Malaxorul de martie

Estimated read time 12 min read

■ „Felurite feluri”, de Cornel Cotuțiu, Editura Grinta, 2024. „Toate sferele se rotesc ACASĂ, unele prin ochii-bulboane din matca Prutului, a Tisei, din valurile Dunării. Memoria afectivă e a rădăcinilor românești, toposul românesc e sfera identității neamului, ACASĂ e biserica rezistenței în vâltori, creația e rostul existenței în fior de eternitate. Cornel Cotuțiu își lasă prin toate Sinele deschis împrietenirii cititorilor cu creația sa.” (Viorica Pop) Referindu-se la titlul pe care l-a ales, Cornel Cotuțiu explică: „Un prieten, din ce în ce mai iritat de întrebarea ce i se pune (de obicei, când se întrevede cu cineva mai rar la vedere) «Ce faci?» (considerând-o a fi un tic ridicol și, deopotrivă, abuziv, nici vorbă de a-l socoti politicos), a început să aibă același răspuns: «Felurite feluri, toate la fel». Îmi place sintagma, doar că nu-i accept întru-totul insinuările.”

 

■ „Emigrînd din altă singurătate”, de Ioan Barb, Editura Neuma, 2023. „Cuvintele lui Ioan Barb din această nouă carte a sa, emigrând dintr-o singurătate aproape absolută, au o stranie proprietate de a încolți în interiorul oricărui «vis înzăpezit», renăscând în timpul zborului lor de căutare, într-un cu totul alt trup, într-o cu totul altă viață, în care trăim, după cum afirmă poetul, chiar dacă suntem cu desăvârșire morți. Și asta, probabil, pentru că și moartea, chiar și cea lăuntrică, ne poartă spre o altă viață. Renașterea are loc prin sărut, prin iubire, când «buzele tale palide» se deschid în noapte, luminând asemenea aripilor unui fluture hipnotizat de licărirea înșelătoare a unui muc de țigară aflat în scrumieră. Această transhumanță are loc, afirmă poetul, cel puțin așa aș vrea să interpretez eu, în ciuda faptului că «fiecare despărțire rupe din noi ceva / ce nu se mai repetă / așa cum nu va mai reveni nici un mort din pământ / nici un suflet din infern».” (Nichita Danilov)

 

(C.Ș.C.)

 

 

■ La finalul anului trecut, „Revista Ilustrată” și-a reluat apariția. Publicația este editată de Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, instituție a Consiliului Județean Bistrița-Năsăud. Numărul 13/2023 este dedicat personalității lui Ion Pop Reteganul, învățătorul, folcloristul și scriitorul care, alături de preotul și animatorul artistic Ioan Baciu, a fondat, în anul 1898, „Revista Ilustrată”. „Un alt corifeu al satului transilvan, uitat pe nedrept, este, fără îndoială, Ion Pop Reteganul, de la a cărui naştere se împlinesc anul acesta (2013 – n.r.) 170 de ani. De altfel, acest număr al seriei noi din «Revista Ilustrată», fondată de marele folclorist şi cărturar al vremii sale, apare şi pentru a marca cei 170 de ani de la naşterea sa. Ion Pop Reteganul a fost şi va rămâne un reper printre corifeii neamului românesc, ce au aşezat satul tradiţional la loc de cinste”, a precizat Alexandru Pugna, managerul Centrului Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud în editorialul „Satul românesc – vatra unde trăiește veșnicia”. Revista are peste 400 de pagini și cuprinde studii de specialitate, pagini dedicate istoriei locale, poezii, interviuri, recomandări de lecturi și retrospective culturale. Au contribuit cu studii și articole: prof. dr. Vasile Filip, PS Episcop Macarie Drăgoi, preotul și managerul Bibliotecii Județene „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, Ioan Pintea, scriitoarea Cleopatra Lorințiu, prof. dr. Silvestru Petac, prof. dr. Radu Ioan Băeș, cercetătorul științific dr. Smaranda Mureșan, scriitorul și etnologul drd. Menuț Maximinian, scriitorul Valentin Marica, prof. Liviu Păiuş, prof. Ioan Seni, scriitorul și redactorul Alexandru Dărăban, scriitoarea Veronica Oșorheian, preotul Nicolae Feier, preot dr. Emanuel Vidican, dr. Rudy Moca, prof. dr. Ioan Lăcătușu, managerul Alexandru Pugna și etnolog prof. Emilia Ometiță.

 

■ În numărul 499/ianuarie 2024 al revistei lunare de cultură „Argeş”, editată de Centrul Cultural Piteşti, poetul și eseistul Nicolae Coande scrie despre volumul „Tristețea draft”, semnat de Ana Andrei (heteronimul Anei Paraschivescu). Cartea respectivă a fost publicată la „Itaca Publishing House” din Dublin, în anul 2023, în urma câștigării concursului promovat de editura din Irlanda. „Poemele se rotesc consecvent în jurul unei absențe, denumesc ritmic un sentiment care acoperă trecutul, dar nu-și refuză prezentul. Ceea ce numim de regulă melancolie feminină intră în rezonanță cu ironia și mai ales cu autoironia unei voci care țese o poveste, tristă cel mai adesea. Poemele au aceeași tăietură care combină directețea, o anume frustețe a exprimării, cu un suprarealism sui generis simpatic contrariant, conduse la un climax asistat de un soi de poantă cu efect întârziat. Banalul cotidian este atras în țesătura unei Penelope care suferă și țese pe măsură ce nostalgia, singurătatea, teama devin motivele acestei pânze în care El nu apare niciodată direct. Bărbatul este o proiecție a celei care îl reconstituie din ceea ce a fost, dar subzistă în memoria ei combinatorie. Odiseea nu este doar povestea marină a unui bărbat plutind pe valuri, ci și a unei doamne care, pe uscat, salvează imaginea lui intrată la «apă»”, a scris Nicolae Coande.

 

■ La Editura „Școala Noastră” a Casei Corpului Didactic a văzut lumina tiparului volumul semnat de Bara Lajos-István,Emlékkönyv. A zilahi magyar református oktatás 375. és a Zilahi Református Wesselényi Kollégium újraindulásának 30. emlékéve alkalmából”. Volumul aniversează 375 de ani de învățământ reformat maghiar în Zalău și 30 de ani de la reînființarea Liceului Reformat „Wesselényi” din municipiul Zalău. Scrisă în limba maghiară, cartea cuprinde studii și articole despre trecutul și prezentul Liceului Reformat din orașul de la poalele Munţilor Meseşului, ilustrații documentare vechi și în anexe fotografii color. Cartea a apărut cu sprijinul Fondului „Bethlen Gábor” (principalul fond al guvernului maghiar pentru finanțarea activităților organizațiilor maghiarilor de peste hotare). Autorul volumului, Bara Lajos-István, născut în Zalău, este profesor de matematică și director al Liceului Reformat „Wesselényi” din Zalău din anul 2013.

 

(A.-B.K.)

 

 

Rârâieli-mârâieli. În dimineaţa zilei de 19 februarie 2024, Administraţia Naţională de Meteorologie a prognozat că va fi o pâclă ţeapănă şi polei în Sudul, Estul şi centrul Ardealului. Avertizarea a fost preluată sub această formă: „Cod galben de ceaţă densă şi gheţuş în cinci judeţe din TANSILVANIA”, de mai multe agenţii de ştiri, publicaţii, posturi de radio: Agerpres, DC News, G4Media, Radio România Târgu Mureş, Covasna Media… Cuuum? TANSILVANIA? Scris cu majuscule sau îngroşat, să sară în ochiul cititorului? Niciun „cap limpede” de la corectură nu a sesizat lipsa literei R, nimeni nu s-a grăbit să îndrepte greşeala? Ea e o consoană atât de importantă, încât ne învăţăm copiii, încă din primii ani, să o pronunţe: „Radu nu ştia să zică: râu, răţuşcă, rămurică…” Limba ʼomână, oficială în ʼomânia, nu-şi poate peʼmite să piaʼdă o liteʼă atât de impoʼtantă. Făʼă ea, cum ne va emoţiona „Un ʼăsunet” de Andʼei Muʼeşanu oʼi de câte oʼi naţionala de ʼugby va juca pe Aʼcul de Tʼiumf? Cum se va înfăţişa Miʼcea cel Bătʼân în faţa lui Baiazid să-l pʼevină: „Tot ce mişcă-n ţaʼa asta, ʼâul, ʼamul, mi-e pʼieten numai mie, iaʼă ţie duşman este…” Într-o povestioară pentru copii, scrisă de Bálint Tibor, am râs cu lacrimi de roboţelul care a pierdut litera C şi a cerut la piaţă apă în loc de ceapă. Iată că realitatea postrevoluţionară bate fantezia! „Tʼăiască şi înfloʼească eʼoica pʼesă ʼomânească!”

 

Sunt şapte pruni, nu trei! L-am amintit pe preotul greco-catolic Teodor Murăşanu din Turda, condamnat politic (fără judecată) de către comunişti, ca fiind unul dintre traducătorii poemului „Apostolul” de Petőfi Sándor. De altfel, a preţuit poezia maghiară şi i-a promovat pe Arany János, Áprily Lajos şi, ceea ce ne interesează acum, pe Ady Endre. Murăşanu este unul dintre foarte puţinii care a transpus în româneşte emblematica „Hepehupás vén Szilágy”, o descriere nostalgică şi hâtră a spaţiului sălăjean. Am regăsit-o în revista „Pagini literare” din Turda, apărută în decembrie 1937. „În Sălajul plin de hopuri, / La umbra celor trei pruni, / Inima-mi dormea-n genuni / De-o mie de ani, în pace, / Dar din somnu-i fericit / Vai mie că s-a trezit / În Sălajul plin de hopuri… // În Sălajul plin de hopuri / La umbra celor trei pruni / Mai puteam să dorm vreun secol / Pân’ la vremea cu minuni / Vai mie că m-am trezit / În Sălajul plin de hopuri…” Dintru început, orice cititor maghiar va face observaţia că „traducătorul trădător” ar fi trebuit să păstreze toţi cei şapte pruni din original, nu să-i rărească, precum au făcut edilii zălăuani în centrul vechi. Pomii amintiţi constituie doar o livadă minusculă, nicidecum o moşie întinsă pe mai multe hectare, lucrată de iobagi. Era „domeniul” (pământul) de un iugăr al unui „nobil în opinci”, posesorul sărac al unei „piei de câine” (act de înnobilare), care trebuia să muncească pentru a trăi. Cei „şapte pruni” amintiţi ironic de poet sunt asemenea creştetului plat, pe care Caragiale îl arăta fiului său Matei: boieria fără avere e doar un moft.

 

„Desculţă printre poeme”. Un vestigiu misogin al limbii române este cuvântul „cărturar”. Acesta, ca şi sintagma „om al cărţii”, nu are decât un singur gen: cel masculin. Femeia poate fi intelectuală, învăţată, savantă, mai puţin critică sau istorică, care iar sunt apanaje bărbăteşti. Sânziana Batişte transcende prin poezie toate metehnele acestor etichetări şi revine în atenţia cititorilor prin noul volum, „Câmpuʼ alb, oile negre” (măgăruşii-s pierduţi în ceaţă?), o miniantologie tematică dedicată cuvintelor şi cărţii, apărută acum în formă electronică şi tipărită la Editura eLiteratura. Precum sugerează coperta realizată de Viorica Didic-Vlas, poeta este regina de pe un eşichier, care a dat şah-mat şi a închis într-o colivie un rege orb, păcătos şi adormit. Ea este privilegiata strălucitoare, pe care veşnicia o ţine matern în poală, loc unde viersuieşte solitară, dar nu se simte protejată, ci chinuită şi risipită de „duhul florilor de tei”. Se întreabă: „Vom sătura vreodată această foame siderală?” Stihurile nu pot umple, nu-şi propun să potolească gura lumii, o foame şi o sete „căreia îi aruncăm febril / surâsul nostru / speranţele / umilele şi glorioasele noastre victorii // Şi pe noi înşine / în supremul salt / al poemului”. Autoarea crede în frumuseţea cuvintelor, în versurile care oferă alinare şi alintare: „Vreau să-ţi fiu odihnă / Demâncare / Patrie nestinselor candori / A copilăriei neuitate sare // Leagăn – marea scânteind în zori // Flamură zbucnită visului de aur / O corabie cum nimeni n-a avut // Gestul mamei / Taina ei de abur // Şi întoarcerea spre ţărmul cunoscut”.

 

(G.-D.G.)

■ Ca de fiecare dată, și cel mai nou număr din splendida revistă „Scriptor”, 1-2/2024, se deschide cu un semnificativ grupaj de poeme. Semnează Horia Bădescu, Adrian Alui Gheorghe, Dumitru Chioaru, Nicolae Corlat și Andrei Hurgheș. Și pentru că apare în ianuarie, găsim o fasciculă consacrată lui Eminescu. În cadrul ei, Gellu Dorian proiectează un portret subiectiv al poetului, în pagini de proză memorialistică. Lucian-Zeev Herșcovici glosează pe marginea unei noi traduceri în limba ebraică a unei selecții de poeme eminesciene. Ala Sainenco semnează o prețioasă pagină de istorie literară, alcătuind, din jurnale și documente de epocă, efigia unuia dintre cei mai apropiați prieteni ai lui Eminescu: Alexandru Chibici-Râvneanu. Seria articolelor de eminescologie o încheie Doru Scărlătescu, printr-un complicat studiu, urmărind o notiță a poetului din perioada studiilor vieneze, concentrată pe prezența lui Mihai Viteazul în opera, aflată într-un muzeu austriac, a unui pictor flamand. Un mic „dosar Scriptor” anunță rotunjirea unui deceniu de apariție a revistei. În cadrul său, deși redat numai fragmentar, de o mare atracție ni se pare dialogul lui Vasile Proca cu Cezar Ivănescu, având în obiectiv figura lui Virgil Mazilescu. Secțiunea lingvistică a numărului de față cuprinde trei articole de lexicologie și dialectologie. Urmează trei efigii critice, fixând profilul a trei importanți scriitori contemporani: Daniel Cristea-Enache despre o avanpremieră editorială a lui Valeriu Cristea, Alla Apopei despre Nicolae Dabija și Ioan Holban despre Adrian Popescu. Scrisorile inedite ale lui Liviu Rebreanu către Ion Petrovici, reproduse și în facsimil prin grija lui Ștefan Andronache, augmentează profilul istorico-literar al publicației. Jurnalul lui Liviu Ioan Stoiciu din toamna lui 1989, ajuns la episodul LI, încordat, palpitant, ca de obicei. Alte rubrici consacrate ale revistei cuprind interviuri cu personalități, fie greu încercate de istorie, fie eminente în varii domenii ale culturii. De asemenea, eseuri și cercetări privind artele conexe literaturii, de la teatru și film, la arhitectură. Actualitatea literară, reflectată în recenzii de carte, își are un spațiu generos, care, împreună cu rubricile de reproduceri fotografice „Ex libris”, ține trează curiozitatea cititorilor.

 

(V.M.)  

 

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours