Lucian Perța – 70. Șapte întrebări despre parodie cu septuagenarul Lucian Perța. Un interviu realizat de Viorel Mureșan, însoțit de date biobibliografice despre scriitorul aniversat

1. Viorel Mureșan: Dragă Lucian Perța, ne cunoaștem din 1974 (cum a și trecut jumătatea asta de secol?!), când am devenit colegi: de facultate, de cămin, iar mai târziu, și de „Echinox”. Tu ai fondat, alături de Radu G. Țeposu, Ioan Groșan, George Țâra și altă caracudă gruparea de satiră și umor „Ars Amatoria”, pe când vă făceați armata cu termen redus și înaintea începerii studiilor universitare. Eu cred că marele tău talent de parodist a germinat atunci, pe când îți purtai încă uniforma și bocancii de soldat terist. Te-aș ruga să dezvolți puțin circumstanțele acelui îndepărtat și binefăcător episod.

Lucian Perța: Da, fericită întâlnire / Groșan, Țeposu, Țâra, eu / Cred că e punctul de pornire / Spre parodie. Dumnezeu // În bunătatea Lui, deodată, / Un zâmbet, cred, ne-a arătat / Și-atunci, la Corbu, în armată / Tunat-a și ne-a adunat // Apoi, studenți la Cluj, din nou / Fiind împreună la cămin, / Găseam în texte alt ecou, / Unul mai ludic, mai deplin // „Ars Amatoria” fu casa / Umorului atunci pornit / Și parodia-mi fu mireasa / Cu care-atunci m-am pricopsit // Ce să dezvolt? Sunt cam departe / Clipele noastre-i studenții… / A scris Groșan deja o carte / Și despre ele. Cred c-o știi!

2. V.M.: Lăsând la o parte definițiile din dicționare, parodia e un „joc secund”, prin raportare la textul autorului parodiat. Urmărind efecte umoristice și accentuarea sau îngroșarea unor trăsături ale originalului, tu ai ajuns la o formulă parodică „sui-generis”, prin apelarea întregii opere a unui poet. În loc să parodiezi un singur text, tu faci un portret de autor. Nu te bate gândul să dezvolți și eseistic această lărgire a sferei de acțiune a parodistului?

L.P.: Bătut am fost de multe gânduri, / Dar de acesta, încă nu, / Nu pot să-ți spun în patru rânduri / Ce-i parodia, însă tu // Cunoști din zeci de definiții / Ce este ea, sau ce a fost / Căci eu, lipsit de inhibiții, / De haine noi i-am făcut rost. // Înveșmântată-n tropi și rime, / I-am dat o nouă perspectivă / De a privi și-n adâncime / Poemul, de-a fi mai activă // În jocul ludic din lexeme, / De-a implica și autorul / Și ce-a mai scris pe-acele teme / Și-apoi de-aici să își ia zborul // Spre lume, cu un zâmbet cald. / Deci ai aflat acum, în mare, / Cam cum o dreg și cum o scald / Cu ea. Deci, altă întrebare!

3. V.M.: Colaborezi, pe linie parodistică, dacă pot spune astfel, cu foarte multe reviste din țară. Asta te face să urmărești atent poeți foarte diferiți între ei, din toate generațiile actuale: unii încă nedesprinși de tradiție, alții de un iconoclasm reținut, iar cei mai mulți gălăgioși și avangardiști fără măsură. Spre care dintre ei (nu vreau nume) se îndreaptă cu osebire muza ta satirică?

L.P.: Păi, muza mea satirică, / Eu fiind român, ca tot românul, / Imparțială e, adică / Nu protejează pe niciunul! // Niciun poet, dacă-i poet / Nu-i ocolit, sau nu-i tabu, / Prin parodie-l fac, discret, / Mai actual, mai viu. Acuʼ // Să nu crezi că-i resuscitez, / N-am harul ăsta, / Nici nu-l vreau, / Eu doar le mai oxigenez / Creațiile, și-alt gust au // Privite dinspre parodie. / Am rubrică-n șapte reviste / Pe-această temă și se știe / Că le ajută să reziste // În aste vremi atât de triste / Și totuși, pline de umor… / Dar văd, intrăm pe alte piste… / Sper, ți-am răspuns mulțumitor.

4. V.M.: În prelungirea întrebării precedente, știu că ai început cu poeții vechi, chiar de dinaintea lui Dosoftei, continuând cu cei mai mulți dintre clasici. Prin textele alese din ei, faci o formă de critică indirectă și operă pedagogică, dar te-ai gândit cumva, optând pentru astfel de valori fixate, și la rezistența parodiei tale în timp?

L.P.: Da, prelungit-ai întrebarea, / O să-ți răspund detaliat: / Când începutu-mi-am eu „marea / Lucrare” nu m-am întrebat // Cât rezista-va și de are / Valoare critică-mplicată. / De ce-aș fi pus astă-ntrebare / Când eu știam că niciodată // Umorul lucru rău n-a fost / Și-o operă parodiată / În timp își află înc-un rost, / Ba, poate fi prin el salvată. // Cazul celebru Topârceanu, / Cu parodia lui de dor, / La cel ce-a fost Depărățeanu, / Un azi uitat poet minor. // Așa că ce mai tura-vura, / De parodia-i valoroasă, / La detractori le-o rupe gura / Și-n timp va sta la orice masă!

5. V.M.: Ai parodiat și poeți dificili, fără urmă de umor, de-ar fi să ne gândim numai la Eminescu, Ion Barbu (tocmai cu imposibilul său Joc secund!), George Bacovia. Hipertextul tău, în fiecare dintre cazuri, a avut demnitatea de-a sta față-n față cu originalul. Câtă e psihologică și câtă clovnerie în natura parodistului?

L.P.: Acum îmi ceri rețeta-mi pare / Umorului din parodie. / Păi n-o știu, nici nu cred că are / Vreo importanță să se știe. // Cât clovnerie e, cât știință, / E important doar rezultatul, / Doar cu umor e cu putință / Într-un poet să vezi un altul, // Nu dificil, precum s-a spus, / Ci poate chiar pe-adevăratul / Ce pânʼatunci a stat ascuns! // E satisfacția totală / Când „demascări” de astea faci / Însă, vrăjit cumva de fală / Să nu te lași. Mai bine taci. // Deci ca răspuns la întrebare / Cât clovnerie-i și cât știință: / Sută la sută fiecare! / (În parodie-i cu putință!)

6. V.M.: Am observat că te destinzi cu și ai ca „Violon d’Ingres” munca manuală miniaturală, uneori foarte migăloasă: cioplești în lemn căsuțe și acareturi de basm, până la ultimul detaliu, veritabile gospodării țărănești de la munte, dai viață estetică, miraculoasă și fantastică, unor rădăcini și pietre de râu, printr-o simplă fasonare, lăcuire și amplasare spațială. E numai un fel de-a-ți umple timpul, sau ceva ancestral își cere imperativ dreptul de exprimare?

L.P.: Ai observat, că n-am ascuns / Că am un hobby, cum să zic, / Și sunt demult de el pătruns, / De când mă știu, de foarte mic. // Că o fi ceva ancestral / Cum te întrebi, n-am încercat / Să aflu, însă faptu-i clar / Că orișiunde-am remarcat // Ceva ciudat în ce natura / A zămislit, e-adevărat / Că am tot strâns, asta-n măsura / În care am și observat // Ca-n poezii, ascunsa parte, / În rădăcini, pietre de râu / Și am expus-o, cât se poate, / Fărʼsă țin fantezia-n frâu. // Dar nu cioplesc. Artizanat / Fac, lucruri migăloase, / Am chiar și un certificat, / Desigur, fără de foloase.

7. V.M.: Lucian, se știe că ai pe unul dintre fii, Cosmin, poet renumit în rândul douămiiștilor. Tu ești primul scriitor/artist din familie sau ai avut, fie și cu statut de autor anonim, vreun înaintaș cu patimă creatoare?

L.P.: Sunt mândru, sigur, că se știe / Că am un fiu poet sadea / Ce-i renumit în poezie, / Ba și că-n proză va urma // Și bine face tot ce face, / Sunt mândru că a moștenit / Harul poetic și îmi place / Că-n toate chiar m-a depășit. // Nu-i o tradiție, anume. / ʼN familie, dar tata, știu, / Era un hâtru și în lume / Am vrut și eu ca el să fiu. // Ce-am reușit, ce nu, sunt sigur, / Se va afla, sincer să fiu, / Peste-un deceniu, când, desigur, / Îmi vei lua alt interviu!       

Interviu realizat de Viorel MUREȘAN

Lucian Liviu Perța – 70 de ani de la nașterea profesorului, poetului

(din Baza de date a

Bibliotecii Județene „I.S. Bădescu” Sălaj)

Perța, Lucian Liviu – profesor, poet. N. 23 noiembrie 1953, Gâlgău.

Viața și activitatea: licențiat al Facultății de Filologie a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (1978). În perioada 1980-1983 a fost profesor titular la Școala Generală nr. 4 și Școala Generală nr. 1 din Poienile de Munte, județul Maramureș, apoi a fost directorul școlii (1983-1988). Din anul 1988 până în anul 1990 a fost profesor la Școala Generală nr. 2 din Vișeu de Sus, iar din 1990 profesor-educator la Școala pentru copii cu deficiențe din Vișeu de Sus. A fost directorul Casei de Cultură Vișeu de Sus (1992-2013). Din anul 2008 este și realizator de emisiune de divertisment la HTV Borșa și la Nord TV Borșa (din 2013). Debutează în culegerea Cântec de început, în anul 1967. Cenacluri: a fost membru fondator al grupului Ars amatoria (1975), membru al cenaclului literar George Coșbuc și membru fondator al cenaclului literar Alexandru Ivasiuc, membru al cenaclului Andrei Mureșanu din Vișeu de Sus. Membru al Uniunii Epigramiștilor din România (2002), al Uniunii Scriitorilor din România (2003) și al Societății Naționale de Haiku (2003). Premii: Marele Premiu I.L. Caragiale la concursul de proză satirico-umoristică inițiat de revista Urzica (1989), a fost premiată lucrarea în manuscris În numele Limbii Române (Festivalul Internațional de Poezie de la Sighetu Marmației, 1996), Premiul special pentru genul parodie la Festivalul-concurs de creație La Zalău se mai zâmbește, ediția a IX-a (1997), Premiul şi Diploma de excelenţă pentru întreaga operă literară şi pentru activitatea de promovare a valorilor culturale (Biblioteca Judeţeană Petre Dulfu Baia Mare, 2002), Diploma de excelenţă (decernată de Societatea Naţională de Radiodifuziune – Studioul Teritorial de Radio Cluj – Postul de Radio Sighet, 2005), Diploma de onoare (Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Cultural Naţional Maramureş şi din partea Fundaţiei Culturale Archeus, Baia Mare, 2006), Cetăţean de onoare al oraşului Vişeu de Sus (2007), Diploma de Membru de onoare al Uniunii Epigramiştilor din România, pentru aportul excepţional la promovarea epigramei româneşti (2012), Premiul special al preşedintelui Uniunii Epigramiştilor din România, atribuit la manifestarea culturală Premiile pe anul 2012 (2013) și multe alte diplome și premii importante.

Colaborări: Jurnalul de Sighet, Helvetica, Nord Magazin, Graiul Maramureșului, Opinia, Glasul Maramureșului, Tribuna, Astra, Urzica, Napoca universitară, Echinox, Amfiteatru, Cronica, Perpetuum comic, Târgoviștea, Amurg sentimental, Jurnal de Dâmbovița, Curierul ucrainean, Poesis, Archeus, Familia, Ziua literară, Informația zilei, (H)ora locală, Jurnalul de Vineri, Astra vișeuană, Dialog, Viața studențească, Orizont, Steaua, Nord literar, Poezia, Mișcarea literară, Oglinda literară, Luceafărul de dimineață, Vatra, Caiete Silvane, Singur, Citadela, Ramuri, Măiastra, Clipa, Glasul de Nord etc. Din anul 1994 are rubrică permanentă de parodii în Luceafărul. Redactor-șef al revistelor de satiră și umor Pupăza, revistă pe care a întemeiat-o (1999-2000) și din anul 2005 Colac peste pupăză.

În anul 2013, Biblioteca Județeană Petre Dulfu Maramureș îi dedică volumul omagial Lucian Perța – 60. Volum documentar biobibliografic.

Opera: Folclor poetic eminamente nou din Țara Maramureșului: Parodii (Sighet, Ed. Jurnalul de Sighet, 1997), Rondeluri implementate (Cluj-Napoca, Ed. Societății Culturale Pro Maramureș Dragoș Vodă, 1999), Cuțitul ca o mască: parodii (Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2002), Groapa cu (a)muze. Poeți maramureșeni parodiați (Baia Mare, Biblioteca Județeană Petre Dulfu, 2002), Aventurile lui Cosmin în drum spre țara de aur (Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2003), Poveste de iarnă (Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2005), Pacea zăpezii: micropoeme (Târgu Mureş, Fundaţia Cronos, 2006), Din vremea lui A fost odată… : Balade şi sonete (Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2008), … Şi-am ieşit din vremi râzând… : Poezia şi parodia anotimpurilor (Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2009), Literatura română – mură-n gură. Pseudoanalize literare la texte din manualele alternative ale claselor V-VIII (Cluj-Napoca, Ed. Dacia XXI, 2010), Cartea Nunților: Ghid practic pentru județul Maramureș (Cluj-Napoca, Ed. Dacia XXI, 2010), Cât îi Maramureşu’ / Nu-i poet ca eu şi tu: Poeţi maramureşeni din primul deceniu al secolului XXI : parodii (Cluj-Napoca, Ed. Limes, 2010), Vizita de dimineaţă. O panaramă a poeziei româneşti de la origini până în prezent (parodii, Bucureşti, Ed. Tracus Arte, 2011), Vin turcii. Teatru de buzunar (Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2012), De-a şcoala. Teatru de buzunar (Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2012), Şedinţă de consiliu. Teatru de buzunar (Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2012), Poeme paralele (Zalău, Ed. Caiete Silvane, Colecția Scriitori sălăjeni, 2012), Unde dai şi unde crapă… (Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2013), Literatura română… mură-n gură. Pseudoanalize literare la texte din manuale alternative ale claselor V-IX. Ediţia a II-a revăzută şi adăugită (Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2013), Noua parodie nouă (după antologia de poezie română postmodernă Noua poezie nouă alcătuită de Dumitru Chioaru, Cluj-Napoca, Ed. Limes, 2011) (Florești, Ed. Limes, 2016), Răstălmăciri: poeți ucraineni din România parodiați (Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2016). Volume colective: Cântece de început (Baia Mare, 1967), Generații (Baia Mare, 1972), Nord ’75. Pagini maramureșene (Baia Mare, 1975), Un sfert de veac de poezie: Sighetu Marmației (București, Ed. Fundației Luceafărul, 1998), O antologie a poeziei maramureşene – de la poezia populară la poezia contemporană (Baia Mare, Ed. Ethnologica, 2009), Intersecţii prin labirint (Cluj-Napoca, Ed. Dacia XXI, 2011), Mai există bizoni. Și cei care-i văzură (Poemele clopotelor) (Târgu Lăpuș, Ed. Galaxia Gutenberg, 2011), Poeme pentru Caiete Silvane (Zalău, Caiete Silvane, 2017), No, așe – Folclor poetic eminamente nou din Țara Maramureșului (Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2015), Maramureș țară veche, cu poeți fără pereche – Panarama poeziei maramureșene culte, de la origini până mai ieri (Cluj-Napoca, Ed. Grinta, 2016), Tălmăciri… răstălmăciri (poeți ucraineni din România parodiați (Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2017), De-a telefonul fără fir (Târgu Mureș, Ed. Ardealul, 2018), Zâmbind prin anotimpuri – poezia și parodia anotimpurilor în literatura română (București, Ed. Eikon, 2018), Poeme paralele II (Zalău, Ed. Caiete Silvane, Colecția Poesis, 2021).