Acum 110 ani, la 24 noiembrie 1914, în localitatea Silvaş, judeţul Sălaj (astăzi județul Satu Mare), vedea lumina zilei Coriolan Codreanu, cetățean de onoare al Municipiului Zalău. Tatăl său, Ioan Codreanu era învăţător, iar mama sa, Terezia, casnică. A mai avut trei surori: Veturia, de profesie învăţătoare, Maria, tot învăţătoare şi Angela, care a profesat ca medic.
Coriolan Codreanu a fost licenţiat în Drept, absolvind cursurile Facultăţii din Cernăuţi, în anul 1940. După absolvirea facultăţii a fost angajat în funcţia de comisar de poliţie, la Poliţia judeţeană din Zalău, din data de 1 iulie 1940 şi până la începutul lunii septembrie când, în urma Dictatului de la Viena, din 30 august, este nevoit să se refugieze şi ajunge în oraşul Deva. După trei luni în care nu a avut niciun loc de muncă, la 1 decembrie 1940 a fost transferat la Comisariatul Poliţiei de Frontieră Ciumeghiu, judeţul Bihor, unde a activat până la data de 31 iunie 1941. La această dată este mobilizat în Batalionul 15 Vânători de Munte din Deva şi trimis pe frontul antisovietic.
Având gradul de sublocotenent, Coriolan Codreanu a preluat comanda unui pluton de vânători de munte şi participă la primele lupte pentru forţarea Prutului, prin localitatea Noua Suliţă, la ocuparea oraşului Cernăuţi, trecând apoi Nistrul, prin oraşul Hotin. După trecerea Nistrului a participat la luptele ofensive din Ucraina, în localităţile Savinţ, Cozinţ, Iasenova, Ulianovka, Malaia-Belozorka. În această perioadă a fost rănit, fiind spitalizat la Tiraspol, Chişinău, Craiova şi Timişoara. După însănătoşire a fost trimis din nou pe front şi a participat la luptele din Caucaz, în localităţile Rostov, Armavir, Maikop, Pitigorsk, Krasnodar, Cerkez şi Dzuarikau. După bătălia de la Stalingrad, care a însemnat un adevărat dezastru pentru armata română, Coriolan Codreanu a participat la luptele de retragere, până la capul de pod Kuban şi strâmtoarea Kercs. Încercuiţi fiind de către inamic au trecut, în primăvara anului 1943, în Peninsula Crimeea. În campania din Crimeea a participat la luptele care s-au dat în localităţile Pericop, Tarhan şi Sevastopol. Astfel, trei ani de zile, Coriolan Codreanu a participat pe front, de cele mai multe ori în linia întâi, la bătălii grele şi sângeroase, în calitate de comandant de pluton şi apoi de companie. Pentru faptele sale de arme a primit următoarele decoraţii de război:
1. Coroana României, cu spade şi panglică, de virtute militară, pentru faptele de arme depuse în luptele pentru cucerirea localităţii Malaia-Belozorka (Ucraina), la 25 septembrie 1941;
2. Steaua României, cu spade şi panglică, de virtute militară, pentru victoria obţinută în luptele din localitatea Nalcic (Caucaz), la 17 septembrie 1942;
3. Crucea de Fier, germană, pentru cucerirea localităţii Dzuarikau (Caucaz), distrugerea a trei tancuri inamice, făcând astfel drum liber de înaintare a companiei germane, în luna noiembrie 1942;
4. Ordinul „Mihai Viteazul”, cu spade, în grad de cavaler, acordat prin Înaltul Ordin nr. 1492 din 04.05.1945, pentru fapte de arme deosebite. Mai precis, Coriolan Codreanu a fost decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul” (cel mai înalt ordin militar românesc oferit pentru fapte de vitejie deosebite) în urma luptelor din jurul localităţii Tarhan (Crimeea), când armata română se afla în retragere. Având acum funcţia de comandant de companie şi gradul de locotenent, Coriolan Codreanu şi compania sa a purtat lupte grele, timp de trei zile şi trei nopţi (24-26 nov.1943). Au pătruns, în forţă, prin lupta la baionetă, în localitatea amintită mai sus, reuşind să facă o breşă importantă în dispozitivul inamic şi să distrugă două companii, prin încercuire. Acest lucru a dat posibilitatea pătrunderii în dispozitivul inamic a celorlalte două companii ale Batalionului 15 V.M., distrugerea şi lichidarea completă a frontului inamic şi alungarea lui peste Marea Azov. Importanţa acestei bătălii nu constă doar în faptul că ea a provocat mari pierderi inamicului, ci a faptului că ea s-a desfăşurat în spatele frontului inamic, la sute de kilometri de linia frontului, care se găsea pe Nistru şi în condiţiile în care Corpul vânătorilor de munte se găsea complet izolat, fără nici o legătură cu celelalte unităţi române, în afară de calea aerului şi a Mării Negre pe unde se şi preconiza retragerea lor în ţară. Tot aici, în Crimeea, Coriolan Codreanu este avansat la gradul de locotenent, la data de 24 martie 1943, grad cu care a şi participat la cea mai importantă bătălie dusă de către el pe frontul de est.
Ultima poziţie de luptă a companiei conduse de către Coriolan Codreanu a fost Sevastopolul. Despre bătălia Sevastopolului el afirma că a fost „cea mai critică încleştare de forţe armate”. Compania sa „a rămas trupă de sacrificiu în cele mai grele condiţii de luptă, încercuiţi fiind de un inamic superior numeric, fără un spaţiu terestru asigurat, hărţuiţi permanent şi de partizani”. Ea a luptat „cu un curaj deosebit” şi a reuşit să menţină această poziţie timp de un an şi patru luni de zile.
În primăvara anului 1944, din cauza condiţiilor grele în care a luptat timp de trei ani, perioadă în care a fost rănit de două ori, s-a îmbolnăvit de tifos exantematic, fiind evacuat în ţară, pe calea aerului, în data de 5 mai. Era, însă, penultima zi înainte de lichidarea frontului din Crimeea.
După terminarea războiului din Est, parţial însănătoşit, se întoarce la Zalău, unde este angajat ca secretar la Pretura Plăşii Zalău, începând cu 1 ianuarie 1945. A lucrat în această funcţie până în luna iunie 1952, când este epurat pe criterii politice. Noul stat comunist nu putea accepta faptul că a luptat împotriva „marelui frate de la Răsărit”. Astfel, a fost nevoit să părăsească administraţia locală şi să se angajeze la Întreprinderea „Steaua Roşie”, de unde s-a pensionat la data de 1 martie 1975.
În timpul regimului comunist a fost permanent persecutat, marginalizat, anchetat, percheziţionat la domiciliu, bătut şi arestat, pentru faptul că a luptat ca ofiţer împotriva sovieticilor, nefiind primit nici în Asociaţia Veteranilor de Război.
În prezentul articol publicăm un document inedit, pe care l-am descoperit în Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (ACNSAS). Este vorba de un interogatoriu al Securității, la care a fost supus Coriolan Codreanu. Interogatoriul a fost realizat de către organele securității din Zalău, la 8 mai 1961 și din cuprinsul lui aflăm informații inedite despre viața și activitatea lui Coriolan Codreanu de până atunci. Documentul reprezintă o adevărată radiografie a societății în care trăia, un regim totalitar comunist care încerca să elimine și ultimii reprezentanți ai elitei interbelice.
După cum se poate observa din interogatoriu, Coriolan Codreanu le răspunde cu demnitate organelor de represiune și nu ascunde că a luptat pe frontul antisovietic din Răsărit. Dimpotrivă, menționează toate luptele la care a luat parte și decorațiile pe care le-a primit, inclusiv medalia germană „Crucea de Fier”, despre care poate mulți nu ar fi amintit, de frică să nu fie închiși. Dacă analizăm tactica de interogare a Securității, se poate observa că se tot revine asupra legăturilor sale cu legionarii sălăjeni, că a fost angajat de către statul național-legionar, în decembrie 1941, după ce a stat trei luni fără serviciu, fiind în refugiu, la Deva. De asemenea, se încearcă punerea lui în relație cu fruntașii politici sălăjeni care au avut funcții de conducere în cadrul partidelor istorice, PNȚ și PNL, marea lor majoritate deținuți politic sau aflați și la momentul respectiv în închisorile comuniste. Cu mulți dintre aceștia era bun prieten, după cum era cazul lui Zaharia Bărdașiu, fost casier și secretar adjunct al organizației PNȚ Sălaj.
După 1989, ca o recunoştinţă a faptelor de arme, a fost ales în funcţia de preşedinte al Asociației Veteranilor de Război, filiala Sălaj, funcţie pe care a îndeplinit-o până în anul 1998, când demisionează din motive de sănătate.
Tot ca o recunoştinţă a faptelor sale de arme, în calitate de posesor al Ordinului „Mihai Viteazul”, Primăria municipiului Zalău i-a acordat, prin Hotărârea nr. 15/07.03.1994, titlul de „Cetăţean de onoare”, despre care Coriolan Codreanu spunea că îl poartă „cu cinstea cuvenită”.
Traiectoria pământeană a lui Coriolan Codreanu se încheie la 4 martie 2003, având conştiinţa împăcată că a făcut tot ceea ce i-a stat în putinţă pentru ţară şi pentru oraşul său.
XXX
PROCES VERBAL DE INTEROGATORIU
Învinuit (Martor) CODREANU CORIOLAN născut la 24.XI.1914 în Silvaș, Sălaj, fiul lui IOAN și TEREZIA, de profesiune șef de secție, domiciliat în Zalău Str. Ilie Pintilie nr. 49, Reg. Cluj. –
8 mai 1961
Localitatea Zalău
Interogatoriul a început la ora 12 și 20 min. –
Interogatoriul s-a terminat la orele 18 și …. min. –
ÎNTREBARE: Arătați unde ați fost și care este activitatea dvs. după terminarea cursului elementar?
RĂSPUNS: Cursul elementar l-am terminat în anul 1925 la Zalău după care am început liceul la Zalău pînă în anul 1933 din care pînă în anul 1930 la Zalău, iar restul la Baia Mare între anii 1930-31, iar 1932-33 la Cluj. În această perioadă am fost coleg cu ROȘCA AUGUSTIN fiu de preot (fiul preotului ortodox Remus Roșca, semnatar al Unirii Transilvaniei cu România la 1 Decembrie 1918 – n.n.), actualmente este la Dej, HODINGER GUSTON care acum este activist la comitetul raional P.M.R., timp în care locuiam tot pe str. Ilie Pintilie nr. 37 împreună cu părinții mei.
După terminarea liceului am rămas tot în orașul Zalău fără să intru în serviciu însă în toamna anului 1933 m-am înscris la facultatea de drept din Cluj pe care am urmat-o fără frecvență pînă în anul 1935. Colegi de facultate am avut pe GAVRIȘ EMIL care actualmente este în filarmonică cîntăreț, HUBA LUDOVIC care în prezent este procuror la Arad, NEGRU SILVIU în prezent la o intreprindere de construcții locale din Cluj, ROȘCA AUGUSTIN arătat mai sus, timp în care am locuit în orașul Zalău respectiv din 1935 cînd am fost încorporat în armată. În această perioadă eu dădeam meditații la diferiți tineri nefiind încadrat în cîmpul muncii. În această perioadă eram în relații bune cu vecinii mei TERNA ȘTEFAN și TERNA SZIGISMUND care în prezent sînt în Zalău și cei arătați mai sus. –
În toamna anului 1935 am fost încorporat în batalionul Vînători de Munte din Zalău, unde am stat 2 luni după care am fost trimis la școala de ofițeri de rezervă din Ploiești unde am stat pînă în toamna anului 1936. Colegi am fost cu GOIA IOAN actualmente învățător la Buciumi, Raionul Zalău, CUCUTA IOAN care în prezent este contabil la Șimleu, PATOKI FELICIAN care este învățător la Tășnad. La terminare am avut gradul de elev plut. Iar după un an am fost avansat ca slt. de rezervă. –
Din 1937 la începutul anului am urmat cursurile facultății de drept din Cernăuți fără frecvență pînă în ianuarie 1940 cu întreruperi. La CERNĂUȚI am avut colegi pe GAVRIȘ EMIL, NEGRU SILVIU, arătați mai sus, DEBRECZENY ALEXANDRU care în prezent lucrează la depoul de transporturi din Zalău. În aceeași perioadă fiind cu domiciliul în orașul Zalău, am întreținut legături cu HULEA EUGEN care locuia pe str. Ilie Pintilie și despre care știu că mi-a povestit că ȘIPOȘ CORNEL care era comandant legionar la Zalău i-a propus și făcut recomandări pentru a intra în organizația legionară, era în relații cu acest ȘIPOȘ CORNEL în prezent este la Arad. Și subsemnatul a avut legături cu ȘIPOȘ CORNEL conducătorul legionarilor din orașul Zalău și mi-a făcut recomandări să intru în organizația legionară iar odată l-am întîlnit pe ȘIPOȘ CORNEL în satul Chilioara unde eu mersesem la o soră a mea ce era căsătorită acolo cu preotul ERDEI iar ȘIPOȘ CORNEL era în propagandă legionară în acel sector împreună cu alți legionari; HULEA EUGEN era cu mine iar cu ȘIPOȘ erau niște legionari după cum îmi amintesc era ȘERBAN NICOLAE, MIHALCEA care lucra la PTT cred că a fost și el dar pe ceilalți nu-i mai amintesc. Cînd am venit spre Zalău, eu am venit împreună cu HULEA EUGEN și cu ȘIPOȘ CORNEL pînă la Zalău. Acolo în sat s-au cîntat cîntece legionare și venind pe drum spre Zalău, de asemeni am cîntat împreună toți trei cîntece legionare. –
În acea perioadă ziarele legionare pe care eu le-am citit le primeam de la ȘIPOȘ CORNEL care era comandant legionar.
Sediul organizației legionare era în Zalău pe str. Petofi nu știu la care număr căci nu am fost acolo. Tot în 1937 îmi amintesc că în centrul orașului Zalău a avut loc o adunare deschisă a legionarilor unde a vorbit ȘIPOȘ CORNEL dar nu rețin despre ce anume a vorbit. –
În Zalău în acea perioadă eu eram în relații cu HULEA LUDOVIC care în prezent este Procuror la Arad cu care eram și vecin. De asemeni eram în relații cu FILIP DUMITRU contabil care locuia tot pe str. Ilie Pintilie și care de asemeni era în bune relații cu HULEA EUGEN și cu ȘIPOȘ CORNEL. În prezent este la Deva, lucrează la Banca Agricolă. În Zalău în acea perioadă era PINTEA AUGUSTIN în prezent decedat, FODOREANU GHEORGHE în prezent la Cluj la colegiul avocațial, DOMȘA IULIAN din auzite ar fi la București, BOLOGA PATRICIU care acum locuiește în Zalău str. Stalin nr. 27. –
La începutul lunei iulie 1940 am făcut serviciul la Poliția Zalău la biroul judiciar ca comisar pînă la sfîrșitul lunei august 1940 cînd cu cedarea Ardealului de Nord Ungariei m-am refugiat. În această perioadă la poliția din Zalău cu AVRAMESCU GHEORGHE care a fost în serviciu la URCCC mă ocupam cu cercetarea cauzelor penale și contravenții. –
În 1940 m-am refugiat în orașul Deva din luna sept. pînă în luna dec. 1940 fără ca să fiu în serviciu, masa o luam la biroul refugiaților iar eu eram (cazat?) când la un cetățean cînd la altul. Tot la Deva a mai fost în refugiu FILIP DUMITRU, FILIP AMBROZIE, CUCUTA IOAN, ARDELEAN GHEORGHE care lucrează la IGO Zalău, ȘIPOȘ CORNEL arătat mai sus, avocatul ALEU VASILE cu familia care acum este în Zalău. –
Din luna dec. 1940 am fost la punctul de frontieră din Ciumegiu, unde fusesem repartizat ca șef al punctului de frontieră cu gradul de comisar de poliție. Acolo am făcut serviciul timp de aproape 7 luni pînă la 1 iulie 1941. Acolo am locuit la țăranul CURA FLORE zis Gogos din str. Principală a comunei Ciumegiu și am lucrat împreună cu BUNEA GHEORGHE, CODREA IOAN nu știu de unde este, în prezent unde s-ar găsi. Ca gardieni erau CREȚU IOAN a Vasilichii cred că domiciliază tot în acea comună, apoi CRIȘAN VASILE în prezent domiciliază în Oradea, în total erau cca. 6 gardieni, pe ceilalți nu-i mai țin minte. Atribuțiunile mele ca șef al punctului de frontieră erau reglementarea trecerii frontierei, verificarea cetățenilor și a pașapoartelor și a biletelor de trecere, conducerea evidențelor cu trecerea frontierei, informarea organelor superioare în legătură cu această trecere de frontieră, informarea asupra stării de spirit a populației din Ardealul de Nord în urma cedării Ardealului care consta în luarea de declarații de la diferiți cetățeni privind atrocitățile ce le făceau autoritățile maghiare în Ardealul de Nord. Personal nu am participat la maltratări sau acțiuni împotriva populației, acestea cădeau în atribuțiile jandarmeriei.
În aceea perioadă erau în comuna respectivă URSUȚA IOSIF în prezent lt. colonel la U.M. din Rădăuți, Regiunea Suceava, era student atunci și locuia în aceea comună, ILIEȘ IOAN în prezent inginer șef la GAS Oradea, care în acea perioadă era student și original era din comuna aceea, POP AUGUSTIN era învățător în Ciumegiu, acum salariat la sfatul popular comunal Salonta. –
De la 1 iulie 1941 am fost pe frontul de Răsărit cu regimentul 15 Vînători de Munte cu gradul de slt. de rezervă în funcția de comandant de pluton de pușcași și am fost pînă în Caucaz Crimeea apoi retrași la Constanța. Am participat la luptele de la Nipru lîngă Soroca, la trecerea podului peste Bug. La luptele de la Rostov și Cuban. În 1941 după luptele de la Bug am fost decorat cu „Crucea de Fier” cls. III decorație germană. Am fost rănit de două ori în lupte și bolnav de tifos și reumatism. În timpul războiului pe teritoriul URSS am luat de două ori parte cu întreaga unitate la acțiunea împotriva partizanilor din munții Joila sub conducerea comandantului regimentului. Dintre ofițerii cu care am fost împreună la diferite acțiuni, îmi amintesc pe CUCUTA IOAN care acum este la Șimleu. Lt. colonel ALEXANDRESCU, acesta actualmente (este) la București, care a fost comandantul batalionului, iar dintre aceștia nu-mi amintesc. –
Întrebare: Arătați dacă înafară de cele 3 decorații arătate mai sus pe frontul anti sovietic ați mai fost decorat sau propus pentru alte decorații.
Răspuns: Înafară de cele trei decorații arătate mai sus, nu am primit alte decorații. Rectific că decorația germană „Crucea de fier” pe care am primit-o a fost cl. II și nu a treia. Mai declar că am primit și medalia „Cruciada împotriva bolșevismului” în 1943.
Întrebare: Ancheta vă cere să arătați mai concret faptele pentru care ați fost decorat, să completați cu mai multe date perioada cît ați fost militar și activitatea dvs. pe frontul anti – sovietic. –
Răspuns: Complectez că de la data de 4.I.1942 pînă la 12.II.1942 împreună cu unitatea din care făceam parte, respectiv batalionul VII de muncă, am învățat cursul de instruire la centrul de instruire româno-german din Brașov, plecînd pe front, în timp ce eram la Sevetskaia, la vest de satul Bakson s-au prezentat la mine 2 sau 3 femei care vroiau să treacă în spatele frontului pe care eu le-am trimis la unitatea superioară și despre care mai tîrziu am auzit că au fost spioane sovietice. De asemeni mai declar că în anul 1942 cînd cu unitatea ce o conduceam am atacat cu sprijinul artileriei și aviației 4 cazemate ce erau în satul Bakson peste o apă unde au fost luați de către mine cu plutonul ce-l conduceam 10-15 sau mai mulți prizonieri sovietici pe care i-am trimis la comandamentul companiei. –
În luptele din Valea Figdonului unde am luat parte la lupte, este adevărat că am cauzat pierderi trupelor sovietice și pentru aceea în foaia calificativă ce mi-a fost întocmită de către superiorii mei s-a trecut că „Am făcut față celor mai înverșunate și repetate atacuri ale bolșevicilor”. –
În luptele sau mai bine (zis) misiunile contra partizanilor au fost și nemții TABATY DAC și DEMERSDYI cu misiunea de a identifica misiunile de partizani, așa se explică faptul că am fost notat în foaia de notare de către lt. colonel ALEXANDRESCU că „m-am achitat foarte repede de aceste misiuni”.
Declar că lupte nu am avut cu partizani deoarece ei atacau coloanele de spate, legăturile și nu atacau primele unități de front. Eu cu unitatea ce o conduceam am participat la toate acțiunile și misiunile de cercetare, itinerarii, sondaje prin munți în vederea depistării partizanilor sovietici. –
În luna mai 1944 m-am reîntors de pe front și am revenit la Zalău. –
Întrebare: Arătați dvs. care a fost practic activitatea care ați avut-o la punctul de frontieră Ciumegiu în 1940-41 și în special în perioada rebeliunii legionare.
Răspuns: Ca șef al punctului de frontieră am arătat mai sus activitatea dar complectez că rapoartele pe care le întocmeam odată sau de două ori pe lună le trimiteam la județeana politică din Beiuș prin curier iar un exemplar îl predam organelor locale, respectiv primarului. –
În timpul cît au fost la conducerea țării și deci la putere legionarii recunosc că le spuneam polițiștilor din subordinea mea să nu vorbească nimic împotriva legionarilor deoarece de altfel noi eram în serviciul lor. Cu ocazia rebeliunii legionare în comuna respectivă nu au avut loc acțiuni legionare. –
În aceea perioadă eu făceam într-adevăr deplasări la Arad, Timișoara și Beiuș, fie în interes de serviciu fie în interes familiar. – În aceea perioadă la Ciumegiu am cunoscut doi legionari cu numele de VANTI care era ceva șef legionar și unul ONEL fost plt. maj. în armată iar de la Beiuș venea un legionar COMJIE un legionar terorist care întreținea legătura cu primii doi legionari din acel sat. –
Întrebare: Arătați unde ați lucrat după venirea de pe front și ce activitate ați avut?
Răspuns: După venirea mea de pe front am intrat în serviciu din pretura Plășii Zalău ca secretar unde am avut serviciul din ianuarie 1945 pînă în 1949 cînd au fost înființate comitetele provizorii. Pretor era în aceea perioadă GOCSIS VASILE care acuma este jurist consult la sfatul popular al raionului Jibou, prefect a fost avocatul PINTEA AUGUSTIN decedat în 1959, pretor la Zalău din sept. 1945 pînă în iunie 1949 a fost SIMA VALENTIN care acum este jurist consult la sfatul popular al raionului Zalău, tot atunci era la Zalău POP ALEXANDRU avocat, era șef al poliției județului, subprefect era FILIP IOAN, era în perioada cu PINTEA AUGUSTIN, apoi a urmat ca prefect CÎMPEANU VIRGIL, care acum este conferențiar la facultatea de drept din Cluj. Ultimul prefect a fost MECHIU MIRON, în prezent este la Oradea la sfatul popular. Primar al orașului Zalău a fost SOLYMUS IVAN, care mai tîrziu a făcut parte din grupul de deviatori cu VASILE LUCA și ANA PAUKER. –
Întrebare: Reveniți asupra angajării dvs. ca comisar de poliție la punctul de frontieră Ciumegiu și arătați prin intermediul cui ați primit acest post?
Răspuns: La punctul de frontieră Ciumegiu am fost încadrat ca șef al punctului la începutul lunei dec. 1940 pînă la care dată eram în Deva refugiat și fără serviciu și după multe luni fără serviciu m-am prezentat la comandantul legionar al județului Deva cu numele de BRĂDEANU sub îndrumarea altor refugiați pe care nu-i rețin și care mi-a promis că mă plasează în serviciu fără a spune unde doar că se vor crea ceva unități de frontieră și mă va plasa. Peste o lună de zile am primit înștiințarea de repartizare la acest punct de frontieră, înștiințare ce a venit de la M.A.I. Direcția Poliției și astfel am ocupat acest post.
Întrebare: Arătați ce cunoașteți dvs. despre elemente ce au activat în cadrul P.N.Ț. la Zalău în 1945-1946, cît timp erați secretar la Pretura Zalău?
Răspuns: Din acea perioadă cunosc că au făcut parte din P.N.Ț. în special în 1946 cu ocazia cînd a fost convocat la Zalău Congresul P.N.Ț. cu următorii:
GHIURUȚAN TEOFIL original din Buciumi, Raion Zalău conducător al Tineretului P.N.Ț., pînă în anii trecuți era pe la Jibou cu serviciul. –
TRUFAȘIU LIVIU fost preot în Zalău era în conducerea Județeană a P.N.Ț., în prezent este la Cluj, în vara acestui an a fost la Zalău cu ocazia serbării de „Sf. Maria” și la înmormîntarea lui LOLICI a fost la fel în acest an, cît și cu ocazia desvelirii bustului lui SIMION BĂRNUȚIU din Zalău a fost prezent. –
POP SIMION, fost conducător P.N.Ț. și președinte al organizației Județene este decedat, are un fiu condamnat la Cluj (Vasile Pop, fost deputat P.N.Ț.C.D. în perioada 1992-1996 – n.n.) pentru activitate subversivă împotriva regimului democrat popular și soția lui anume NUȚA POP, locuiește pe str. Ilie Pintilie, se ocupă cu predarea de ore la pian pentru tineret, pe la ea merge des fostul colonel NICOLESCU CONSTANTIN, apoi unul IUHASZ COLOMAN, fost moșier care locuiește lîngă preotul FERNEA apoi preotul reformat KOBLES ANDREI și COCIAN FLORIAN fost moșier. –
RUSU GRIGORE, învățător, fost corist la biserică în corul lui ALBU VASILE, în prezent este în Zalău, are o fată căsătorită la Cluj, era în bune relații cu TRUFAȘIU LIVIU. –
BĂRDAȘIU ZAHARIE, fost casier al P.N.Ț., fost arestat prin anul 1952, lucrează la Fructexport Zalău, locuiește pe str. Ady, soția lui este în învățămînt, este în bune relații cu FĂRCAȘIU de la U.C.F.S., CIORBAGIU de la Steaua Roșie Zalău, socrul său a fost polițist anume NEGRU GHEORGHE cu care locuiesc împreună. –
JARCA TRAIAN, fost primar al orașului Zalău, de profesiune medic veterinar și era și moșier, în prezent am auzit că este decedat. –
ȚOLCA POMPEI, fost deputat în funcțiunea lui LUPU, de profesiune profesor, în prezent pensionar, locuiește pe str. Ilie Pintilie nr. 45, are o fiică căsătorită cu ISTRĂTESCU ȘTEFAN, fost ofițer. –
ROMAN VASILE, croitor, element bețiv, fost arestat de două ori, lucrează în particular. –
BALOTA GRIGORE preot în comuna Crișeni, care în anul 1946 a venit cu o coloană P.N.Ț.-istă la Congresul P.N.Ț. din Zalău.
FARCĂU IOAN, preot în comuna Aghireș, de asemeni a venit în 1946 cu o coloană de P.N.Ț.-iști la Congresul P.N.Ț. din Zalău.
RĂCĂȘAN ȘTEFAN, preot în comuna Buciumi, dirijor de cor și poate și alții dar nu mi-i amintesc în prezent. –
Dintre cei care au activat la P.N.L. cunosc pe următorii:
DOMȘA IULIAN, fost președinte al P.N.L. pe Județul Sălaj, în prezent este în București.
CRĂCIUN ALEXANDRU, funcționar, face parte din conducerea P.N.Ț. Zalău, în prezent este în orașul Cluj la întreprinderea Combustibili din Cluj, era cu doi ani în urmă. –
ss. Codreanu Coriolan
Cota: Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, fond Informativ, dosar I. 974044, vol. 1, f. 103-107.
Surse documentare:
1. Dosarul cu actele şi documentele personale ale lui Coriolan Codreanu, care ne-au fost puse la dispoziţie cu amabilitate de către fiul acestuia.
2. Arhiva Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, fond Informativ, dosar I. 974044.
+ There are no comments
Add yours