Lumina purificatoare

Estimated read time 5 min read

În fond, ce ne atrage precum un magnet spre o carte? Care este mecanismul ce declanșează curiozitatea și ardoarea lecturii? Ce fel de relație se stabilește între autor – carte – cititor, astfel încât lectura să lase urme semnificative în conștiința noastră, în urma parcurgerii unui text literar?

Mărturisesc faptul că pentru mine, autorul e în cea mai mare măsură generatorul imboldului de a citi o carte. În cazul de față, Eric-Emmanuel Schmitt, prolific scriitor de limbă franceză, cu origini intelectuale filozofice, creator de scrieri în proză și dramaturgie traduse în peste 40 de limbi, recompensate cu premii și distincții literare; un nume de rezonanță în literatura contemporană.

Provocarea lecturii e cu atât mai interesantă, cu cât în textele sale, autorul dezvăluie cu sinceritate experiențe spirituale intime: „Ierusalime, mă fascinezi, dar nu te pot iubi…” e șocanta afirmație a uneia dintre vocile narative din romanul Evanghelia după Pilat, apărut la Paris, în anul 2000 și apoi tradus și tipărit la Editura Humanitas, în 2010. „Dacă nu aș fi traversat Sahara, nu aș fi primit niciodată credința”, notează autorul cu referire la experiența mistică trăită în Deșertul Hoggar, descrisă în cartea Noaptea de foc, apărută la Paris, în 2015, tradusă în română de Marieva Ionescu și publicată la Humanitas, în 2017. „Dacă nu aș fi ajuns la Ierusalim, nu l-aș fi perceput niciodată pe Isus ca persoană și ca Dumnezeu. Întotdeauna, în cursul existenței mele, revelațiile m-au așteptat la capătul drumurilor”, mărturisește în cartea Provocarea Ierusalimului – O călătorie în Țara Sfântă, publicată în 2023 la Paris și tot în acest an tradusă în română de Doru Mareș, apărută la Editura Humanitas.

Geneza cărții este din nou inedită. În urma propunerii venite din partea Vaticanului, în anul 2022, Eric-Emmanuel Schmitt întreprinde o călătorie în locurile sfinte, menită să ducă la consemnarea cu sinceritate a senzațiilor resimțite de un pelerin: „Simt ceea ce nu pot conceptualiza”. Autorul se declară fascinat de paradoxul pelerinajului, care în opinia sa, „chiar dacă seamănă cu o expediție arheologică, nu se reduce la asta. Picioarele nu se lipesc de pământ, ci își iau zborul pe aripile cugetării”. Așadar, pelerinajul nu este resimțit doar ca o călătorie în spațiu și în timp, ci se încarcă de febra căutării de sine. Dilemele filozofului se convertesc firesc în reflecții dublate de emoții profunde. „Mă gândeam să traversez Ierusalimul: când acolo, Ierusalimul m-a traversat pe mine”. Sunt pagini de o intensă vibrație emoțională, cum este de pildă parcurgerea traseului Via Dolorosa, itinerar mai degrabă simbolic decât istoric, cu toate popasurile calvarului, până la momentul crucificării. Vizita la Sfântul Mormânt, dar mai cu seamă experiența trăită de autorul-pelerin la Golgota, colina pe care fusese pusă crucea pe care a agonizat Isus, nu se pot comenta, ci se cer citite și retrăite de un lector asumat.

Sub imperiul uluirii din clipa întâlnirii cu ceea ce autorul numește „de neînțelesul”, a luat naștere această carte-mărturie ce transmite un mesaj de mare preț pentru zilele noastre, imboldul iubirii, toleranței și mai cu seamă al compasiunii: „Provocarea pe care Dumnezeu o adresează și credincioșilor, și necredincioșilor depășește ceea ce aceștia își imaginează. Dumnezeu nu le spune: «Ascultați-mă!», ci le strigă: «Ascultați-vă!» La Ierusalim, unde a început totul, nimic nu este încheiat”.

Tulburătoare mi s-a părut mărturisirea bucuriei resimțite la gândul că una dintre cele dintâi învățături biblice vorbește despre fericire, interesant modul în care autorul descifrează Textul Fericirilor: „am priceput că nu era vorba despre o promisiune, ci despre o constatare. Fericirea se află la cei care practică virtuțile enumerate: smerenie, blândețe, sensibilitate, probitate, compasiune, puritate, pacifism, rebeliune” (p. 54-55). De aici răzbate mesajul ce face referire la drumul pe care omenirea ar trebui să acceadă pentru a asigura dreptatea, solidaritatea și pacea, căci „Isus nu este un Dumnezeu triumfător, ci intermediarul care face să triumfe un Dumnezeu al dragostei”.

Concluziile consemnate în carte sunt însoțite de relatarea întrevederii cu Sfântul Părinte în biblioteca de la Vatican, dialogul cordial despre revelație și credință, ideea că „un creștin exercită un perpetuu apostolat, fiindcă încarnează virtuți”, iar rugăciunea fiecărui om valorează imens: „În ochii lui Dumnezeu, ruga dumneavoastră contează tot atât cât a mea”.

Finalul cărții e înnobilat de Postfața sub forma unei scrisori redactate în Cetatea Vaticanului, în data de 16 februarie 2023, pe care Papa Francisc i-o adresează lui Eric-Emmanuel Schmitt. Este subliniată aici, esențializat, prin cuvinte simple, o problemă delicată, devenită între timp de o cutremurătoare actualitate, de vreme ce „suntem copii ai aceluiași Dumnezeu” … „credincioșii sunt chemați să fie frați și constructori de punți, nu dușmani sau aducători de război”.

Îndemnului de a citi cartea cât mai curând, îi atașez o emoționantă aspirație a scriitorului Eric-Emmanuel Schmitt, care ar trebui și ar putea deveni un deziderat al nostru, al omenirii: „Visez ca într-o zi, mai precis într-un 10 decembrie, să aterizeze la Oslo niște geneticieni care să primească Premiul Nobel pentru Pace, fiindcă au contribuit, conform dorinței din testamentul lui Alfred Nobel, la apropierea dintre popoare, la eliminarea sau reducerea armatelor permanente”.

Poate nu ai vazut...

+ There are no comments

Add yours