Marin Pop, Jurnalistul Victor Deleu

La 3 ianuarie 1904, la Șimleu Silvaniei vedea lumina tiparului „Gazeta de Duminecă”, una dintre cele mai prestigioase și durabile gazete ale Sălajului istoric (1904-1911 și 1920-1937), realizându-se astfel un deziderat mai vechi al despărțământului Șimleu al Astrei, acela de a avea o platformă culturală românească și în Sălaj. Acest deziderat al intelectualilor sălăjeni era subliniat și în articolul-program „Cuventul nostru”, semnat de 47 intelectuali sălăjeni¹.

Noua gazetă „poporală”, cum se autointitula, îl avea ca proprietar pe Ioan P. Lazăr, care avea în proprietate și Tipografia „Victoria” din Șimleu Silvaniei, unde se tipărea ziarul, iar ca redactor pe reputatul dascăl, prozator, publicist și folclorist transilvănean, Ion Pop-Reteganul.

La începutul lunii aprilie 1905, în seara zilei de 3 aprilie, Ion Pop-Reteganul trecea la cele veșnice, la vârsta de numai 52 de ani, fiind înmormântat în satul natal, Reteag, aparținător districtului Bistrița. În acest context, tânărul avocat Victor Deleu, stabilit de curând la Șimleu Silvaniei, ia decizia de a ocupa această funcție importantă în cadrul ziarului șimleuan și de a încerca să-l transforme într-o platformă politică a românilor sălăjeni.

La fel ca mare parte din liderii politici ai românilor transilvăneni, Victor Deleu era conștient de rolul important pe care îl juca presa ca mijloc de propagandă în cadrul luptelor naționale. De asemenea, era proaspăt venit din centre cu tradiție jurnalistică românească, precum Oradea și Aradul, domeniu în care, de altfel, se simțea familiar și a activat.

Proprietarul ziarului, Ioan P. Lazăr îi face propunerea de a deveni redactor-responsabil, iar Victor Deleu o acceptă. Astfel, în numărul 27 al ziarului, din 16 iulie 1905, la rubrica „Noutăți”, apărea următorul anunț:

„Redacțional. Cu schimbarea programului, s-a făcut schimbare și în personalul de redactare a ziarului nostru: astfel că dl Ioan P. Lazăr rămâne și pentru mai departe proprietar-editor al ziarului; iar ca redactor răspunzător, de aci înainte, vom avea pe dl Dr. Victor Deleu advocat în Șimleu”.

Așa cum se subliniază mai sus, începând cu acest număr al ziarului, se schimbă și programul, iar gazeta se transformă într-un organ cu un pronunțat caracter național-politic, devenind o adevărată platformă a Partidului Național Român din Sălaj. Noul program este anunțat în cadrul articolului „Gazeta de Duminecă – ziar politic”:

„Gazeta noastră a fost înființată cu gândul ca, întrucât ne vor ierta mărginitele puteri – să servească binelui de obște românesc. (…)

Pătrunși de sfințenia acestor datorințe și dorind ca să vedem pe poporul român, așezat în acest colț de țară, bine închegat și bine pregătit pentru de a putea da piept, și politicește, cu evenimentele ce-l așteaptă; – ne-am hotărât, că tractând și politică, de aci înainte, coloanele modestului nostru ziar să fie un loc de întâlnire pentru de a ne limpezi ideile și de a ne putea croi un viitor politic cât numai să poate de prielnic și folositor”.

De asemenea, se sublinia că ziarul nu se va alipi de niciun partid de pe scena politică maghiară, ci va urma „o politică națională curat românească”. La final, se anunțau și schimbările ce urmau să se producă în structura ziarului. Astfel, pe lângă articolele care se ocupau de „politica zilei”, a mai fost deschisă o rubrică nouă, intitulată „Schintei din situație”, în cadrul căreia, prin articole scurte, se făcea un rezumat al problemelor politice de peste săptămână. În rest, structura de până atunci a ziarului, „care s-a dovedit de bună și folositoare”, rămânea aceeași.

Primul colectiv de redacție al lui Victor Deleu a fost compus din tinerii intelectuali entuziaști pe care i-a găsit acolo: Eugen Boroș, Alexandru Alesuțan, Alexandru Maier și fratele său, Ioan Deleu. După cum o va face și mai târziu la „Gazeta Voluntarilor”, Victor Deleu i-a convins că la vremea respectivă adevăratul jurnalism trebuia să aibă ca singur scop servirea interesului general al cetățenilor, a dreptului de a fi informați corect. De asemenea, i-a convins să lucreze, la fel ca el, benevol și gratuit, în folosul comunității românești și nu pentru publicitate personală. Astfel, articolele scrise de ei vor fi publicate fără semnătură. Vor apărea sub semnătură doar articolele colaboratorilor din afara redacției, articolele cu caracter literar, științific sau cele care reprezentau comunicarea unui punct de vedere personal. Pentru nevoile redacționale și de tipărire se va adopta formula ca articolele să aibă doar anumite inițiale, cunoscute numai de cei inițiați: (X) Victor Deleu; (M) Alexandru Maier; (L) Ioan P. Lazăr; (A) Alexandru Alesuțan; (D) Ioan Deleu. Un sprijin deosebit l-a avut Victor Deleu în fratele său, Ioan Deleu, care „piaptănă și perie articolele într-o limbă mai corectă și mai îngrijită”.

Victor Deleu începe să publice articolele sale chiar din acest număr al ziarului, la noua rubrică intitulată „Schintei din situație”. Subliniază faptul că deși în mod oficial erau proslăvite libertățile cetățenești din Ungaria, ele au fost grav încălcate la alegerile parlamentare din circumscripția electorală Cehu Silvaniei, unde a candidat președintele Partidului Național Român, George Pop de Băsești.

Articolele publicate de Victor Deleu în coloanele ziarului Gazeta de Duminecă în această perioadă reprezintă o adevărată radiografie a vieții politice din Ungaria. De asemenea, ele reflectă luptele naționale duse de românii transilvăneni în încercarea lor de a se opune politicii de maghiarizare forțată și a-și păstra identitatea națională, cultura, obiceiurile și tradițiile. În acest context, Victor Deleu găsește numeroase subiecte de dezbatere în articolele ce apăreau în presa maghiară. Astfel, în cadrul articolului „Gura păcătosului – adevăr grăiește”, îi dă dreptate lui Bartha Miklós, „stegarul învăpăiat al partidului independist”, care susține că toate viețuitoarele au dreptul de a trăi și a nu fi schimbate în ceea ce de fapt ele nu sunt. Continuă ideea, susținând că aceasta era valabilă și în cazul oamenilor, făcând aluzie la politica de maghiarizare forțată.

În următorul articol, intitulat „Ce-o fi după asta?”, vorbește despre politica Vienei, care n-a fost niciodată interesată de bunăstarea popoarelor din imperiu, ci a căutat tot timpul să susțină doar interesele Dinastiei și nu pe cele ale cetățenilor. În paralel, a dus o politică de dezbinare a națiunilor, folosindu-i pe unii împotriva altora. Odată cu noile alegeri parlamentare, crede că lucrurile s-au schimbat numai în aparență. Există un conflict deschis între Viena și coaliția de guvernare de la Budapesta, despre care autorul afirmă că nu se știe cum se va sfârși. În acest context, în care românii nu aveau nimic de câștigat, Victor Deleu face apel la liderii politici români pentru a nu se angaja în acest conflict și să se lupte pentru interesele propriei nații.

Organizarea de către Victor Deleu și cercul de tineri români din Șimleu Silvaniei a unei petreceri dansante în folosul Casinei române din Șimleu Silvaniei, la 13 august 1905, a dus la un adevărat scandal de presă. Totul a plecat de la o invitație pe care tinerii români au „îndrăznit” să o trimită în limba română și nu în limba maghiară, unor personalități șimleuane, printre care se afla și avocatul Samu Keller, evreu maghiarizat. Acesta restituie „invitația valahă”, motiv pentru care este taxat de către Ioan Deleu în ziarul „Gazeta de Duminecă”, unde publică articolul „Prost ori răutăcios?!”, care „a aflat adecă că n-a fost vrednic de cinstea ce i s-a făcut” și a retrimis invitația.

În urma publicării acestui articol, Samu Keller se simte lezat și trimite lui Victor Deleu, în calitatea sa de redactor-responsabil, „secondanți” (martori), pentru a cere „satisfacție” (duel). La rândul lui, Victor Deleu își însușește articolul publicat de fratele său și își numește „secondanți”, pe Emil Popp și Iuliu Chișiu. Din fericire, „duelul” se transformă într-unul scris, cu câte un articol publicat de cei doi „combatanți”. Samu Keller publică articolul „Oláh kirohanás” („Atac valah”), în ziarul local „Szilágy Somlyó”, nr. 32 din 10 august 1905, în care jignește ziarul românesc, făcându-l „Gaz-etta” (Gunoi-etta) și îl numește pe Victor Deleu „suflătorul responsabil al cimpoiului local de rezonanță valahă”. Îi reproșează că nu a trimis invitația în limba maghiară, considerând-o ca o „lezare de etichetă” și, în acest context, s-a folosit de „dreptul la retorsiune”. Se consideră lezat în „sentimentul patriotic” maghiar, deși era de origine evreiască și afirmă că tinerii români și-au bătut joc de limba oficială a statului maghiar, prin folosirea limbii române în invitație. La rândul lui, Victor Deleu îi răspunde prin intermediul unui articol cu același titlu, în care consideră că românii aveau tot dreptul să se exprime în limba maternă, cu care „lezau” limba oficială, ironizându-l pe Samu Keller:

„Limba oficioasă ani de-a rândul au fost insultată, că în societate oamenii se folosesc de limba lor maternă și aceasta după zeci de ani numai dl Dr. Keller Samu au putut-o afla și revanja”.

În aceeași notă, a luptelor politice, a apărării drepturilor românilor împotriva încercărilor de maghiarizare forțată, se înscriu și articolele „Luptele politice”, „Maghiarizarea” și „Iarăși sufragiul universal”. Victor Deleu concluzionează că românii trebuiau să insiste pentru introducerea votului universal, mult trâmbițat în campania electorală, pentru a-și trimite reprezentanți în forul legislativ de la Budapesta, care să lupte pentru drepturile lor.

Un alt adevăr trist al luptelor politice, cel al ambițiilor personale sau de grup, pe care îl manifestă unii deputați național-români, este analizat de Victor Deleu, în cadrul articolului „Ambițiuni și interese”. Consideră că acest rău trebuia lecuit de la rădăcină și început „un curent puternic împotriva necinstei”, nutrind speranța că acest proces va fi demarat de către „adevărații și sincerii conducători, în frunte cu deputații naționaliști”, care nu vizau interese personale, ci pe cele naționale și astfel vor fi „vrednici să fie de cinstea neamului”.

În cadrul articolelor „Vremuri de răstriște” și „Stăpânii zilei”, constată că lupta dintre Dinastie și națiunea maghiară, adică între „stăpânii zilei”, „a ajuns la cuțite”. Românii trăiau „vremuri de răstriște”, în care era „plin aerul de miros revoluționar”. Aceasta îi aducea aminte de revoluția pașoptistă începută de tineretul universitar din Budapesta, la care a participat apoi și bunicul său, Iacob Deleu, devenind unul dintre tribunii lui Avram Iancu. Concluzionează că românii au avut destul timp alți stăpâni și se întreba dacă nu a sosit timpul ca „să ne fim noi înșine stăpâni?”.

În acest context politic tensionat, Victor Deleu este de părere că singura soluție era dizolvarea parlamentului de la Budapesta și organizarea de noi alegeri, în urma cărora românii să trimită în forul legislativ cât mai mulți „bărbați destoinici”. Pentru îndeplinirea acestui deziderat, conducătorii politici români aveau obligația „să pregătească din vreme terenul”, iar alegătorii români „datori vor fi până la unul să voteze numai cu candidatul naționalist”, respectiv cel propus de Partidul Național Român, care hotărâse adoptarea liniei activiste, de implicare în viața parlamentară, în cadrul Conferinței naționale de la Sibiu.

Criza guvernamentală din toamna anului 1905 dă prilejul partidelor politice să-și prezinte programele de acțiune, iar Victor Deleu le analizează și face o serie de considerații pe marginea lor în cadrul articolelor „Programul guvernului” și „Mult așteptatul program”.

Revine la lupta politică pe care trebuiau să o ducă românii și vorbește despre importanța ziarelor românești și a adunărilor poporale. Prin intermediul presei, țăranii știutori de carte erau informați despre drepturile lor naționale și despre cei care se luptau pentru câștigarea, respectarea lor și pentru un trai mai bun. De asemenea, prin intermediul adunărilor poporale, țăranii luau contact direct cu conducătorii lor politici și își puteau exprima doleanțele, iar fruntașii politici își puteau face cunoscut programul. Era cel mai bun „prilej de a se întâlni opinca cu păpucii de lac”, de a se dovedi „tăria cetății noastre, ce să numește: neam românesc”. În acest sens, face apel la fruntașii politici și la intelectualii români, să ia „bățul apostoliei”, să vorbească cu poporul, care-i va învăța „căile ce duc la liman”.

În cadrul unui articol deosebit, intitulat „Desăvârșire”, prevestește ziua fericită a unității naționale românești, ziua „când va fi o turmă și un păstor”, profeție care, crede el, se referea și la zilele sale, „când lupta se dă sub steagul național: un singur păstor pentru întreaga turmă, condusă de aceleași aspirații naționale și grăitoarea a aceleiași limbi”.

Criza guvernamentală din Ungaria se amplifică, fiind analizată de Victor Deleu în articolele „La situație”, „Cum se guvernează popoarele” și „Fazele crizei actuale”, iar la începutul anului 1906 analizează importanța absolutismului luminat pentru români, în comparație cu regimul dualist instaurat în anul 1867, care se afla la originea crizei guvernamentale din cauza politicii de maghiarizare forțată, inclusiv în armată, în opinia sa (articolele „Rolul miliției în Austro-Ungaria”, „Importanța culturală a armatei” și „Absolutismul în Ungaria”). Concluzionează că pentru românii din Transilvania era mai benefic un regim absolutist luminat, în comparație cu cel dualist, austro-ungar.

O serie de articole publicate de fruntașul politic Kossuth Francisc, fiul revoluționarului pașoptist, în presa maghiară, îi oferă prilejul lui Victor Deleu să polemizeze pe tema relațiilor româno-maghiare, a naționalității și a drepturilor ce se cuveneau fiecărui popor, în mod special cel al folosirii limbii materne în educație, administrație și legislație.

Tratativele dintre Viena și guvernul de la Budapesta, condus de Kossuth Francisc, eșuează și Dieta este dizolvată, ceea ce nu era spre regretul lui Victor Deleu, deoarece acesta considera că legislativul de la Budapesta „a fost clădit pe putregai și năsip”, precum celelalte de dinaintea lui.

Noua conjunctură politică este analizată de Victor Deleu în cadrul articolelor „Coaliția, guvernul și – țara” și „Coaliția în adevărata-i lumină”, concluzionând că românilor le-a mai rămas să-și pună încrederea întreagă „numai în bunul geniu al neamului nostru”.

Victor Deleu răspunde din nou unui articol publicat de Kossuth Francisc în presa maghiară, respectiv ziarul „Budapest” din 22 martie 1906, în care fruntașul politic maghiar face referire la manifestul lansat de conducătorii Clubului parlamentar al deputaților naționaliști români, sârbi și slovaci din Ungaria, către alegătorii lor. Kossuth imputa deputaților naționalităților că „seduc cetățenii de limbă străină a se opune nisuințelor și aspirațiunilor națiunei maghiare formătoare și susținătoare de stat”, ceea ce evident că nu era adevărat, fiecare partid politic având dreptul de a face propagandă în rândul propriului electorat. Victor Deleu se întreabă, retoric, cine era de vină pentru neîncrederea în clasa politică maghiară: Naționalitățile sau „aprobatele și compilatele”, prin care românii fuseseră catalogați ca o națiune tolerată? Primele semne de „ușurare” a românilor au venit de la Maria Tereza și Iosif al II-lea, în timp ce guvernanții de la Budapesta au impus un regim de maghiarizare forțată și folosirea obligatorie a limbii maghiare „de la minister în jos până la notariul și poștașul din sat”. Deși Kossuth își exprimă convingerea că „cetățenii de limbă străină” nu vor asculta de glasul liderilor lor, Victor Deleu îi spune că se înșeală amarnic, pentru că „vremea vorbelor umflate a trecut” și trebuia „să vie vremea mintei sănătoase și a lucrurilor practice”.

Referitor la politica de maghiarizare, Victor Deleu arată că Inspectoratul școlar a elaborat o „mapă” de maghiarizare a Sălajului. Este vorba de o hartă a comitatului Sălaj, pe care erau reprezentate cele două naționalități, românii și maghiarii. În funcție de această hartă, Inspectoratul școlar urma să pregătească și să înainteze un memoriu guvernului maghiar cu zonele românești în care să insiste cu înființarea școlilor de stat, în cadrul cărora limba maghiară era obligatorie. Victor Deleu subliniază faptul că oricâte școli de stat ar urma să fie înființate, „pe Român nu-l veți maghiariza niciodată!”.

În articolul „Munții de Pietate ai Albinei” ia apărarea băncii „Albina” din Sibiu, care a fost inclusă de România într-un proiect de înființare a caselor de amanet sau „munți de pietate”, tradus din limba franceză. Statul român a luat această decizie de a înființa casele de amanet nu cu băncile din Vechiul Regat, ci cu prima bancă românească din Transilvania, ceea ce a dus la vii discuții în presa maghiară, care atrage atenția autorităților și pune întrebări de ce guvernul de la București recurgea la o bancă „din stat străin”, în timp ce avea la dispoziție destule instituții de credit autohtone. Victor Deleu este de părere că frații de peste Carpați intenționau să ajute în felul acesta, indirect, „progresul cultural” al românilor transilvăneni, având în vedere faptul că banca „Albina” era principalul sprijin financiar în organizarea și derularea proiectelor culturale românești.

Organizându-se noi alegeri parlamentare, Victor Deleu subliniază importanța lor și face apel la toți preoții, învățătorii, la intelectualitatea românească, cărora „li se impune datorința sfântă de-a fi la locul lor” și de a conduce lupta politică și organizarea electoratului românesc, încheind cu următoarele cuvinte mobilizatoare: „La luptă dar, frați Români, la luptă cinstită. Nu ne trebue decât însuflețire și unire și atunci cauza noastră va eși biruitoare. Acum ori niciodată!”.

În aceeași notă este scris și articolul „În noi înșine să ne încredem!”, iar în articolul „Două zile de alegeri”, analizează desfășurarea procesului electoral, în mod special cel din circumscripția electorală Cehu Silvaniei, în care candida din nou președintele PNR, George Pop de Băsești. Spera în obținerea unui număr cât mai mare de mandate de deputați național-români, sârbi și slovaci, care să-și poată impune punctul de vedere în legislativul de la Budapesta. Însă, din păcate, românii din zona Cehu Silvaniei, chemați la urne pentru a patra oară în decursul unui singur an, au fost supuși din nou unei terori fizice și psihice de neimaginat, ceea ce a dus la pierderea alegerilor în favoarea candidatului maghiar.

Cu toată teroarea exercitată de către autoritățile maghiare la alegerile parlamentare din anul 1906, Victor Deleu consideră că și electoratul românesc, în special elita conducătoare, își avea partea lui de vină. Avertizează că dacă nu se începea „un curent sănătos” în viața publică românească, dacă nu se pornea „un control și o dreaptă cenzurare a păcatelor noastre sociale, dacă nu se va introduce dojana plină de iubire a necredincioșilor față de neam”, nu vor putea face nimic cei ce erau „gata a-și jertfi averea, ori chiar vieața pentru binele comun”, după cum era și cazul vrednicului fruntaș național-român George Pop de Băsești.

Deși în această perioadă în publicistica lui Victor Deleu predomină articolele care au ca temă viața politică, observăm și câteva articole dedicate vieții culturale și educaționale, fiind preocupat în mod special de modul de funcționare a asociațiilor culturale românești, din care făcea și el parte, și de condițiile de trai ale dascălilor sălăjeni. Astfel, în vara anului 1905 participă la adunarea generală anuală a Despărțământului Șimleu al Astrei, care a avut loc în „comuna fruntașă” Buciumi, în data de 6 august, și a fost „una dintre cele mai succese” adunări ale asociației culturale românești din Sălaj. Atent observator a tot ceea ce s-a întâmplat la Buciumi, oferă publicului cititor o analiză a evenimentului, cu părțile lui bune, în marea lor majoritate, dar atrage atenția și asupra unor nereguli, cum ar fi absența intelectualilor de alte etnii, deși au fost invitați, prezența numeroasă și deranjantă a jandarmilor maghiari și exemplul negativ al câtorva tineri români școliți, care discutau în limba maghiară și nu în cea maternă, în timpul evenimentului.

Entuziasmat de acțiunea pornită de la Oradea, de ridicare a unui monument dedicat memoriei episcopului Mihail Pavel, pentru a cărui realizare tânăra artistă Valeria Papp a deschis o colectă, Victor Deleu publică două articole consecutive pe această temă. Subliniază faptul că Valeria Papp nu a inițiat doar colecta, ci s-a oferit să susțină o serie de concerte în beneficiul acestei cauze, oferind publicului cititor și o schiță biografică a artistei.

Din punct de vedere cultural-național românesc, anul 1906 a fost dedicat expoziției generale de la București și a serbărilor prilejuite de împlinirea a 40 de ani de domnie a regelui Carol I al României, evenimente la care au participat și românii sălăjeni, în frunte cu Victor Deleu. În paginile ziarului șimleuan, Victor Deleu oferă cititorilor dări de seamă în privința obiectelor donate de sălăjeni pentru expoziția de la București și vorbește cu emoție „despre frumoasele serbări, despre sărbătoarea sărbătorilor a neamului românesc”. Contrazice cu fermitate articolele apărute în presa maghiară, care îi acuză pe români că prin participarea la evenimentele jubiliare românești și-ar fi încălcat „datorințele” de „cetățeni buni și credincioși ai Țării-ungurești”⁴⁵.

Victor Deleu era conștient și susținea cu tărie că „cea mai puternică fortăreață” a nației române era școala confesională și că de buna ei organizare și funcționare depindea „viața noastră culturală românească”. Subliniază faptul că învățătorii de la școlile confesionale românești nu aveau probleme numai cu condițiile materiale foarte grele în care trăiau, ci trebuiau să facă față și presiunilor tot mai mari care veneau din partea statului maghiar, care încerca să acapareze școlile confesionale și să le transforme în școli de stat, unde limba obligatorie de predare era limba maghiară. Este de părere că aici trebuia să intervină Biserica, intelectualii și liderii politici național-români, pentru a „ținea trează în învățătorimea noastră dragostea și bucuria cătră nobila ei chiemare, de a regenera poporul prin școală”. Totodată, vorbește despre „datorințele” învățătorilor, care trebuiau să se intereseze, în primul rând, „cu trup și suflet de trebile sale și ale școalei” și să trăiască în „bună înțelegere și armonie” cu colegii de breaslă⁴⁶.

Într-un alt articol, Victor Deleu îi ia la rost pe cei care „se împiedecă” de salariile învățătorilor, prezentând crunta realitate. Deși pe hârtie arătau bine, în realitate învățătorii nu erau plătiți la timp și primeau în principal contravaloarea banilor în produse agricole, lemne de foc, îmbrăcăminte, încălțăminte etc. Concluzionează, cu tristețe, că singura bucurie a învățătorimii de la începutul secolului al XX-lea, față de cea de la mijlocul secolului al XIX-lea, după o viață întreagă „de muncă grea, purtată flămând și gol”, se bucura „de penziune pentru restul zilelor, când din cauza tusei seci, nu ar mai putea lucra nimic. Atâta-i tot, și dorul de a-și lumina neamul”.

Odată cu venirea în redacție a lui Dionisie Stoica, observăm că Victor Deleu își restrânge activitatea jurnalistică tot mai mult și se implică activ în viața politică, devenind unul dintre principalii lideri ai Partidului Național Român din Sălaj. Rămâne în funcția de redactor-responsabil până în luna mai 1910, când a fost desemnat candidat la alegerile parlamentare din partea PNR, pentru cercul electoral al Șimleului.

Victor Deleu revine la pasiunea sa pentru jurnalism abia după Marea Unire, în contextul în care era președinte al Uniunii Foștilor Voluntari Români. În această calitate, înființează ziarul asociației, sub denumirea de „Gazeta Voluntarilor”, care apare începând cu data de 1 ianuarie 1923, la Cluj. Publică numai sporadic câteva articole în coloanele gazetei și un articol în „Calendarul Voluntarului pe anul 1924”.

Note:

1. Gazeta de Duminecă, nr. 1, 3 ianuarie 1904, p. 2-3.
2. Vezi, pe larg, schița biografică a lui Ion Pop-Reteganul publicată de ziarul Gazeta de Duminecă pe prima pagină a nr. 15, 23 aprilie 1905.
3. Gazeta de Duminecă, nr. 27, 16 iulie 1905, p. 2-3.
4. Noi am aflat această informație prețioasă din scrierile lui Ovidiu Deleu, fiul lui Victor Deleu.
5. SJAN Sălaj, Colecția familială Deleu, dosar 12/1876-1939, f. 34-35.
6. Gazeta de Duminecă, nr. 27, 16 iulie 1905, p. 2.
7. Idem, nr. 29, 30 iulie 1905, p. 2.
8. Idem, nr. 30, 6 august 1905, p. 3.
9. Ibidem, p. 6.
10. SJAN Sălaj, Colecția familială Deleu, dosar 12/1876-1939, f. 39-42.
11. Gazeta de Duminecă, nr. 32, 20 august 1905, p. 6.
12. Idem, nr. 31, 13 august 1905, p. 2-3.
13. Idem, nr. 34, 3 septembrie 1905, p. 2-3.
14. Idem, nr. 35, 10 septembrie 1905, p. 2-3.
15. Idem, nr. 34, 3 septembrie 1905, p. 3.
16. Idem, nr. 37, 24 septembrie 1905, p. 2-3.
17. Idem, nr. 39, 8 octombrie 1905, p. 4-5.
18. Idem, nr. 40, 15 octombrie 1905, p. 2-3.
19. Idem, nr. 41, 22 octombrie 1905, p. 2-3, art. „Alegeri nouă”.
20. Idem, nr. 42, 29 octombrie 1905, p. 2-3.
21. Idem, nr. 43, 5 noiembrie 1905, p. 2-3.
22. Idem, nr. 45, 19 noiembrie 1905, p. 3-4, art. „Adunările poporale”.
23. Idem, nr. 47, 3 decembrie 1905, p. 4-5.
24. Idem, nr. 48, 10 decembrie 1905, p. 4-5.
25. Idem, nr. 49, 17 decembrie 1905, p. 4-5.
26. Idem, nr. 1, 14 ianuarie 1906, p. 4-5.
27. Idem, nr. 2, 21 ianuarie 1906, p. 2-3.
28. Idem, nr. 6, 18 februarie 1906, p. 2-3.
29. Ibidem, f. 3.
30. Idem, nr. 3, 28 ianuarie 1906, p. 2-3, art. „Românii și Maghiarii”.
31. Idem, nr. 5, 11 februarie 1906, p. 2-3, art. „Pertractările de pace”.
32. Idem, nr. 7, 25 februarie 1906, p. 2, art. „Dieta este disolvată”.
33. Idem, nr. 10, 18 martie 1906, p. 2-3.
34. Idem, nr. 8, 4 martie 1906, p. 2-4.
35. Idem, nr. 14, 15 aprilie 1906, p. 5.
36. Idem, nr. 13, 8 aprilie 1906, p. 7.
37. Ibidem, p. 3-4.
38. Idem, nr. 15, 22 aprilie 1906, p. 2-3, art. „Alegerile de acum”.
39. Idem, nr. 16, 26 aprilie 1906, p. 3.
40. Idem, nr. 17, 6 mai 1906, p. 4-5.
41. Idem, nr. 21, 3 iunie 1906, p. 2-3, art. „Noi suntem de vină”.
42. Idem, nr. 33, 27 august 1905, p. 2-5, art. „Amintiri de la adunarea din Buciumi”.
43. Idem, nr. 11, 25 martie 1906, p. 1, art. „Monumentul Episcopului Pavel” și nr. 12, 1 aprilie 1906, p. 2-5, art. „Domnișoara Valeria Papp”, la rubrica „Foișoara”.
44. Idem, nr. 23, 17 iunie 1906, p. 3-4, art. „De ale Expoziției generale române”.
45. Idem, nr. 37, 23 septembrie 1906, p. 2, art. „Țara-i în primejdie? – Corurile noastre la București”.
46. Idem, nr. 29, 29 iunie 1906, p. 2-3.
47. Idem, nr. 34, 2 septembrie 1906, p. 2; nr. 35, 9 septembrie 1906, p. 2.
48. Dionisie Stoica semnează primul articol în numărul 14 din 15 aprilie 1906, intitulat „Falimentul coaliției” și devine redactor-șef al ziarului începând cu nr. 49 din 15 decembrie 1907.
49. În contextul desemnării sale ca și candidat, Victor Deleu părăsește redacția ziarului „Gazeta de Duminecă”, începând cu nr. 18 din 15 mai 1910.
50. Articolele: „Bine să distingem”, nr. 15, 22 aprilie 1923; „Datoria voluntarilor” și „Iubiți camarazi”, nr. 1, 11 ianuarie 1925; „După Congres”, nr. 15, 15 octombrie 1933; „Să ne reînnoim amintirile”, nr. 1, 20 martie 1937.