Mame de probă și țări de adopție

Estimated read time 5 min read

Ștefan Jurcă


 

Cel mai recent roman al Helenei Pflitsch, „Leapădă-te de Ieri”, Editura Neuma, 2022, ne prezintă o lume greu de crezut că a fost reală, locuințe cu toaleta în curte, la comun, rețeaua de apă potabilă re

N4202

dusă la cișmeaua din curte, încălzirea cu lemne ori cu ce s-o fi aflat de ars. Tavi și Oly și cei doi copii ai lor, Alma și Adi, sunt personajele principale cu care debutează acțiunea cărții. Ei sunt într-o continuă luptă pentru supraviețuire. Tavi este fotograful orașului, iar Oly, soția, o fostă dansatoare devenită alcoolică. Tavi o alungă pe Oly din casă și le aduce copiilor mame de probă, care se schimbă des, pentru că nu corespund necesităților artistului fotograf, rămas apoi fără slujbă. Vecina Paulina este o femeie bună, are țâțele până la brâu, dar îi ajută pe copii cum poate și ea. În aceste comunități au loc violuri cărora le cad victime, cel mai ades, minorii, se consumă alcool, se întâmplă certuri, bătăi. La opt ani, Alma devine omul de bază al casei și are grijă de fratele ei mai mic, Adi. Are o pasiune pentru limba franceză și-și dorește să devină profesoară. Dă admitere la liceu și reușește, face primele două clase. La 13 ani se împrietenește cu Otto, un mecanic care „o iubește”, apoi îl cunoaște pe Paul, licean cu două clase mai mari decât ea. Pentru a participa la banchetul de absolvire al lui Paul, Alma împrumută o rochie verde, dar nu ajunge la eveniment. La insistențele ei, Otto o ia cu el și trec, clandestin, granița, ajungând în Germania cu ajutorul unor complici. Alma, deși e minoră, simte că Otto o vânduse țiganului care i-a ajutat să evadeze și reușește să scape din anturajul lor ajungând în Franța. Aici, prin „metoda degetelor” face rost de un aparat foto, iar pozele sale încep să aibă succes.

Prima parte a cărții mi s-a părut monotonă descriind o zonă gri a României, greu de suportat de memoria noastră recentă, deși scenele sunt realizate cu măiestrie. Viața adolescenților Alma, Paul, Otto, plimbările cu bicicleta ori secvențele din parc, iubirile lor nevinovate însuflețesc miezul romanului. De fapt, autoarea se află la a șasea carte de dimensiuni mari, un roman al tinerilor, ratarea fratelui Almei, Adi, devenit alcoolic, droghist și amator de jocuri de noroc, mama Oly, devenită bețivă. Până la urmă, Otto se întoarce în țară și ajunge să lucreze la un service al lui Paul. Multe amănunte introduce autoarea în descrierea lumii dintr-o provincie ardeleană. Helene Pflitsch s-a născut în județul Cluj, în 1958, azi având dublă cetățenie română și germană. Eu o știu doar de pe rețelele literare, dar am remarcat dârzenia cu care dorește să aducă la lumină o lume obscură, dorința de a deveni scriitoare. Din păcate azi realitatea bate ficțiunea, s-a mai scris despre tinerii nevoiți să ia drumul străinătății căutând o țară de adopție. Multă lume a crezut că e doar ficțiune, această migrație către vest, puțini reușind să se realizeze și să devină cineva în viață.

Un roman trebuie să aibă și eroi, altfel, fără personajele principale, nu rămâne în memoria noastră. Dintre toți, Alma se desprinde ca o ființă cu un caracter puternic, o femeie gingașă, reușind să devină o cunoscută artistă fotograf. Revine în locurile natale unde i se organizează o expoziție, prilej de a se întâlni cu personajele din copilărie. Acțiunea romanului pare mai palpitantă din momentul când Alma se întâlnește cu Paul și cu Otto, neștiind pe care să-l aleagă dintre ei. Otto a fost bărbatul care a făcut-o femeie când avea 13 ani, iar Paul a cunoscut-o când era deja la liceu. Vecina Paulina a rămas aceeași, femeia care adună flori de unde poate și le vinde apoi la piață. Tatăl Almei, Tavi, merge cu lăutarii în turnee câștigându-și cu greu existența. Helene Pflitsch a realizat o frescă a lumii de ieri și de azi în lupta pentru supraviețuire. Prima parte a romanului este, în opinia mea, prea accentuat sărăcită și plină de tristețe, personajul neavând nicio șansă de a ieși din condiția lui socială. Abia când ajunge la catedrală, Alma își dă seama că nu știe la icoana cărui sfânt se roagă și nici nu cunoaște o rugăciune, spunând doar atâta: Ajută-mă! O lume fără Dumnezeu deci, o lume atee, așa cum se propovăduia în vremurile de ieri. „În biserică pășise doar cărând stativele și aparatele de fotografiat ale tatălui și fusese atentă doar la mirii sau bebelușii pe care trebuia să-i fotografieze. De ce acum aproape alerga într-acolo nu își explica” (p. 236). Îndemnul „leapădă-te de ieri”, sinonim cu leapădă-te de Satana, este singura șansă de a uita lumea fără căpătâi, dar nimic nu ne îndreptățește să sperăm că lumea de mâine va fi una mai bună, când spectrul războaielor ne amenință la tot pasul. Scriitorii nu dau soluții, ei sunt doar martorii unei lumi aflată în marea trecere, încercând să o înfățișeze în toată măreția și nimicnicia ei.

 

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours