Marin Pop, Învățătorul Zaharia Bărdașiu sub lupa Securității

După cum reiese și din studiul dosarelor existente în Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (ACNSAS)¹, învățătorul Zaharia Bărdașiu nu a avut o viață ușoară. S-a născut la data de 1 septembrie 1914, în localitatea sălăjeană Husmezău (Câmpia). Părinții săi, Ioan și Maria, erau fii de țărani săraci și lucrau ca servitori la moara lui Nicolae Hendea din Câmpia. La vârsta de numai un an, Zaharia Bărdașiu rămâne orfan de ambii părinți. Tatăl său s-a jertfit pe frontul italian, la Doberdo, iar la scurt timp a decedat și mama sa. Rămas orfan, a fost crescut o perioadă de o mătușă din Rătești, județul Satu Mare, după care a fost readus în satul natal.

La vârsta de șase ani a fost ridicat de pe ulițele satului și, împreună cu alți 35 de copii orfani de război, a fost dus la Orfelinatul „Iuliu Maniu” din Zalău. Aici a absolvit clasele primare, după care, fiind bun la învățătură, statul l-a trimis la Școala Normală de învățători din Zalău².

În anul 1929 izbucnește marea criză economică mondială, școala se desființează și elevii sunt transferați la Școala Normală din Carei. Aici a absolvit, în anul 1932, în plină criză economică mondială. Nu a reușit să se angajeze ca învățător și a muncit la Percepția din Satu Mare, apoi ca secretar de comisie al recensământului agricol din plasa Copalnic Mănăștur³.

 În anul 1933 este numit ca suplinitor în Săcălășeni, iar de la 1 octombrie 1934 a fost repartizat ca învățător suplinitor în localitatea Vama, județul Satu Mare, unde a funcționat până la sfârșitul anului școlar⁴.

 La 1 noiembrie 1935 a fost încorporat în armată, la Regimentul 81 Infanterie Dej, unde a făcut stagiul militar, fiind lăsat la vatră în data de 1 noiembrie 1936. Nu a apucat să se stabilească bine în învățământul sălăjean, căci a izbucnit Al Doilea Război Mondial, la 1 septembrie 1939. În acest context, a fost concentrat în armată, în zona Tășnadului, iar după Dictatul de la Viena a fost nevoit să se refugieze, împreună cu logodnica sa, Elisabeta Negru, la Deva⁵.

Revenit în Zalău după război, alături de Ioan Ardeleanu Senior, a încercat să repună bazele învățământului sălăjean, dar a avut aceeași soartă ca bunul său prieten, fiind marginalizat și epurat de la Inspectoratul Școlar al Județului Sălaj. În acest context, nesuportând nedreptățile făcute de reprezentanții noii puteri pro-comuniste, a luat atitudine și s-a înscris, la fel ca Ioan Ardeleanu Senior, în singurul partid cu adevărat democratic – Partidul Național Țărănesc, în fruntea căruia se găsea marele om politic sălăjean, Iuliu Maniu. A fost desemnat în funcția de secretar general adjunct și casier al organizației PNȚ Sălaj. De asemenea, a îndeplinit funcția de secretar al despărțământului sălăjean al Astrei⁶.

Anul 1947 a însemnat începutul adevăratului calvar și pentru Zaharia Bărdașiu. După cum rezultă din documentele existente în arhiva CNSAS, se afla deja în atenția Siguranței Statului, care îi urmărea, prin informatori, activitatea politică în cadrul PNȚ, ultimul bastion al democrației parlamentare românești. Din păcate, în data de 14 iulie 1947, în urma Capcanei de la Tămădău, întreaga conducere centrală a PNȚ a fost arestată, iar partidul a fost desființat, în mod ilegal. Au urmat arestări ale fruntașilor PNȚ în întreaga țară, iar la 25 iulie a fost arestat și Zaharia Bărdașiu. A fost dus și internat în Penitenciarul de la Oradea. Bolnav fiind, și în urma numeroaselor memorii înaintate autorităților de către soția sa, Elisabeta, a fost eliberat din închisoare, la data de 4 februarie 1948⁷. După eliberare a rămas fără serviciu, deoarece în învățământul sovietizat nu mai era primit. A reușit, cu greu, să se angajeze ca diurnist la ORAP (Oficiul Român de Aprovizionare și Distribuire a Produselor de Pielărie) și la Cooperativa Cetatea din Zalău, unde a funcționat până la data de 1 iulie 1948, dată la care a intrat, în calitate de subșef, la Secția sanitară a județului Sălaj, iar mai târziu a fost angajat la Spitalul de Stat Zalău, în calitate de contabil, până în primăvara anului 1952, când este transferat la URCC (Uniunea Regională a Cooperativelor de Consum) Zalău, în calitate de contabil⁸.

Organele Securității l-au urmărit în continuare, fiind considerat un element periculos pentru regimul totalitar comunist, motiv pentru care, la 16 august 1952, a fost arestat și trimis la muncă forțată, la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

Dosarul de anchetă penală existent în arhiva CNSAS cuprinde, în ordine cronologică, următoarele documente: notele informative din anul 1947, amintite mai sus; o autobiografie semnată de Zaharia Bărdașiu; un referat al șefului Securității din județul Sălaj, căpitanul Mihai Varnai; referat întocmit de către slt. de Securitate Teofil Costin, datat 27 noiembrie 1951, din care rezultă actele „incriminatorii”, și anume că Zaharia Bărdașiu, în calitate de casier al organizației PNȚ Sălaj, a acordat ajutoare fruntașilor politici național-țărăniști care erau deja arestați; în realitate, ajutoarele se dădeau din inițiativa întregii conduceri județene a PNȚ, pentru familiile celor care erau hăituiți de organele represive ale statului; proces-verbal de percheziție la domiciliu, din care reiese că, imediat după arestarea sa, în noaptea de 16 august 1952, Securitatea a efectuat o percheziție domiciliară pentru a afla documente „incriminatorii”; de subliniat faptul că percheziția s-a desfășurat între orele 0:35 și 3:00 dimineața! Spre dezamăgirea lor, pe lângă actele personale, au găsit ca „documente incriminatorii” doar un carnet de străjer și câteva insigne străjerești din timpul dictaturii carliste, când toți dascălii erau obligați să se înscrie în Străjerie⁹. Tot în acest dosar se găsesc și interogatoriile la care a fost supus după arestare, în zilele de 4 și 5 septembrie 1952, la Cluj, precum și o notă a locotenentului de Securitate, Roth Francisc, ofițerul care l-a anchetat¹⁰. De asemenea, în dosar se mai găsește o declarație autobiografică, datată Borzești, 22 decembrie 1953.

Din păcate, nu există un dosar penal cu documentele referitoare la temnițele și lagărele prin care a trecut Zaharia Bărdașiu în timpul detenției (august 1952 – aprilie 1954). Din fericire, spre sfârșitul vieții, Zaharia Bărdașiu a consemnat în scris tot calvarul pe care l-a suferit și descrie, cu lux de amănunte, aceste locuri de exterminare ale elitei interbelice, venind în completarea documentelor de arhivă. Astfel, din scrisoarea către fiul său, Mircea, reiese că în luna iunie 1952, lui Zaharia Bărdașiu i se desface contractul de muncă, iar în noaptea de 15/16 august 1952 a fost ridicat de la domiciliu și închis la Penitenciarul din Cluj și Gherla. După ancheta la care a fost supus, la 25 octombrie 1952, împreună cu ceilalți deținuți politici, a fost urcat într-un vagon de transportat animale, căruia i se spunea „bou-vagon” și a fost expediat în Colonia de muncă de la Ghencea, lângă București. De aici, la 31 octombrie, împreună cu alți 150 de deținuți politici, a fost trimis către Canalul Dunăre-Marea Neagră.

În scrisoarea către fiul său, un adevărat testament, Zaharia Bărdașiu subliniază că doar la Auschwitz, reprezentanții regimului nazist s-au purtat așa de rău cu deținuții politici, precum au făcut-o torționarii comuniști la Canalul Dunăre-Marea Neagră.

În ziua de 1 noiembrie 1952, Zaharia Bărdașiu a ajuns la punctul de lucru Poarta Albă, iar de aici au fost trimiși pe jos, prin ploaie și noroi, până la punctul de lucru Coasta Galeș, un sătuc uitat din Dobrogea. Aici constată că, din lotul de deținuți, pe lângă intelectualii sălăjeni care au fost arestați, mai făceau parte și țăranii care s-au opus procesului de colectivizare forțată a agriculturii. Abia acum află de la torționari că fusese condamnat la 18 luni de muncă silnică în lagărele comuniste. Își aduce aminte, cu lux de amănunte, condițiile inumane în care au fost cazați și foametea la care au fost supuși. De asemenea, că au primit ca șefi de brigadă condamnați pe viață pentru crime oribile, pentru a le face „zile amare”¹¹.

În acest context, observă și degradarea umană în care se putea ajunge pentru a supraviețui, redând un episod în care un coleg de detenție, fost ofițer de poliție, hămesit de foame, își umple buzunarele cu resturile rămase de la festinul torționarilor comuniști. Acesta îl sfătuiește să facă același lucru, dacă dorea să supraviețuiască, dar el refuză, considerând gestul prea înjositor.

Munca în lagăre era foarte grea, în condițiile unui regim de exterminare fizică și psihică. Norma zilnică pe care o aveau de efectuat, la săpat pământul, încărcat și descărcat vagoanele, era imposibil de realizat. Zaharia Bărdașiu subliniază că, prin astfel de procedee, se încerca distrugerea rezistenței lor morale, să scoată din ei „ce era mai nobil”.

Amintirile plăcute alături de familie constituie un refugiu și o importantă motivație de supraviețuire. În acest context, își aduce aminte și de un vis pe care, la vremea respectivă, nu l-a înțeles, dar acum îi vedea adevărata semnificație, fiind de părere că a fost o avertizare și un preludiu al calvarului prin care trecea.

După o lună de muncă istovitoare și înfometare, au fost urcați în aceleași vagoane de transportat animale și duși într-un alt lagăr, la Valea Neagră, lângă satul Ovidiu, în apropiere de Constanța, lagăr care, spune el, a constituit „ultimul popas” pământesc pentru mulți dintre deținuții politici.

Aici au fost cazați în barăci, care se întindeau pe o suprafață de câteva hectare, înconjurate cu trei rânduri de sârmă ghimpată, iar din 50 în 50 de metri erau amplasate posturi de pază, în care erau obligați să-și efectueze serviciul militar obligatoriu soldații în termen de la Securitate, care erau dotați cu arme, „continuu pregătite de tragere”.

Mai mult decât munca istovitoare, mai greu de suportat au fost căldurile excesive din vara anului 1953. Coleg de suferință cu el era și Anton Pop din Zalău, absolvent al Academiei Comerciale, fost director de bancă și expert contabil. De fapt, marea majoritate a deținuților politici aparțineau elitei interbelice: medici, ingineri, ofițeri superiori, foști politicieni țărăniști, liberali sau social-democrați din aripa Titel Petrescu.

Cea mai „plăcută” muncă pe care a efectuat-o în lagărul de la Valea Neagră i s-a părut cea de spart și cioplit piatră, din care se realizau diferite sculpturi și ornamente, cu care a fost împodobit orașul Constanța și stadionul de fotbal. Îi spune fiului său că, după eliberarea din închisoare, a avut șansa să vadă asemenea pietre ornamentale, pentru care a „sângerat și transpirat”, la stadionul din Constanța, în timpul unui concediu de odihnă pe care l-a petrecut cu familia la mare, în anii ʼ70.

Cea mai grea perioadă la săpatul pământului era iarna, atunci când era înghețat. Într-un schimb, patru deținuți trebuiau să încarce două vagoane de câte 15 tone, ceea ce era imposibil de realizat. Ca pedeapsă pentru nerealizarea normei zilnice, le era interzisă primirea pachetelor de acasă și a cărților poștale la care aveau dreptul, una pe lună. În momentul în care soseau pachetele de acasă pentru deținuți, celor pedepsiți le erau confiscate, iar alimentele erau introduse în cazanul comun în care se prepara mâncarea. Zaharia Bărdașiu subliniază că, în iarna anului 1953, „însăși pământul se ridicase împotriva noastră, să ne chinuiască”.

Speranța că vor fi eliberați renaște în momentul în care Zaharia Bărdașiu și ceilalți deținuți văd portretul dictatorului Stalin în doliu, în primăvara anului 1953. Constată că, încet-încet, sub influența acestui eveniment, al morții dictatorului Stalin, disciplina de fier de până atunci a început să scadă, la fel ca autoritatea draconică a comandamentului lagărului de muncă, torționarii comuniști începând „să se poarte ceva mai omenește” cu deținuții politici. A mai scăzut și norma zilnică de muncă pe care o aveau de realizat, aveau dreptul să primească pachete de acasă regulat, precum și dreptul de a coresponda cu familia.

La începutul lunii septembrie 1953, Zaharia Bărdașiu a fost transferat în lagărul de muncă de la Borzești¹², de unde a fost eliberat în primăvara anului 1954.

După eliberare, după cum reiese din documentele existente în arhiva CNSAS, la 1 august 1954 a reușit să se angajeze ca muncitor la întreprinderea Fructexport Zalău.

În data de 3 octombrie 1954, înaintează o cerere către directorul întreprinderii, pentru a fi încadrat pe funcția de contabil, subliniind că are experiența necesară în domeniu, ceea ce reiese și din referatul întocmit de Leb Ludovic, șeful centrului Fructexport Zalău.

După eliberarea din temnițele și lagărele de exterminare comuniste, Zaharia Bărdașiu a intrat din nou în vizorul Securității, iar la 7 septembrie 1959 i se deschide dosar de urmărire informativă, fiind încadrat cu o serie de informatori. În hotărârea de deschidere a dosarului individual de urmărire informativă, luată de conducerea Securității din Regiunea Cluj, în urma referatului întocmit de lt.-maj. de Securitate Ioan Ucegea și șeful raionului MAI Zalău, căpitan de Securitate Octavian Voicu, se arată motivul și presupusele învinuiri care i se aduceau. Astfel, reprezentanții aparatului represiv comunist îl acuzau că, după eliberarea din închisoare, a reluat legătura cu o serie de PNȚ-iști din Zalău, printre care erau amintiți protopopul Liviu Trufașiu, fost vicepreședinte al organizației PNȚ Sălaj, Grațian Mărcuș, care fusese și el arestat și închis doi ani de zile, avocatul Gheorghe Gudea, Radu Vasile etc. De asemenea, era acuzat că, în anul 1959, a încercat să-l angajeze la întreprinderea la care lucra pe Grigore Rusu, fost fruntaș național-țărănist. Tot din cuprinsul hotărârii aflăm și scopul deschiderii dosarului. Securitatea intenționa să afle, prin intermediul informatorilor și altor „mijloace specifice”, „caracterul prezent al legăturilor” pe care le întreținea cu fruntașii național-țărăniști care mai erau în viață. De asemenea, „stabilirea activității sale dușmănoase desfășurată în prezent la locul de muncă și dacă face propagandă și agitație contrarevoluționară sau caută să saboteze planul de aprovizionare sau bunul mers al întreprinderii respective”. Nu în ultimul rând, Securitatea era interesată de poziția pe care o avea față de măsurile luate de către partidul și guvernul comunist, cum interpreta aceste măsuri și dacă intenționa „să creieze nemulțumiri în rândul muncitorilor sau să comită alte infracțiuni economice, delapidare, furt etc.”¹³.

Securitatea a elaborat apoi un plan de măsuri privind desfășurarea muncii operative în acțiunea individuală dusă asupra lui Zaharia Bărdașiu. În acest sens, au fost trasate sarcini informatorilor cu nume de cod „V. Munteanu” și „Vasilescu”. De asemenea, au primit sarcini „specifice” angajații Securității, acțiuni de care răspundea lt.-maj. Ioan Dragea¹⁴.

În cadrul dosarelor existente la CNSAS se găsesc zeci de note informative ale delatorilor Securității, care au fost plasați în anturajul lui Zaharia Bărdașiu și al familiei sale, în special al informatorului „V. Munteanu”. Informațiile delatorilor erau luate de către angajații Securității, în speță de lt.-maj. Ioan Dragea, la una dintre casele conspirative pe care organele de represiune ale statului totalitar comunist le aveau în Zalău. Printre altele, „V. Munteanu” informează Securitatea că Zaharia Bărdașiu era de părere că procesul de colectivizare al agriculturii s-a făcut forțat: „Cu de-a sila s-au făcut colectivizările, că de acum înainte nu vei mai găsi nimic pe piață, că nu va mai merge nici o meserie, la fel nu va mai merge nici avocatura, căci dacă oamenii nu vor mai avea pămînt, nu vor mai avea nimica, nu vor avea pentru ce să se împrocesueze”¹⁵.

Un alt delator, cu nume de cod „Georgescu Viorel”, informa Securitatea că a aflat de la un apropiat al lui Zaharia Bărdașiu, respectiv Grigore Fărcaș, că acesta știa că este urmărit de Securitate, „și n-are îndrăzneală să facă nimic, dar inima lui este de neclintit”¹⁶.

La 18 iulie 1960, în casa conspirativă de întâlnire „Creangă” din Zalău, delatorul cu nume de cod „Ardeleanu Dorin” informa Securitatea că Zaharia Bărdașiu a fost schimbat din funcția de contabil-șef cu un oarecare Schmidt, numit pe postul de referent tehnic și transferat la postul de la Gara CFR. De asemenea, din convorbirile pe care informatorul le-a avut cu Zaharia Bărdașiu și le-a transmis organelor represive, aflăm că Zaharia Bărdașiu i-a povestit cu mândrie că fiul său, Mircea, a luat examenul de „maturitate” (bacalaureat) și intenționa să urmeze studiile superioare în domeniul tehnic¹⁷.

La 18 septembrie 1960, sursa „Vioara” afirma într-o notă informativă că îl cunoștea pe Zaharia Bărdașiu încă din anul 1937, dar mai bine l-a cunoscut după război, când au fost colegi de muncă la Inspectoratul Școlar al Județului Sălaj. Îl caracterizează ca „un om foarte muncitor”, subliniind că, în toamna anului 1946-1947, în urma unui incident avut cu inspectorul Vasile Fărcaș, și-a dat demisia de onoare: „În toamna anului 1946/1947, în urma unui incident cu FĂRCAȘ VASILE, care i-a dat ordin să-i facă ceva lucrări personale, el a refuzat categoric să-l servească pînă nu va termina statele de plată ale învățătorilor din Județul Sălaj, și ca urmare a acestui incident, și-a dat demisia din învățămînt, menționînd în cererea de demisie că va reveni în învățămînt cînd vor fi vremuri mai bune”¹⁸.

Ca într-un scenariu de film, Securitatea punea la cale întâlnirile „întâmplătoare” ale informatorilor cu Zaharia Bărdașiu. Dintr-un astfel de document aflăm că informatorul „Ardelean Dorin”, care avea rudenii în comuna Meseșenii de Jos, a fost „marșurat” (trimis) la Meseșeni, pentru a-l aștepta, urmând ca directorul întreprinderii Fructexport, Simion Ciortea, membru marcant al PMR Sălaj, să fie contactat de către Securitate și să-l trimită în delegație la Meseșeni. Cu ocazia acestei întâlniri puse la cale de către Securitate, delatorul urma să fie o gazdă bună pentru Zaharia Bărdașiu și să afle de la el cât mai multe informații¹⁹.

În cadrul convorbirilor avute cu Zaharia Bărdașiu, care nu bănuia că discută cu un informator, își exprimă, printre altele, părerea sa, perfect adevărată, că regimul comunist a investit prea mult în industria grea, în comparație cu industria ușoară și cea alimentară. De asemenea, spune că produsele românești erau de slabă calitate, toată lumea căutând produse de proveniență străină, concluzionând că „trebuie să se facă mai încet (industrializarea forțată – n.n.) și să se dea mai multe produse de consum, ca poporul să trăiască mai bine”. În privința colectivizării agriculturii, Zaharia Bărdașiu spune că „se merge prea repede și forțat, că Gospodăriile Agricole Colective (GAC) ar trebui sprijinite substanțial de stat cu mașini și utilaje agricole”. Este de părere că „între clasa muncitoare și țărănime este o contradicție, țăranii sînt exploatați în favoarea muncitorilor”²⁰.

Tot pentru a intra în anturajul lui Zaharia Bărdașiu, informatorul „V. Munteanu”, sfătuit de Securitate, l-a rugat să-l ajute să-și achiziționeze câțiva saci de nuci de la Jibou, iar în timpul călătoriei cu trenul să afle noi informații, pe care să le transmită apoi organelor represive ale statului²¹.

Dintr-o altă notă informativă a delatorului „V. Munteanu” aflăm că și socrul lui Zaharia Bărdașiu, Gheorghe Negru, care a lucrat în Jandarmerie, a fost condamnat politic „pentru activitate dușmănoasă față de clasa muncitoare”, iar după eliberare a fost angajat în cadrul Gospodăriei Agricole Colective din Zalău. De asemenea, aflăm că i-a fost tăiată pensia și că ginerele său, Zaharia Bărdașiu, încerca „să ceară reabilitarea lui”, pentru a primi pensia cuvenită, cerându-i sprijin delatorului, din care rezultă că era avocat de profesie, neștiind, desigur, că acesta era agent al Securității²².

Pentru o mai bună organizare a muncii de urmărire, Securitatea a luat măsuri ca, prin conducerea întreprinderii Fructexport, să cunoască din timp localitatea în care se va deplasa pe teren, pentru ca astfel să aibă timp să facă „marșrutizarea agentului în acele localități, deoarece s-a constatat că randamentul este mai bun atunci”²³.

Despre munca obositoare pe care o desfășura Zaharia Bărdașiu aflăm și dintr-o notă informativă a delatorului „Ardelean Dorin”. Astfel, în ziua de 7 iulie 1961, s-a întâlnit pe strada Gheorghe Doja din Zalău cu Zaharia Bărdașiu, care i-a spus despre programul încărcat pe care îl avea la serviciu, cu un salariu mizer, dar era conștient că nu exista o altă soluție:

„La întîlnire mi-a spus că a fost la locuința lui BĂRAR din strada Stalin, unde Întreprinderea lor are un centru de pulpare de caise. –

Că toată ziulica e pe drumuri, fiindcă are asemenea «Centre de pulpare» în comunele Crișeni, Borla, Horoatul Crasnei, Crasna, Buciumi, și că în fiecare zi trebuie ca cel puțin una din ele să o controleze pe teren, astfel că, atîta timp cît ține sezonul fructelor nu este acasă nici ziua, nici nopți întregi. Că el lucrează că voiește să îndeplinească planul ce-l au și dacă nu face el, nu-i cine face”²⁴.

La rândul lui, informatorul „V. Munteanu” raporta că Zaharia Bărdașiu se plângea de munca obositoare pe care o efectua și de salariul mizer pe care îl primea, față de alți privilegiați ai regimului:

„În ziua de 12 mai 1962 sursa s-a întîlnit cu susnumitul pe str. Doja, în jurul orelor 20 pe cînd trecea spre piață. Întrebat de unde vine, acesta a spus că vine din comuna Buciumi, fiind pe teren de cîteva săptămîni la plantat castraveți, că are o muncă grea și că nu-și găsește alt serviciu în oraș, că stă la Fructexport cu 650 lei, față de care alții iau salarii mari fără a munci după cum muncește el, însă nu ai ce zice nimic azi, căci cum ai spus ceva, îți mînînci pîinea și rămîi pe drumuri”²⁵.

Dintr-un alt plan de măsuri preconizate a fi luate de Securitate în vederea supravegherii sale informative, aflăm că, în calitate de achizitor de fructe în cadrul Ocolului Silvic Zalău, se deplasa în toate localitățile raioanelor Dej și Zalău, ceea ce nu le convenea, pentru că nu puteau „efectua urmărirea lui informativă în bune condițiuni”. În acest context, în planul de măsuri se prevedea transferul lui la URCC Zalău, unde să fie angajat ca revizor de gestiune, pentru a putea fi urmărit mai ușor. De asemenea, aflăm că se intenționa urmărirea informativă și a fiului său, Mircea: „Prin agentura Bir. 6 din Serv. III Dir. Reg. M.A.I. Cluj, se vor lua măsuri de încadrarea informativă a numitului BĂRDAȘU MIRCEA, elev I la școala Tehnică Financiară Cluj, în scopul cunoașterii poziției și comportării acestuia”²⁶.

La 19 aprilie 1963, Direcția Regională a MAI Cluj, în urma referatului înaintat de către Raionul MAI Zalău, prin căpitanul de Securitate Traian Căbulea, aprobă închiderea dosarului de urmărire individuală a lui Zaharia Bărdașiu și propunerea de a fi urmărit în continuare în cadrul dosarului de problemă PNȚ, la „categoria elemente active”. Iată și justificarea căpitanului Căbulea:

„Din materialele existente la dosar rezultă că acțiunea s-a deschis la 7 sept. 1959, conform ordinului M.A.I. nr. 70, pe considerentul că numitul BĂRDAȘU ZAHARIA a fost membru al comitetului județean P.N.Ț. Sălaj, a îndeplinit funcția de casier al acestui comitet și că după eliberarea din C.M. a întreținut legături suspecte cu foștii membri P.N.Ț.

Din materialele informative furnizate de agenții «MUNTEANU», «ARDELEANU DORIN» și «ADRIAN» pe timpul urmăririi lui informative, s-a constatat că BĂRDAȘU ZAHARIA, deși are unele manifestări dușmănoase la adresa regimului democrat-popular, ele sînt de mică importanță, iar în ultima perioadă apreciază pozitiv o parte din realizările regimului nostru, manifestările lui dușmănoase rezumîndu-se la unele nemulțumiri personale.

Relațiile pe care le are nu s-au dovedit a avea un caracter dușmănos sau la baza acestora să stea concepțiile politice comune, în scopul desfășurării activității politice pe linia clandestinității P.N.Ț.”²⁷.

Referatul este aprobat și de către „celebrul” torționar Nicolae Pleșiță, la vremea respectivă având gradul de maior și funcția de director în cadrul MAI, Direcția Regională Cluj. Din document reiese că dosarul de urmărire individuală a fost deschis la 7 septembrie 1959 și acțiunea s-a închis în data de 12 aprilie 1963²⁸.

Deși dosarul de urmărire individuală a fost închis, Zaharia Bărdașiu a continuat să fie urmărit și încadrat cu informatorii „Ardeleanu Dorin” și „Constantinescu”. Astfel, la 14 mai 1963, de la delatorul „Constantinescu” aflăm că Zaharia Bărdașiu nu a lucrat decât câteva luni ca revizor de gestiune la URCC și că acum era angajat la școala de mecanizatori agricoli din Zalău, unde efectua muncă de contabilitate la birou, ceea ce convenea Securității, deoarece era mai ușor de urmărit²⁹.

Dintr-o altă notă informativă a delatorului „Ardeleanu Dorin”, aflăm că acesta s-a întâlnit la grădina de vară cu Zaharia Bărdașiu, în seara zilei de 6 iulie 1963, și au stat aproximativ o oră la povești, împreună cu soțiile. Printre altele, Zaharia Bărdașiu îi spune că fiul său, Mircea, era angajat la Serviciul de Drumuri de la raion³⁰.

Cu toate că ajunsese acum în funcția de contabil principal la SMT Zalău, Zaharia Bărdașiu regreta faptul că nu mai profesează în învățământ, nemaifiind primit după ce a fost condamnat politic, după cum rezultă dintr-o notă a delatorului „Constantinescu”, datată 23 aprilie 1966:

„Am pierdut mult căci am fost arestat, în primul rînd că eram în învățămînt, unde sunt calificat, aș fi plătit bine și aș fi și eu în postul meu cu diploma pe care o am.

N-am ce face, mi-au făcut-o frații unguri și evrei, căci pe atunci ei erau tari și mari la noi în țară”³¹.

Seria de note informative începute în anul 1959, odată cu deschiderea dosarului de urmărire informativă, se încheie în anul 1967. De la informatorul „Ardeleanu Dorin” aflăm că, în dimineața zilei de 8 martie, s-a întâlnit cu Zaharia Bărdașiu, care i-a spus că abia așteaptă să intre la pensie:

„Mi-a mai spus că așteaptă să se clarifice punerea în vigoare a noii legi de pensionare și se va pensiona. S-a plictisit și este bătrîn, s-a săturat de viață, ar vrea să stea liniștit acasă”³².

În anul 1973, Securitatea deschide un nou dosar de Urmărire Informativă pe numele lui Zaharia Bărdașiu, folosind numele conspirativ „Scriitorul”. Așa după cum era denumit și dosarul, Securitatea era acum interesată de ceea ce scrie Zaharia Bărdașiu, dacă scrie ceva împotriva regimului comunist.

Fostul său coleg de la Școala Normală de învățători din Carei, Gheorghe Bălăneanu, l-a contactat și l-a anunțat că intenționează să organizeze întâlnirea de 40 de ani de la absolvire, la Carei. Securitatea din județul Satu Mare intră pe fir și cere celei sălăjene informații despre Zaharia Bărdașiu și Nicolae Șerban, foști colegi la Carei. Securiștii erau interesați de trecutul celor doi: dacă au fost condamnați politic, dacă au făcut parte din partidele istorice, dacă întrețin relații cu străinătatea etc.³³.

La 15 august 1973, Securitatea întocmește un nou plan de măsuri de urmărire a lui Zaharia Bărdașiu, care acum era pensionar de boală. Motivul invocat de organele represive ale statului totalitar comunist era acela că întreținea legături cu Vasile Roman (Zalău), Anton Pop (Buciumi) și Ioan Mureșan (jurist în Satu Mare), cu care a suferit împreună calvarul de la Canal. Erau interesați dacă Zaharia Bărdașiu avea „manifestări dușmănoase la adresa regimului comunist”. De asemenea, de „conținutul poeziilor și lucrărilor de sertar pe care le are”. În munca de urmărire urmau să fie „dirijați” informatorii cu nume de cod „Culuță” și „Papidon”, despre care se spune că aveau „posibilități de informare pe lîngă elementul urmărit”³⁴. 

Sursa „Marinescu” informa Securitatea că întâlnirea absolvenților Școlii Normale de învățători din Carei, promoțiile 1932 și 1933, a avut loc în data de 7 iulie 1973, în localul vechii școli, care acum era liceu de cultură generală. Menționează că întâlnirea a fost inițiată de învățătorul T. Bălan din Putinei, județul Ilfov, în colaborare cu învățătorul Gheorghe Bălăneanu, stabilit în Carei. Informatorul relata programul întâlnirii, inclusiv costul pe care l-a avut fiecare participant. Dintre cei care au luat cuvântul în cadrul evenimentului, doar Gheorghe Bălăneanu și Zaharia Bărdașiu au avut curajul să vorbească despre calvarul pe care l-au avut de îndurat în anii ʼ50. Având în vedere preocupările sale din ultimii ani, Zaharia Bărdașiu a compus o poezie specială pentru această ocazie, intitulată „După patruzeci de ani”, dedicată foștilor colegi, pe care a citit-o, iar la final a dăruit câte un exemplar fiecărui coleg. Desigur că informatorul a transmis un exemplar și Securității, „pentru edificarea și aprecierile celor în drept”³⁵.

De la candidatul pentru „funcția” de informator, cu nume de cod „Grațian”, aflăm despre preocupările lui Zaharia Bărdașiu de a scrie poezii, o parte dintre ele fiind publicate în ziarul local „Năzuința”. De asemenea, Zaharia Bărdașiu îi spune informatorului că intenționa să lege poeziile într-un volum și să le trimită la un concurs.

O altă informație transmisă de delator ne dovedește că Zaharia Bărdașiu era și un bun analist al situației politice internaționale. Astfel, din discuțiile pe care le are cu informatorul „Grațian” privind situația din Orientul Mijlociu, concluzionează, vizionar, următoarele: „este un foc aprins lîngă un butoi cu pulbere, tare îmi e frică să nu se extindă căci sunt implicate marile puteri”³⁶.

Evenimentul major al anului 1973 pentru Zalău l-a constituit aniversarea celor 500 de ani de la momentul în care a fost înaintat la rangul de oraș, prin edictul dat de către regele Matia Corvin, la 1 august 1473. În acest context, pe lângă numeroasele activități desfășurate în acel an, Zalăul a fost vizitat și de către șeful statului, tovarășul secretar general Nicolae Ceaușescu, în luna octombrie. Zaharia Bărdașiu era de părere că „în urma vizitei, cu siguranță, dezvoltarea orașului va primi un nou impuls”³⁷.

Cu fină ironie la adresa autorităților locale, îi spunea fiului său, Mircea, următoarele: „Ce zici, fiule, cum s-au pus pe roate șefii, ce nu s-a făcut într-un an, s-a făcut acum în cîteva zile. Se repară străzile, se fac trotuare, se termină construcții și se aprovizionează magazinele cu mărfuri ca niciodată. Ar trebui să vină șeful statului anual cel puțin de patru ori, căci atunci treburile ar merge cu mult mai bine”³⁸.

Dosarul de urmărire informativă a „Scriitorului” se încheie cu o notă-extras semnată de către căpitanul de Securitate Gheorghe Chiș, care făcea o analiză a unei scrisori pe care Zaharia Bărdașiu a trimis-o unui prieten stabilit în județul Argeș, în cuprinsul căreia făcea referire la preocupările sale istorice.

În concluzie, considerăm că, împreună cu însemnările, memoriile și opera scrisă a învățătorului Zaharia Bărdașiu, documentele existente în Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității vin să întregească portretul unui învățător care a trăit sub presiunea vremurilor, a regimurilor politice trecătoare, dar a rămas un om simplu, onest și cinstit, în pofida vitregiilor sorții.

Note:

1. Referitor la calvarul suferit de Zaharia Bărdașiu în perioada comunistă, în Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (ACNSAS), am descoperit patru dosare: un dosar de anchetă penală (P 72.350 – 40 file) și trei dosare de Urmărire Informativă, dosar I 974044: Dosar individual privind pe Bărdașiu Zaharia, deschis la data de 7 IX 1959 de către Ministerul Afacerilor Interne, Direcția Regiunea Cluj, Secția Raionul MAI Zalău, vol. 1 – 157 file, vol. 2 – 55 file și vol. 3 – 15 file (Dosar de Urmărire Informativă nr. 207 privind pe „Scriitorul”).
2. ACNSAS, fond Penal, dosar P 72350, f. 2.
3. Ibidem, f. 28.
4. Ibidem, f. 28-29.
5. Ibidem, f. 29.
6. Ibidem, f. 31.
7. Vezi documentul foto anexat.
8. ACNSAS, fond Penal, dosar P 72350, f. 5-6. 
9. Ibidem, f. 20.
10. Ibidem, f. 5-6.
11. Zaharia Bărdașiu, Scrisoare către fiul meu, Mircea, document care se află în arhiva personală a domnului Mircea Bărdașu din Zalău, nepaginat.
12. Ibidem.
13. ACNSAS, fond Informativ, dosar I 974044, vol. 1, f. 1-4.
14. Ibidem, f. 51-54.
15. Ibidem, f. 61.
16. Ibidem, f. 56.
17. Ibidem, f. 71.
18. Ibidem, f. 78.
19. Ibidem, f. 81.
20. Ibidem, f. 82.
21. Ibidem, f. 87.
22. Ibidem, f. 101.
23. Ibidem, f. 108.
24. Ibidem, f. 109.
25. Ibidem, f. 119.
26. Ibidem, f. 151-152.
27. Ibidem, f. 154.
28. Ibidem, vol. 2, f. 32-33.
29. Ibidem, vol. 1, f. 26-27.
30. Ibidem, f. 24.
31. Ibidem, f. 7.
32. Ibidem, f. 6.
33. Ibidem, vol. 3, f. 12.
34. Ibidem, f. 3.
35. Ibidem, f. 30.
36. Ibidem, f. 26.
37. Ibidem, f. 24.
38. Ibidem, vol. 2, f. 52.