Maniu 150: „Dreptul, legea și adevărul”

Unele aspecte privind relația lui Iuliu Maniu cu școala sa din Zalău și cu minoritățile

 

„Salutăm venirea Guvernului Maniu cu toată căldura culturii noastre minoritare occidentale, ne așteptăm doar ca noul guvern să creeze un stat de drept din această țară, respectând dreptul, legea și adevărul și atunci vom ști că și noi ne vom găsi locul în această țară fără acoperirea siguranței, detectivilor și baionetelor de jandarmi.”

(„Erdővidéki Hírlap” – Jurnal de Baraolt,

18 noiembrie 1928)

 

Introducere

Sălajul secolului al XIX-lea a fost o zonă multietnică și multiconfesională, cum este și în prezent. În anul 1890, când Maniu a dat bacalaureatul la Zalău, conform recensământului, comitatul Sălajului avea 191.000 de locuitori, din care 117.711 (61,6%) erau români, 67.275 (32,2%) maghiari, 2.330 slovaci, 1593 germani etc. Pe confesiuni: greco-catolici 111.211 (58,2%), reformaţi 51.512 (26,9%), romano-catolici 10.955 (5,73%), ortodocşi 8.337 (4,36%), israeliţi 8.435 (4,41%), luterani 620 (0,324%) ș.a.

În comitatul Sălajului, în jurul anului 1880 au funcţionat 326 de şcoli, din care un gimnaziu inferior romano-catolic la Şimleu Silvaniei, și evident Colegiul Reformat din Zalău. Dintre celelalte şcoli, șase au fost de profil industrial şi comercial, două şcoli gimnaziale de stat, 291 de şcoli elementare și 11 grădiniţe. Cu toate acestea, aproape jumătate din copiii de vârstă şcolară nu frecventau cursurile. Din această cauză, analfabetismul a fost de 67% în rândul bărbaţilor şi de 77,6% în rândul femeilor.

Datorită eforturilor depuse de comunitățile locale de a construi/organiza noi școli comunale (elementare) sau confesionale, dar și a faptului că statul sprijinea școlile sătești (cu anumite condiții), situația se va îmbunătăți încet. În anul școlar 1890-1891, în comitatul Sălaj au funcționat 302 școli elementare, din care 188 cu limbă de predare română, 110 maghiară, 2 slovacă, 1 germană și 1 mixtă (germano-maghiară). Numărul de copii de vârstă școlară cu obligația de a frecventa clasele elementare a fost aproape de 30.000, din care: 17.753 erau români, 11.390 maghiari și 421 slovaci. (Dintre ei frecventau regulat școala 10.517 copii români, 8.289 maghiari și doar 169 de copii slovaci.)

La Colegiul Reformat din Zalău (CRZ) – înfiinţat prin 1646 – au studiat și elevi aparţinând altor confesiuni, nu doar reformaţi. În primele secole, limba de predare a fost limba latină, apoi limba maghiară. Cu toate acestea a fost frecventat și de elevi români. (E drept că nu exista liceu cu limbă de predare română în zonă.) Dintre absolvenții de naționalitate română de la CRZ, cel mai cunoscut este Iuliu Maniu. Sfinxul de la Bădăcin a absolvit CRZ în anul 1890.

 

Familia lui Iuliu Maniu, copilăria și primele clase

Iuliu Maniu s-a născut pe 8 ianuarie 1873, la Şimleu Silvaniei. (Unele surse dau ca loc de naştere Şimleul, altele Bădăcinul, localitate din vecinătatea Şimleului, unde familia avea o moşie mică şi un conac.) Maniu însuşi când a semnat în matricola colegiului din Zalău, în anul 1888, a scris ca localitate de naştere Şimleu Silvaniei. Părinții lui au fost Ioan Maniu și Clara Coroianu. Familia Maniu a avut nouă copii, din care abia jumătate din ei au apucat vârsta maturității. Atât Șimleul, cât și Bădăcinul, pe vremea respectivă se aflau în comitatul Crasnei, care va exista până în anul 1876, când va fi înființat comitatul Sălajului, care va fi reorganizat în perioada interbelică.

Familia Maniu s-a mutat de la Șimleu Silvaniei la Zalău în anul 1876, pentru că juristul Ioan Maniu lucra ca judecător regesc în reședința comitatului. Puțini știu că pe lângă Șimleu Silvaniei și Bădăcin, Iuliu Maniu a copilărit și la Zalău. Apoi a urmat Blajul, unde în anul 1882 a absolvit clasa a IV-a.

 

Patrulaterul copilăriei și tinereții: Șimleu Silvaniei, Bădăcin, Zalău și Blaj

Primele localități care și-au pus amprenta asupra vieții lui Maniu în copilărie și în tinerețe au fost Șimleu Silvaniei, Bădăcinul, Zalăul și Blajul. Să vedem populația acestor localități și scurta lor prezentare:

Populația după etnie (limba maternă) în anii 1880 și 1890 din Zalău, Șimleu Silvaniei, Bădăcin și Blaj:

Localitatea	Anul	Populația totală	Români	Maghiari	Germani	Evrei*	Romi/ Țigani
Zalău	1880	5961	358	5535	37	–	–
	1890	6474	329	5992	35	–	187
Șimleu Silvaniei	1880	4189	647	3482	27	–	–
	1890	4548	857	3661	14	–	127
Bădăcin	1880	586	574	10	–	–	–
	1890	623	602	20	1	–	–
Blaj	1880	1080	797	174	93	–	–
	1890	1415	1010	290	103	–	–

*Evreii vorbeau limba maghiară, din acest motiv ei figurează la maghiari ca limbă maternă. Numărul lor reiese din datele confesionale.

 

Populația după religie în anii 1869, 1880 și 1890 din Zalău, Șimleu Silvaniei, Bădăcin și Blaj:

Localitatea	Anul	Populația totală	Ortodoxă	Gr. Cat.	Rom. Cat.	Reform.	Evangelic- Luteran	Unitarian	Israelit	Altele
Zalău	1869	5787	76	177	753	4668	31	10	72	–
	1880	5961	5	355	853	4560	33	9	145	1
	1890	6474	5	406	1017	4786	36	9	201	14
Șimleu Silvaniei	1869	4786	–	1007	1671	1491	10	4	542	11
	1880	4189	1	723	1384	1282	15	–	782	2
	1890	4548	5	893	1405	1385	13	7	838	2
Bădăcin	1869	789	–	743	1	21	–	–	24	–
	1880	586	–	570		9	–	–	7	–
	1890	623	–	596	3	119	–	–	7	–
Blaj	1869	879	21	641	120	34	44	–	18	1
	1880	1080	–	786	86	90	15	2	87	–
	1890	1415	48	974	115	91	84	6	96	1

 

 

Zalăul a fost cea mai importantă așezare din Sălaj, care a fost și a rămas reședință de comitat (județ) înainte și după reorganizarea administrativă din 1876. Dar nu a fost un oraș mare, ci mai degrabă un târg; având sub 6.000 de locuitori în vremea când familia Maniu s-a mutat la Zalău. Iar când tânărul Iuliu Maniu a studiat în oraș, s-a apropiat de 6.500 de locuitori. În cazul Zalăului, pe lângă avantajul/beneficiul de centru administrativ, politic și juridic, a contat și faptul că era un fel de centru cultural, cu tipografie, cu presă, cu cazinou, bibliotecă și mai ales având singurul liceu din zonă, Colegiul Reformat, care era mândria localnicilor. Colegiul atrăgea ca magnetul tinerii doritori de carte. Din punctul de vedere al dezvoltării economice, transporturilor și comunicațiilor a avut o importanță majoră construirea căii ferate, 7 octombrie 1887 fiind o zi istorică pentru Zalău, când a sosit primul tren în gară. Garnitura a pornit dimineața de la Carei, iar la ora prânzului a ajuns la Şimleu Silvaniei. După-masă, trenul a pornit la Zalău, şi după o oprire în Sărmăşag, la ora șase şi un sfert a ajuns la Zalău. (Linia ferată venea de la Carei, cu o ramificație de la Sărmășag spre Șimleu Silvaniei. Peste câțiva ani se va face și legătura spre Jibou, Dej și apoi, Baia Mare.)

 

 

Șimleu Silvaniei era al doilea oraș al comitatului și până la reorganizarea administrativă din 1876 era reședința comitatului Crasna. Din acest an devine doar reședința plasei Șimleu. Din acest motiv, o perioadă scurtă a intrat în declin demografic. Apoi însă a revenit, devenind un centru economic, comercial, bancar și școlar către sfârșitul secolului al XIX-lea. În deceniile anterioare Primului Război Mondial, la Șimleu Silvaniei au apărut mai multe ziare decât la Zalău. În dezvoltarea economică a orașului, un rol important l-a avut populația evreiască numeroasă. Pentru că populația românească a Șimleului era mai mare (decât la Zalău), orașul a avut un rol important în mișcarea națională a românilor și în viața lor culturală: aici au avut loc două adunări generale ale Astrei (1878, 1908), dar și ale Societății pentru Fond de Teatru Român (1901). Tot aici a luat ființă și Reuniunea Femeilor Române din Sălaj, având-o în frunte tocmai pe Clara Maniu.

Bădăcinul a fost un sat de mărime mijlocie, care are în prezent una dintre cele mai vechi biserici românești de piatră din Sălaj, construită ca biserică greco-catolică (unită) la începutul secolului al XVIII-lea. În Bădăcin se afla reședința familiei Maniu.

Blajul, pe atunci, era un orășel în devenire: Satul (târgul) de pe Târnave la mijlocul secolului al XVIII-lea a devenit sediul Episcopiei Unite Române (Greco-Catolice). Episcopii au întemeiat Gimnaziul Superior, primul liceu românesc din Transilvania. Școala a avut și clase primare și de gimnaziu, precum și o secție de fete. Nu întâmplător, Blajul a fost supranumit Mica Romă…

 

Maniu – școlarul

Din majoritatea surselor reiese că Iuliu Maniu a absolvit primele clase (cele elementare) la Blaj, unde în cadrul Gimnaziului Superior funcționau și clase elementare (I-IV). În anul școlar 1881-1882, Iuliu Maniu era printre eminenții clasei a IV-a de la școala din Blaj.

 

 

De la Blaj, la sugestia profesorului Petri Mór (autorul monografiei în şase volume a comitatului Sălajului), în anul 1882, Ioan Maniu și-a transferat fiul la Zalău, la Școala comunală de băieți. Această școală avea organizare și administrare independentă, dar funcționa într-un corp de clădire din curtea Colegiului Reformat din Zalău. Școala era cu limbă de predare maghiară, și conform afirmației lui Ioan Maniu, fiul său a învățat gramatica limbii maghiare de la un profesor din Zalău, deoarece la Blaj a învățat doar în limba română. (Din corespondența lui Ioan Maniu cu Ioan Micu Moldovan se cunosc aceste detalii.) Școala comunală corespunde gimnaziului de acum (cu clasele V-VIII) și primea subvenție de la stat.

În primul an de școală la Zalău, în clasa întâia (corespondentul clasei a V-a) erau 42 de elevi și în anul terminal doar 25. În clasa întâia, pe lângă cele 11 discipline obligatorii, limba latină era facultativă. Latina era preferată de cei care aveau de gând să studieze ulterior la colegiu. În clasificarea elevilor, pe lângă disciplinele clasice erau și trei rubrici separate: Morală, Atenție și Sârguință. (Fiecare cu notă aparte.) Elevul Maniu, chiar dacă în primul an nu era printre cei mai buni din clasă, la morală avea 1, adică excelent. (Și așa va rămâne până la absolvire.) Numele lui Maniu în anuarele școlare tipărite și în documentele școlare este scris când Mán Gyula, când Maniu Gyula. (Și în presa maghiară din perioada interbelică figurează această ultimă variantă.)

Familia și cunoștințele l-au alintat pe copilul, apoi pe tânărul Iuliu, cu numele: „Iuliuţu/Giulucul/Gyuluka”. Încă din primul an de școală la Zalău s-a împrietenit cu un coleg de clasă, Markovics Jakab, care i-a fost coleg de clasă vreme de opt ani. Prietenul lui Maniu era un băiețel evreu. El va ajunge medic, chiar medicul primar al comitatului Sălajului și medicul familiei Maniu. Și bunica îl îndrăgea pe micul prieten al nepotului său, și îl servea cu prăjituri și capucino, când el venea în vizită la familia Maniu.

Chiar dacă era școală comunală, părinții trebuiau să plătească taxe școlare: semestrial câte trei forinți de argint cei din Zalău și patru forinți cei din alte localități. Plus tot semestrial, jumătate de forinți (50 de creițari) taxă de înscriere și 40 de creițari taxă pentru editarea anuarului școlii. Ca în fiecare an, Colegiul publica datele esențiale din viața școlii sub forma acestor anuare: despre profesori, planuri de învățământ și programe școlare, dotarea școlii, elevii pe clase, rezultatele, elevii evidențiați, burse, cu date statistice etc.

 

 

 

În anul 1886, Iuliu Maniu a absolvit școala comunală de băieți și din septembrie a aceluiași an a devenit elev la Colegiul Reformat. În clasa a V-a (corespondentul clasei a IX-a) erau 18 elevi, dirigintele lor fiind profesorul de istorie Somogyi Jenő. La colegiu, în această vreme funcționau profesori cunoscuți, unii chiar renumiți: la matematică, ex-directorul Berényi János, la limba greacă, Kincs Gyula (viitorul director, în timpul căruia se va construi noua clădire), la limba și literatura maghiară, Petri Mór, la geografie Benkő Gábor etc. În clasele a VI-a, a VII-a și a VIII-a dirigintele lor a fost Kincs Gyula.

Pe 29 iunie 1888, Iuliu Maniu a semnat în matricola colegiului, jurând respect pentru legile şcolii. Conform tradiţiei seculare, elevii ajunşi în penultima clasă semnau acest angajament în cadru festiv. Era un fel de majorat, cei care treceau de această fază erau numiţi dieci şi nu elevi, nu puteau fi tutuiţi de către profesori, ci trebuiau să fie apelaţi cu titulatura de domnul. Asupra lor nu se puteau aplica pedepse corporale (la vremea respectivă nu erau interzise) şi aveau dreptul să fumeze în public, chiar și în prezenţa profesorilor.

Din datele cunoscute reiese faptul că Iuliu Maniu a fost un elev model, se pregătea pentru ore, îşi făcea temele şi din clasa a VII-a (în anul şcolar 1888-1889) s-a implicat în activitatea cercului de creaţie şi literatură, participând activ la şedinţe şi la dezbateri. Îndrumătorul cercului a fost Petri Mór, care îi era şi profesor de limba şi literatura maghiară. Pe lângă faptul că tânărului Maniu îi plăceau lecturile, având şi un simţ practic, s-a înscris şi la discipline opţionale, precum stenografia şi desenul. (Stenografia era binevenită pentru orice viitor funcţionar, grefier sau jurist, asigurând o carieră sigură şi serioasă în Austro-Ungaria, un stat cu o birocraţie bine dezvoltată.)

 

 

 

La învăţătură a avut rezultate foarte bune, fiind printre cei trei premianţi ai clasei, la sfârşitul anului şcolar primind premii în cărţi şi fiind evidenţiat în anuarul colegiului pe anii şcolari 1888-1889 şi 1889-1890.

În clasa a VIII-a (echivalentul actualei clase a XII-a), Iuliu Maniu, ca şi în anul şcolar precedent, a fost un elev sârguincios şi activ. Acest lucru a fost recunoscut de către profesori, de diriginte şi de colegi. Tocmai de aceea, colegii de la cercul de creaţie şi literatură l-au ales în funcţia de secretar al cercului. În calitatea de secretar conducea registrul de procese verbale şi scria/copia în albumul cercului operele elevilor care au fost socotite demne să fie transmise posteriorităţii.

Şcoala a fost şcoală şi programul absolvenţilor de atunci era destul de încărcat, pe lângă orele opţionale aveau următoarele discipline de studiu: limba şi literatura maghiară (trei ore pe săptămână), latină (patru ore), greacă (cinci ore!), germană (două ore), istorie (trei ore), matematică (trei ore), ştiinţe ale naturii (fizică+chimie şi biologie, patru ore), filosofie împreună cu logică (două ore), educaţie fizică (două ore), religie (două ore). Fiecare elev studia propria religie, iar cei greco-catolici îl aveau ca profesor de religie pe protopopul greco-catolic din Ortelec, Teodor Pop.

În clasa lui Maniu, din 16 elevi, el a fost cel mai tânăr, având la terminarea liceului doar 17 ani şi jumătate. Dintre colegii de clasă, unii erau cu trei-patru sau chiar cu cinci ani mai în vârstă decât el. Deși era liceu confesional reformat, din cei 15 absolvenți, doar șapte au fost de religie reformată, patru fiind de religie mozaică (israelită), trei greco-catolici și unul romano-catolic.

Examenele pentru sfârşit de an şcolar pentru clasa a VIII-a (a XII-a) au avut loc în 16-17 mai 1890. Ca urmare a rezultatelor bune, Iuliu Maniu a fost premiat din nou, împreună cu alţi trei colegi de clasă, printre care și Markovics Jakab (prietenul său).

Imediat după terminarea anului şcolar a urmat bacalaureatul: între 19-23 mai au avut loc examenele scrise, la următoarele discipline: Limba şi literatura maghiară, Limba latină, Limba greacă, Limba germană şi Matematică. (Profilul colegiului era practic de cultură generală, dar disciplinele umaniste au fost predominante.) Probele orale au fost susţinute în zilele de 20 şi 21 iunie. Și la acest examen final, absolventul Maniu a fost declarat „matur”, deci apt să urmeze studii universitare.

 

https://muzeuzalau.ro/iuliu-maniu-sfinxul-de-la-badacin/

(accesat în iunie 2023)

Cariera de mai târziu

După bacalaureat, Iuliu Maniu a studiat Dreptul la Cluj, Budapesta şi Viena, devenind avocat, și apoi a urmat o carieră politică. La începutul secolului al XX-lea, timp de un mandat, Iuliu Maniu a activat în Parlamentul Ungariei, ca reprezentant al românilor din Transilvania. Mai târziu a fost unul dintre principalii realizatori ai actului de la 1 Decembrie 1918, apoi a condus Consiliul Dirigent (guvernul provizoriu al Transilvaniei, de la sfârşitul anului 1918 până în primăvara anului 1920).

A desfăşurat o activitate politică intensă și în întreaga perioadă interbelică, fiind membru fondator al Partidului Naţional Ţărănesc (1926), îndeplinind şi funcţia de prim-ministru al României, în perioade cât se poate de dificile.

Aceste „bătălii politice”, mai întâi de la Budapesta şi apoi de la Bucureşti, l-au ţinut departe de meleagurile natale şi de şcoala sa, dar nu a uitat de anii copilăriei și ai tinereții, şi nici pe oamenii care l-au sprijinit în formarea personalităţii sale.

 

 

Iuliu Maniu a fost unul dintre conducătorii Partidului Naţional Român şi cel mai activ deputat român în Parlamentul de la Pesta. După realizarea Marii Uniri, în România a ajuns în funcţii mult râvnite. Dar el nu a profitat de funcţii publice, ci a servit interesul public, în sensul cel mai adecvat al cuvântului…

Dar nu dorim să vorbim prea mult despre omul politic Iuliu Maniu, ci ne preocupă absolventul de odinioară şi relaţia sa cu „Alma Mater” din Zalău.

 

Relaţia lui Maniu cu şcoala sa din Zalău

În deceniile ce au urmat anului absolvirii, Iuliu Maniu a păstrat mereu în memoria sa Colegiul unde s-a maturizat și s-a format în bună măsură. În toate împrejurările a vorbit cât se poate de frumos despre această școală. În dezbaterile parlamentare de la Budapesta, chiar și în cuvântările sale din plenul Camerei Deputaţilor a pomenit de multe ori numele Colegiului, susţinând autonomia instituţională în faţa amestecului statului. Merită să cităm din discursul său în favoarea autonomiei confesionale şi instituţionale, atunci când el a fost acuzat de alţi parlamentari că doreşte doar autonomia bisericii din care el face parte (Biserica Unită cu Roma sau Biserica Greco-Catolică). De remarcat şi coerenţa argumentelor aduse în sprijinul părerii sale:

„Să nu se gândească, Onorata Cameră, că eu, ca şi greco-catolic, protejez doar autonomia confesiunii mele. Dimpotrivă, eu sunt convins în adâncul sufletului meu, că premisa evoluţiei corecte a vieţii religioase constă în autonomia confesională, drept pentru care, eu doresc asigurarea autonomiei tuturor confesiunilor. Vă rog să mă credeţi, că durerea mea nu este mai mare, dacă este ştirbită autonomia confesiunii mele, decât dacă este atacată autonomia altor confesiuni, sau pe căi ocolitoare se comit fapte de către stat sau biserică, care ştirbesc autonomia confesională – acum sau pe viitor.

Să nu vă închipuiţi că pe mine nu mă doare, de exemplu, de Biserica Reformată, care este autonomă prin statut şi care are instituţii frumoase, şi totuşi cât de mult este preocupată de obţinerea subvenţiei de stat. Nu mă bucur, deoarece aceste subvenţii de stat, întotdeauna sunt date cu un anumit gând ascuns şi în anumite condiţii. Ce acum pare să fie în favoarea Bisericii Reformate, peste un anumit timp, când la cârma guvernului nu vor fi aceia care sunt doriţi în acele funcţii, atunci sigur că va fi păgubos pentru ei. Eu m-am format la Colegiul Reformat din Zalău, şi să mă credeţi, că în memoria mea se păstrează mult mai frumos acel colegiu, în modestia sa, când încă se întreţinea din resurse proprii, cu onoraţii săi profesori, decât colegiul din Zalău, în al său palat pompos şi cu profesorii retribuiţi de stat. Tare mă tem că acel palat luxos nu stă astăzi pe acel fundament sigur, pe care s-a bazat clădirea aceea veche, dar onorabilă şi modestă.”

Iuliu Maniu considera, pe bună dreptate, că autonomia instituţională este mult mai importantă decât subvenţia de stat. Subvenția financiară a statului este râvnită de unii, dar respectivii nu sunt conştienţi, că statul, contribuind la întreţinerea unei instituţii, atunci doreşte şi sporirea influenţei sale. (Aici, Iuliu Maniu face aluzie la faptul că, în anul 1902, clădirea cu un singur etaj al colegiului din Zalău a fost demolată şi în locul ei s-a construit din banii statului o clădire mult mai impunătoare şi mai modernă, cu două etaje şi subsol.)

Da, Maniu nu a fost doar un politician consecvent, ci şi un absolvent, un om recunoscător. Către sfârşitul deceniului al treilea al secolului trecut, când şcoala sa din Zalău a pierdut statutul de şcoală publică, el a intervenit pe lângă autorităţile din Bucureşti, ca acest colegiu să reprimească statutul pe care-l merita. (Pierderea acelui statut nu însemna doar o pierdere de prestigiu, ci chiar putea să ducă la desfiinţarea colegiului.) Anuarul colegiului din anul 1940-1941, care prezintă istoria colegiului în perioada interbelică, referindu-se la recâştigarea statutului de liceu public, în toamna anului 1929, scrie următoarele:

„În recâştigarea dreptului public în afara conducerii Episcopiei Reformate a Transilvaniei şi a conducerii Partidului Maghiar, merite de neuitat au avut fostul deputat, baronul Jósika János, precum şi foştii directori ai colegiului, Kerekes Ernő şi Végh Sámuel. În legătură cu statutul public, ar fi un gest de ingratitudine de a nu pomeni numele lui Iuliu Maniu, fost elev al şcolii. Fără intervenţia sa, elevii noştri ar fi trebuit să dea examene încă timp îndelungat în faţa unor comisii străine.” (Am subliniat aceste rânduri deoarece au fost scrise la nici un an de la Dictatul de la Viena, când relaţiile româno-maghiare nu au fost lipsite de tensiuni.)

Cum se obișnuiește, fiecare școală se mândrește cu personalitățile importante care au studiat în respectiva instituție. Așa a fost și pe vremuri, cum reiese și din faptul că în anuarul colegiului, din 1939/40, printre elevii cei mai cunoscuți și cu care se mândrește conducerea colegiului sunt înșirate patru personalități marcante, printre ei fiind și Ady Endre și Iuliu Maniu:

 

 

 

Numele absolventului Maniu apare în toate anuarele publicate în timpul războiului (1940/41, 1941/42, 1942/43 și 1943/44 la rubrica absolvenților de mare faimă).

Tot în anuarul din 1939/40, directorul de atunci, când prezintă principalele evenimente ale anului școlar, mai detaliază: „Datorită condițiilor tulbure, în acest an nu s-au putut organiza întâlnirile foștilor absolvenți. Însă trebuie să pomenim că ne-am întâlnit cu două gesturi de afecțiune deosebită față de școala noastră străbună. Unul, că dr. Markovics Jakab, med. pens. al comitatului – cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la bacalaureat – a depus coroane de flori la mormintele tuturor profesorilor defuncți ai școlii, și l-a vizitat pe singurul dintre foștii profesori încă în viață, pe directorul pens. Kerekes Ernő.

Celălalt gest a fost că fostul nostru elev, Iuliu Maniu, de asemenea, cu ocazia împlinirii a 50 de ani de la bacalaureat, a trimis o telegramă în limba maghiară, cu mult suflet, adresată conducerii instituției noastre, din care merită să scoatem în evidență măcar atât că: „Printre zidurile instituţiei, de timp foarte îndelungat, necontenit se sădeşte în sufletele noastre simţul onoarei, libertatea gândului şi cuvântului, şi idealurile măreţe de iubire faţă de neamul fiecăruia, care au fost sădite definitiv în sufletul meu, şi care mă călăuzesc ca nişte torţe de nestins.”

Tot din acel anuar îl mai putem cita pe fostul lui profesor Kerekes Ernő: „Iuliu Maniu nu a fost niciodată ingrat față de Colegiul Wesselényi, și a folosit orice posibilitate să-și ajute școala aflată în dificultate” (p. 40).

În fiecare anuar este publicat cuvântul rostit de director la încheierea anului școlar. De această dată, directorul Szász Árpád, în cuvântarea sa, citează integral telegrama absolventului Iuliu Maniu:

 

Direcţiunea Liceului Evanghelic Reformat Maghiar Zalău.

 

Îmi pare nespus de rău, că datorită preocupărilor mele urgente de aici, nu am putut să mă prezint personal să-mi exprim omagiul cu ocazia aniversării a cincizeci de ani de când am dat examenul de bacalaureat. Nu pot să las nemarcată această ocazie oferită de o zi aniversară, să nu-mi exprim recunoştinţa deplină şi omagiul meu faţă de profesorii defuncţi şi actuali ai acestei şcoli eminente. Printre zidurile instituţiei, de timp foarte îndelungat, necontenit se sădeşte în sufletele noastre simţul onoarei, libertatea gândului şi cuvântului, şi idealurile măreţe de iubire faţă de neamul fiecăruia, care au fost sădite definitiv în sufletul meu, şi care mă călăuzesc ca nişte torţe de nestins. Din sentiment de recunoştinţă, ridic altare în memoria tuturor foştilor mei profesori, în special în memoria fostului meu director Berényi János şi fostului meu profesor Kincs Gyula. Mereu voi aprecia bunăvoinţa lor manifestată faţă de mine, precum şi exemplul pedagogic personal.

Vă rog, domnule director, să primiţi şi să transmiteţi salutul meu şi recunoştinţa mea deplină, merituoasei instituţii a dumneavoastră, tuturor profesorilor dvs. şi în mod special singurului profesor încă în viaţă, a domnului profesor Kerekes Ernő, mult stimat şi iubit de noi toţi.

Fostul elev al dumneavoastră, gata să vă servească,

Iuliu Maniu.

 

 

 

Imaginea lui Maniu în presa de limbă maghiară

Iuliu Maniu a avut o imagine în presa de limbă maghiară mai bună decât orice politician român. Fără să intrăm în toate detaliile, alăturat doar spicuim:

Cotidianul „Brassói Lapok” își trimite reporterul tocmai la Bădăcin, de unde corespondentul ziarului realizează un reportaj de suflet:

 

 

 

Tot acest cotidian publică un material mai vast despre premierul Maniu și școala pe care a absolvit-o la Zalău. La rândul lui, fostul său profesor, Petri Mór (care pe atunci trăia la Budapesta) afirmă textual: „A fost cel mai corect, cel mai bun elev al meu” („Brassói Lapok”, 8 ianuarie 1929).

 

 

 

Când a avut loc înmormântarea mamei lui Maniu la Bădăcin, presa a relatat despre evenimentul tragic, și de numărul mare de participanți, printre care nu doar români, ci și mulți maghiari, inclusiv o delegație de la Colegiul Reformat din Zalău.

 

 

Un cotidian orădean, tot pe prima pagină anunță faptul că: „Se lichidează: corupția, protecția, cenzura, starea de asediu și justiția militară asupra civililor.” (Se referă la primele măsuri propuse de Guvernul Maniu pentru asanarea politică și morală a țării.)

 

 

Revista clujeană „Korunk”, deși era de orientare de stânga, în 1935 scria despre Ady, Maniu și liceul lor: „În colegiul zălăuan încap unii lângă alții lângă elevii maghiari și elevi români. În aceleași bănci, unde a șezut Ady Endre, cu câteva clase mai devreme, de la profesorii lui a învățat Iuliu Maniu, care va deveni liderul Partidului Național Român și premierul României Mari…” (Studiul lui Bölöni György, despre Ady Endre, Korunk, 1935/1, p. 9).

 

 

Încheiem cu un citat dintr-un săptămânal clujean din noiembrie 1928: „România are un nou guvern. Și deocamdată o nouă speranță. Populația de orice rang și de orice limbă speră ca Iuliu Maniu, cel care a preluat guvernul, să creeze o nouă lume aici. Speră că nu doar numele se schimbă, ci și spiritul și regimul guvernării. Va fi mai mare înțelegerea, mai multă libertate și ordinea va fi mai sigură!” („Magyar Nép”, nr. 46/1928).

 

Bibliografie

Anuarele Colegiului Reformat din Zalău din anii: 1888-1889, 1889-1890, 1929-1930, 1939-1943

Anuarele școlii comunale de băieți din Zalău pe anii 1882-1885.

Somogyi Jenő, A Zilahi Evang. Reform. Kollégium Története [Istoria Colegiului Reformat după Evanghelie din Zalău], Zalău, 1895.

Periodice:

Szilágyság, Brassói Lapok, Ellenzék, Keleti Újság, Nagyváradi Napló, Korunk, Magyar Nép.

Fonduri arhivistice

Colecţia Colegiului Reformat Zalău; Arhivele Naționale, Serviciul Județean Cluj.

Anexe