Magna cum laude pentru poetul Gheorghe Vidican!

Am avut onoarea de a fi invitată la o sărbătoare de înaltă ținută intelectuală. Poetul Gheorghe Vidican a lansat două volume de poeme inedite și o antologie editată sub auspiciile Academiei Române. Sala a devenit neîncăpătoare. Au fost prezenți: scriitori, cadre universitare, artiști din alte domenii ale artei, Preasfinția sa Virgil și mulți, mulți alții. Eu, care sunt orădeancă prin adopție, am simțit că pentru o oră și mai bine m-am aflat în cel mai bun loc dintre toate locurile posibile. Am citit și citesc cu drag poemele lui Gheorghe Vidican și ceea ce am remarcat este că fiecare poem este un crâmpei de viață, iar toate împreună formează un puzzle al existenței umane. În multe poeme surprinde confesiunea lirică, ce presupune sinceritatea prin care poetul comunică și se comunică. Chiar dacă Ion Barbu afirma că lirica subiectivă este „poezie leneșă”, eu sunt de părere că nu se poate crea artă autentică în afara sincerității. Ori, din această perspectivă, arta îl reprezintă pe artist în toată complexitatea lui spirituală.

Poemele lui Gheorghe Vidican sunt nuclee ale existenței în jurul căreia se dezvoltă, în cercuri concentrice, toate temele ce formează paleta existențială. Cum să nu te oprești din drumul rutinei zilnice citind doar titlurile unor volume ce-l definesc pe poet? Majoritatea titlurilor sunt metafore revelatorii, ce devin provocări pentru imaginația cititorului. „Utopia nisipului”, o carte ce completează dimensiunile existenței: dacă utopia este proiecția unei lumi ideale, nisipul este semnul efemerului, al trecerii. Aș sintetiza ideile acestui volum într-un citat din Doxologie: „Muncește ca și cum ai trăi veșnic, dar îngrijește-te de suflet, ca și cum ai muri mâine!” Titlurile volumelor vin ca o avalanșă de imagini esențializate în care ne regăsim, chiar dacă „sărbătorile (sunt) vulnerabile”, sărbătorile fiind consacrate celebrărilor, bucuriei, luminii, dar epitetul personificator „vulnerabile” reprezintă un semnal de alarmă că tot ceea ce este esența bucuriei poate fi ușor rănit sau spulberat. Suntem oare pe punctul de a uita să prețuim ceea ce ni s-a dat? Îmi amintesc aici o întrebare retorică din cartea Șocul viitorului de Alvin Toffler. După ce afirma că în lume există atâta armament încât ar putea distruge planeta de zeci de ori, punea întrebarea: „La ce este necesar să fie distrusă de atâtea ori când este suficient să se producă doar o singură dată?” Și uite așa, noi, prin acțiunile noastre sau cu buna noastră știință acceptăm ca sărbătorile, simbolizând însăși viața dăruită nouă spre bucurie și înălțare, să devină „vulnerabile”. Nu pot să mă opresc la fiecare volum publicat deoarece poetul a scris mult și bine, dar nici nu pot trece cu vederea sensibilitatea ce pare vibrația celui mai sensibil instrument muzical inventat vreodată, când vorbește despre ochii celor lipsiți de lumină, trădați de soartă, cărora le închină versuri din cartea „Ochii hăituiți de trădare”. Este o carte a experiențelor traversate de poet, nu ca spectator, ci ca parte indestructibilă a acestora. M-a încântat, de asemenea, „Ca o pasăre umbra”, prin cele două simboluri ce reprezintă axis mundi: pasărea, care este reflexul angelic al proiecției ființei umane în timp, și umbra, ca simbol al legăturii cu teluricul, ca sugestie a efemerității. Între cele două simboluri se află zborul, care formează semnul plus între cer și pământ.

Mă opresc aici și îmi rezerv plăcerea de a savura poemele lui Gheorghe Vidican în liniștea căminului meu, la lumina lumânării, înfășurată în „păturica” recomandată de doamna Ursula von der Leyen!

Mulțumesc, Gheorghe Vidican pentru această onoare de a mă număra printre prietenii tăi! Totul a fost de înaltă clasă!