Anii trec pe lângă noi, într-o goană furibundă. Se lasă întunericul și crește, vertiginos, numărul ființelor dragi ale căror suflete se desprind de trupul sortit țărânii, pentru a cutreiera vămile văzduhului și a găsi locul hărăzit, în cer. Sunt, oare, suflete ce se vor preschimba în stele, ca să ne călăuzească destinul?…
*
Într-o lume searbădă și anostă, viețuim sau, mai degrabă, supraviețuim, sub asediul permanent al timpului. Paradoxal, e un timp care nu se scurge, la fel, pentru toți (cel puțin, nu la fel de profitabil!). Pândind capitularea vieții, orele marelui ceasornic sunt doar un etalon formal. Pentru că unii măsoară timpul în bani, alții măsoară timpul cu bătăile inimii lor ardente…
*
Politica, frumoasă vampă, ne servește (de 35 de ani!) meniul zilei: minciună și ipocrizie. La desert, ni se oferă aceleași gogoși… pudrate cu promisiuni deșarte. Știe cineva, până când?
*
Sunt visuri ce freamătă în sufletul nostru, așteptând să fie împlinite, odată cu trecerea anilor pustii și reci. Zilele se sting în vacarmul aplauzelor prelungite, nopțile se lasă învăluite de somnul rațiunii și toate orele zâmbesc numai ipocriților și patri(h)oților. În rest, fericirea e doar ignoranță…
*
A venit primăvara, fără măcar să știm pentru ce. O primăvară iluzorie ca o Fata Morgana. O primăvară vicleană, cu flori de mai, într-un alai electoral. Votăm un Președinte sau noile prețuri, taxe și impozite?
*
Pe autostrada originalei democrații, merge, desculț, gânditor și cu mâinile la spate, Omul fără buzunare. Cu ochii minții, privește în urna vremurilor de mult apuse. Are doar amintiri politice, regrete și speranțe pierdute, în sufletu-i răvășit. I s-a făcut lehamite de politruci, de lideri mesianici, de platforme-program AUR-ite. De nenumărate ori, a ales și… s-a ales cu un zero imens cât o vacanță parlamentară. Oare istoria se repetă numai ca să-și bată joc de el?!
*
Nu timpul șterge prieteniile, ci oportunismul care întreține lașitatea renunțării la anumite principii, la onestitate, la demnitate, la onoare, la tot ceea ce înseamnă, într-un cuvânt, umanitate. Din păcate, trăim într-o lume în care uităm (de prea multe ori!) să mai fim… Oameni.
*
Dincolo de rafinarea simțurilor, de cizelarea, cu o migală de bijutier, a fiecărui vers, Poezia este, înainte de toate, chintesența sentimentelor nefardate și, mai ales, netrucate.
*
Un scriitor veritabil nu se cantonează într-o singură direcție. El trece peste granițele dintre curentele, genurile sau speciile literare, căci talentul nu se lasă încorsetat. Altfel spus, un poet înzestrat își poate calibra sentimentele, cu aceeași dezinvoltură, și în texte epice ori dramatice.
*
În nopțile cu lună plină, Muzele se întorc în odaia Poetului. Îl iau la braț, îi arată siluetele arborilor, firele de iarbă, florile de pe câmpii și stelele surâzânde. Dar Poetul e un sceptic neîmblânzit. El crede doar în frumusețile de pe planeta lui de hârtie și vrea cu totul altceva. Un dor cumplit îi cere să îmbrățișeze literele din fiecare cuvânt al Iubitei-Poezie…
*
Indiferent de societatea în care trăiește, de limitele ei procustiene, de exclusivitatea valorilor materiale, artistul (fie el poet, pictor, sculptor sau compozitor) descoperă întotdeauna un subterfugiu: creația. Re-inventând, la modul sisific, frumusețea originară, pentru fiecare artist propria lui creație devine o altă Galateea. Numai ea, Galateea, îl definește și îl înscrie, totodată, în timp, sfidând metehnele veacului vitreg.
*
Pasională, energică sau mângâietoare, Femeia este deopotrivă izvorul vieții și izvorul nesecat al Iubirii. Ea e înzestrată cu atributul simplității, cu ușurința de a purta – absolut firesc! – calități, precum devotamentul și credința. Ea simte primejdiile, ne citește gândurile și aude glasul inimii noastre. Ea ne vindecă rănile cu mâinile răcoroase și albe ca o rafală de crini. De aceea, îndrăznesc să spun: Femeia nu e jumătatea bărbatului, ci, mai degrabă, e treisfertul lui…
*
Fără dragoste, sensul vieții, lumina și armonia din universul nostru ar fi, iremediabil, pierdute.
