Marcel Lucaciu, în dublă calitate: poet și critic literar

MARCEL LUCACIU

Cele mai frumoase…

SCRISORI CĂTRE ISOLDA

       Profesorul Marcel Lucaciu, inspector școlar de limba română și președinte al Cenaclului literar „Silvania” din Zalău, a fost de acord să ne ofere un scurt interviu. Marcel Lucaciu este membru al Uniunii Scriitorilor din România, al Cercului literar de la Cluj și al Asociației Scriitorilor din Județul Sălaj. El este o figură semnificativă în tabloul literar și educațional de la nivelul județului Sălaj, dar și în context național.

Corina Știrb Cooper: Calitatea de poet este, după părerea mea, înnăscută. Dar cum ajunge cineva să fie critic literar?

Marcel Lucaciu: Am debutat în 1984 în revista „Tribuna” cu o poezie și cu o recenzie la o carte de Vasile Vetișanu. Eram pe atunci elev la Liceul de Filologie „Simion Bărnuțiu” din Șimleu Silvaniei. Ulterior, am continuat să public recenzii și cronici literare, mai ales în vremea studenției clujene, când am colaborat la revista „Steaua”, cu versuri și studii critice. Un prim studiu critic a fost consacrat lui Tristan Tzara. Am observat, de-a lungul timpului, că revistele la care colaboram („Convorbiri literare”, „Tomis”, „Viața românească”) îmi solicitau, pe lângă poezie, și cronici literare. Înclinația pentru critică literară s-a datorat și pleiadei de profesori pe care i-am avut la Facultatea de Litere din Cluj-Napoca: Ioana M. Petrescu, Ion Pop, Mircea Zaciu, V. Fanache, Mircea Borcilă, Liviu Petrescu, Ion Vlad, Mircea Muthu. De asemenea, am avut ocazia să-i cunosc pe cei doi prestigioși critici contemporani, Eugen Simion și Nicolae Manolescu. Mi-a plăcut mult rafinamentul lui Eugen Simion și verva polemică a lui Manolescu. Nu știu dacă sunt neapărat un critic literar, dar sunt un cititor extrem de atent. Citesc și recitesc acele cărți pe care mi le aleg singur. Prefer cartea tipărită și urmăresc mai întâi calitatea scriiturii. De obicei, îmi iau notițe în timpul lecturii. Rețin anumite pasaje și îmi schițez ideile pe care se va structura recenzia, cronica sau studiul critic.

C.Ș.C.: Definiții ale poeziei sunt nenumărate. Cum ați defini poetul?

M.C.: Este necesară o doză de talent pentru a fi poet, o anumită sensibilitate, dar și o cultură, care să includă nu doar literatura, ci și istoria, filozofia, artele și chiar științele. Un poet este și un bun cititor de poezie. Orice poet reprezintă o individualitate și nu este obligatoriu să facă parte dintr-o generație. În esență, după generația ’80-’90, generațiile poetice nu au adus mari reforme în poezie. Prin urmare, alte generații, cum ar fi așa-zisa generație douămiistă reprezintă abia niște revizuiri ale postmodernismului, într-o notă mai cuminte sau într-una mai stridentă.