Marin Pop, Preotul Ioan Taloș și Giurtelecu Șimleului

Localitatea Giurtelecu Șimleului este atestată documentar în anul 1259, sub denumirea terra Ghywrthelek, fiind întâlnită apoi de-a lungul timpului ca: Gyurgteleke (1352), Gyurtelek (1416), Gieorgitelec (1590), Győrgytelek (1750), Somlyo Győrtelek (1760-1762), Zsurtelec (1850), Győrtelek, Jurtelec (1854), Giurtelecu Șimleului (1930)¹.

Desigur că satul este mult mai vechi, după cum rezultă și din descoperirile arheologice efectuate de-a lungul timpului. Primul care amintește despre vestigiile istorice din locul numit „Coasta lui Damian” a fost profesorul Emil Lobonțiu. Doctor în Geologie, Emil Lobonțiu era pasionat și de vestigiile istorice, în special cele ale Măgurii Șimleului și satului Giurtelec, unde a păstorit bunicul său, revoluționarul protopop pașoptist, Ioan Lobonțiu. În anul 1921, se deplasează în satul Giurtelec și povestind cu locuitorii află o serie de legende populare. Mai multe persoane i-au povestit că la ei, într-un deal, au locuit odinioară „horoieșii”. Acei uriași ar fi locuit pe două vârfuri de deal îndepărtate, iar când aveau nevoie de un topor sau alte unelte strigau unii la alții și își aruncau cele cerute, de pe un deal pe altul. Pornind pe urmele legendelor, profesorul Lobonțiu se deplasează la locul indicat de săteni. El se numește „via lui Damian” și este situat pe malul drept al râului Crasna, la o altitudine de 319 m. Cu prilejul cercetării respective, profesorul Lobonțiu a descoperit o serie de obiecte, pe care le-a trimis spre cercetare unor specialiști în domeniu. Aceștia le-au comparat cu alte obiecte asemănătoare aflate la Zürich, în Elveția, care au fost descrise de savantul Jakob Heierli. Concluzia a fost că obiectele de la Giurtelec datează din epoca nouă a pietrei (eneolitic) și că Valea Crasnei adăpostește pe malurile ei multe astfel de urme ale omului primitiv. Obiectele descoperite de Emil Lobonțiu au ajuns în colecțiile liceului „Simion Bărnuțiu” din Șimleu Silvaniei, unde a înființat un muzeu școlar.

Din punct de vedere etimologic, denumirea satului vine de la antroponimul Gheorghe și s-ar traduce ca „pământul lui Gheorghe”, după cum afirmă și Petri Mór în „Monografia Sălajului”, fiind cea mai mare localitate românească din apropierea Șimleului.

De-a lungul timpului, Biserica și Școala au constituit pilonii de bază ai comunității locale, care și-a păstrat identitatea prin credință și educație. După cum rezultă și din „Schița monografică a Sălajului”, locuitorii din Giurtelec au fost iobagii cetății din Șimleu Silvaniei, iar la anul 1733 formau 12 familii, având ca preot unit pe popa George. Prin eforturile credincioșilor greco-catolici din Giurtelec se reușește construcția uneia dintre primele biserici românești de zid din Sălaj, în anul 1819. Biserica avea fundamentul din piatră, iar zidurile erau din cărămidă. Era acoperită cu țiglă, iar turnul cu tablă. În decursul timpului, biserica a fost renovată în mai multe rânduri de către preoții care au păstorit în Giurtelec, cu ajutorul credincioșilor.

Un preot vrednic de pomenire, care a păstorit în Giurtelecu Șimleului, a fost Ioan Lobonțiu. Născut în anul 1815, Ioan Lobonțiu a urmat studiile teologice la Blaj, fiind coleg, printre alții, cu Demetriu Coroianu, viitor vicar al Silvaniei și colaborator apropiat. De personalitatea protopopului Ioan Lobonțiu se leagă începuturile Revoluției române din Transilvania. Cea dintâi manifestare a spiritului ideilor pașoptiste ce străbăteau întreaga Europă, acel „vânt” de libertate ajuns și în Transilvania s-a produs în Giurtelecu Șimleului, pe Valea Crasnei, în satul păstorit de harnicul protopop Ioan Lobonțiu. Astfel, în data de 19 martie 1848, „prin ce minune nu se știe”, protopopul Lobonțiu aflase de ceea ce se întâmplase cu câteva zile înainte la Budapesta, unde pornise avântul revoluționar. În aceeași zi, el le spune românilor din Giurtelec „să nu mai meargă la slujbă la domni, că-s mântuiți de iobăgie”.

Cel de-al doilea pilon de bază al comunității românești din Giurtelec – Școala – a fost construită tot din truda locuitorilor și finalizată în anul 1908, având învățător calificat, în persoana lui Daniil Graur Senior, care avea un salariu de 1.400 coroane. Copii de școală erau în acel an 60, toți știind să scrie și să citească datorită muncii deosebite a dascălului Daniil Graur, iar la școala de repetiție, pentru adulți avea 51 elevi. Adulți știutori de carte erau peste 120, dintre care 11 știau și ungurește. Hotarul satului era de 2.048 jugăre, dintre care 1.395 erau în proprietatea românilor. Prețul unui jugăr de pământ era între 600 și 1.200 coroane, alegători erau 80, dintre care 40 știau să scrie și să citească românește, iar 5 știau și ungurește.

Vrednic urmaș al preotului Ioan Lobonțiu s-a dovedit a fi Ioan Taloș, fiul învățătorului din Giurtelecu Șimleului, Teodor Taloș, semnatar al Unirii Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918, despre care vom vorbi în continuare, pentru că destinul lui se împletește armonios cu cel al pitorescului sat românesc de pe Valea Crasnei.

Ioan Taloș a văzut lumina zilei la 24 iunie 1874, în localitatea Giurtelecu Șimleului, din părinții Teodor Taloș, învățător, și Eudochia Lazăr. A fost botezat în data de 6 iulie, avându-i ca nași pe preotul local Simeon Budișan și soția acestuia, Agneta, născută Lobonțiu. Preot de botez a fost tot parohul local.

În registrele parohiale de stare civilă am descoperit următorii frați ai lui Ioan Taloș: Veronica, născută la 15 iunie 1879 și decedată în anul 1886; Flore, născut la 28 martie 1882; Vasile, născut la 3 august 1885; Lucreția, născută la 6 noiembrie 1887; Augustin, născut la 25 iunie 1895.

Ioan Taloș a absolvit cursurile Seminarului Teologic din Blaj, în anul 1893, după care a urmat cursurile Facultății de Teologie din Gherla, pe care le-a absolvit în anul 1897, când a fost ordinat ca preot.

S-a căsătorit în data de 18 noiembrie 1897 cu Cornelia Criste, care provenea dintr-o familie de preoți cu vechi tradiții istorice. Era fiica lui Vasiliu Cristea, preot în Zalnoc, Sărăuad, apoi în parohia Giurtelec și a Tereziei Pop. Soacra sa era fiica lui Mihail Pop, fost preot în Derșida și a Cristinei Muste, fiica vrednicului preot din Zalnoc, Vasile Muste. Nași de cununie au fost preotul din Hidig (Măeriște), Augustin Vicaș și soția acestuia, Victoria Papiriu Pop, iar preot de cununie a fost vicarul Silvaniei, Alimpiu Barboloviciu. Mirele avea 23 de ani, iar mireasa, 21. Din fericita căsătorie a preotului Ioan Taloș cu Cornelia Cristea au rezultat opt copii: Valeriu, Eugenia, Silvia, Emilia, Ioan, Vasiliu, Cornelia și Veturia. Din păcate, după cum am observat de pe o piatră de mormânt care se mai păstrează în cimitirul din Giurtelecu Șimleului, Valeriu (1901-1917) și Veturia (1914-1917) au decedat în anul 1917, posibil în timpul epidemiei de gripă spaniolă.

În data de 13 martie 1898, Ioan Taloș oficiază primul botez și va păstori în parohia Zalnoc până în anul 1901. Din parohia Zalnoc s-a transferat în parohia Poptelec, iar după moartea socrului său, s-a transferat în satul natal, Giurtelec.

În anul 1905, petrecerea tinerilor teologi din Sălaj a fost organizată la Jibou, în data de 16 iulie. În fruntea comitetului de organizare au fost aleși următorii preoți: Ioan Taloș, președinte; Teofil Varna și Victor Maior, vicepreședinți; Ioan Lobonțiu, secretar; Emil Ostatea, casier; Pompei Podina, controlor.

Preotul Vasiliu Cristea a decedat la 26 ianuarie 1912, la vârsta de 67 ani, fiind înmormântat la Giurtelec de preoții Vasiliu Pop din Unimăt, Grațian Flonta din Meseșenii de Sus, Pompei Podina din Meseșenii de Jos, Alimpiu Coste, Avram Dragoș și Octavian Baști. Un an mai târziu, în data de 28 mai, trece la cele veșnice și tatăl său, vrednicul dascăl Teodor Taloș, fiind înmormântat în cimitirul din Giurtelec de către preoții Alimpiu Coste, Ioan Oltean, Vasile Pop, Octavian Baști și I. Budișan.

Datorită activității sale deosebite pe tărâm religios și cultural-național, în toamna anului 1918 preotul Ioan Taloș a fost ales, alături de dr. Cassiu Maniu, dr. Iuliu Coroianu, dr. Alexandru Aciu și de preotul Valentin Coposu, deputat al Cercului Șimleului, pentru a reprezenta populația românească din această zonă la Adunarea Națională de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918. A fost unul dintre cei 1.228 deputați, aleși cu „credențional”, care au votat Unirea Transilvaniei cu România.

După 1918, în cadrul României Mari se punea problema reconstrucției țării, afectată grav de Primul Război Mondial. Erau vremuri grele, în care multe categorii sociale aveau de suferit. Printre ele se numărau și familiile preoților decedați, care se aflau la limita subzistenței. În acest context, preotul Ioan Taloș, alături de alți preoți sălăjeni, încearcă să ajute familiile confraților trecuți la cele veșnice, prin înființarea unei asociații de întrajutorare. Ideea înființării unei asociații de întrajutorare a familiilor preoților decedați prinde contur, astfel că în data de 19 decembrie 1924, un grup de 22 de preoți, care erau îngrijorați de situația precară a veniturilor văduvelor și orfanilor de preoți, se întâlnesc și semnează un obligament. În actul respectiv se prevedea înființarea unei asociații de întrajutorare, cu scopul de a ajuta familiile semnatarilor, în cazul trecerii a unora dintre ei la cele veșnice.

Asociația care era prevăzută a se înființa avea la bază următoarele condiții: 1) Ea trebuia să aibă pentru început minim 30 de membri, preoți greco-catolici din eparhia Gherlei, eventual din întreaga provincie mitropolitană de Alba Iulia și Făgăraș; 2) Semnatarii se obligau să plătească, timp de 10 ani consecutivi, suma de 1.000 de lei anual, iar fondul creat era inatacabil timp de cinci ani, după care 50% din fondul asociației urma să fie distribuit ca ajutor pentru familiile preoților semnatari, dacă între timp decedau; 3) Cei care urmau să devină membri ulterior aveau obligația de a plăti cotizația anuală timp de 10 ani consecutivi.

Alte probleme precum felul administrării fondului, statutele societății și alte eventuale propuneri urmau să fie discutate într-o adunare generală. Aceasta urma să aibă loc în momentul în care se îndeplinea condiția de a fi minim 30 de membri, iar în ceea ce privește locul și data desfășurării adunării urmau să fie stabilite de către preoții Emil Ostate din Hidig (Măeriște) și Ioan Taloș din Giurtelec. Pe lângă cei doi preoți au mai semnat obligamentul următorii: Valentin Coposu, preot în Bobota; Victor Bruchental, din Cosnici; Vasile Pop, din Valcăul de Jos; Ioan Olteanu, din Criștelec; George Groza, din Doh; Ioan Pereny, din Cehal; Virgil Trufașiu, din Sudurău; Andrei Pop, din Chișfalău; Emil Deac, din Bicaz; Aurel Ghilea, din Săuca (cel care a venit cu această idee la sinodul din 1923); Nicolae Iuhas, din Giumelciș (Plopiș); Augustin Taloș, din Bănișor; Aurel Olteanu, din Halmășd; Valentin Sima, din Curitău; Simion Barbulovici, din Bocșa; Laurențiu Avram, din Chieșd; Teodor Bohățiel, din Santău; Ioan Trufașiu, din Acâș; Ioan Aluaș, din Babța și Pompei Podina, din Oarța de Jos.

În articolul „Apel către frații preoți”, semnat de către preoții Ioan Taloș și Emil Ostate, în numele grupului de inițiativă, preoții din Sălaj sunt anunțați despre obligamentul ce fusese semnat la data de 19 decembrie 1924. Se subliniază situația deplorabilă în care se găseau văduvele și orfanii de preoți, situație cunoscută cu mult timp înainte, dar pentru rezolvarea căreia nu se luase nicio măsură concretă. Tot acum s-a stabilit și data în care urma să se țină adunarea generală de constituire. Aceasta urma să aibă loc, pe data de 3 martie 1925, la Șimleu Silvaniei.

La adunarea generală de constituire a societății au participat peste 40 de preoți din Sălaj, iar ca invitați au participat senatorul Alexandru Aciu și directorul liceului „Simion Bărnuțiu”, Ioan Ossian. În deschiderea adunării, preotul Ioan Taloș arată situația deplorabilă în care se găseau familiile preoților decedați, rămase fără niciun ajutor, și face un apel la toți preoții pentru ca împreună să rezolve această situație. Președinte al noii societăți este ales preotul Emil Ostate din Hidig (Măeriște), care muncise foarte mult pentru înființarea acestei societăți. Ca notari au fost aleși preoții Aurel Ghilea și Vasile Moody, iar ca verificatori, preoții Ioan Taloș și Ioan Oltean. Protopopul Alimpiu Coste, în numele preoților prezenți, se pronunță, „cu un elan de însuflețire de nedescris”, în favoarea înființării societății de ajutorare, aclamând pe inițiatorii acestei inițiative de binefacere. Se trimite, apoi, în urma propunerii preotului Ioan Olteanu, o telegramă episcopului Iuliu Hossu, care avea următorul conținut: „Clerul întrunit în Șimleul Silvaniei la adunarea de constituire a Societății de ajutorare pentru văduvele și orfanii de preoți – Vă roagă să binevoiți a primi expresia sentimentelor sale de profundă venerațiune și fiască alipire – împlorând asupra lucrurilor începute binecuvântarea arhierească”.

Episcopul dr. Iuliu Hossu răspunde telegramei preoților la data de 4 martie 1925, mulțumind călduros „pentru alesele și călduroasele sentimente tălmăcite în numele veneratului cler (…) a căror soarte a intrat în primele preocupări ale păstoririi Sale” și face urări de reușită deplină „a acțiunei generoase”, care a fost inițiată la Șimleu Silvaniei, dându-și, „din toată inima binecuvântarea arhierească”.

Societatea de ajutor reciproc a văduvelor și orfanilor de preot funcționa pe baza statutelor aprobate la adunarea generală, care aveau la bază obligamentul semnat de cei 22 de preoți, la data de 19 decembrie 1924. În Consiliul de administrație au fost aleși următorii preoți: Emil Ostate – președinte; Ioan Taloș – vicepreședinte; Vasile Moody – casier; Ioan Olteanu – secretar; Valentin Coposu, Teodor Vaida și Ioan Traian Trufaș – membrii. În Comitetul de cenzori au fost aleși: Valentin Sima, Nicolae Juhasz și Vasile Pop. Ca supleanți ai comitetului de cenzori au fost aleși: Ioan Aluaș, Emil Deac și Gheorghe Groza.

În coloanele ziarului „Gazeta de Duminecă”, autorul articolului, „O acțiune frumoasă”, sublinia importanța constituirii acestei asociații, pentru preoțimea sălăjeană, care și-a strâns rândurile pentru a asigura un trai decent familiilor lor, în caz că ei treceau la cele veșnice:

„Ziua de 3 martie 1925 (când s-a constituit această asociație – n.n.) este și va rămâne o dată de cea mai mare însămnătate în viața preoțimei din aceste părți. Importanța acesteia, crește și prin faptul că odată cu punerea temeliei acestei societăți s-a realizat o dorință plămădită de multă vreme în inima preoțimei noastre – cu scopul de a ameliora măcar în câtva soartea insuportabilă a văduvelor și orfanilor”.

Asociația s-a înscris în Registrul persoanelor juridice, la Tribunalul din Zalău, cu numele „Familiile preoților decedați”, având sediul în Șimleu Silvaniei. Înscrierea a fost admisă de Tribunalul din Zalău prin decizia 531/3 – 1925 din 15 mai 1925.

Preotul Ioan Taloș și-a continuat prodigioasa activitate religioasă, culturală și socială, urcând pe scara ierarhică a gradelor bisericești la funcția de protopop onorar. De asemenea, din oficiosul diecezan „Curierul Creștin” aflăm că în data de 21 ianuarie 1930, Forul Matrimonial Delegat de Înalta Instanță a tractelor protopopești Crasna, Valcău, Pericei și Ip se completează cu parohul-protopop onorariu Ioan Taloș, în calitate de asesor și Emil Pop, preot în Crasna, în calitate de supleant.

Protopopul Ioan Taloș a fost și membru de drept în Consiliul Local al satului Giurtelecu Șimleului, care în perioada interbelică avea rangul de comună. Aparținea de circumscripția notarială Măeriște, dar avea Primărie proprie și Consiliu Local. În perioada 1933-1937, primar al comunei Giurtelecu Șimleului era Alexandru Lazar, ajutor de primar (viceprimar) Ioan Mag, iar membrii în consiliu erau Florian Lipou, Samuil Chiș, Alexandru Chiș, Ștefan Lazar, Gheorghe Chiș, Grigore Sabou, Dănilă Graur și Izidor Crișan. Membri de drept, pe lângă preotul Ioan Taloș, erau Dumitru Vlasie și Florian Lazar. În această perioadă s-au realizat importante lucrări edilitar-gospodărești, datorită legii care transforma datoriile agricole în prestație publică. Astfel, în anul 1935 s-a reușit construirea unui pod peste râul Crasna și s-a nivelat malul râului. Un an mai târziu se construiește „podul mare” peste Crasna, care se găsește în interiorul localității. Pentru îmbunătățirea drumurilor și străzilor comunale s-au exploatat 45 metri cubi de piatră. De asemenea, s-a înființat o pepinieră comunală. Situația creșterii vitelor se îmbunătățește simțitor în primăvara anului 1937, întrucât prin decizia guvernului, Giurtelecu Șimleului primește o suprafață de pășune în întindere de 75 jughere.

Au venit însă anii grei ai celui de-Al Doilea Război Mondial, în care a avut de suferit întreaga populație, fiind vizat de către autoritățile de ocupație horthyste, în mod special, protopopul Ioan Taloș, în calitatea sa de semnatar al Unirii Transilvaniei cu România, la 1 Decembrie 1918.

Cu toate acestea, o parte din intelectualii români care nu au fost expulzați din Ardealul cedat Ungariei horthyste și-au continuat activitatea, așa cum a făcut și profesorul Marius Cuteanu. Astfel, în primăvara anului 1943, corul din Șimleu Silvaniei, înființat și condus de profesorul Marius Cuteanu, se deplasează și la Giurtelec, unde a cântat în cadrul Sfintei Liturghii. Mișcat de evenimentul deosebit, preotul Ioan Taloș a fost găsit de către un corist, trimis de profesorul Cuteanu să-l caute, plângând, „cu capul rezemat de interiorul iconostasului”.

Revenind cu altă ocazie la Giurtelec, profesorul Cuteanu a asistat la un eveniment deosebit: o judecată bisericească făcută de preotul Ioan Taloș. (…) „Judecătorul împăciuitor” a rezolvat, „cu înțelepciune și dreptate”, diferende ivite între săteni, „spre mulțumirea și împăcarea tuturor”. Astfel, „nimeni nu mai avea de căutat dreptate la judecătorii sau tribunalele din Zalău sau Cluj”, ceea ce însemna timp pierdut și bani.

Protopopul Ioan Taloș a trecut la cele veșnice la 5 septembrie 1944, cu câteva zile înainte ca Transilvania, pentru a cărei unire cu țara a votat la 1 Decembrie 1918, să fie eliberată de sub teroarea horthystă.

Din păcate, timpul și „vremurile” și-au pus amprenta și asupra bisericii în care preotul Ioan Taloș a păstorit 32 de ani. Astfel, în anul 1974, credincioșii ortodocși din Giurtelec, în frunte cu vrednicul preot Gheorghe Junjan, au luat decizia de a dărâma biserica de zid, deoarece avea numeroase crăpături în pereți. Dărâmarea bisericii a început în primăvara anului 1974, după care a început construcția unei biserici noi, pe același amplasament.

Din punct de vedere arhitectonic, noul lăcaș de cult înclină spre stilul renascentist, care este completat cu ornamente bizantine și românești. Coloanele de la intrare, precum și cele de susținere a cafasului, sunt prevăzute cu capiteluri în stil ionic. Lungimea bisericii este de 36 m, lățimea la abside de 18 m, iar înălțimea de 23 m. Iconostasul a fost realizat de Tinu Voia din Nadiș, în anul 1980. A urmat pictura noului lăcaș, care a fost realizată de către profesorul Petre Achițenie din București, în stil bizantin, în tehnica frescă. Ea a fost finalizată în anul 1986, iar sfințirea bisericii s-a făcut după Revoluția din decembrie 1989, în data de 1 septembrie 1991, de P.S. Ioan Mihălțan, Episcopul Oradiei.

Ajungând preot în parohia Giutelecu Șimleului în anul 1999, Gheorghe Breazdău a efectuat, împreună cu credincioșii, mai multe lucrări ce au vizat înfrumusețarea bisericii. În acest context, în data de 7 octombrie 2012, lăcașul de cult din Giurtelec a fost resfințit de P.S. Petroniu, Episcopul Sălajului, iar la 4 septembrie 2022 s-a sfințit și Capela mortuară.

Din păcate, timpul și-a spus cuvântul și asupra locurilor de veci ale vrednicilor semnatari ai Marii Uniri, Ioan Taloș și Daniil Graur. Piatra de mormânt a învățătorului Daniil Graur a fost înlocuită cu una din marmură neagră de către Rozalia, probabil urmașă, dar pietrele de pe mormintele preotului Ioan Taloș și ale membrilor familiei sale s-au degradat în timp.

Sursa ilustrațiilor:

Foto 1 a fost postată pe facebook de către fostul nostru coleg, Teodor Taloș, urmaș al vrednicei familii din Giurtelec, căruia îi mulțumim și pe această cale.

Foto 2 reprezintă mormintele preotului Ioan Taloș (1874-1944), soției sale, Cornelia (1876-1937), născută Cristea, copiilor Valeriu (1901-1917) și Veturia (1914-1917), decedați în anul 1917, probabil de gripa spaniolă, mormântul socrului său, preotul Vasiliu Cristea (1844-1912), soacrei sale, preoteasa Terezia Cristea (1855-1926), fiica preotului Mihail Pop din Derșida și fiului acestora, dr. Iulian Cristea (1897-1928), medic căpitan. Lângă ele se mai păstrează și mormântul vrednicului învățător Teodor Taloș, decedat în anul 1913 și soției sale, Eudochia, născută Lazăr, decedată în anul 1919.

Foto 2, 3 și 4 au fost realizate de către subsemnatul în timpul cercetării de teren efectuate în satul Giurtelecu Șimleului. Cimitirul vechi a fost curățat în ultimii ani și este îngrijit. Din păcate, după cum se poate observa din fotografiile 2 și 3, crucea mai există doar pe mormântul Tereziei Cristea, soacra preotului Ioan Taloș.

Note:

1. Coriolan Suciu, Dicționarul istoric al localităților din Transilvania, vol. I A-N, Editura Academiei Republicii Socialiste România, 1967, p. 264.
2. Sălajul, nr. 34, 25 noiembrie 1922, p. 1-2.
3. Dionisie Stoica, Ioan P. Lazăr, Schița monografică a Sălajului, Șimleu Silvaniei, 1908, p. 246.
4. Viorel Câmpean, Familia Lobonțiu – contribuții documentare, în „Caiete Silvane”, nr. 147, aprilie 2017, p. 36.
5. „Gazeta Sălajului, ” nr. 44, 6 noiembrie 1937, p. 2-3.
6. Dionisie Stoica, Ioan P. Lazăr, op. cit., p. 247.
7. Serviciul Județean al Arhivelor Naționale Sălaj (în continuare se va cita SJAN Sălaj), fond Colecția Registrelor Parohiale de Stare Civilă, Registrul nr. 527/1868-1883, f. 20.
8. Ibidem, f. 32.
9. Ibidem, f. 37.
10. Ibidem, Registrul nr. 509/1883-1911, f. 6.
11. Ibidem, f. 12.
12. Ibidem.
13. Șematismul Diecezei Greco-Catolice de Gherla pe anul 1900, p. 209 și 341.
14. SJAN Sălaj, fond Colecția Registrelor Parohiale de Stare Civilă, Registrul nr. 508/1880-1890, f. 29.
15. Ibidem, Registru nr. 1272, f. 26.
16. SJAN Sălaj, fond Colecția Registrelor Parohiale de Stare Civilă, Registrul nr.1277, f. 47-50.
17. „Gazeta de Duminecă”, nr. 25, 2 iulie 1905, p. 7.
18. SJAN Sălaj, fond Colecția Registrelor Parohiale de Stare Civilă, Registrul nr. 510/1890-1916, f. 97.
19. Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, București, 1943, p. 75.
20. „Gazeta de Duminecă”,  nr. 3-4, 25 ianuarie 1925.
21. Idem, nr. 5-6, 8 februarie 1925.
22. Idem, nr. 10, 8 martie 1925.
23. Idem, nr. 13, 29 martie 1925.
24. Idem, nr. 10, 8 martie 1925.
25. Idem, nr. 10, 8 martie 1925.
26. Idem, nr. 26-27, 28 iunie 1925.
27. „Curierul Creștin”, nr. 4, 15 februarie 1930, p. 25.
28. SJAN Sălaj, fond Prefectura județului Sălaj. Cartea de Aur (1933-1937). Comuna Giurtelecu Șimleului.
29. Marius Cuteanu, Oameni și locuri din Sălajul interbelic, în „Flori de Crin” (Șimleu Silvaniei), nr. 4, 29 decembrie 2008, p. 15.
30. SJAN Sălaj, fond Colecția Registrelor Parohiale de Stare Civilă, Registrul nr. 527, p. 20.
31. Informații primite de la Alexandru Cighi (n. 1940) și fiica acestuia, Florica, căsătorită Ihoș (n. 1961).
32. Vezi art. „Binecuvântarea Capelei mortuare din Parohia Giurtelecu Șimleului”, care se găsește pe site-ul Episcopia Ortodoxă a Sălajului.