Szerbaceff.

Solemnitatea depunerii jurământului voluntarilor a avut loc pe un frumos platou din apropierea orașului Iași, „într-o atmosferă de înălțătoare iubire și dragoste de neam”.

Un moment deosebit l-a constituit sosirea regelui Ferdinand și a suitei regale, la ora 10 fix, în două automobile. Trupele dau onorurile, iar muzica intonează „Imnul Regal”, după care regele și regina trec în revistă trupele ardelene. Din piepturile lor răsună un formidabil „Ura”. Familia Regală a luat loc apoi pe estrada pavilionului amenajat cu această ocazie, fiind întâmpinați de mitropolitul Pimen, cu crucea în mână, înconjurat de întreg clerul mitropolitan. După oficierea serviciului religios, înainte de depunerea jurământului, mitropolitul a rostit un discurs emoționant, încheiat cu următorul îndemn:

„Sus inimile voastre, oșteni! Ridicați mâna dreaptă în sus și ochii spre steagurile sub care veți lupta de aici înainte. Faceți semnul crucii și spuneți după mine:

În numele lui Dumnezeu atotputernic, jurăm credință Regelui nostru Ferdinand I, supunere legilor țării și îndatoririlor militare în toate împrejurările, în timp de pace ca și în timp de război.

Așa să ne ajute Dumnezeu!”

Și jurământul a fost repetat din cele 1.500 de piepturi ale voluntarilor ardeleni și bucovineni, „cu hotărâre în glasuri, cu deplină credință a săvârșirei marelui act”. Drapelele românești, „ciuruite de gloanțe, acoperite de glorie”, se apleacă peste capetele noilor ostași ai armatei române și, în acordurile muzicii care intonează rugăciunea, se încheie jurământul.

Coborând câteva trepte pe estrada pavilionului, regele Ferdinand dă ordin să se adune ostașii în rânduri compacte, lângă tribună și apoi, „plin de emoție, cu glasul puternic, vibrator, străbătând inimile întregei asistențe”, a rostit un discurs impresionant.

După depunerea jurământului a urmat defilarea voluntarilor care, „în rânduri strânse și bine disciplinate, în echipamente (haine și arme) nouă și lucitoare”, au trecut în pas de defilare prin fața regelui Ferdinand, a reprezentanților guvernului și a Marelui Stat Major al Armatei Române. Înainte și după voluntari au defilat mai multe regimente din armata română, „în pas repede, vioi și ușor, vădind și de data asta și că e însuflețită de duhul răzbunării și al biruinței”.

La masa comună care a urmat a participat și regele Ferdinand, înconjurat de generali și câțiva ofițeri voluntari, printre care se afla și Victor Deleu, cu care a avut convorbiri în timpul mesei.

La ora 14, regele și prințul moștenitor Carol părăsesc masa și platoul unde s-a depus jurământul, în uralele soldaților.

Urmează plecarea voluntarilor și a vânătorilor armatei române spre Piața Unirii, moment anunțat de trompete, care dau semnalul de adunare. Ofițerii și trupele ardelene, urmați de batalionul de vânători, având muzica în frunte, se îndreaptă în formație de companii spre Piața Unirii. Pe tot parcursul drumului, întreaga suflare a populației orașului Iași a ieșit din case ca să salute pe frații lor ardeleni și bucovineni. Din toate părțile, din balcoane, se aruncau flori și ramuri verzi, pe care voluntarii le primeau cu bucurie. În urale nesfârșite de „Trăiască România Mare!”, bătrâni, femei și copii se îndreptau spre Piața Unirii încă de la ora 14, acolo unde urmau să sosească trupele de voluntari.

La ora 16, Piața Unirii din Iași era arhiplină, toți cei prezenți fiind nerăbdători să-i vadă „pe acei tineri voioși și cu credința în suflet”, care au venit în mijlocul lor „plini de avânt și dragoste să lupte pe viață și pe moarte la înfăptuirea idealului dorit de secole a neamului românesc”. Erau prezenți toți miniștrii guvernului Brătianu, toți oamenii politici, parlamentul întreg întrerupându-și ședința pentru a lua parte la serbare.

Conduși de muzica militară, în uralele publicului, voluntarii sosesc în piață, înconjoară statuia Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul Unirii Principatelor Moldova și Țara Românească, și se așează încolonați în fața statuii.

Prim-ministrul României refugiate la Iași, Ion I.C. Brătianu, a fost primul care a luat cuvântul, urcând scările monumentului. Pentru început, subliniază importanța locului în care se aflau și momentele dificile prin care trecea țara. Piața Unirii din Iași, spune el, a fost prima în care s-a sărbătorit Unirea Moldovei cu Țara Românească, iar acum, în acele zile „de luptă și de dureri”, se serba „prima manifestare a întregirei neamului” și „temelia României Mari”. Urează un bun venit fraților ardeleni și bucovineni și încheie cu următoarele cuvinte:

„Pe voi și pe noi Dumnezeu să ne ajute ca jertfele noastre să fie binecuvântate de fiii fiilor noștri și ca rodnică și veșnică să fie clădirea statului nou născut în durere și în sânge dar clădit pe dragoste și credință”⁴.

Despre suferințele fraților ardeleni și bucovineni vorbesc apoi Octavian Goga și dr. Iancu Nistor, urmați de marele istoric Nicolae Iorga, discursuri care au fost îndelung aplaudate de public.

După cum spunea peste câțiva ani și Mihai Popovici, a urmat la cuvânt Victor Deleu, care a vorbit în numele voluntarilor ardeleni și bucovineni. S-a urcat pe soclul statuii domnitorului Alexandru Ioan Cuza și a rostit o cuvântare magnifică, ce a electrizat întreaga mulțime adunată în piață. O redăm și noi în întregime, având în vedere importanța sa istorică deosebită:

„Emoția nu mă lasă să spun atâtea câte aș vrea. De ieri de când am călcat pământul acesta scump, care a fost pururea visul nostru, emoția ne stăpânește pe toți, ne-a răpit aproape graiul.

Totuși sunt dator (cu) un răspuns fratelui Goga și domnului Iancu Nistor, care ne-a cerut să fim credincioși jurământului dat.

Vom fi! Și nu spun o vorbă goală. Dovada cea mai bună e că suntem aci când puteam fi în altă parte.

Și am venit pentru că aici ne-a chemat în primul rând sângele și neamul; în al doilea rând, dragostea de această țară liberă la care zburau zilnic visurile noastre.

Da, am venit, și voiu – o spunem cu toată hotărârea – să facem un protest viu că voi ați venit la noi nu ca cuceritori ci ca frați liberatori.

Eram datori să venim noi la voi, azi, când voi trăiți noi zile atât de grele.

Venim cu toată încrederea fiindcă suntem siguri că vom birui.

Noi ardelenii am rămas de multe ori numai cu credința în Dumnezeu. Azi o mână dumnezeiască ne arată ce trebuie să facem.

Noi am pornit din țară străină dar am pornit cu un singur gând: să mergem acasă.

De aceea drumul nostru nu era decât unul singur: înainte.

Și mergând înainte vom birui! Vom birui pentru că nu sunt așa de înalți Carpații cât ne sunt inimile de înălțate.

Azi am devenit cetățenii României, dar cetățenii unei Românii Mari.

Mai avem ceva ce se cade să rostim.

Avem datoria să ne răzbunăm tot trecutul plin de suferință. Și pentru așa ceva cred că se cuvine să murim.

Terminând țin să adaug în numele fraților de luptă că vom da Regelui nostru țara liberă cu hotarele ei naturale”⁵.

Ultimele cuvinte rostite de Victor Deleu sunt acoperite de ovații. Este coborât de pe soclul statuii domnitorului Cuza pe brațe de mulțime și purtat prin rândurile trupei. Ovațiile ajung „la delir”. Toți strigau: „Trăiască frații ardeleni! Trăiască România Mare!”

Seria cuvântărilor a fost încheiată de ÎPS Mitropolitul Moldovei, care, „într-o patriotică vorbire”, a subliniat că sosirea voluntarilor ardeleni reprezenta „începutul unei noi vieți naționale”⁶.

În memoriile sale, I.G. Duca nota despre memorabilul discurs al lui Victor Deleu următoarele:

„Toate cuvântările au fost mărețe și înflăcărate, dar spre uimirea generală, n-au existat pe lângă a lui Deleu care a fost pur și simplu o minune, ceva de neuitat. N-am avut niciodată curiozitatea să recitesc textul și nici nu vreau dealminteri, ar fi să comit un păcat, să micșorez impresia pe care nu numai eu, dar toți cei ce se aflau atunci în Piața Unirii au resimțit-o cu atâta emoțiune. A fost una din cele mai puternice impresiuni oratorice din toată viața mea”⁷.

După emoționantele discursuri, muzica a intonat „Hora Unirii”, în piața în care s-a jucat această horă, pentru prima dată, în anul 1859. Acum, a doua oară, unea în același brâu, în aceeași mișcare, pe frații români din Regat și pe cei din Transilvania și Bucovina. Era un moment înălțător și de „însuflețire cutremurătoare și duioasă în acelaș timp”. Erau prezenți în aceeași horă, în jurul statuii domnitorului Cuza, oameni politici și personalități marcante precum Ion și Vintilă Brătianu, Take Ionescu, Al. Constantinescu, Octavian Goga, Nicolae Iorga, Barbu Ștefănescu Delavrancea, generalii Prezan, Petala etc. S-au prins în horă miniștri, generali, bătrâni, femei și copii, precum și mulți ardeleni și bucovineni refugiați, sub privirile Familiei Regale, care urmărea impresionanta horă din balconul regal. Câteva admirabile piese interpretate de corul pe patru voci al ofițerilor ardeleni au încheiat programul serbărilor din Piața Unirii⁸.

De la ora 18,30, voluntarii s-au adunat din nou în formație de marș, cu drapelele și muzica în frunte, deplasându-se la cazarma Regimentului 7 Roșiori. A urmat un program artistic foarte reușit, pus în scenă de ostașii Corpului I armată, dat în cinstea fraților ardeleni și bucovineni. Cântece, jocuri, exerciții de gimnastică și interpretarea poemului eroic „Pe-aicea nu se trece”, semnat de Corneliu Moldovan și Mircea Rădulescu, au încheiat acea zi de însemnătate istorică, „care va rămâne de-a pururi neștearsă în amintirea acelora cari au avut fericirea s-o trăiască”⁹.

Evenimentul a avut un ecou deosebit în presa vremii, dar și în memoriile unor participanți precum regina Maria sau Nicolae Iorga. Acesta din urmă sublinia, în legătură cu impresionantul discurs al lui Victor Deleu, următoarele: „Victor Deleu, șeful Ardelenilor, răspunde cu un discurs de o extraordinară putere”¹⁰.

După sosirea primului batalion de voluntari la Iași se înființează o Comisie consultativă a ardelenilor și bucovinenilor, care funcționa pe lângă Ministerul de Război și avea misiunea de a da „relațiunile necesare cu privire la ardeleni-bucovineni”. Din comisie făceau parte Octavian Goga, Leonte Moldovan și dr. Iancu Nistor. De asemenea, la 14 iunie 1917, pe lângă Marele Stat Major al armatei române se înființează Biroul Ardelean-Bucovinean (AB), care urma să se ocupe exclusiv de românii din cele două provincii românești aflate încă în cadrul Imperiului Austro-Ungar. Biroul AB și-a început activitatea cu un aparat de lucru foarte restrâns. Din el făceau parte un șef de birou, în persoana maiorului A. Romalo, și trei ajutori, în persoana sublocotenenților Victor Deleu, Leon Silion și Vasile Osvadă, cu personalul auxiliar necesar.

De atribuțiile biroului țineau voluntarii din Rusia, recruții ardeleni și bucovineni, prizonierii de naționalitate română aflați în lagăre, deportații și ostaticii. Biroul avea sarcina de a întocmi registre despre toate aceste categorii de români, să lămurească starea civilă și militară, să se îngrijească de testamentele și hârtiile lor de valoare, să mijlocească corespondența celor de pe front cu cei rămași în spatele frontului, să întocmească tabele cu toți ardelenii și bucovinenii încorporați în armata română, să se îngrijească de încazarmarea și aprovizionarea lor și să întocmească „formalitățile pentru încetățenirea voluntarilor”¹¹.

Biroul și ofițerii voluntari veniți în țară nu au uitat niciun moment programul politic gândit și enunțat la Darnița, iar pentru realizarea lui „nu au cruțat nici o muncă, nici o oboseală”, această tenacitate și voință consecventă fiind „cea mai frumoasă calitate a Voluntarilor de la Darnița”. Astfel, prin intermediul colonelului Sbârcea, adjutant regal, care „a arătat o deosebită dragoste voluntarilor”, au reușit să înainteze regelui Ferdinand un memoriu, în care se pleda pentru înființarea unui corp de armată aparte, compus exclusiv din soldați originari din „provinciile robite”¹².

Repetatele și stăruitoarele intervenții ale Biroului AB au fost încoronate cu succes. Marele Cartier General Român hotărăște înființarea Corpului Voluntarilor Transilvăneni, sub comanda colonelului Marcel Olteanu, viitor general al armatei române. Evenimentul a avut loc la Hârlău, în data de 4/17 noiembrie 1917. De asemenea, la 20 noiembrie 1917 se înființează, la Iași, Serviciul Central al Voluntarilor, iar la Hârlău Comandamentul Corpului Voluntarilor, cu serviciile și birourile necesare unei divizii, sub comanda colonelului Olteanu. Apoi, sub comanda locotenent-colonelului Buricescu Dragu se înființează Regimentul 1 Turda, cu sediul în Scrobinți, iar pe 20 decembrie 1917 ia ființă cel de-al doilea regiment al voluntarilor, cu numele de „Alba Iulia”, sub comanda locotenent-colonelului Pașalega Constantin. Mai târziu a luat ființă și regimentul „Avram Iancu”, căruia însă, din cauza evenimentelor grave prin care a trecut țara, nu i-a mai revenit niciun rol¹³.

În data de 1 septembrie 1917 se fac o serie de înaintări în grad, Victor Deleu fiind înaintat la gradul de locotenent în rezervă, ca ofițer organizator la Serviciul Central al Corpului Voluntarilor Români din Iași, acolo unde l-a cunoscut și pe viitorul general Marcel Olteanu, comandantul Corpului Voluntarilor înființat la Hârlău¹⁴.

În iarna anului 1917-1918, în casa profesorului ardelean Ioan Paul din Iași, au loc o serie de întruniri ale ardelenilor, în frunte cu Octavian Goga și Victor Deleu, cu reprezentanții cei mai de seamă ai opiniei publice din Moldova, printre care se număra și Barbu Ștefănescu Delavrancea. Discuțiile se purtau în jurul ideii de afirmare a unității naționale, ajungându-se la concluzia că ea trebuia organizată și dusă în mod special în străinătate – în Rusia, Italia, Franța și Statele Unite ale Americii – „și pretutindeni pe unde cuvântul Transilvaniei putea fi auzit și ascultat” și unde se puteau organiza unități de voluntari ardeleni și bucovineni, care să continue lupta împotriva Imperiului Austro-Ungar. În acest context, în decembrie 1917, la Iași s-a constituit Comitetul Național Român al Refugiaților, care adoptă orientarea politică și programul conceput la Darnița. Din comitet făceau parte Ion Mețianu, G. Baiulescu, Octavian Goga, Iancu Nistor, Alexandru Lapedatu, Onisifor Ghibu, Victor Deleu, Mihai Popovici, Sever Bocu și Octavian Tăslăuanu. Odată cu semnarea păcii de la București, comitetul a fost nevoit să lucreze în clandestinitate, pe căi indirecte, deoarece i-a fost tăiată singura cale spre Aliați și țările neutre¹⁵.

În acest context politic tot mai dificil, la 1 martie 1918 divizia de voluntari se dizolvă ca unitate combatantă. Cadrele mai rămân o vreme, după care și această structură de conducere se desființează. Soldații au fost plasați la munci, iar ofițerii au fost chemați la serviciu, temporar, deși armata fusese demobilizată, țara-mamă nevoind să-i lase pe drumuri pe ardeleni, „cari păreau mai greu loviți de soartă”. Marele Cartier General Român luase decizia de a dizolva Corpul Voluntarilor încă din data de 2 februarie 1918, dar Serviciul Central al Voluntarilor, unde funcționa și Victor Deleu, deși a mai funcționat până la 15 mai 1918, se transformă mai mult într-un birou de informații. Începând cu 15 mai 1918, se desființează, oficial, și Serviciul Central, predând partea militară la Ministerul de Război, iar cea civilă la Ministerul Agriculturii, cu un personal de patru ofițeri, în vederea plasării la muncile câmpului a celor 20.000 de ardeleni demobilizați¹⁶.

În data de 3 mai 1918, după dureroasa pace de la Buftea, ofițerii Corpului Voluntarilor ce se aflau la Iași au trimis regelui Ferdinand un omagiu, în care își exprimau credința în izbânda finală a idealului neamului românesc. Această zi corespundea cu una de mare importanță istorică pentru români, deoarece se împlineau 70 de ani de la Marea Adunare Națională de pe Câmpia Libertății de la Blaj:

„Majestate!

Sufletul neamului românesc îmbracă haină cernită. Pacea s-a încheiat, o pace de durere și de lacrimi. Împrejurări străine de voința noastră au silit, cu mână de fier, să se oprească, pentru o clipă, zborul triumfului nostru.

Munca rodnică pe care o vom închina cu toții pe altarul binelui și al progresului, împreunată cu virtuțile războinice ale neamului nostru vor șterge orice umbră de înjosire și vor clădi cetatea triumfală a visurilor noastre. Cu inima senină și cu încredere în puterile noastre așteptăm fără teamă ziua de mâine. Vremea nu omoară viața. Viața neamului este veșnică și veșnică este și lupta pentru libertate. Noi, românii de peste hotare, ne-am adunat sub steagurile țării ca ostași voluntari ai eliberării, ca să aducem jertfă de viață pentru dezrobirea pământului românesc. Soarta a fost mai tare decât voința noastră. N-am putut cu toții mărturisi voința prin fapte dar cu mândrie privim la regele nostru, Ferdinand I. Durerea lui ne întărește sufletele noastre, nădejdea noastră în el este tare ca granitul și chemarea lui va fi o solie sfântă pentru noi.

Strămoșii noștri au jurat la 3/15 mai 1848 pe Câmpul Libertății să lupte și să moară pentru dezrobirea neamului. În ziua aceasta sfântă sărbătorim amintirea lor și a fraților cari au venit pe pământul țării și au căzut pe câmpul de onoare și jurăm Majestății Voastre credință, până la moarte și prin noi jură credință tot sângele fraților noștri cari plâng și așteaptă dincolo de Carpați”¹⁷.

Cu toate măsurile de dizolvare a Corpului de Voluntari, ca urmare a preliminariilor semnate la Buftea, un mic comandament de conducere, din care făcea parte și Victor Deleu, se mai menține la Hârlău, lângă Iași. În noul context politic, Comitetul Românilor din Transilvania și Bucovina se reorganizează și își schimbă denumirea în Comitetul Național al Românilor Emigrați din Austro-Ungaria. Începând cu luna august 1918, comitetul își intensifică activitatea, fiind încurajat și de declarația făcută de ministrul SUA la Iași, Charles J. Vopicka¹⁸.

La 18 iulie 1918, Marele Stat Major, care își avea sediul în Iași, certifica faptul că Victor Deleu, locotenent în rezervă, făcea parte din Serviciul Central al Ardelenilor și Bucovinenilor, autorizat de către Ministerul de Război cu Nr. 142/918 și Ministerul de Agricultură, cu Nr. 6439/918. Apoi, dintr-un ordin de serviciu, datat 21 iulie 1918, reiese că Victor Deleu avea ordin să se deplaseze la Piatra Neamț, la Bacău și Tarcău, cu misiunea de a-i verifica pe foștii camarazi din Corpul Voluntarilor, care fuseseră repartizați la muncile agricole și industriale, pentru a-și putea câștiga existența de zi cu zi. În ordinul de serviciu se subliniază faptul că Victor Deleu avea dreptul să ia toate măsurile „ce le va afla de bine în interesul acestor muncitori”¹⁹.

La 3/16 octombrie 1918 este adoptată Declarația de răspuns a Corpului Voluntarilor Transilvăneni și Bucovineni la manifestul împăratului Carol I de Habsburg, în care exprimă voința românilor și proclamă dezlipirea ținuturilor românești de la Austro-Ungaria și Unirea lor cu România:

„Românii Ardeleni și Bucovineni aflători pe teritoriul regatului român, în numele lor și a fraților subjugați de acasă a căror conștiință e siluită și deci în imposibilitate de a se manifesta liber, declară cele ce urmează:

1). Doresc să fie liberați de sub jugul monarhiei austro-ungare și sunt hotărâți să lupte, prin toate mijloacele și pe toate căile, ca întreg neamul românesc să fie constituit într-un singur stat național și liber, sub domnia dinastiei române.

Războiul dintre noi și monarhia austro-ungară nu se va sfârși până când nu ne vom întrupa idealul nostru național integral.

2). Nu recunosc monarhiei austro-ungare dreptul de a se ocupa de soarta românilor din Ardeal și Bucovina deoarece veacuri de-arândul i-a ținut în cea mai rușinoasă robie.

Toate încercările de federalizare ale Casei de Habsburg sunt gesturile disperate ale unei împărății osândite să se descompună și să piară. Soarta românilor din Austro-Ungaria o va decide biruința oștirii române și voința liberă a întregului popor românesc pe care o va consfinți hotărârea congresului de pace generală la care vom lua parte și reprezentanții oficiali ai României eliberatoare.

3). Cer, ca întreg teritoriul locuit de majorități covârșitoare românești din monarhia habsburgică să fie liberat și unit cu regatul român așa cum este prevăzut în tratatul de alianță al României cu Puterile Înțelegerii.

4). Toate declarațiile românilor din Ardeal și Bucovina contrare acestor aspirațiuni naționale le considerăm ca stoarse de autoritățile dușmane cu forța și aceste declarațiuni nu vor putea induce în eroare opinia lumii care cere dreptate și libertate pentru toate neamurile asuprite.

Declarația de față a românilor ardeleni și bucovineni s-a adus la cunoștința regelui României, a bărbaților de stat români și a reprezentanților puterilor aliate din Iași”²⁰.

În data de 6/19 octombrie 1918 are loc o întrunire importantă a Comitetului Național al Românilor Emigrați din Austro-Ungaria, la Iași, în cadrul căreia s-a hotărât ca declarația-manifest de mai sus să fie adresată poporului român și guvernelor aliate. Era o declarație de independență față de Imperiu, comparabilă cu cea adoptată de Partidul Național Român la Oradea, în 12 octombrie 1918, în care se cerea, în mod hotărât, despărțirea Transilvaniei și Bucovinei de monarhie și ca teritoriul revendicat de statul român, recunoscut și garantat prin tratatele de alianță încheiate de România cu puterile Antantei, să fie eliberat și unit cu patria-mamă, România. Semnată de Alexandru Lapedatu și Octavian Tăslăuanu, declarația a fost înaintată regelui Ferdinand, de către profesorul G. Munteanu-Murgoci și ministrului Franței la Iași, Saint-Aulaire, de către Victor Deleu. Prin radiogramă, declarația a fost trimisă aliaților din Antantă, de ea luând cunoștință și guvernele Puterilor Centrale²¹.

În paralel, tot la Iași, serviciile centrale ale Biroului AB, care funcționau pe lângă Ministerul de Război și Ministerul de Agricultură, se reunesc, sub coordonarea lui Victor Deleu și trec la Marele Stat Major. Aici, în secret, desfășoară o asiduă activitate în vederea rechemării sub arme a Corpului de Voluntari.

Regele Ferdinand emite ordinul de mobilizare generală, iar Victor Deleu, cu asentimentul Marelui Stat Major, decide să trimită emisari în Transilvania, din rândul voluntarilor, care aveau misiunea de a-i asigura pe ardeleni că marea clipă istorică a sosit și îndeplinirea visului național era aproape²².

În data de 28 noiembrie 1918, în fruntea unei delegații de voluntari, Victor Deleu a participat, la Cernăuți, la Congresul General al Bucovinei, unde s-a decis Unirea acestei provincii cu România.

Venea acum și rândul Transilvaniei. În fruntea delegației de voluntari ardeleni, Victor Deleu pornește de la Cernăuți spre Alba Iulia, unde se hotărâse deja organizarea Marii Adunări Naționale a tuturor românilor transilvăneni. Au ajuns la Alba în seara zilei de 30 noiembrie, fiind întâmpinați de către Ștefan Cicio Pop, președintele Consiliului Național Român Central. Au ajuns târziu, în noapte, pe când ședința conducerii PNR era în toi, cu discuții aprinse în jurul proiectului de Rezoluție, care urma să fie supus votului Adunării Naționale, a doua zi, și să devină Constituția provizorie a Transilvaniei. Discuțiile aprinse vizau impunerea sau nu de condiții Unirii Transilvaniei cu România. Voluntarii ardeleni, în frunte cu Victor Deleu, au subliniat că zecile de mii de voluntari au cerut și au hotărât ca Unirea să se facă fără nicio condiție, considerând că prin unitatea națională se vor rezolva toate problemele Transilvaniei. Au înfățișat adunării înțelesul manifestului-proclamație de la Darnița, prin care voluntarii ardeleni, manifestându-și voința de unire, s-au angajat să ducă la bun sfârșit acest deziderat sau să moară. De asemenea, au arătat argumentele memoriului prezentat în aprilie 1918 guvernului francez și italian pentru organizarea legiunilor de voluntari, cu același angajament suprem de a se jertfi pentru desăvârșirea idealului național. În acest context, adunarea a hotărât ca Unirea să se facă fără condiții²³.

După cum amintește și Ștefan Cicio Pop, în discursul rostit în cadrul Adunării Naționale de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, Corpul Voluntarilor Ardeleni i-a mandatat pentru participarea la marele praznic național pe Victor Deleu, Vasile Osvadă, Toma Vasinca, Romul Boca și dr. Chioran. Îi salută, din adâncul inimii, „în patria lor eliberată”²⁴.

În cadrul Adunării Naționale de la Alba Iulia au fost aleși opt fruntași național-români cu atribuții de secretari: Alexandru Fodor, Sever Miclea, Caius Brediceanu, Laurențiu Oanea, Silviu Dragomir, Victor Deleu, Iosif Ciser, Ionel Pop și Gheorghe Crișan²⁵. Victor Deleu a fost ales apoi ca membru în Marele Sfat Național, organul legislativ provizoriu al Transilvaniei²⁶, iar a doua zi în funcția de secretar general al Resortului (ministerului) de Interne din cadrul Consiliului Dirigent, guvernul provizoriu al Transilvaniei, al cărui președinte era o altă mare personalitate sălăjeană, Iuliu Maniu.

Aceasta este, pe scurt, epopeea lui Victor Deleu în Marele Război și la Marea Unire, de pe Volga și de la Kiev, la Chișinău, Iași, Cernăuți și Alba Iulia. Activitatea lui deosebită din această perioadă îl situează în rândul marilor personalități sălăjene din generația Marii Uniri, alături de George Pop de Băsești și Iuliu Maniu.

Note:

1. Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Sălaj (în continuare SJAN Sălaj), Colecția familială Deleu, dosar 29/1917, f. 42 v.
2. Ibidem, f. 43.
3. Ibidem, f. 51.
4. Ibidem, f. 54-55.
5. Ibidem, f. 58.
6. Ibidem.
7. I.G. Duca, Memorii, Editura Machiavelli, Bucureşti, 1994, p. 254.
8. SJAN Sălaj, Colecția familială Deleu, dos. 29/1917, f. 61-62.
9. Ibidem, f. 63.
10. Ibidem, f. 68 v.
11. Idem, dos. 30/1917-1918, f. 2-3.
12. Ibidem, f. 25.
13. Ibidem, f. 29-30.
14. Ibidem, f. 37-39.
15. Ibidem, f. 45-48.
16. Ibidem, f. 52-53.
17. Ibidem, f. 54.
18. Ibidem, f. 59.
19. Ibidem, f. 57-58.
20. Ibidem, f. 61-62.
21. Ibidem, f. 65.
22. Valentin Dărăban, Doru E. Goron, Deleu. O familie de luptători naționali din Sălaj. II. Victor Deleu, în Acta Mvsei Porolissensis, V, Zalău, 1981, p. 726.
23. SJAN Sălaj, Colecția familială Deleu, dos. 30/1917-1918, f. 87.
24. Ibidem, f. 85.
25. Ibidem, f. 94.
26. Ibidem, f. 102.