Malaxorul de florar

■ De curând la Zalău am avut o fericită întâlnire cu Moshe B. Itzhaki, Paul Farkaș și Noa Levin Harif. Cu acest prilej, am primit recenta carte „Pe malurile râului Uitării. Poezii 1993-2021” (Ed. Școala Ardeleană, 2022) de Moshe B. Itzhaki, traducere din limba ebraică de Paul Farkaș, cu un cuvânt-înainte de Al. Cistelecan și o postfață de Radu Țuculescu. Pe copertă, un desen de Noa Levin Harif, „Câmpurile memoriei” (2020). Despre autor, Al. Cistelecan scrie: „Un scepticism structural îl oprește pe Itzhaki să se abandoneze în grația lumii, iar cenzura operată de acesta va intensifica mereu condiția nostalgică. Temele nostalgiei se acumulează treptat tocmai pe fondul unei devoțiuni compasionale, al unei relații afective cu lumea, mereu contrariată, dar acut sentimentală. Lirismul familial, vraja persuasivă a originilor, vibrația mitică a peisajelor, toate vor fi prilejuri de efuziune sentimentală fără sentimentalism”. Pentru Radu Țuculescu, „Moshe B. Itzhaki este artistul a cărui curiozitate nu obosește niciodată, o păstrează vie, iscoditoare, tânără, plină de energie. De aceea, poezia lui este de o prospețime constantă, capabilă să ofere cititorilor mereu noi surprize, noi satisfacții. Zeul inspirației sale are, cu siguranță, cap de șoim”. Profesor universitar, poet, traducător, editor, curator, actor de teatru și ornitolog, Moshe B. Itzhaki (1951, Israel) a fost decan al Facultății de Studii Continue, la Colegiul Academic al Științelor Educației Oranim. Trăiește la Ahuzzat Barak, lângă Muntele Tabor. A publicat volumele de poezie: Întoarcerea în neant (1993); Când porțile se-nchid (1999); Cicluri neîntrerupte (2004); Râurile își înalță vocile (2009); Vremea nebuniei – Duet cu un pictor (2010); Purtat de vânt (2011); Corpul e un ecuator (2014); Pasărea din urmă (traducere din ebraică în română de Paul Farkaș, 2015); Pasărea-ndoielii (2018); Și vine ploaia (traducere din ebraică în română de Paul Farkaș, 2018); Dar eu am privit în urmă (2021). A tradus în ebraică: Ana Blandiana, Refluxul sensurilor (2014), Speranță sub un soare gri (2017) și Când moartea se aprinde în frunze (2021); Apa strânsă-n căușul palmei (2018), o antologie care cuprinde 11 poeți ai Cenaclului Echinox (în colaborare cu Paul Farkaș); Dinu Flămând, Umbre și faleze (în colaborare cu Paul Farkaș); Marta Petreu, Singurătatea e o țară unu pe doi (în colaborare cu Paul Farkaș, în curs de apariție). Paul Farkaș (1947, Beiuș, jud. Bihor) este filolog, ziarist și traducător. Deși trăiește de 32 de ani în Israel, a rămas puternic legat de România, de cultura și oamenii ei. Este absolvent al Facultății de Filologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai. A obținut M. Phil în literatura engleză la Anglia Ruskin University din Marea Britanie și un doctorat în literatura engleză la Universitatea Babeș-Bolyai. A tradus volumele poetului israelian Moshe B. Itzhaki Pasărea din urmă (2015) și Și vine ploaia (2018), colaborând cu acesta la traducerea și apariția volumelor de poezie ale poetei Ana Blandiana în ebraică – Refluxul sensurilor (2014) și Speranță sub un soare gri (2017) – și, în 2018, la antologia poeților echinoxiști Apa strânsă-n căușul palmei. Anual, Paul Farkaș susține conferințe pe teme educaționale și ale Holocaustului nord-ardelean din anii 1940-1944. În anul 2016, Editura Limes a publicat un jurnal de lagăr, Întoarcerea din iad, de Aly Steinmetz, sub îngrijirea lui Paul Farkaș și cu un Cuvânt-înainte de Ioan-Aurel Pop. Împreună cu Moshe B. Itzhaki, a tradus în ebraică și din proza și teatrul scurt ale scriitorului Radu Țuculescu, sub titlul Trei în dormitor și alte povestiri (Ed. Iton 77, Tel Aviv, 2019).

■ Din editorialul lui Nicolae Prelipceanu, „Tragedia de lângă noi” („Viața Românească” nr. 4/2022): „Tragedia de lângă noi ne va trezi, poate, și altădată, atunci când același sau alt căpcăun va năvăli peste vreo țară pașnică și democrată, model insuportabil pentru un dictator. Și vom gândi atunci că, oricât de departe, geografic vorbind, ar fi de noi, flagelul e foarte aproape, tragedia celorlalți e, de fapt, și a noastră. Întotdeauna când suntem fericiți, chiar dacă nu ne dăm seama de asta, că n-avem pandemie, că n-avem război, e bine, totuși, să ne amintim de finalul profetic al romanului lui Albert Camus: «…bacilul ciumei nu moare și nici nu dispare niciodată, el poate rămâne zeci de ani adormit […] și, poate, va veni o zi când, spre nenorocirea și învățătura de minte a oamenilor, ciuma își va trezi șobolanii și-i va trimite să moară într-o altă cetate fericită»” (viataromaneasca.eu). Bine ar fi…

(D.S.)

■ „Iepuri la Spinalonga, Liebres en Spinalonga”, Emilia Poenaru Moldovan, Editura Colorama, Cluj-Napoca, 2022. „Poemele alese și traduse, ordonate cronologic, practic o sinteză a operei poetice de până acum a Emiliei Poenaru Moldovan, nu fac obiectul unei simple selecții, ci ar fi vorba de un nou volum, o antologie de autor, cu un nou discurs pe care poemele cuprinse îl articulează și-l dezvoltă. În acest sens, chiar din titlu, care corespunde cu cel al ultimului poem – acesta fiind oarecum replica și completarea primului poem – cartea de față este o propunere extrem de coerentă ale cărei poeme parcurg și transfigurează experiențe de viață profund umane, marcate de o dorință de libertate și transcendență căreia numai înțelegerea poetică (sau transformarea) îi permite împlinirea, păstrând ceea ce este valoros dintr-o lume cunoscută, de zi cu zi.” (Enrique Nogueras)

(C.Ș.C.)