■ La Festivalul Național de Literatură „Armonii de primăvară” de la Vișeu de Sus, Cosmin Perța a adus în discuție o temă de actualitate: Inteligența Artificială (AI) și Literatura. Redefinirea creației/creatorului e una dintre provocări. Chiar nu vom accepta creații literare ale IA? În ton cu tema, un citat din Ruxandra Cesereanu (din „Steaua”, nr. 5/2023): „Atâta vreme cât emoționalitatea mai există, nu are cum să ne fie frică de roboți”.
■ Am citit în „Cafeneaua literară” (nr. 243/mai 2023) articolul lui Ion Simuț, „Sfârșitul cronicii literare?”, și nu știu dacă îi pot da dreptate autorului, fie doar și pentru pasajul: „Concluzia oricărui bilanț al actualității este că avem cronică literară, ilustrată lunar în zeci de ipostaze, dacă nu chiar o sută, dar avem prea puțini cronicari literari credibili”. Credibili pentru cine? Oare cronicarii de la „Caiete Silvane” sunt credibili? Eu zic că da.
■ De citit editorialul lui N. Prelipceanu, „Încă un Ev Mediu?”, din „Viața Românească” (nr. 4/2023). Un fragment: „Dacă există analfabeți funcționali, de ce n-ar fi și analfabeți literari? Dacă de cei dintâi se scandalizează media și, uneori, și instituțiile, de aceștia din urmă nu se sinchisește nimeni. Că de ce să ne pierdem noi timpul prețios cu ei, când știm că lectura cărților, mai ales a celor literare, nu aduce nici un ban? De ce să avem noi mintea scrântită de cărți, când putem să ne-o scrântim, fără să ne dăm seama de asta, cu jocurile pe telefoane și așa mai departe, că lista e lungă-lungă. Toată lumea se bucură că noile generații sunt tot mai alfabetizate digital, fără să-i mai pese cuiva de analfabetismele rămase, care merg mână-n mână cu marea realizare dintâi. Mă rog, exagerez, se mai trezesc unii, mai scriu cărți demonstrând cu date fenomenul decăderii intelectuale provocat de marea revoluție digitală, dar cui îi pasă de cărțile alea? Așa cum nu le pasă celor care stau cu urechile înfundate de căști din care emană zgomote foarte puternice că, la o anumită vârstă, vor fi surzi de-a binelea. Dar iată că am găsit, fără să intenționez, un nou termen pentru analfabetismul literar: surzenie literară. Căci multă lume e, azi, surdă din acest punct de vedere” (viataromaneasca.eu). Oare cum stăm cu analfabetismul literar și cu surzenia literară? Și prin Sălaj.
(D.S.)
■ Un volum deosebit a fost publicat de familia Simone și György Györfi-Deák, la Editura Cristian PlusArt, în 2023. Atât din punct de vedere al conținutului, cât și din punct de vedere al aspectului grafic, volumul duplex „Țăranul interimar” (Simone Györfi) și respectiv „Dârzarta Bârză” (Györfi-Deák György) este unul care merită să fie păstrat în biblioteci, citit și recitit. „Țăranul interimar” conține momente, personaje și drame din lumea satului românesc. Autoarea este o fină observatoare a problematicilor sociale din acest mediu, prezentate cu un realism izbitor, dar și cu empatie. Proza din „Dârzarta Bârză” ne oferă o alăturare de povestiri fantastice, realiste sau suprarealiste. Ambele cărți sunt captivante, autorii lor țesându-și poveștile cu un talent real.
■ Antologia „Symbioses 1” cuprinde o parte dintre scriitorii care au fost prezenți la Festivalul „Primăvara Poeziei”, desfășurat la începutul lunii mai 2023. Cartea, apărută la Ljubljana, Slovenia, a fost îngrijită de scriitoarea Glorjana Veber, cuprinzând creațiile a cinci poeți, patru dintre ei fiindu-ne oaspeți la Zalău (Halmosi Sándor, Gašper Malej, Robert Simonišek și Glorjana Veber), și Barbara Pogačnic. Poemele antologate sunt traduse în trei limbi: engleză, română și maghiară.
■ „Ultimul înger”, de Menuț Maximinian, Editura Neuma, 2023. „Menuț Maximinian e o voce distinctă în ansamblul generației sale tinere, volumul de față înlesnind cititorului descoperirea unui temperament delicat, din stirpea acelora care pot să jubileze trăindu-și viața prin poezie.” (Constantin Cubleșan)
(C.Ș.C.)
■ Numărul 239/aprilie 2023 din revista „Nord Literar” continuă aniversarea de două decenii de la înființarea publicației de cultură ce apare sub egida Consiliului Județean Maramureș și a Uniunii Scriitorilor din România. „Cu o echipă redacţională suferind modificări fireşti de-a lungul anilor, pariind pe tradiţie şi deschisă inovărilor cu miez, revista «Nord Literar» ilustrează, elegant şi sobru, nu accidente și incidente din viaţa literară, fie ele oricât de spectaculoase, ci substanţa durabilă a evenimentelor literar-culturale. Cu o delimitare netă, neşovăielnică a teritoriului, secondată de o dorinţă bine asistată de a fi în rând cu Lumea mare şi cu exigențele ei, revista are ceva din porţile maramureşene, cu horbota lor înălţând coloane de înșelătoare fragilitate, deschise larg spre lume, dar știind să-și păstreze autonomia şi singularitatea”, a apreciat Irina Petraș, președinta Filialei Cluj a Uniunii Scriitorilor din România.
■ Numerele 120/aprilie 2023 și 121/mai 2023 ale magazinului literar și artistic „Răsunetul cultural” cuprind articole variate și consistente. Patru pagini din numărul lunii Prier i-au fost dedicate poetului și criticului literar Viorel Mureșan, la aniversarea vârstei de 70 de ani. Despre opera și activitatea scriitorului stabilit la Surduc au scris: Vasile V. Filip, Traian Ștef, Olimpiu Nușfelean, Ilie Rad și Menuț Maximinian, iar Alice Valeria Micu a prezentat spicuiri din interviurile cu Viorel Mureşan. În același număr al revistei editate de Societatea Scriitorilor din Bistrița-Năsăud a fost publicată o anchetă realizată de Ilie Rad, profesor la Catedra de Jurnalism a Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca. La ancheta literară au evocat amintiri despre momentul debutului în presă: Ioan-Aurel Pop, Irina Petraș, Menuț Maximinian, Laura Poantă, Nicolae Goja, Liviu Ioan Stoiciu, Adrian Lesenciuc, Valentin Marica, Lucian Vasiliu, Nicolae Silade, Ion Buzași, Melania Cuc, Laszlo Alexandru, Olimpiu Nușfelean, Gheorghe Glodeanu, Virgil Rațiu, Vasile V. Filip, Leo Butnaru, Nicoleta Milea, Iulian Boldea, Simona-Grazia Dima și Zorin Diaconescu. În numărul din luna Florar, Irina Petraş, Menuţ Maximinian și Aurel Podaru au publicat articole in memoriam autorului ediţiei critice monumentale „Opere – Liviu Rebreanu” (23 de volume), Niculae Gheran, care a trecut pragul veşniciei în 4 aprilie 2023. Cronici literare și prezentări de cărți au publicat: Icu Crăciun despre „Liviu Rebreanu și Rebrenii. O biobibliografie documentară” (Editura „Școala Ardeleană”, Cluj-Napoca, 2023) de Iacob Naroș; Ion Radu Zăgreanu despre „Crucea nopții” (Editura „Școala Ardeleană”, 2018) de Menuț Maximinian; Iacob Naroș despre „Frontierele etnologice” (Editura „Charmides”, Bistrița, 2021) de Menuț Maximinian și Adrian Țion despre „Dincolo” (Editura „Școala Ardeleană”, 2022) de Doina Cetea.
■ Am primit la redacție patru cărți semnate de Daniel Danciu, inginer minier din Petroşani. Volumele au apărut la Editura StudIS din Iași, în anul 2022, și au fost scrise între anii 2012 și 2022. „Eseologie primară”, „Eseologie secundară”, „Eseologie terţiară” cuprind eseuri, meditații și curiozități despre economie, știință, cultură, civilizație și politică, iar „Poemologie” include 144 de poeme.
(A.-B.K.)
■ Mereu surprinzătoare revista Teatrului Național „Marin Sorescu” din Craiova, cu apariție o dată la patru luni, „SpectActor”. Cu oarecare întârziere ne-a parvenit nr. 2 (47) / mai-august 2022, dedicat Festivalului Internațional Shakespeare, ediția a XIII-a, eveniment desfășurat la Craiova între 19-29 mai 2022. Numărul se deschide cu o briliantă cronică de carte a celui care, între timp, ne-a părăsit, George Banu: Peter Brook/ o autobiografie. Teatrologul român identifică în Să nu uiți de timp, volumul autobiografic al marelui regizor englez, două surse vitale formării intelectuale: călătoriile și cărțile remarcabile. Cel mai mare număr de pagini îl acoperă eseuri, cronici de spectacole, interviuri, cronici de carte, toate pe teme shakespeariene, având printre semnatari pe: Ion Parhon, Marius Dobrin, Mihai Ene, Mădălina Nica, Luana Neghea, Ana Paraschivescu, Cornel Mihai Ungureanu sau Nicolae Coande. Un text esențial ni se pare dialogul dintre George Banu și Sever Voinescu pe tema „Cărțile fundamentale: Biblia și operele complete ale lui Shakespeare”, moderat de Emil Boroghină. Întregul dialog, cu replici nu întotdeauna convergente, radiază de la un enunț al lui C. S. Lewis, invocat de Sever Voinescu: „O sursă ne dă subiecte și ne dă teme despre care scriem. O influență ne face să scriem într-un anume fel”. În viziunea celor doi eseiști, textul revelat al Bibliei constituie pentru Shakespeare, într-o mai mare măsură, o influență. Ca sursă, ei identifică în dramaturgia autorului numeroase atitudini de inspirație creștină, de la modul în care lucrează iubirea, prin personaje, în diferite piese, la sublimare, la înălțarea spre îndoială și înțelepciune, în cazul altor protagoniști. Comune textului biblic și celui shakespearian sunt două dimensiuni: una sapiențială și alta profetică. Și le mai atribuie Sever Voinescu acestora și caracterul de „operă deschisă”: „…constatăm că lucrul cu textul lui Shakespeare nu se oprește niciodată. Exact așa este și lucrul filologic cu textul sacru: fără sfârșit. Nu te oprești niciodată să încerci să înțelegi, să repui în perspectivă și să cauți cea mai bună tălmăcire.” Cum putem deduce din calitatea colaboratorilor, revista „SpectActor” este, cu fiecare număr, oglinda scripturală a unei instituții teatrale eminente.
(V.M.)
■ Petőfi 200: Când ChatGPT n-are de unde copia
Voioşii la bacalaureatul 2023 din Ungaria: la literatura maghiară, candidaţii au primit două subiecte la alegere şi au putut să opteze pentru stihuirea lui Petőfi despre poetul Csokonai, căruia i s-a făcut sete în Debreţin şi a coborât în beci împreună cu preotul reformat ca să bea o cană de vin. Din păcate, cepul butoiului s-a stricat. Trimis în casă ca să aducă un alt „pişleag”, nu l-a găsit şi s-a dus în vecini să ceară unul. Acolo era zaiafet, aşa că Csokonai a uitat de cep, de popă („csapot, papot, mindent felejtett”). Textul trebuia comparat cu „Invocaţia” clasicizantă a lui Tóth Árpád, un autor dinainte de Primul Război Mondial, mai puţin cunoscut, un excelent traducător al lui Shelley. Elevii s-au bucurat, au considerat că a fost un subiect uşor, dar ChatGPT a fost surprins şi la acest punct nu a realizat o notă de trecere. Ca orice şcolar disperat, a început să toarne generalităţi, fără nicio legătură cu tema tratată: „La Petőfi, imaginea lui Csokonai apare într-un poem dedicat. Eu-ul liric îl poartă pe cititor prin cele mai importante etape ale vieţii lui Csokonai. [Sic!] Cu toate acestea, el rămâne ascuns până la sfârşitul poeziei, iar identitatea sa este dezvăluită doar în rândurile de încheiere [eroul chefuia în vecini!]. Atitudinea eului liric faţă de figura lui Csokonai reflectă respect şi admiraţie, prezentându-l în acelaşi timp ca pe o persoană care, în ciuda amărăciunii vieţii şi a presiunilor din societatea sa, a susţinut întotdeauna adevărul şi idealurile.” Totuşi, atunci cum a apărut balta de vin din pivniţa preotului?
■ Petőfi 200: Mărturia unui servitor aflat în slujba marilor poeţi
Móra Ferenc este scriitorul al cărui nume a fost preluat de editura maghiară specializată în literatura pentru copii, cum a fost cândva „Ion Creangă” la noi. A fost profesor şi publicist, într-o vreme chiar bibliotecar, arheolog şi muzeograf. În timpul vieţii, a prezentat mai multe conferinţe legate de viaţa lui Petőfi, pe care le-a publicat în volum cu o uşoară întârziere, abia în 1924, la un an după centenarul naşterii marelui poet. Una dintre ele îl aminteşte pe Garay János, cunoscut mai ales pentru veselul portret al „veteranului-fanfaron” Háry János, dar şi pentru legenda ecoului din Tihany, străvechea abaţie de pe malul lacului Balaton. După ce s-a căsătorit şi a devenit ofiţer în armata revoluţionară, Petőfi a căpătat un slujitor: Gyuri (nu i se cunoaşte numele întreg). Rămas fără muncă după moartea stăpânului, el a fost angajat de familia Garay. Într-o primăvară, în vreme ce dădea cu cremă şi lustruia cizmele noului amfitrion, i-a mărturisit doamnei: „Ştiu eu, coniţă, că şi domnul Garay e un om cunoscut, dar aşa de mare scriitor maghiar, ca fostul meu stăpân, n-a mai avea lumea asta.” Zice Móra Ferenc: „Omagiu mai sincer, mai frumos, mai superlativ nici nu s-ar fi putut şi nici nu se poate rosti despre ceea ce a fost şi înseamnă Petőfi.”
■ Petőfi 200: Costa Carei, un bun traducător uitat
Întrucât a lucrat la Biblioteca Academiei între 1964-1969, Costa Carei a fost cuprins în dicţionarul „Scriitori bibliotecari, bibliotecari scriitori”, întocmit de Fenia Driva (Editura Rotipo, 2022). Este un pseudonim literar, numele real de familie fiind Coltău, ca şi domeniul din Maramureş unde Petőfi şi-a petrecut luna de miere. Coriolan Dimitrie, fiu de bancher, a terminat liceul în Sibiu şi a studiat dreptul, dar a fost atras de teatru şi cinematografie şi s-a mutat în Budapesta, unde şi-a câştigat existenţa ca publicist. În 1936, îi apare „Celebrare”, un volum propriu de versuri, dar s-a remarcat mai ales prin traducerile din marii poeţi maghiari. Prima dragoste este Ady Endre, cel care „a răsturnat idolii şi canoanele consacrate, a zguduit şi a răscolit sensibilitatea maghiară, a abătut lirismul unguresc pe drumuri noi, mai fireşti şi mai fertile”, căruia îi dedică o antologie în 1943. La o sută de ani de la izbucnirea revoluţiilor paşoptiste, în 1948, publică o ediţie bilingvă, care cuprinde 50 dintre poeziile lui Petőfi, foarte apreciată de cunoscători, dar care a devenit o raritate bibliofilă, greu de găsit în biblioteci. Intenţiile au fost nobile: „Am ostenit cu dragă inimă la compunerea lor şi cu credinţa, că şi aceste, ca îndeobşte operele asemănătoare, sunt menite să construiască spiritualizatoarea hotarelor punte de aur, să apropie două ţări, două naţiuni, două culturi dezbinate şi în destul de învrăjbite în trecut, dar care totuşi trebuie să se împrietenească…” Este un deziderat mărinimos, lăsat moştenire unor vremuri viitoare.
(G.-D.G.)
+ There are no comments
Add yours