De-a lungul istoriei, Biserica și Școala au constituit cei doi piloni de bază prin care comunitățile locale românești au reușit să-și păstreze identitatea. Prin biserică s-a propovăduit cuvântul Sfintei Scripturi. În biserică s-a început pentru prima dată luminarea cărării celor mulți și inițierea în tainele cunoașterii, prin înființarea școlilor confesionale, conduse de preoți, iar cantorii au devenit învățători, până în momentul apariției școlilor pedagogice, care au dat societății învățători calificați. Biserica ne-a luminat mintea, viața și conștiința. A fost liantul care le-a dat putere românilor, în vremuri de restriște, să fie uniți în fața tuturor încercărilor de dezbinare și asimilare.
Desigur că parohia nu poate exista fără preot. Autoritatea preotului a fost de-a lungul istoriei și este și în prezent foarte puternică. Este cel care „intermediază” între credincioși și divinitate rezolvarea problemelor concrete ale existenței. În lumea satului românesc, preotul și învățătorul erau liderii de opinie al căror cuvânt era cerut, ascultat și urmat cu sfințenie de către credincioși, precum spune și un proverb străbun.
Despre preoți, despre dascăli și alte categorii de intelectuali provenite din sânul familiilor preoțești este vorba și în prezentul demers științific de excepție, elaborat de bunii noștri prieteni, Daniel-Victor Săbăceag și Viorel Câmpean. Într-un cuvânt, despre elite.
Elitele sunt cele care își asumă rolul conducător și indică direcția spre care trebuie să se îndrepte societatea, în general. Elita se naște tot din sânul poporului, nu trăiește separat, într-un turn de fildeș, după cum încerca să ne manipuleze istoriografia comunistă, care propovăduia „rolul hotărâtor al maselor populare” în momentele cruciale ale istoriei. Ori, după cum se va putea observa și din cuprinsul prezentului volum, fără elite, fără preoți și fără învățători, nu se puteau realiza obiectivele istorice fundamentale ale poporului român.
Autorii și-au propus să scoată din uitare și să evidențieze rolul elitei sălăjene, în marea lor majoritate aparținând preoțimii greco-catolice, de-a lungul secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului al XX-lea, până când tăvălugul sovietic reușește, în mare parte, să distrugă și această elită locală.
Cartea este structurată pe 15 capitole, fiecare capitol reprezentând în sine o adevărată istorie a unei familii de preoți, pornind, cronologic, de la arhidiaconul Grigore Pop de Băsești, unchiul lui George Pop de Băsești, născut în anul 1815, protopopul Nicefor Ossian, născut în 1819 sau George Stanciu, născut în anul 1828, deci la început de secol XIX, până la protopopul Alexandru Cădar, care a „beneficiat” de rigorile regimului comunist, fiind arestat, interogat și deținut politic, după care a sfârșit într-un tragic accident împreună cu fiul său, în anul 1964. Din păcate, aceasta a fost soarta tristă a generației de aur a Marii Uniri, care a îndurat calvarul închisorilor comuniste și mulți dintre ei, în frunte cu Iuliu Maniu, Ioan Ossian și alte personalități marcante ale Sălajului, și-au găsit în ele tragicul sfârșit.
Autorii evidențiază faptul că preoții au fost ctitori de biserici și de școli, luminători ai satelor și propovăduitori ai actului de cultură, dar au jucat și un rol politic important în momentele decisive ale istoriei românilor sălăjeni: revoluția pașoptistă, perioada luptelor naționale, a mișcărilor de protest împotriva tendințelor de deznaționalizare pe care le-a încercat regimul dualist austro-ungar, generația memorandistă, generația Marii Uniri și, nu în ultimul rând, generația perioadei interbelice, care a contribuit la consolidarea statului național unitar român, desăvârșit la 1 Decembrie 1918.
Observăm grija deosebită pe care preoții o aveau pentru educarea propriilor copii și nu numai, pentru ca și românii, după cum spuneau ei, să ajungă în rândul națiilor civilizate și cultivate. De asemenea, observăm că această tradiție, începută de vrednicii de pomenire înaintași din cadrul Școlii Ardelene, de către ctitorul de școli Gheorghe Șincai, de către sălăjeanul nostru, episcopul Grigorie Maior și mulți alții, a continuat și nu s-a reușit întreruperea ei, în ciuda tuturor vicisitudinilor istoriei, decât de către regimul totalitar comunist.
Dar o carte se prezintă prin ea însăși, dacă pornim de la analiza bazei sale documentare, care este una impresionantă și extrem de diversă: documente inedite studiate în arhivele din Zalău, Satu Mare, Baia Mare, Cluj-Napoca și Bistrița; fonduri documentare existente în muzee, biblioteci sau parohii; volume de documente edite, statistici, anuare școlare, șematisme. De asemenea, autorii au consultat bibliografia edită: cărți, studii, articole sau presa vremii. Nu în ultimul rând, amintim mărturiile orale și sursele electronice.
Autorii sunt istorici cunoscuți și trudesc demult în aspra și discreta muncă de cercetare. Au publicat mai multe articole, studii și volume, întemeiate pe documente privind istoria modernă și contemporană a Sălajului și Sătmarului.
Lucrarea de față are la bază o serie de articole științifice, care s-au conturat în timp, fiind publicate, în marea lor majoritate, în revistele științifice ale muzeelor sau arhivelor și în cele de cultură din Sălaj, Satu Mare sau Maramureș. Cuprinse între coperțile unei cărți, studiile alcătuiesc un tot unitar, din care transpare ideea de bază, aceea că preoțimea a avut și ar trebui să aibă și pe viitor un rol fundamental în societatea românească, ce duce lipsă, din păcate, de modele, de repere morale, așa cum au fost și vrednicii de pomenire preoți cuprinși de autori în prezenta lucrare.
Recomandăm cu căldură această carte, asigurându-i pe cititori că vor avea parte de o lectură agreabilă și extrem de utilă pentru cunoașterea vieții și activității personalităților marcante ale Sălajului istoric.
* Prefață la volumul semnat de Daniel-Victor Săbăceag și Viorel Câmpean, „Personalități din Sălajul istoric”, în curs de apariție la Editura „Caiete Silvane”.
