Articole

Mândrie şi preajudecată

Atâtea secole de morală, de raţionalism, de iluminism, de liberalism, conduşi spre democratizare, după parcurgerea unor forme diverse de totalitarism, ne-am construit mecanisme de percepţie şi de racordare la coordonate prin intermediul unor lentile, ce evidenţiau performanţa, ineditul, expresivitatea, originalitatea. De multă vreme, dar treptat, cu infinită precauţie, apoi brutal şi fără loc de întors, ne-am trezit cu criteriile răsturnate. Nu mai contează dacă eşti inspirat sau copiezi. Nu mai contează dacă ai muncit rupându-ţi din carne sau ai smuls brutal şi fără teamă de consecinţe din rezultatul altuia. Acum contează cine eşti, ce eşti şi de-a cui eşti, din care tabără. Toate celelalte criterii au fost lăsate să moară încet, ignorate şi fără nicio recompensă. N-au nici mormânt, nici ceremonial funerar. Pe fondul dispariţiei criteriilor, ca la orice priveghi, îmi vine în minte bancul cu femeia de la ţară care era interesată de-a cui din Togo e călătorul din acelaşi compartiment de tren cu ea. Nu se mai dau stele galbene, nici calificative de origine sănătoasă, acum e important să vii din minoritatea potrivită, să te raliezi cu partidul cel mai versatil, să nu te recomande vocea şi talentul, ci viciile, conturile şi curbura coloanei vertebrale, nu neamul, ci neamurile, nu inteligenţa şi morala, ci moravurile uşurate de povara conştiinţei. Nici de-a cui eşti nu e întotdeauna relevant, ci cât de mult eşti dispus să renunţi la tot balastul de educaţie cu care te-au încărcat nefericiţii tăi părinţi, bunici, profesori şi alţi grădinari ce-au încercat să obţină de la tine o roadă bună. Aşa cum „somnul raţiunii naşte monştri” (Goya), inconştienţa pasivităţii a zămislit deja mai multe rânduri de loaze, cocoţate pe divanele ţării. N-au educaţie, dar au titluri, n-au maniere, dar au conturi, n-au conştiinţă, dar s-au vârât în gaşca şmecherilor. „Clientul nostru, stăpânul nostru” are acum conotaţii nuanţate. Clientul politic e gogomanul cu funcţie, matracuca cu ifose, ticălosul care te calcă pe trecerea de pietoni, mârlanul care se foloseşte de îngroparea criteriilor, mizerabilul agramat care dispreţuieşte dreptatea, adevărul, păpuşa de plastic fără morală. Conştiinţa lor nu depăşeşte numărul metrilor pătraţi de construcţii deţinute şi contul bancar din care îşi hrănesc orgoliile vanitoase de prime generaţii încălţate. Bunicii lor, bravi purtători de opinci şi suman îşi vor surpa mormintele de ruşine şi de risipirea în van a tinereţii pe hectarele de patrie vândute alogenilor. Mă întreb, din pasivitatea personală: Ce-am făcut cu lumea asta? Ce-am făcut cu țara mea? România la bucată, un talcioc în care mai există chilipiruri.

A fost 1 Decembrie şi brusc şi-au amintit cu toţii că patriotismul mai poate aduna ceva capital electoral, că o fotografie lângă tricolor, cu o coroană de flori la monumentul unui erou necunoscut poate aduna admiraţia virtuală şi efemeră a aplaudacilor de serviciu. 364 de zile pe an auzim, citim, vedem cum compatrioţii, de o singură sărbătoare, se ruşinează că fac parte din neamul acesta. Spun peste tot şi scriu că românul e prost şi leneş, că e lacom şi fără imaginaţie, că e retrograd şi pupător de moaşte, medieval, cu suflet de iobag, lipsit de perspectivă, îngust, demodat, risipitor, fără umor, fără educaţie, limitat la resorturi de comună primitivă. O rostesc nazal, sentenţios, ca şi cum ei s-ar fi născut din spuma neantului, chiar dacă, celor mai mulţi dintre ei încă le zăreşti balega între degetele picioarelor lătăreţe, deformate de mulţimea secolelor în care strămoşii lor au purtat opinci. Dar au făcut-o cu demnitate, cu tricolorul purtat mândru în costum şi în suflet. Au făcut-o concret, într-o transfuzie colectivă pentru acest pământ ce musteşte încă de sângele lor. Voi, cei care batjocoriţi repetat acest popor, răspundeţi: Ce-ați făcut cu lumea asta? Ce-ați făcut cu țara mea?

Că tot ne plac manifestările virtuale, ce-ar fi dacă, în locul paradelor fățarnice am rosti o rugăciune pentru popor și țară, în locul segregării, am jertfi o îngenunchere înaintea Creatorului, în locul învrăjbirii, am exersa o îmbrățișare frățească, în locul chipurilor întunecate, un zâmbet prietenesc, în locul întunericului din sufletele orbite de sine, am face loc luminii pe care ți-o arată căutarea celuilalt, iubirea necondiționată, altruistă? Aşa ar arăta pentru mine Ziua Ţării. Ea nu e doar de 1 Decembrie, ci la fiecare răsărit de soare. Aşa precum copilul primeşte atenţie, iubire, grijă nu numai de ziua naşterii sale, ţara se iubeşte nu ocazional şi cu multiplicare media, depunând coroane de flori în luminile televiziunilor. Nici maimuţărind o recunoştinţă ce nu se concretizează în acţiuni, fapte, iniţiative. Nu într-o aliniere mimetică, nu în ritualurile redundante şi golite de conţinut emoţional real, de trăinicia rezultatelor, de verticalitatea unui patriotism asumat, exersat şi demonstrat. Dacă nu îţi aduci prinosul de efort concret, dacă nu faci să crească pâinea ţării, din miezul căreia să se hrănească până la ultimul, degeaba vrei să stai în fruntea mesei. Ştiu că nu vrei să auzi, dar te întreb: Ce-ai făcut cu lumea asta? Ce-ai făcut cu țara mea?

Când am uitat să gândim, să ascultăm cu inima îndumnezeită, să dorim binele celui de lângă noi? Egoismul nu poate fi înfrânt decât cu lumina înțelepciunii spirituale, a rugăciunii și a iubirii. Am uitat bucuria? O vom găsi, oferind ce avem mai bun în noi, celorlalți. Ne temem pentru viața noastră? Contează cea a copiilor noștri, a generațiilor viitoare, așa cum a contat a noastră, nu a celor ce și-au pierdut-o în război, sângerând în păduri, în munți, în bălți, trădați de cei lași. Am contat noi, nu cei ce şi-au trăit tinereţile îndărătul gratiilor. Am contat noi, cei de afară, nu cei ce au ales demnitatea, libertatea, adevărul, credința în puşcăriile politice. Am contat noi și viața, lumina şi credinţa, nu ateismul comunist. Ne-au ales pe noi, au ales viitorul, nu confortul pactului cu securitatea, cu statul, cu partidul. Puteau să plece capul și sa fim o nație de turnători, dar au fost câțiva, destui, care au spus NU. Au făcut-o pentru noi și pentru conștiința lor, pentru sufletul lor care nu era de vânzare. Ei, nealiniații, au săvârșit cele mai primite Liturghii cu demnitatea lor, au înălțat cele mai fierbinți rugăciuni din adâncimea tenebrelor la care i-au condamnat trădătorii, prieteni, colegi, vecini cu suflete golite. Ei acolo, în cimitire şi gropi comune risipite, vizitate în grabă, noi aici, în mormintele de plastic, minciună şi ticăloşie, construite de vii şi purtate cu mândrie. Pe voi, cei ce intrați acolo unde fraților voștri li se interzice, complici la ștergerea libertății, vă întreb: Ce-ați făcut cu lumea asta? Ce-ați făcut cu țara mea?

„În luptă, în munţi, am fost doar răniţi, dar omorâţi nici unul. Ucişi am fost doar când am fost vânduţi. O spun cu durere: vânzarea de frate e o boală naţională, care, dacă nu vom reuşi să ne vindecăm, ne va ucide pe toţi. Nu ne-am făcut iluzii că ni se vor alătura mulţi oameni. Unii n-au venit de frică. Şi ei trebuie înţeleşi. Pe alţii nu-i interesează decât propriul interes. Regimurile se schimbă, profitorii nu. Rămâne apoi marea masă a truditorilor, a căror viaţă se reduce la muncă şi la hrană, într-un ciclu etern şi ale căror conştiinţe nu se ridică mai sus de blidul de mâncare dinaintea nasului. Cu ei face stăpânirea ce vrea. În primul rând, să gândească în locul lor.” (Ion Gavrilă Ogoranu).

Vom merge la Alba Iulia, la Bucureşti, Mărăşeşti, la Oituz, Podul Înalt, la Posada, la Şcheia, la Rovine, la Baia, la Călugăreni, Codrii Cosminului, Carei, la Şelimbăr, Guruslău, la Ip şi Treznea, la Suceava, Piteşti, Gherla, Târgu Ocna, Târgşor, Braşov, Ocnele Mari, Peninsula, la Sighet, Râmnicu Sărat, Galaţi, Aiud, Craiova, Braşov, Oradea, Piteşti, la Canalul Dunăre-Marea Neagră (Peninsula, Poarta Albă. Salcia, Periprava, Constanţa, Midia, Capul Midia, Cernavodă, la Jilava, Văcăreşti, Balta Brăilei, Rahova, Malmaison, la Mărgineni, Mislea, Miercurea Ciuc, Dumbrăveni, Mărgineni, Cluj. Patria morţilor e mai vie ca patria celor în viaţă. Rămâne aceeaşi întrebare: Ce-ați făcut cu lumea asta? Ce-ați făcut cu țara mea?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.