Limba noastră-i limba noastră

La marcarea unei vârste rotunde, Irina Petraş le-a oferit cititorilor volumul Efectul de crepuscul, ce conţine eseuri şi divagări, aşa cum ţine să precizeze, pe copertă, autoarea. Scrierile au apărut mai întâi în revistele România Literară, Steaua, Tribuna, Viața Românească etc., iar mai apoi, câteva dintre ele, şi în cuprinsul altor cărţi: Literatura română contemporană. O panoramă, Moartea la purtător. Stări și cuvinte, Oglinda și drumul. Prozatori contemporani, Vitraliul și fereastra. Poeți contemporani, De veghe între cărți, Viața mea de noapte, Ochii minții, lucru pe care l-am remarcat fiind un cititor fidel al criticului literar de la Cluj.

Şi acest lucru nu îl poate face oricine, Irina Petraş fiind printre puţinii scriitori care-şi fac ordine în ogradă, având o rigurozitate, dar şi o hărnicie deosebită, toate cărţile ei fiind în format pdf, pe site-ul: www.irinapetras.ro.
„Gândirea vieții printre cărți este una în mișcare – conexează, se întoarce din drum, repetă, revine cu nuanțe, remaniază discret în pas cu mereu alte lecturi. Răz-gândirea ține și ea aproape. Am adăugat câteva, puține, aproape-cronici de câte ori a fost vorba despre cărți care m-au pus pe gânduri fiindcă au atingere cu temele mele obsesive: Transilvania, românitatea și limba română, moartea, visul, locuirea, relația ficțiune-realitate, imaginația și gândul… Teme care se imbrică inevitabil. Efectul de crepuscul trimite la vârsta crepusculară spre care mă îndrept, dar sugerează totodată o consecvență a preocupărilor mele, o încă nesecată poftă de a ispiti valențe ale cuvintelor în legătura lor fremătândă cu enciclopedia mea personală. Așa am numit și cea mai nouă expoziție a mea de pictură”, spune, la începutul volumului, Irina Petraş.
Proaspăt realeasă preşedintă a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj, acolo unde face lucruri deosebite, Irina Petraş ne aduce, în ultimii ani, altfel de texte, trecând de la cronicile de întâmpinare, de la critică literară, la eseuri ce pun în discuţie soarta culturii, pornind de la cărţile ce de-a lungul timpului au contribuit la conturarea istoriei literare. Un puzzle de idei, dar şi de cuvinte bine strunite, aceasta este cartea aniversară, structurată în patru părţi: Lumea, Vorba, Moartea şi Literatura/lectura.
Despre capacitatea Irinei Petraş de a contura lumi, despre prelungirea visului în realitate, despre modul în care apără lumea culturală am scris de mai multe ori. De această dată remarcăm structurile semantice pe care Irina Petraş le aşază în textele ei, pornind de la rădăcini – de la istoria în care de multe ori am stat cuminţi, lăsând loc invaziilor dinspre toate punctele cardinale, uitând să stăm drepţi în faţa lumii – continuând cu modul în care ştim să ne respectăm limba şi cultura sedimentată în sute de ani. „De-a lungul istoriei, românismul şi patriotismul au fost socotite îndrăzneli, meritând aspre condamnări… Prinşi în grandiosul proiect al consolidării culturii române în Ardeal, românii au pariat anume pe toleranţă, neglijând datoria de a-şi apăra cuceririle”.
Pornind de la un vers dintr-un cântec vechi – „Ţara noastră-i ţara noastră”, Irina Petraş continuă atât de frumos „Limba noastră-i limba noastră”, continuând cu un adevărat expozeu despre limba pe care Nichita Stănescu o numea patria lui. „Sunt enunţuri simple şi fundamentale. Nimic de negociat aici. Nu fală goală cer ele şi nici nu pot fi motiv de ruşine. Naţionalitatea noastră e un dar, suntem români graţie limbii în care ne-am născut şi cu care am crescut. O calitate de asumat cu demnitate, cu fermitate, cu răspundere”. Prelungind citatele despre limba noastră, ale personalităţilor noastre, Irina Petraş spune atât de frumos: „Limba română este pentru scriitorul român patria definitivă”. Este o definiţie care ar trebui să reprezinte pe fiecare scriitor în parte.
Irina Petraş ia personaje din operele scriitorilor clasici, le pune în faţa provocărilor actuale, constatând că, de multe ori, acestea nu doar că se adaptează, ci se simt foarte bine, aşa cum sunt avarul sau mizantropul lui Caragiale. Irina Petraş vorbeşte despre stările sufleteşti ale personajelor, aşezându-le împreună din vremi şi din teritorii diferite, dându-le posibilitatea de a dialoga, de a-şi expune propriul univers. „Poate că un ocol, măcar săptămânal, prin marile cărţi ale literaturii române ne-ar putea ajuta să ne regăsim vocea. Cuvintele potrivite au forţă şi rostul lor este să pună în mişcare”, spune Irina Petraş, care nu crede în cititorii de duminică, ci în cei care sunt constanţi în lecturile lor.
Aşa cum am comentat din cărţile în care cuvintele etnologice prezintă lumea viselor, da, şi din această carte de eseuri se pot extrage anumite subiecte care vorbesc despre sau descriu viaţa aceasta pornită de la rădăcinile neamului.
Am mai dat citate precum: „Spune-mi cum vorbeşti ca să-ţi spun cine eşti” sau „Nu-mi plac vorbele mari… nu-mi plac nici laudele deşănţate”, nuanţând aici exact modul în care trăieşte Irina Petraş. Căci, nu-şi pierde vremea în zadar pe la sindrofii, nu participă decât la evenimentele literare importante, nu-i place să fie lăudată excesiv şi, mai ales, nu agreează postacii de pe reţelele de socializare unde primesc mulţime de like-uri, însă scrierea lor lipseşte cu desăvârşire, se cred mari scriitori aşteptând, în urma laudelor, consemnări în revistele literare. Într-un interviu, Irina Petraş îmi declara că nu-şi pierde timpul cu cărţile proaste şi nici măcar nu scrie despre ele, pentru că scrisul rămâne, iar dacă nu sunt menţionate, vor trece ca vântul, fiind ignorate atât de critica literară, cât şi de cititori. Irina Petraş îşi exploatează din plin raţiunea, ochii minţii şi cugetarea, despre care are adevărate expozeuri.
Recunosc că în lumea aceasta pestriţă a scrisului, în care mulţi dintre noi devenim rigizi, scorţoşi, mă bucur de enunţuri precum: „îmi plac multe cărţi apărute în ultima vreme, care anulează cu succes prejudecata că o culegere de cronici şi studii nu e o carte serioasă”. La fel ca Irina Petraş, şi eu cred că în cronicile literare, „contactul cu opera e viu, proaspăt, verdictele elegant îndoite avansând ipoteze, nuanţând puncte de plecare pentru posibile polemici”, cărţile cu cronici de întâmpinare având „valoare maximă pentru climatul vieţii noastre literare”. Irina Petraş avansează mai departe, spunând că s-ar putea contura, prin intermediul unei echipe de „meseriaşi”, o istorie a literaturii române „cu prelungiri nesfârşite”, istoria-tezaur a literaturii române, pereche a dicţionarului-tezaur al limbii române.
Despre eseurile Irinei Petraş, Răzvan Voncu spune că sunt singulare, autoarea reuşind „o carte fără seamăn în critica noastră de azi”. De meditat şi de pus mâna pe această carte, care vă va îmbogăţi sufletul şi vă va ajuta să vă lărgiţi orizontul cultural.
Despre întâlnirile cu Irina Petraş, care de fiecare dată sunt o sărbătoare, despre proiectele Uniunii Scriitorilor, pornite din Capitala Transilvaniei, se pot scrie nenumărate pagini, dar spaţiul limitat la câteva mii de semne într-o revistă ne face să spunem, precum în renumita emisiune a Televiziunii Române, Teleenciclopedia: Vă aşteptăm alături de noi şi în ediţiile (cărţile) următoare.