Malaxorul de iulie

■ Poeme pentru prieteni de Radu Săplăcan, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2024, volum memorial la 70 de ani de la nașterea lui Radu Săplăcan (născut la 1 aprilie 1954, decedat la 15 aprilie 2002). În prefața volumului, Ioan Pintea spune: „Radu Săplăcan a fost și a rămas pentru mine: prieten absolut, boier, gentleman, devotat, generos, lipsit de orgoliu, fără țâfnă, grăbit, agitat chiar în a sări în ajutorul celuilalt, exigent cu prietenii, și corect cu neprietenii (nu spunea el «câtă prietenie, atâta exigență»?), fără teamă, de-a dreptul eroic uneori, îndrăzneț în a ataca tabuurile și canoanele literare și nu numai, cavaler atunci când situația o cerea și îngăduitor când simțea căderile și slăbiciunile celuilalt, altruist peste măsură, antrenat în focul culturii majore și participant entuziast la jocurile precare ale contemporaneității (considera, ca și Huizinga, cultura drept joc), ironic și grav, aproape mereu cu sabia scoasă din teacă și ascuțită, desigur, pentru apărarea prieteniei și a adevărului cu orice preț (și adevărul și Platon încăpeau în aceeași teacă) în situații aparte, în suferință și cu ochii plini de lacrimi, fără o motivație anume (…) vesel și fericit în momente nu tocmai vesele și fericite, mamă și tată pentru fiul său Mihai (…)”.

■ Mai e puțin până treci strada (poeme), de Liviu Mircea, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2024, cu ilustrații de Lucian Dobârtă. „Citesc mult, cu nesaț, tot ce găsesc bun, tot ce mă pasionează, tot ce mă interesează, călătoresc și mă îndrăgostesc în fiecare zi. Scrisul și coborârea pe pământ, de-a lungul acestui fluviu numit Viață, au fost și sunt totul pentru mine. Într-o lume fără Dumnezeu, în care prostia este adevărata problemă pandemică, iar oamenii cred că mântuirea înseamnă acumulare de averi, Arta și, în special, Poezia, dacă nu au devenit instrumente de mântuire, au ajuns, în timp, cel puțin vocea, imaginea, emoția și calea spre o lume mai bună, mai umană. În ceea ce mă privește, poezia este cam tot ce am. Și tot ce am mie îmi este suficient în aceeași lume în care nimic nu mai este suficient.” (Liviu Mircea)

■ Despre VIAȚĂ, MOARTE și alte MĂRUNȚIȘURI, de Romulus Moldovan, Editura Neuma, 2024. „Poetul din Cluj este mai rafinat și mai dibaci decât se străduiește să pară prin aserțiunile lui, doar declarativ fruste și fără de horbote. Viața și moartea nu intră pentru el în rândul mărunțișurilor decât în joacă, fondul său serios, adesea și melancolic fiind al unui liric profund și delicat. Noul său volum se cuvine sărbătorit ca o reușită și un reper important al carierei sale literare.” (Horia Gârbea)

■ Și piatra mă va-îmbrățișa (antologie de autor 2011-2024), de Vasile Tudor, Editura Școala Ardeleană, Cluj-Napoca, 2024. „Adăpostind în spațiul lor nostalgii și reverii, poemele acestei cărți rezumă, de fapt, arhitectura simbolică a ființei, făurită din angoase și idealități, din exasperări sceptice și dileme identitare. Exilat în materialitatea cotidianului, eul își caută reperele instabile ale propriei identități în cuvânt sau în rugăciune, oglindindu-și metamorfozele sinelui în labirintul unui real agonic. Poet singular, prin ambivalențele expresiei și prin avatarurile gândului, Vasile Tudor propune, prin această carte, o selecție riguroasă și, în același timp, relevantă a poemelor publicate de-a lungul timpului, creații literare cu semnificativă miză existențială, etică și estetică.” (Iulian Boldea)

■ Brâncovenii, de Angela Maxim, Editura Napoca Star, 2024. „Despre dureroasa și trista soartă a Domnitorului Constantin Brâncoveanu și a familiei sale s-a scris mult… Jertfa lor supremă ne-a permis să rămânem, ca popor, creștini! Însă nu s-a scris până acum în versuri… În anul 2014 s-au împlinit 300 de ani de la sacrificiul lor… Atunci am reușit să scriu această poezie ca recunoștință și ca semn de mulțumire față de Brâncovenii noștri curajoși! Dumnezeu să odihnească sufletele lor!” (Angela Maxim)

■ Cel mai recent număr al revistei Poezia, al verii 2024, cuprinde poeme contemporane de Florentin Palaghia, Emil Lungeanu, Răsvan Popescu, Mircea M. Pop, Veronica Balaj, Cristina Scarlat, Ion Pachia-Tatomirescu, Aurelian Sârbu, Victoria Fonari, Adriana Furtună, Mihaela Oancea, Daniel Marian, Răsvan Ducan, Radu Chiorean, Ottilia Ardeleanu, Ana Maria Gavril, Mihaela Aionesei, George S. Vidreanu, Codruța Vancea, Silviu Sanie, Ara Alexandru Șișmanian, Ioana Dor, Ionuț Pande, Laurențiu Belizan, Paul Sârbu și Cosmin Guță. Într-o altă secțiune, Poeme românești în limbi străine, au fost publicați autorii: Mihai Eminescu, Ilarie Voronca, Mariana Dan, Vasile Romaniuc, Arcadie Suceveanu, Octavian Doclin, Cassian Maria Spiridon, Marius Chelaru, Mihai Merticaru, Nicolae Labiș, Gheorghe Grigurcu, Nora Iuga, Marius Robescu, Marius Chelaru, Nicolae Coande, poemele fiind traduse de Luan Topciu, Mircea M. Pop, Adam J. Sorkin, Mariana Dan, Olimpia Iacob, Jim Kacian, Hans Dama, Ligia Constantinescu, Mandics György, Gabriela Pachia, Lidia Popa, Francisca Ricinski, Gabriela Banu și Constanța Niță.

(C.Ș.C.)

■ În numărul 6/iunie 2024 din „Contemporanul. Ideea Europeană”, revistă ce apare sub egida Academiei Române, semnează doi sălăjeni: Daniel Săuca și Mirel Taloș. În articolul „Festivalul internațional «Primăvara Poeziei • A Költészet Tavasza • Spring of Poetry», poetul și jurnalistul Daniel Săuca prezintă evenimentele organizate sub semnul Poeziei la Zalău, în județul Sălaj și în Cluj-Napoca, susținute de poeți și artiști din România, Ungaria, Italia, Scoția (Marea Britanie), Cipru, Croația, Cuba și Austria. A XXII-a ediție a Festivalului internațional „Primăvara Poeziei/ A Költészet Tavasza/ Spring of Poetry” a avut loc în perioada 20-26 aprilie 2024, fiind organizată de Consiliul Județean Sălaj, Centrul de Cultură și Artă al Județului Sălaj și UDMR Sălaj, cu sprijinul Primăriei Municipiului Zalău, Inspectoratului Școlar Județean Sălaj, Filialei Cluj și Reprezentanței Zalău a Uniunii Scriitorilor din România, Casei Municipale de Cultură Zalău, SC Transurbis SA, ADI Țara Silvaniei, Colegiului Național „Silvania”, Liceului Pedagogic „Gheorghe Șincai”, Liceului Reformat „Wesselényi”, Liceului Tehnologic „Mihai Viteazul”, Asociației Scriitorilor din Județul Sălaj, Asociației Culturale „Szilágy Társaság”, Halmosi Sándor, Editurii Ab-Art Kiadó Budapesta, Balázs F. Attila, Muzeului Județean de Istorie și Artă Zalău. Mirel Taloș, romancier și eseist, semnează articolul „Civilizația spectacolului după Mario Vargas Llosa”. „Nu există text care să dezbată mai bine degradarea prin care trece lumea din punct de vedere cultural decât «Civilizația spectacolului» de Mario Vargas Llosa. Asistăm, ne atrage atenția Llosa, la o transformare colosală, la nivelul istoriei umane, majoră, de impactul unui cataclism: dispariția culturii așa cum a fost ea înțeleasă mii de ani”, a apreciat titularul de rubrică la revista „Contemporanul. Ideea Europeană”.

■ La Editura Școala Ardeleană din Cluj-Napoca a văzut lumina tiparului volumul „Însemne pe copacul lumii din Bârsău de Jos” de Ştefan Aurel Drăgan. Localitatea Bârsău de Jos (în prezent arondată județului Maramureș) a aparținut Sălajului până în anul 1951. Conform autorului, lucrarea nu are caracter istoric, ci prezintă panorama satului din punct de vedere sentimental și literar. „În această carte am cuprins toate familiile din sat: pe unele le-am tratat mai larg, având mai multe informații, pe altele mai scurt, lacunar, în funcție de câte date am avut despre fiecare. Cu toate acestea, valoarea familiilor din satul meu este aceeași”, a precizat poetul și prozatorul Ştefan Aurel Drăgan.

■ În numărul 6 (409)/iunie 2024 din revista „Apostrof” este publicată o anchetă intitulată „De ce (mai) scrieţi?”, cuprinzând trei întrebări: „1. V-aţi gândit vreodată să renunţaţi la scris? Ce ar putea declanşa o asemenea decizie în destinul unui scriitor? Credeţi în recunoaşterea postumă?; 2. Literatura este un act de narcisism sau de generozitate? Preţul notorietăţii este compromisul scriitorului cu cititorii săi? Scrieţi ca să fiţi pe gustul publicului?; 3.Unii confraţi consideră că suntem martorii unei aluvionare şi nedrepte marginalizări a literaturii române contemporane. Sunteţi de acord cu această constatare? Ea vă demobilizează sau dimpotrivă? Întrevedeţi vreo soluţie de a ieşi din această situaţie?”. În prima parte a anchetei răspund: Marina Constantinescu, Simona Popescu, Ioan-Aurel Pop, Mihai Măniuţiu, Ştefan Borbély, Adrian Popescu, Liviu Ioan Stoiciu, Vasile Igna, Lucian Vasiliu, Iulian Boldea, Dan Perşa și Leo Butnaru. Redăm un fragment din răspunsurile acordate de istoricul Ioan-Aurel Pop, membru titular și președinte al Academiei Române: „Orice scriitură autentică este – fie şi în proporţie infimă – un act de narcisism şi unul de generozitate în acelaşi timp. Unii scriitori afirmă că scriu ca să se mărturisească lumii şi fără nicio intenţie de a plăcea, de a impresiona, de a se vedea vânduţi în librării ori pe cale digitală. Ceea ce nu este adevărat nici măcar pentru aceia care cred sincer acest lucru. Omul scrie ca să fie receptat de semenii săi. Altminteri, respectivul se raportează greşit la realitate şi are nevoie de cure medicale. Dar şi din asemenea creatori «bolnavi» pot rezulta opere autentice…”

(A.-B.K.)